Contestaţie creditor legea 77/2016. Jurisprudență Cereri; Chemare în judecată (acţiuni, cereri)
| Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Decizie nr. 158/2018 din data de 26.02.2018
Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2018:004.000158
Cod operator 2442/2443
Dosar nr. ………….
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIA Nr. 158/2018
Ședința publică de la 26.02.2018
Completul compus din:
PREȘEDINTE ……….
Judecător ………………
Grefier ………………….
Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelanții pârâți …………… împotriva sentinței civile nr. ……… pronunțată la data de ……. de Judecătoria ……… în dosarul nr. ………, în contradictoriu cu intimata reclamantă ……….., având ca obiect contestație creditor Legea 77/2016.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat ….. pentru apelanții pârâți, lipsă fiind intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind cereri de formulat, s-a acordat cuvântul.
Avocat ……… pentru apelanții pârâți a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii contestației și admiterii cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată, atât la fond cât și în apel.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față,
Prin contestația formulată de contestatoarea …… și înregistrată pe rolul Judecătoriei ….. sub nr….,… în data de …… s-a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța în contradictoriu cu intimații …………., să se constate neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate în ceea ce privește Notificarea din data de 18.05.2016 formulată conform art.5 alin.1 din Legea nr.77/2016 de către intimați și privind darea în plată a imobilului situat în ……………, județul Gorj în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit nr. …………., cu cheltuieli de judecată.
Ca și chestiune prealabilă, contestatoarea a solicitat ca instanța să se pronunțe asupra solicitărilor de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr.77/2016 și de suspendarea a judecării cauzei.
Prin sentința civilă nr. ……., Judecătoria ……….. a admis contestația formulată de contestatoarea …….., în contradictoriu cu intimații ………... A dispus repunerea părților în situația anterioară Notificării din 18.05.2016. A respins cererea reconvențională formulată de intimații …………. împotriva contestatoarei …………….
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Între ………, în calitate de creditor ipotecar, de o parte, și intimații ……….. , în calitate de debitor, respectiv, codebitor, de cealaltă parte, a fost încheiat contractul de credit nr. …….. având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 43.000 CHF pentru cumpărarea apartamentului situat în ………….., județul Gorj, intabulat în CF 35178-C1-U26 a …….. și având număr cadastral 174/2;16.
În aceeași dată a fost încheiat în formă autentificată sub nr.2165/27.08.2007 de BNP Mănoiu Natalia, între aceleași părți, contractul de ipotecă asupra respectivului apartament în favoarea …………..
La data de 18.05.2016 intimații au comunicat contestatoarei Notificarea de dare în plată a respectivului imobil pentru stingerea datoriei izvorâte din contractul de credit nr…………… .
Contestatoarea a formulat contestație în temeiul art.7 din Legea nr.77/2016 și a expediat-o către instanță prin poștă în data de 30.05.2016, contestația fiind înregistrată pe rolul instanței în data de 01.06.2016 și fiind respectat termenul prevăzut de art.7 alin.1 din Legea nr.77/2016, "(1) În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispozițiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege";.
Potrivit art.1 din Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, ,, (1) Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori și instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor. (2) Consumatori sunt persoanele definite de Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (3) Dispozițiile prezentei legi se aplică și în cazul în care creanța creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea și/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.";
Față de situația de fapt expusă la punctul anterior, instanța a reținut incidența dispozițiilor Legii nr.77/2016.
Dispozițiile relative la exercitarea dreptul de dare în plată sunt cele ale art.4 și 5 din Legea nr.77/2016:
Art. 4 - ,, (1) Pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:
a) creditorul și consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislația specială;
b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit;
c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință;
d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.
(2) În situația în care executarea obligațiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului.";
Art. 5 - ,, (1) În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind și condițiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4.
(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă și stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convențional al instituției de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalități, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.
(3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum și orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia.
(4) Cu cel puțin 3 zile libere înainte de prima zi de convocare la notarul public, părțile transmit acestuia informațiile și înscrisurile necesare încheierii actului de dare în plată.
(5) Toate costurile notariale și, după caz, ale executorului judecătoresc sau ale avocatului se suportă de către debitor.";
Instanța a avut în vedere, în primul rând, Decizia nr.623 din 25.10.2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 alin.(3), art.3, art.4, art.5 alin.(2), art.6—8, în special art.8 alin.(1), (3) și (5), art.10 și ale art.11 din Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, precum și a legii în ansamblul său, decizie publicată în Monitorul Oficial nr.53 din 18.01.2017.
Prin această decizie s-a decis că:
,, 1. Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Unicreditbank — S.A. din București în Dosarul nr.9.406/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 din București, de Societatea B.R.D. — Société Générale din București și, respectiv, de Societatea B.R.D. — Société Générale din București — Sucursala Timișoara în Dosarul nr.2.745/285/2016 al Judecătoriei Rădăuți, în Dosarul nr.888/310/2016 al Judecătoriei Sinaia, în Dosarul nr.8.179/193/2016 al Judecătoriei Botoșani — Secția civilă, în Dosarul nr.867/220/2016 al Judecătoriei Deta, în Dosarul nr.17.053/245/2016 al Judecătoriei Iași — Secția civilă și în Dosarul nr.5.639/315/2016 al Judecătoriei Târgoviște, de Societatea Alpha Bank România — S.A. din București în Dosarul nr.2.789/285/2016 al Judecătoriei Rădăuți și în Dosarul nr.9.910/180/2016 al Judecătoriei Bacău — Secția civilă, de Banca Comercială Română — S.A. din București în Dosarul nr.1.415/295/2016 al Judecătoriei Sânnicolau Mare, precum și de Societatea Raiffeisen Bank — S.A. în Dosarul nr.838/310/2016 al Judecătoriei Sinaia, în Dosarul nr.1.699/229/2016 al Judecătoriei Fetești, în Dosarul nr.6.156/1.748/2016 al Judecătoriei Cornetu, în Dosarul nr.3.192/202/2016 al Judecătoriei Călărași, în Dosarul nr.9.039/318/2016 al Judecătoriei Târgu Jiu — Secția civilă, în dosarele nr.2.846/312/2016 și nr.2.815/312/2016 ale Judecătoriei Slobozia, în Dosarul nr.1.839/229/2016 al Judecătoriei Fetești, în Dosarul nr.13.116/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 din București — Secția civilă, în Dosarul nr.10.083/180/2016 al Judecătoriei Bacău — Secția civilă, în Dosarul nr.14.640/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 din București — Secția civilă, în dosarele nr.16.339/300/2016 și nr.18.565/300/2016 ale Judecătoriei Sectorului 2 din București, în Dosarul nr.12.101/197/2016 al Judecătoriei Brașov și în Dosarul nr.7.604/288/2016 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea — Secția civilă și constată că sintagma "precum și din devalorizarea bunurilor imobile"; din art.11 teza întâi din Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite este neconstituțională.
2. Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de aceleași părți în aceleași dosare ale acelorași instanțe și constată că prevederile din art.11 teza întâi raportate la art.3 teza a doua, art.4, 7 și 8 din Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite sunt constituționale în măsura în care instanța judecătorească verifică condițiile referitoare la existența impreviziunii.
3. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.11 teza întâi raportate la dispozițiile art.3 teza întâi, precum și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.11 teza a doua din Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de aceleași părți în aceleași dosare ale acelorași instanțe.
4. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.11 teza întâi raportate la celelalte dispoziții din Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de aceleași părți în aceleași dosare ale acelorași instanțe, și constată că acestea sunt constituționale, prin raportare la criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința din data de 25 octombrie 2016.";
În primul rând, instanța a reținut ca neîntemeiat motivul invocat de contestatoare și constând în neîndeplinirea de către intimați a condiției prevăzute de art.4 alin.1 lit. a din Legea nr.77/2016.
Astfel, atât creditoarea-contestatoare, cât și intimata-consumator fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin.1 și 2 din lege, ,, (1) Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori și instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor. (2) Consumatori sunt persoanele definite de Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, republicată, cu modificările și completările ulterioare.";
Potrivit art.2 alin.1 din Legea nr.193/2000, ,, (1) Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.";, iar instanța reține că, la achiziționarea apartamentului cu creditul acordat de contestatoare, intimata acționat într-un scop din afara ,,activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale";.
Ca urmare, instanța a reținut că notificarea efectuată de intimații-debitori îndeplinește, formal, condițiile prevăzute de art.4 și 5 din Legea nr.77/2016.
Pentru a pronunța Decizia nr.623/25.10.2016, Curtea Constituțională a avut în vedere și dispozițiile art.148 Integrarea în Uniunea Europeană din Constituția României, și, de asemenea, a avut în vedere legislația comunitară și jurisprudența CJUE, statuând că ,, În cauză, prevederile invocate ale Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr.1.093/2010, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr.60 din 28 februarie 2014, nu au, însă, legătură cu ipoteza normativă a legii criticate, ele referindu-se la conversia creditelor în valută.";
În consecință, ținând seama:
- pe de o parte, de faptul că atât dispozitivul, cât și considerentele unei decizii pronunțate de Curtea Constituțională sunt general obligatorii, potrivit dispozițiilor art.147 alin.(4) din Constituție, și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept și,
- pe de altă parte, de faptul că situația de fapt nu impune un conflict între legislația națională și legislația comunitară,
Instanța a apreciat ca nerelevante pentru soluționarea cauzei apărările formulate de contestatoare prin raportare, generic (și nu concret), la normele comunitare și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
În consecință, instanța a soluționat cererea prin verificarea condițiilor referitoare la existența impreviziunii.
Potrivit art.11 din Legea nr.77/2016,, ,,În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum și din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât și contractelor încheiate după această dată.";.
Curtea Constituțională a decis că sintagma "precum și din devalorizarea bunurilor imobile"; din art.11 teza întâi din Legea nr.77/2016 este neconstituțională.
În consecință, instanța nu a avut în vedere o posibilă devalorizare a imobilului achiziționat de intimați cu creditul acordat de contestatoare și, de altfel, în notificarea efectuată de intimați nu este invocat vreun astfel de fapt.
Singurul motiv invocat implicit de intimați (prin depunerea înscrisurilor privind situația familială și starea materială a familiei) în spiritul deciziei pronunțate de Curtea Constituțională este deteriorarea situației lor financiare.
Teoria impreviziunii a fost consacrată jurisprudențial până la intrarea în vigoare a noului cod civil (01.11.2011), fiind fundamentată pe prevederile art.970 din Codul civil de la 1864, "Convențiile trebuie executate cu bună-credință. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa."; și justificată prin elementele de bună-credință și echitate ce caracterizează executarea contractelor.
Astfel, în jurisprudența instanțelor s-a stabilit că, în esență, impreviziunea intervine atunci când în executarea contractului a survenit un eveniment excepțional și exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privința amplorii și efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligațiilor prevăzute de acesta și, drept urmare, clauzele contractului cu executare succesivă în timp trebuie adaptate în mod adecvat la noua realitate în măsura survenirii unui risc care se circumscrie ideii de impreviziune.
În acest sens, instanța a reținut considerente prezentate în Decizia nr. 623/25.10.2016 a Curții Constituționale:
,,… determinarea împrejurărilor care justifică aplicarea impreviziunii, concept derivând din buna-credință care trebuie să caracterizeze executarea contractului, trebuie realizată ținându-se cont de ideea de risc al contractului.
Acesta trebuie analizat dintr-un punct de vedere bivalent atunci când acesta se materializează; astfel, contractul în sine presupune un risc inerent asumat în mod voluntar de cele două părți ale contractului, în baza autonomiei lor de voință, principiu care caracterizează materia încheierii contractului, și unul supraadăugat care nu a putut face obiectul in concreto al unei previzionări de către niciuna dintre acestea, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractanților și care ține de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute în vedere la momentul a quo.
Impreviziunea vizează numai riscul supraadăugat și, în condițiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestațiile la care părțile s-au obligat în condițiile noii realități economice/juridice. Ea nu are drept scop revenirea la prestațiile de la momentul a quo al încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părți la același moment, fiind, așadar, străină acestora, dar oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului.
Adaptarea are loc atunci când utilitatea socială a contractului poate fi menținută, pe când încetarea atunci când în cazul intervenirii noilor condiții contractul își pierde utilitatea socială. În consecință, Curtea a reținut că revine, în primul rând, părților obligația de a renegocia contractul, iar, în al doilea rând, renegocierea trebuie să fie una efectivă prin raportare la noua realitate.";
În considerentele acestei decizii s-a arătat că, controlul judecătoresc în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor specifice impreviziunii are ca obiect:
- condițiile cu caracter obiectiv referitoare la cauza schimbării circumstanțelor (existența situației neprevăzute) sau la cuprinsul contractului (absența unei clauze de adaptare a contractului)
- și condițiile cu caracter subiectiv referitoare la atitudinea/conduita părților contractante (lipsa culpei debitorului în executarea contractului) sau la efectele schimbării circumstanțelor (caracterul licit al neexecutării obligațiilor contractuale).
Potrivit art.13. Litigii din contract, ,, Orice neînțelegere, rezultând din interpretarea și/sau executarea prezentului contract, se va rezolva, pe cât posibil, pe cale amiabilă. În cazul în care o soluție amiabilă nu este posibilă, litigiul se supune spre soluționare instanțelor judecătorești de drept comun.";
Sub acest aspect, instanța a reținut că, înainte de formularea notificării de dare în plată, intimații nu au încercat soluționarea amiabilă a neînțelegerii
Cu toate acestea, instanța a arătat că, chiar și în absența clauzei prevăzute de art.13 din contract, intimații nu au făcut dovada îndeplinirii condițiilor impreviziunii, dovadă care trebuie făcută de cel ca o invocă, în condițiile art.249 Sarcina probei din Codul de procedură civilă, ,,Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.";.
În acest sens, instanța a reținut că intimații au depus la dosar înscrisuri privind situația lor familială (existența unui copil major cu handicap și a unui copil minor aflat în perioada cursurilor școlare) și financiară.
Cu privire la situația financiară a intimaților, instanța a reținut următoarele:
-în anul 2007, anul contractării creditului, intimatul a realizat un venit impozabil de 24522 lei;
-venitul anual impozabil al intimatului a crescut în perioada următoare, fiind de 39.223 în anul 2008, 37.314 lei în anul 2009, 51.872 lei în anul 2010, 39.973 lei în anul 2011, 45.036 lei în anul 2012, 57.905 lei în anul 2013, 85.967 lei în anul 2014, 35.246 lei în anul 2015 și 109434 lei în anul 2016.
Venitul impozabil prezentat anterior a fost realizat de intimatul ……… doar de la locul de muncă de bază ………….., iar acesta a mai realizat și venituri din cedarea folosinței bunurilor, care ar putea proveni din chiar închirierea imobilului dat în plată și aflat în municipiul …….., ținând seama de faptul că familia intimaților locuiește în municipiul ………….. u, conform înscrisurilor depuse la dosar.
În concluzie, instanța a reținut că intimații-debitori nu au făcut dovada intervenirii impreviziunii în derularea raporturilor contractuale cu contestatoarea-creditoare.
Astfel, intimații nu au făcut dovada faptului că, anterior formulării notificării de dare în plată, a intervenit riscului supraadăugat prin aceea că obligația ar fi devenit excesiv de oneroasă pentru ei.
Având în vedere aceste considerente și dispozițiile legale invocate, instanța a admis contestația și a dispus repunerea părților în situația anterioară Notificării din 18.05.2016.
Cu privire la cererea reconvențională:
Potrivit art.8 alin.1 din Legea nr.77/2016, ,,(1) În situația în care creditorul nu se conformează dispozițiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și să se transmită dreptul de proprietate către creditor.";
Având în vedere că instanța a admis cererea principală având ca obiect contestația prevăzută de art.7 alin..1 din Legea nr.77/2006, instanța a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții ……………., solicitând schimbarea în tot a sentinței criticate, în sensul respingerii contestației și admiterii cererii reconvenționale.
În motivare, au arătat că nu este temeinica si legala soluția pronunțata de Judecătoria Tg Jiu, instanța analizând în mod greșit probatoriul administrat in cauza si interpretând injust dispozițiile legale in materie atunci când a admis contestația formulata de contestatoarea ………. si a respins cererea lor reconvențională.
Au învederat instanței ca, nemaiputând face fata ratelor, datorita modificării în mod substanțial a veniturilor noastre, au formulat, in temeiul dispozițiilor art. 5 alin. l Legea 77/2016 o notificare privind darea in plata a imobilului ipotecat.
Au arătat că la momentul înregistrării cererii de chemare in judecata, respectiv 01.06.2016, Legea 77/2016 prevedea la art. 4 alin. (1) condițiile pentru darea in plata. Au considerat ca îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute de lege în sensul ca:
Pârâții sunt consumatori, în înțelesul legislației protecției consumatorilor, întrucât in vederea contractării creditului am acționat in scopuri exclusiv personale, exterioare oricărei activități comerciale, industriale sau de producție, artizanale sau liberale, iar ………….., este instituție de credit care a acționat in cadrul activității sale comerciale;
Cuantumul sumei împrumutate prin Contractul de Credit nr. ………, este de 43 000 CHF si nu depășește plafonul maxim de 250 000 euro la data semnării contractului, așa cum prevăd dispozițiile art. 4 alin. l lit. b din L77/2016;
Indiferent de scopul contractării creditului, restituirea acestuia a fost garantata cu o ipoteca evaluata la suma de 57 600 CHF asupra unui imobil situat in municipiul Motru.
Pârâții în calitate de consumatori, nu au fost condamnați printr-o hotărâre definitiva pentru infracțiuni in legătura cu creditul care face obiectul prezentei notificări.
Acestea fiind singurele condiții prevăzute de lege la momentul promovării cererii de chemare in judecata, au apreciat ca îndeplinesc cumulativ aceste condiții si au depus în probațiune înscrisuri din care sa rezulte aceste aspecte. Prin urmare nu putem vorbi de o obligație a lor de a face dovada ca, anterior formulării notificării de dare în plata, a intervenit riscul cerut de Curtea Constituționala. După pronunțarea Curții in sensul ca astfel de acțiuni privind darea in plata trebuie analizate prin prisma teoriei impreviziunii, au depus la dosarul cauzei, la solicitarea instanței, înscrisuri noi din care sa rezulte situația lor financiara. Au depus adeverințe de venituri, cu toate ca dovada existentei impreviziunii se face raportându-se la creșterea de curs (aspect de notorietate) si prin devalorizarea de imobile (tot de notorietate). Nu și-au putut imagina ce dovezi in plus trebuiau aduse pentru a face dovada că se află intr-o situație de excepție ce nu le permite efectiv sa mai plătească luna de luna ratele, in condițiile in care CHF a ajuns la un curs de 4,5 fata de 2 cat a fost la momentul contractării iar daca ar vinde imobilul nu ar obține nici pe departe suma la care Banca a înțeles sa îl evalueze la momentul contractării.
Au învederat instanței ca, in plus fata de cele doua aspecte de notorietate menționate mai sus, au doi copii in întreținere, dintre care unul încadrat in grad de handicap, apelantul pârât nu mai lucrează la ………., având locuri de munca pasagere in încercarea de a-si întreține familia. Apelanta parata are un salariu fix ca si însoțitoare a copilului încadrat in grad de handicap.
Instanța se raportează strict in analiza teoriei impreviziunii la veniturile pe care le aveau apelanții parați la momentul contractării creditului si la momentul emiterii notificării de dare in plata, fără să analizeze în niciun moment ca, prin creșterea cursului CHF ratele apelanților s-au dublat, chestiune îndeobște cunoscuta. Nu a avut in vedere instanța nici faptul ca imobilul ipotecat nu mai are valoarea de la momentul contractării creditului (când oricum a fost supraevaluat pentru a îndeplini condițiile de contractare). Deci chiar de buna credința daca ar fi si ar dori sa vândă bunul ipotecat pentru a achita datoria, apelanții nu ar reuși niciodată sa vândă imobilul cu suma menționata în cadrul contractului, valoare stabilita de Banca in urma unei evaluări proprii.
Instanța nu a avut în vedere ca la momentul contractării apelanții au avut confortul psihic ca, daca nu vor mai face fata ratelor, vor acoperi datoria restanta prin oferirea către banca a imobilului ipotecat (acesta fiind însuși scopul instituirii ipotecii), fapt ce in prezent le este negat de instanța, cu toate ca legea 77/2016 a venit in sprijinul lor.
În temeiul dispozițiilor art. 147 alin.4 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii de la momentul publicării lor in Monitorul Oficial, atât in ceea ce privește dispozitivul cat si considerentele si se impun cu aceeași forța tuturor subiecților de drept.
În considerarea soluției Curții Constituționale menționata de instanța de fond in cadrul considerentelor, instanța de contencios constituțional a statuat ca, in mecanismul aplicării procedurii darii în plata, instanța judecătoreasca va verifica Îndeplinirea condiției notificării creditorului conform celor prevăzute de legea 77/2016 îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 4 din lege , aplicând in mod obligatoriu teoria impreviziunii . Chiar daca Legea 77/2016 nu se refera in terminis la impreviziune , intenția legiuitorului de a face aplicarea instituției impreviziunii reiese din art. 11 teza I care face referire la echilibrarea riscurilor izvorând din contractul de credit , precum si din Expunerea de motive a Legii care folosește expresia "criza a contractului". Legiuitorul a avut in vedere deci o reechilibrare a contractului, in condițiile in care, pe perioada executării contractului, a intervenit un risc supraadăugat riscului firesc ce însoțește un contract de credit si in care niciuna dintre părți nu este culpabila de apariția evenimentului.
Conform art. 4 alin 1 din Legea 77/2016 , pentru a putea fi aplicabila procedura darii in plata, împrumutatul trebuie sa acționeze in calitate de consumator, adică in scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. Ori, in cauza, contrar celor susținute de reclamanta creditoare, din cuprinsul contractului de credit, rezulta fără putere de tăgada ca parații debitori au acționat in calitate de consumatori persoane fizice , in sensul art. 2 alin,2 din legea 193/2000 . întrucât nu se poate impune in sarcina paraților obligația de a proba un fapt negativ , sarcina ca aceștia au acționat in alte scopuri aparține creditoarei.
În ceea ce privește incidența impreviziunii si legea aplicabila acesteia, au apreciat aplicabilitatea prevederilor art. 107 din Legea 71/2011 pentru punerea in aplicare a legii 287/2009 privind Codul Civil in conformitate cu care dispozițiile art. 1271 din Codul Civil privind impreviziunea se aplica numai contractelor încheiate după intrarea in vigoare a Codului Civil. Interpretând per a contrario aceste dispoziții, rezulta ca, in privința contractelor Încheiate anterior intrării in vigoare a Codului Civil, respectiv 1 octombrie 2011 , cum este si cazul prezentului contract de credit, se aplica dispozițiile Codului civil din 1864. Așadar, pentru acest contract, se va analiza incidența Instituției impreviziunii.
În doctrina si jurisprudența dezvoltate sub imperiul Codului civil de la 1864 s-a statuat ca pentru incidența instituției impreviziunii trebuie sa fie îndeplinite următoarele condiții: intervenirea unei situații imprevizibile sau cu efecte imprevizibile; posterioritatea intervenirii schimbării de circumstanțe sau al constatării efectului asupra contractului; onerozitatea excesiva; neasumarea riscului de către partea ce invoca impreviziunea , riscul determinat sa nu se încadreze în categoria riscurilor contractului.
În esența, impreviziunea intervine când in executarea contractului a survenit un eveniment excepțional si exterior ce nu putea fi prevăzut in mod rezonabil la data încheierii contractului in privința amplorii si efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasa executarea obligațiilor prevăzute de acesta.
Este evident ca este îndeplinita prima condiție a impreviziunii, respectiv intervenția unui eveniment excepțional ce nu putea fi prevăzut in mod rezonabil de părți la data semnării contractului de credit, acest eveniment fiind volatilitatea mare al cursului de schimb al CHF , moneda in care dreptul a fost contractat. De la momentul contractării creditului si pana la momentul emiterii notificării de dare in plata cursul de schimb al CHF a crescut cu aproape 90% fata de momentul de referința 2008, evoluția sa fiind un eveniment imposibil de prevăzut prin raportare la criteriul obiectiv al modelului omului de mijloc prudent si diligent.
Creșterea cursului moneda națională - monedă străina intre data încheierii contractului de credit si data formulării notificării reprezintă o variație ce nu ar fi putut fi, în mod rezonabil, previzibila si acceptata de un consumator obiectiv si rezonabil , de tipul omului prudent si diligenta, aceasta variație nu se încadrează in noțiunea de risc inerent, are caracter excesiv, de natura a depăși limitele rezonabilității si trece in sfera unei onerozități excesive. Stingerea obligațiilor prin darea in plata a imobilului ipotecat reprezintă singura modalitate de reechilibrare contractuala, astfel ca instanța trebuia sa aibă in vedere cele expuse mai sus si sa respingă contestația formulata de creditoare.
Pentru aceste motive, dar si pentru cele prevăzute in întâmpinarea depusa la dosar, au solicitat admiterea apelului si schimbarea soluției pronunțate in sensul respingerii contestației.
Intimata reclamantă …………. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de apel pe cale de excepție sau pe fond, ca neîntemeiată și menținerea sentinței criticate ca fiind legală și temeinică, cu obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că procedura constatării stingerii datoriei reglementata de prevederile Legii nr. 77/2016 reprezintă o excepție de la importante principii de drept, și chiar o încălcare a unor reguli constituționale.
Întrucât legiuitorul a stabilit condiții stricte pentru ca solicitanții să beneficieze de prevederile legii, a apreciat că proba acestor condiții le revine solicitanților, nefiind suficient să afirme îndeplinirea lor. Proba trebuie făcută cu înscrisuri corespunzătoare, exterioare contractului de credit, cel puțin în ceea ce privește dovedirea condițiilor de la art.4 lit. a) c) și d).
Fiind sesizata cu notificarea, nu se poate susține că banca ar trebui sa considere îndeplinite condițiile fără un minim probatoriu, din moment ce îndeplinirea sau nu a condițiilor determină conduita viitoare a acesteia.
Orice cerere privind valorificarea unui drept recunoscut de lege trebuie însoțită de dovada îndeplinirii condițiilor pentru a beneficia de acel drept, neexistând o prezumție legală sau de altă natura în sensul îndeplinirii lor doar în baza declarației solicitantului.
În ceea ce privește condiția a) prevăzută la art. 4 din Legea 77/2016, împrumutații trebuie sa facă dovada că au acționat în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.
Condiția c) a art. 4 din Legea 77/2016, precizam ca deși împrumutul a fost făcut pentru achiziționarea unui Imobil nu se poate trage concluzia ca în tot acest timp imobilul a avut destinația de locuință daca nu avem atașată o dovada în acest sens. Oricine și oricând poate schimba destinația imobilului, proprietate personală iar banca nu are toate informațiile cu privire la toți debitorii șl locuințele acestora. Din acest motiv este necesar ca la momentul trimiterii notificării debitorul să aducă dovezi solide în sprijinul cererii sale.
Dispozițiile art. 4 fit. c) din legea 77/2016 arata clar condiția ce trebuie îndeplinita de debitor, creditul ce a fost contractat de consumator trebuie să fie folosit cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință, sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat; este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință.
Mai mult decât atât debitorul nu are domiciliul la adresa bunului ipotecat, astfel că un debitor ce menționează ca nu are venituri sa-si achite creditul nu poate avea două imobile cu destinație de locuință.
Condiția prevăzuta la lit. d) a art. 4 din legea 77/2016: aceste dispoziții prevăd condiția ca debitorul sa nu fi fost condamnat pentru vreo infracțiune ce are legătură cu creditul acordat pentru achiziționarea imobilului. Din interpretarea logico-juridică a acestui articol reiese, în mod indirect că la momentul notificării debitorul trebuie sa facă dovada că nu a fost condamnat prin prezentarea unui cazier Judiciar.
Prezentarea certificatului de cazier judiciar reprezintă unicul mijloc prin care o persoană poate face dovada faptului că nu a fost condamnata pentru săvârșirea unei infracțiuni, motiv pentru care, în vederea dovedirii îndeplinirii condiției prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea 77/2016, era obligatoriu să fie atașat la cererea depusă în conformitate cu prevederile art. 5 din Lege, sub sancțiunea inadmisibilități acesteia.
După cum se poate observa, la momentul trimiterii notificării banca nu a primit niciun înscris în acest sens, motiv pentru care nu poate fi de acord cu instanța de fond în momentul în care afirma că au fost îndeplinite condițiile de admisibilitate prin susținerea că sunt îndeplinite, fără o probă în acest sens.
În concluzie, instanța de fond a reținut în mod corect că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea 77/1016 deoarece acestea au fost depuse în timpul soluționării litigiului instanța fiind învestită cu constatarea neîndeplinirii condițiilor de admisibilitate ala notificării privind darea în plată la momentul primirii acesteia din urmă. Nu are importanță dacă acestea au fost complinite la momentul soluționării cauzei deoarece prin cererea de chemare in judecata s-a formulat destul de clar obiectul acțiunii reclamantei. De asemenea a apreciat ca se impune ca la momentul trimiterii unei astfel de notificări să fie depuse toate dovezile pe care debitorul le deține deoarece banca nu poate aprecia dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile pentru a putea intra în procedura darii în plata".
Mai mult decât atât, a solicitat să se observe că dispozițiile Legii 77/2016 arată în mod clar că se va putea promova contestație în temeiul art. 7 dacă creditorul consideră că nu sunt întrunite condițiile da admisibilitate ale notificării de dare în plată. Astfel, în mod cert se va avea în vedere DATA PRIMIRII NOTIFICĂRII și nu altă data pe care debitorul o apreciază. Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere considerentele instanței de fond nu ar mai fi reglementat posibilitatea creditorului de a contesta notificarea.
Deși debitorii se apăra de faptul că legea 77/2016 ar menționa că este necesar doar precizarea că sunt întrunite condițiile de admisibilitate, a menționat ca în orice situație "CEL. CE FACE O AFIRMAȚIE TREBUIE SĂ O DOVEDEASCĂ " dacă dorește într-adevăr ca acele afirmații să producă efecte. Prezenta acțiune a fost promovată din culpa debitorilor care nu depun diligentele necesare beneficierii de legea în discuție, rezumându-se la inserarea in notificare a unor mențiuni fără o susținere probatorie punând în sarcina reclamantei să facă demersuri pentru a verifica îndeplinirea unor obligații ce nu sunt în sarcina acesteia.
Mai mult decât atât, a solicitat să se observe că de la intrarea în vigoare a acestei legi majoritatea debitorilor au formulat notificare de dare în plată, or banca nu poate ca într-un termen de 10 zile să verifice sute de debitori.
A solicitat să se observe că se face un abuz din partea debitorilor, iar instituțiile bancare trebuie sa suporte aceste abuzuri în mod neîntemeiat
A precizat că în ceea ce privește aplicabilitatea teoriei impreviziunii în practica judiciară, unica excepție acceptată constă doar în recunoașterea posibilității revizuirii clauzei referitoare la preț dintr-un contract de locațiune (contract cu executare succese) ce a fost încheiat pe o durată îndelungată, respectiv revizuirea chiriei.
În principal debitorii informează banca cu privire la Intenția de a da în plată bunul imobil având în vedere creșterea cursului valutar a CHF-ului, motiv pentru care a arătat că aceste susțineri făcute în vederea dovedirii îndeplinirii condițiilor impreviziunii sunt neîntemeiate, având în vedere notorietatea aspectului privind fluctuația cursului valutar. Orice persoană cunoaște că, in condițiile în care contractează un credit în valută, trebuie să restituie în aceeași monedă, iar valuta respectivă poate varia în raport de moneda națională, dată fiind perioada mare de timp în care se desfășoară relațiile contractuale.
Nu se poate face aplicarea teoriei impreviziunii întrucât debitorii și-au asumat riscul fluctuațiilor monedei CHF, astfel cum s-a reținut în mod corect și în practica Instanțelor judecătorești în acțiunile având ca obiect conversia creditelor, întemeiate pe teoria impreviziunii, ceea ce echivalează cu asumarea riscului schimbării împrejurărilor existente la data încheierii contractului.
Contractând un credit într-o monedă străină debitorii au acceptat, în deplină cunoștință de cauză, variația de curs valutar. Variația cursului valutar este o împrejurare previzibila, elementul central este schimbul valutar, ceea ce evidențiază un factor variabil si previzibil care determină modul de restituire a creditului.
De asemenea nu se poate retine ca acesta suporta integral un eventual risc valutar datorita faptului ca veniturile lor sunt in lei.
Ipotetic vorbind, în cazul scăderii cursului CHF, clientul va fi cel care beneficiază de această situație, alocând o parte mai mica din veniturile sale în lei achitării ratelor în CHF.
A solicitat reclamanta să se observe că este vorba despre un contract de credit cu executare uno ictu, iar faptul că banca își asumă o obligație care se execută dintr-o dată, iar cealaltă parte își asumă o obligație de restituire succesivă astfel încât la momentul încheierii contractului nu se poate prevedea cum va evolua cursul.
Așadar, clientul nu își asumă doar un eventual risc, el si un potențial beneficiu in funcție de cum va varia cursul de schimb.
Banca a predat împrumutatului/împrumutaților o suma cu titlu de împrumut ce a constat într-o anumita cantitate de moneda CHF, astfel încât este îndreptățită sa primească aceeași cantitate de moneda împrumutate.
Variația cursului monedei este o situație de fapt ce excede obligațiilor si drepturilor contractuale, este o situație extra-contractuală care nu poate fi cenzurata prin amendarea contractului.
Încasând aceeași cantitate de moneda, conform dispozițiilor contractuale, nu se poate retine ca banca ar realiza un profit suplimentar nejustificat, singurul profit realizat constând in prețul contractului, respectiv în suma încasata cu titlu de dobânda.
Modalitatea de dobândire a monedei de către împrumutat în vederea restituirii către banca este o situație extra-contractuala, o operațiune juridica noua, creata la cererea împrumutatului, nereglementată în cuprinsul contractului de credit, deci nu poate face obiectul prezentelor discuții.
Urmează a se observa ca împrumutatului nu i-a fost impusa obligația de a cumpăra moneda de la bancă, consumatorul fiind liber sa încheie aceasta noua operațiune juridica in mod independent cu orice alt operator care prestează servicii de schimb valutar.
Simplul fapt ca pârâta este un profesionist în domeniul financiar-bancar nu implica în mod necesar cunoașterea exhaustiva de către aceasta a modului cum va evolua cursul valutar, cu atât mai mult cu cât perioada contractuala este una îndelungata.
Existența riscului valutar general este o împrejurare care poate fi perceputa de orice consumator mediu mai ales că debitorii au ales să contracteze un credit într-o monedă străină deși veniturile acestora erau în RON.
A menționat că valoarea cursului este anunțata in fiecare zi de către Banca Naționala a României (BNR) nefiind stabilită de instituție, ci se formează prin flotare libera. Banca centrală poate influenta evoluția dintr-o zi a cursului prin intervențiile pe care te face pe piața. Dacă cumpăra lei in cantități mari, valoarea acestei monede va creste, deoarece cantitatea disponibila pe piața se reduce, însă pe termen lung nici Banca Naționala, cu atât mai mult băncile Individuale nu pot influența creșterea sau scăderea cotația de plata a unei valute.
Plata de tranzacționare a monedelor, numita FOREX, este una din cele mai mari din lume. În fiecare zi sunt tranzacționale, potrivit unor estimări, monede in valoare de circa 2.000 miliarde de dolari.
Având in vedere ca multe din creditele in franci elvețieni sunt pe termen mediu și îndelungat, este si absurd sa afirmi ca, la data acordării creditului, reclamanta ar fi putut estima in mod corect fluctuația unei valute pe o perioada atât de îndelungată.
Un aspect esențial ignorat este legat de faptul ca Bancpost a acordat clienților un credit in CHF și nu un credit in RON.
Acest lucru presupune ca i s-a virat in cont suma împrumutata in CHF si ca va trebui sa restituie CHF, nu RON, Așadar, împrumutații nu urmau sa plătească mai mult decât li s-a acordat, ci exact aceeași cantitate de CHF împrumutata, la care se adăugau dobânda și comisioanele.
Ratele în CHF nu s-au modificat, ce s-a modificat a fost ponderea costului creditului raportat la veniturile debitorilor, întrucât aceștia realizau venituri în lei.
Prin urmare, fluctuația valutara nu reprezintă un dezechilibru contractual, cu atât mai mult nu reprezintă un dezechilibru semnificativ, astfel încât in cauza nu sunt îndeplinite condițiile impreviziunii, Cu privire la afirmațiile debitorilor ca banca ar ii avut cunoștința daca s-ar fi comis vreo infracțiune în legătura cu creditul a apreciat ca astfel de atitudine nu este una ce ține de buna credința, debitorii au impresia ca dețin toate drepturile iar banca numai obligații. A adus la cunoștința instanței ca banca nu este ca orice instituție are resurse minime in vederea urmăririi debitorilor acesteia. Mai mult decât atât debitorii au formulat notificarea de dare in plata, motiv pentru care ar trebuie sa depună toate diligentele in vederea dovedirii susținerilor acestora si soluționarea în termen util a cererilor lor, însă aceștia se rezumă doar la a face simple afirmații încercând sa pună in sarcina băncii obligațiilor acestora.
Un consumator mediu, informat și suficient de atent și de avizat ar trebui nu numai sa cunoască posibilitatea de creștere sau de depreciere a monedei străine, ci și să fie pus în măsura să evalueze consecințele unei astfel de clauze asupra obligațiilor sale financiare, nu se poate totuși merge până la a impune ca profesionistul să anticipeze evoluțiile ulterioare imprevizibile, precum fluctuațiile cursurilor de schimb ale monedelor în discuție în cauza și nici să informeze consumatorul cu privire la acestea și sa își asume consecințele acestora, a considerat avocatul general.
Un profesionist nu poate fi considerat răspunzător pentru evoluții ulterioare încheierii contractului și independente de voința sa (precum variațiile cursului de schimb). Daca situația ar fi diferită, nu numai ca ar fi impuse în sarcina profesionistului obligații disproporționate, cum ar fi de asemenea compromis principiul securității juridice.
Astfel că trebuie să se țină seama de toate împrejurările pe care profesionistul le-ar fi putut anticipa în mod rezonabil la încheierea contractului.
Nici condiția negocierii nu este îndeplinita deoarece banca nu poate să facă propuneri de negociere ale contractului de credit fără a avea o oferta din partea debitorilor. Daca banca ar face oferte debitorilor pe care aceștia nu le-ar considera favorabile însă le-ar accepta cu speranța că, pentru moment, au aplanat diferendul s-ar ajunge în fața instanței de judecată deoarece aceștia vor critica clauzele contractuale ca fiind abuzive, fiindu-le încălcat dreptul de negociere, motiv pentru care, în vederea înlăturării unul nou posibil litigiu a solicitat să se constate ca daca se dorește într-adevăr renegocierea contract debitorii trebuie sa atașeze o ofertă.
În sensul susținerilor sale s-a pronunțat si Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care a statuat ca nu intra sub incidența evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, iar nu și dispozițiile legale - Hotărârea din 30.04.2014, pronunțata în procedura C 280/1, Barclays Bank contra Sara Sannchez Garci, Alejandro Chacon Barrera: «Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și principiile dreptului Uniunii referitoare la protecția consumatorilor și la echilibrul contractual trebuie interpretate în sensul ca sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege si norme administrative ale unui stat membru, precum cele în discuție în litigiul principal in lipsa unei clauze contractuale de modificare a conținutului sau a domeniului de aplicare al acestora."
Practic prin aparate formulate de parata se arata cantitatea de moneda naționala data băncii în vederea achitării ratelor lunare, însă trebuie avut în vedere faptul ca se vor raporta la plățile efectuate în moneda CHF nu la moneda LEU.
Mai mult decât atât, prin graficul de rambursare primit de debitor la momentul contractării i-au fost aduse la cunoștința informațiile referitoare la cuantumul ratelor si modalitatea în care se va face imputația plăților, motiv pentru care a apreciat că la acest moment apărările potrivit cărora a achitat X suma în Y ani nu este relevanta, toate aceste informații erau cunoscute la momentul încheierii contractului de credit.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, reține:
Între ………, în calitate de creditor ipotecar, pe de o parte, și intimații ……….., în calitate de debitor, respectiv, codebitor, de cealaltă parte, a fost încheiat contractul de credit nr. ……….. având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 43.000 CHF pentru cumpărarea apartamentului situat în …………., județul Gorj, întabulat în CF 35178-C1-U26 ……… și având număr cadastral 174/2;16.
În aceeași dată a fost încheiat în formă autentificată sub nr.2165/27.08.2007 de BNP Mănoiu Natalia, între aceleași părți, contractul de ipotecă asupra respectivului apartament în favoarea …………...
La data de 18.05.2016 intimații au comunicat contestatoarei Notificarea de dare în plată a respectivului imobil pentru stingerea datoriei izvorâte din contractul de credit nr. ……….. .
Contestatoarea a formulat contestație în temeiul art.7 din Legea nr.77/2016, contestație admisă de prima instanță, care a reținut, în esență, că intimații-debitori nu au făcut dovada intervenirii impreviziunii în derularea raporturilor contractuale cu contestatoarea-creditoare, mai precis aceștia nu au făcut dovada faptului că, anterior formulării notificării de dare în plată, a intervenit riscului supraadăugat prin aceea că obligația ar fi devenit excesiv de oneroasă pentru ei.
Verificând această împrejurare Tribunalul apreciază că în mod eronat a reținut prima instanță că intimații-debitori nu au făcut dovada că, anterior formulării notificării de dare în plată, a intervenit riscului supraadăugat prin aceea că obligația ar fi devenit excesiv de oneroasă pentru ei, atâta timp cât media câștigurilor realizate de familia intimaților debitori pe perioada 2007-2016 a fost cu 46,57 % mai mare decât la data contractării creditului, în timp ce cursul valutar leu - CHF s-a dublat (creștere de peste 100 % în condițiile în care, la data de 27.08.2007, un CHF valora 1,97 lei, iar la data de 18.05.2016, un CHF valora 4,05 lei).
Prin urmare, față de această împrejurare, văzând că văzând că sunt îndeplinite condițiile art. 4 din Legea 77/2016: a) creditorul și consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislația specială; b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit; c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință; d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi, raportat la art. 8 alin. (5) din același act normativ: Dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului, ținând seama și de prevederile art. 480 alin. (1) C.pr.civ. urmează a fi admis apelul și schimbată sentința apelată în sensul că va fi respinge ca nefondată contestația creditoarei, admisă cererea reconvențională formulată de debitori, constatate stinse obligațiile născute din creditul ipotecar nr. …………. și transmis dreptul de proprietate asupra imobilului ipotecat către creditor.
În baza art. 453 C,pr.civ. va fi obligată reclamanta-creditoare la plata a 1388 lei cheltuieli de judecată pârâților-debitori (onorariu avocat în cele două cicluri procesuale).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâții ……….. jud. Gorj, împotriva sentinței civile nr. …………. de Judecătoria …… în dosarul nr. …….., în contradictoriu cu intimata reclamantă …………., având ca obiect contestație creditor Legea 77/2016.
Schimbă sentința apelată în sensul că respinge ca nefondată contestația creditoarei, admite cererea reconvențională, constată stinse obligațiile născute din creditul ipotecar și transmite dreptul de proprietate asupra imobilului ipotecat către creditor.
Obligă reclamanta la plata a 1388 lei cheltuieli de judecată pârâților.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 26.02.2018, la Tribunalul Gorj.
Președinte Judecător
L.S L.S
Grefier
L.S
| ← Suspendare executare act administrativ. Jurisprudență Cereri | Fuziune/divizare. Jurisprudență Cereri; Chemare în judecată... → |
|---|
