Pretenţii. Jurisprudență Plăţi

Judecătoria TÂRGU JIU Sentinţă civilă nr. 825 din data de 31.01.2013

Dosar nr. 14781/318/2012

R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

TÂRGU JIU

JUDEȚUL GORJ

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 825/2013

Ședința publică de la 31 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE PARASCHIVA CATRINOIU

Grefier ALINA MEZDREA

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanții C.L., C.A, C.M și C.F. in contradictoriu cu pârâta X și cu intervenienta Y, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta C.L. asistată de avocat … care a reprezentat și pe ceilalți reclamanți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depuse la dosar relațiile solicitate SC … SA.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.

Avocat .. a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților precizând că aceștia sunt moștenitorii lui C.V..

Instanța respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, având în vedere că reclamanții sunt moștenitorii lui C.V, conform declarațiile de acceptare a succesiunii (filele 75-77).

Constatându-se cauza în stare de judecată, instanța a acordat cuvântul pe fond.

Avocat .. a solicitat admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata, către SC …SA, a sumei de 107.862 lei, cu cheltuieli de judecată. A precizat că este vorba despre o asigurare de viață și nu despre o asigurare de grup, iar clauzele contractuale au fost abuzive. A depus la dosar concluzii scrise și chitanța privind achitarea onorariului de avocat.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu sub nr. 14781/318/2012, sub nr. 14781/318/2012, reclamanții C.L., C.A, C.M și C.F in contradictoriu cu pârâta X și cu intervenienta Y au solicitat instanței obligarea societății de asigurări la plata către Raiffesen Bank SA a valorii rămase din creditul contractat de autorul lor prin contractul nr. RBRO 1798283/15. 11. 2011 la data rămânerii definitive a hotărârii, urmând ca diferența până la suma asigurată menționată in certificatul de asigurare in valoare de 107.862 lei, să fie plătită moștenitorilor legali, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat că la data de 15 noiembrie 2011 intre autorul lor,C.V. si SC .. sucursala Tg. Tg-Jiu-agenția Lido a fost incheiat un contract de credit având nr.RBRO1798283 in baza căruia banca i-a acordat împrumutatului suma de 58.700 Ron, urmând ca într-o perioadă de 120 de luni (10 ani) acesta să restituie băncii suma de 107.862 Ron.

Că, odată cu încheierea contractului de credit a fost încheiata si o polița de asigurare pentru deces cu societatea de asigurare … SA, conform căreia in condițiile producerii vreunuia dintre riscurile asigurate, societatea de asigurării se obligă sa plătească beneficiarului, despăgubirea egala cu soldul rămas de rambursat de către împrumutat la data producerii decesului.

Reclamanții au mai arătat că la data de 11 februarie 2012, autorul,C.V., a decedat in urma unor probleme medicale, iar in data de 28 februarie 2012 s-au adresat societății de asigurare pentru a plati suma acoperita prin despăgubirea in caz de deces, dar prin adresa nr.77878/8 mai 2012 aceasta solicitare a fost respinsa pentru că, potrivit art. 5 din contractul de asigurare, nu se acordă despăgubiri in cazul abuzului de alcool caracterizat printr-un grad de alcoolemie a cărui depășire constituie infracțiune.

Că, este adevărat ca C.V. suferea de Pancreatita cronica provocată de alcool si de Ciroza alcoolică groasa a ficatului, conform actelor medicale eliberate de Institutul Clinic Fundeni, însă aceste diagnostice pot fi puse si in urma unui consum moderat de alcool, iar autorul C.V. nu a fost cunoscut niciodată ca un consumator abuziv de alcool.

Că, au încercat in nenumărate rânduri sa ajungă la o înțelegere pe cale amiabila cu cei de la societatea de asigurare, insă aceștia nu au dorit sa răspundă in nici un mod acestei solicitări.

Reclamanții au mai arătat că de la data decesului și până în prezent ratele lunare au fost achitate de ei, in calitate de moștenitori.

Pentru dovedire, reclamanții au depus la dosar contractul de credit nr.RNR01798283, incheiat la data de 15 noiembrie 2011, certificatul de asigurare nr. 14112626 încheiat intre … SA si asiguratul C.V. la data de 15 noiembrie 2011, adresa primita de la compania de asigurări ca răspuns la solicitarea de despăgubire, certificatul de deces al asiguratului C.V., certificatul medical constatator al decesului nr.13/12.02.2012.

Legal citată, pârâta SC … SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților și respingerea acțiunii ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. A depus la dosar înscrisuri respectiv certificatul de asigurare nr. 15979/9.03.2012, certificat medical constatator al decesului nr. 13/12.02.2012, scrisori medicale, bilet de ieșire din spital și examenul de bilanț.

De asemenea și SC … SA a formulat întâmpinare și a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenție , precizând că are calitatea de beneficiar , astfel că este îndreptățită să primească despăgubirea în cazul producerii riscului asigurat.

Pentru termenul de judecată din 25.10.2012, reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că valoarea pretențiilor solicitate este de 107.862 lei.

Reclamanții au răspuns la întâmpinarea formulată de pârâtă și au solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților,iar pe fond au solicitat admiterea acțiunii. Au depus la dosar certificatul de căsătorie pentru reclamanta C.L. si actele de stare civila pentru ceilalti moștenitori, descendenții autorului pentru a face dovada calității de mostenitori legali ai acestuia, acceptanti in mod tacit ai succesiunii. A mai arătat că este adevărat că la data încheierii contractului de asigurare autorul C.V. suferea de anumite afecțiuni, insă pârâta putea printr-un minim de verificări, atât la medicul de familie al asiguratului, cât si prin solicitarea adresată asiguratului de a completa acel chestionar de sănătate, obligatoriu de altfel, in cazul asigurărilor de viata, să afle cu certitudine care este starea de sănătate a acestuia si abia ulterior stabilea daca se mai incheie sau nu un contract intre parti. Reclamanții au mai arătat că nu știu daca acest chestionar a fost solicitat si ce fel de mențiuni sunt in el, intrucat parata a refuzat să-i informeze, dar că au înțeles de la asigurat că acesta le-ar fi adus la cunoștință starea sa de sănătate. Că, nerecunoașterea bolii ca factor de risc pentru deces inseamna grava disproporție intre obligațiile părtilor, in sensul că asiguratul plătește neconditionat suma ceruta de asigurător pentru ceea ce asigură(viata), iar acesta iși limitează prin contract răspunderea, asigurătorul introducând astfel in contractul de asigurare o clauză abuzivă. Au atașat acestui răspuns acte de stare civilă și declarații de acceptare a succesiunii legale.

Instanța a emis adresă către societatea de asigurare A… SA pentru a depune la dosar polița de asigurare încheiată cu autorul reclamanților, C.V., împreună cu chestionarul aferent acestei polițe, răspuns remis pentru termenul din 29.11.2012.

De asemenea, a fost emisă adresă către SC … SA pentru a depune la dosar contractul de credit nr. RBRO1798283/15.11.2011 și a preciza ce sumă din contractul de credit a fost achitată până la data de 11.02.2012 (data decesului titularului contractului de credit -C.V. și ce sumă a rămas de achitat, răspunsul fiind comunicat cu adresa nr. 4950/27.11.2012.

S-a revenit cu adresă către SC … SA pentru a preciza motivul pentru care, in cuprinsul adresei nr. 4950/27.11.2012, s-a menționat că suma rămasă de achitat din creditul contractat de C.V. este de 62.978,01 lei, in condițiile in care, in graficul de rambursare atașat adresei menționate anterior, se menționează că totalul de plată la finalul creditului este de 107.862 lei și că până la data de 11.02.2011(data decesului titularului de credit) a fost achitată suma de 898,85 lei , răspunsul fiind remis cu adresa nr. 334/24.01.2013.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Reclamanții sunt moștenitorii lui C.V. , care la data de 15.11.2011 a încheiat cu intervenienta SC .. SA, contractul de credit nr. RBRO1798283, în baza căruia, banca i-a acordat suma de 58.700 lei.

Conform art. 5 din contract, rambursarea creditului urma să se realizeze în 120 luni, valoarea totală de plată fiind de 107.862 lei.

O dată cu încheierea contractului de credit, autorul reclamanților a încheiat și certificatul de asigurare pentru deces cu societatea pârâtă SC … SA, în baza căruia , banca era desemnată beneficiar al acestei asigurări și societatea de asigurări era de acord să achite băncii valoarea despăgubirilor rezultate din împrumutul acordat în baza contractului de credit.

La data de 11.02.2012 titularul contractului de credit, respectiv autorul reclamanților, a decedat, iar reclamanții, in calitate de moștenitori ai acestuia, au solicitat societății de asigurare să plătească băncii suma rămasă neachitată ,iar prin adresa nr.77878/8 mai 2012 pârâta SC .. SA a refuzat solicitarea reclamanților, motivând că nu se acordă despăgubiri dacă titularul contractului a decedat ca urmare a abuzului de alcool.

Având în vedere refuzul societății de asigurare, reclamanții au formulat prezenta acțiune in pretenții.

Față de starea de fapt reținută, instanța consideră acțiunea întemeiată, având în vedere că prin certificatul de asigurare incheiat intre C.V. (autorul pârâților) și SC …SA, banca a fost desemnată beneficiarul asigurării, iar societatea de asigurare a fost de acord să plătească băncii valoarea de despăgubire in caz de deces al titularului asigurării.

Societatea de asigurare nu poate invoca propria culpă în refuzul său de a achita băncii creditul acordat autorului reclamanților. Astfel, pârâta nu a făcut dovada că titularul asigurării a completat un formular cu privire la starea de sănătate a acestuia, deși instanța i-a solicitat expres acest lucru, prin răspunsul trimis la data de 28.11.2012 prin care menționa că între C.V. și asigurător nu s-a încheiat o poliță individuală de asigurare, ci o dată cu încheierea contractului de credit , "asiguratul C.V. a optat și pentru înrolarea în asigurarea de grup oferită de SC … SA clienților Raiffeisen Bank SA";.

Nu se poate reține această susținere a pârâtei pentru că, pe de o parte, asiguratul nu "a optat";pentru acest tip de asigurare, neexistând o cerere expresă în acest sens , iar pe de altă parte, certificatul de asigurare încheiat cu C.V. nu reprezintă o "asigurare de grup";, cum greșit susține pârâta.

Instanța constată că , in cazul asigurării de grup, pârâta trebuia să prezinte titularului asigurării un Formular de înscriere pe care să și-l însușească, prin semnătură, formular în care se menționează că asiguratul "a primit un exemplar al Condițiilor de asigurare de Grup, pe care l-a citit , l-a înțeles și cu care declară că este de acord în totalitate";. Acest "Formular de înscriere"; a fost completat și semnat de C.V. cu ocazia acordării unui alt credit în data de 02.01.2009 (fila 138), astfel că pârâta nu poate invoca faptul că în cazul asigurării de grup nu se solicită asiguratului să completeze acest formular.

Este adevărat că autorul reclamanților a semnat Certificatul de asigurare încheiat in data de 15.11.2011 și că un contract bilateral are putere de lege între părți, numai că acest contract trebuie să fie valabil încheiat ( art. 1270 C.civil). Or, contractul de asigurare nu a fost legal încheiat deoarece, condițiile menționate în contract nu au fost negociate de părți, iar pârâta nu a făcut dovada că "Termenii și condițiile pachetului de asigurare"; au fost însușite de asigurat și acesta a fost de acord cu aceste condiții.

Deși se menționează in finalul Certificatului de asigurare (fila 27) faptul că "Termenii și condițiile pachetului de asigurare"; sunt parte integrantă a prezentului Certificat de asigurare, pârâta nu a făcut dovada nici măcar a faptului că i-a fost comunicată această anexă privind Condițiile contractului, nefiind semnată de asigurat , acesta semnând doar Certificatul de asigurare. Or, și această anexă -"Condiții și termeni";trebuia semnată de asigurat. Numai în acest mod pârâta ar fi făcut dovada că asiguratul și-a însușit condițiile contractului și le-a acceptat , dat fiind faptul că aceste condiții sunt impuse de asigurător , fiind clauze abuzive, în sensul prev. de art. 4 din Legea 193/2000.

Este greu de crezut că, dacă asiguratul ar fi cunoscut aceste clauze privind refuzul acordării primei de asigurare în cazul unei boli preexistente , acesta ar fi fost de acord cu asigurarea. Așadar, pârâta nu-și poate invoca propria culpă in sensul că a încheiat un contract de asigurare fără a face un minim de verificări privind starea de sănătate a asiguratului. Din moment ce în " Termenii și condițiile asigurării"; sunt incluse clauze de nerăspundere în cazul unei boli preexistente , este logic faptul că societatea de asigurări trebuie să verifice dacă asiguratul era înscris în evidența medicului de familie cu astfel de afecțiuni sau cel puțin, asiguratul să dea o declarație pe propria răspundere că-și asumă riscul asigurării, cunoscând clauzele de nerăspundere a asiguratului.

În concluzie, instanța consideră că pârâta și-a asumat "riscul"; acestei asigurări ( și nu asiguratul) prin faptul că nu a efectuat nici cele mai elementare verificări privind starea de sănătate a acestuia, asigurarea nefiind opțiunea asiguratului , cum greșit susține pârâta, ci aceasta a fost impusă de asigurator.

Din adresa nr. 334/24.01.2013 emisă de SC .. SA , instanța constată că la data de 26.11.2012 suma rămasă de achitat era de 62.978,01 lei, așa încât va obliga pârâta să achite intervenientei suma de 62.978,01 lei, precum și ratele în continuare , incepând cu luna decembrie 2012, conform graficului, până la data plății efective.

În temeiul art. 274 C.pr.civ. va obliga pârâta la plata sumei de 3.408,75 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte acțiunea formulată de reclamanții C.L., C.A, C.M și C.F, toți cu domiciliul ales la …. in contradictoriu cu pârâta …. SA cu sediul în …și cu intervenienta SC … SA cu sediul în ….

Obligă pârâta să achite intervenientei suma de 62.978,01 lei, precum și ratele în continuare , incepând cu luna decembrie 2012, conform graficului, până la data plății efective.

Obligă pârâta la plata sumei de 3.408,75 lei cheltuieli de judecată.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 31 Ianuarie 2013.

EȘEDINTE GREFIER

Red. C.P/Tehnored. A.M. 12 Februarie 2013

8 ex

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretenţii. Jurisprudență Plăţi