Pretenţii pentru accident de circulaţie produs în alt stat. Existenţa unei poliţe de asigurare RCA încheiate pe numele unei alte persoane decât proprietarul autovehicului.
Comentarii |
|
Judecătoria PAŞCANI Sentinţă civilă nr. 3328 din data de 29.11.2013
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 1062/866 din 18.02.2013 reclamantul BAAR a chemat în judecată pe pârâtul BC, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța acesta să fie obligat la plata sumei de 5980,76 lei, sumă compusă din 5966,64 lei achitați către autoritățile din Italia, la care se adaugă comisionul bancar aferent de 14,12 lei, a sumei de 952,86 lei reprezentând dobânda legală aferentă sumei de 5980,76 lei calculată până la data de 14.02.2013, la plata dobânzii legale calculate de la data de 14.02.2013 până la data achitării efective și a sumei de 88,89 lei reprezentând TVA datorat bugetului de stat la încasarea sumelor menționate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul arată că în data de 25.07.2009 pârâtul a provocat din vina sa un accident de circulație în Italia în timp ce conducea autovehiculul înmatriculat cu numărul SV.
În urma accidentului a fost avariat autovehiculul cu numărul AC 765 VH.
La data de 09.03.2010 Biroul Național Carte Verde din Italia a avizat pe reclamant cu privire la accident, solicitând să verifice situația asigurării autovehiculului cu numărul SV, la avizarea de daună fiind anexat procesul verbal întocmit de organele de poliție.
După primirea avizării, reclamantul a deschis dosarul de daună cu referința BAAR/AD-MGA/10/I/00828 și a verificat situația asigurării autovehiculului cu numărul SV în baza de date CEDAM care este o bază de date comună asigurătorilor administrată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Conform răspunsului primit autovehiculul SV nu era asigurat la data producerii accidentului.
Pentru obținerea datelor cu privire la situația înmatriculării autovehiculului și cu privire la proprietarul/deținătorul acestuia, reclamantul s-a adresat Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor. Din răspunsul primit rezultă că proprietar era CNF.
Prin adresa nr. AD 008254/06.04.2010 reclamantul a notificat pe proprietar despre accident, solicitându-i informații cu privire la asigurare, dar nu a primit nici un răspuns.
Prin adresa nr. AD 011995/10.06.2010 a notificat pârâtul cu privire la accident, solicitându-i informații cu privire la asigurare, iar pârâtul a trimis reclamantului un contract de vânzare cumpărare încheiat la data de 30.09.2009 de proprietar IAM, precum și un document de asigurare încheiat de BT Asigurăriu Transilvani SA cu IAM.
În urma demersurilor efectuate nu s-a făcut dovada existenței unei asigurări RCA/Carte Verde valabilă la data accidentului, iar autovehiculul avea la acea dată locul obișnuit de staționare în România, astfel că reclamantul a constatat că este obligat să își angajeze răspunderea în garanție și a acceptat ca Biroul Național din Italia să gestioneze cazul de daună și să plătească despăgubirile cuvenite persoanei prejudiciate, conform legislației din Italia.
La data de 30.06.2010 Biroul Național Carte Verde din Italia a comunicat reclamantului că a soluționat pretențiile de despăgubire și a solicitat rambursarea sumei de 1407,36 euro reprezentând despăgubiri și costuri.
La data de 21.07.2010 reclamantul prin adresa nr. MGA01157 a notificat pe pârât despre plata despăgubirilor și i-a acordat un termen pentru a se prezenta la sediul său în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă.
Întrucât pârâtul nu a achitat el însuși despăgubirile, în data de 25.08.2010 reclamantul a achitat către Biroul Național din Italia suma solicitată de 1407,36 euro, suportând și comisionul bancar în sumă de 3,33 euro. Având în vedere cursul valutar de la data plății, reclamantul a înregistrat o cheltuială de 5980,76 lei, din care 5596,27 lei despăgubiri, 370,37 lei costuri și 14,12 lei comision bancar.
Pentru justificarea cererii formulate reclamantul a indicat și citat dispozițiile legale aplicabile, respectiv legea 32/2000, legea 136/1995, Directiva 72/166/CEE, Convenția multilaterală de garantare, Regulamentul General al Consiliului Birourilor, Decizia 2007/482/EC, Directiva 91/323/CEE, Directiva 2009/103/CE.
Menționează că obligația sa de garantare în condițiile Acordului se angajează pentru prejudiciile cauzate prin accidente provocate începând cu data de 01.08.2008 pe teritoriul aflat în competența celorlalte birouri naționale semnatare de vehicule care au locul obișnuit de staționare în România.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1669-1670 cod civil.
În privința TVA a invocat prevederile art. 127, 137 al. 3 lit. b din legea 571/2003.
Cu privire la dobândă, reclamantul precizează că pentru perioada 26.08.2010-30.09.2011 aceasta a fost calculată în baza art. 3 al. 1,3,4 din OG 9/2000, iar pentru perioada 01.10.2011-14.02.2013 aceasta a fost calculată în baza art. 1 al. 3 și art. 3 al. 2 din OG 13/2011. Totodată, a prezentat detaliat modul de calcul a sumei de 952,86 lei reprezentând dobânda pentru perioada 26.08.2010-14.02.2013.
În susținerea acțiunii reclamantul a depus înscrisurile menționate în cerere.
Legal citat, pârâtul a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii. Arată pârâtul că a fost chemat în judecată pentru a plăti reclamantului suma de aproximativ 7500 lei reprezentând despăgubiri, dobânzi, TVA achitate de reclamant ca urmare a unui accident în care a fost implicat în Italia la data de 25.07.2009.
Precizează pârâtul că în momentul accidentului conducea autovehiculul înmatriculat cu numărul SVdespre care cunoștea că aparține numitei IAM, fiind însoțit de fiul acesteia, IVC care avea asupra sa toate documentele autovehiculului, inclusiv polița de asigurarea RCA pe care a predat-o polițiștilor italieni.
Polița a fost emisă la data de 30.06.2009, fiind valabilă în perioada 02.07.2009-01.01.2010 și a fost încheiată de numitul CMM care avea calitatea de broker sau agent în cadrul SC BT Asigurări Transilvania SA-Agenția Pașcani ( în prezent Groupama Asigurări SA).
Precizează pârâtul că reclamantul a verificat baza de date CEDAM la data de 16.06.2010, dată la care fusese deja notificat de către reclamant, astfel că a solicitat și el o verificare tot la CEDAM la data de 24.06.2010, ocazie cu care a rezultat că autovehiculul are poliță de asigurare.
Odată cu întâmpinarea, pârâtul a formulat și cerere de chemare în garanție a numitului CMM și SC BT Asigurări Transilvania SA-Agenția Pașcani pentru ca în cazul în care se va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamant aceștia să fie obligați să îl despăgubească cu suma de 7500 lei, cu cheltuieli de judecată.
CMM a depus întâmpinare la cererea de chemare în garanție prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive motivat de faptul că a completat polița de asigurare în calitate de agent de asigurări, raportul juridic luând naștere între asigurat și asigurător.
SC Groupama Asigurări SA a depus întâmpinare prin care a invocat excepție netimbrării și excepția prematurității cererii de chemare în garanție.
Pe fond, arată că nu are vreo culpă deoarece nu i s-a adresat vreo cerere de despăgubire. Consideră că acțiunea formulată în contradictoriu cu asigurătorul nu poate viza mai mult decât suma achitată cu titlu de despăgubire. Menționează că și-a dovedit buna credință prin asumarea poliței încheiate la data de 30.06.2009.
La termenul din data de 20.09.2013 instanța a respins excepția netimbrării și excepția prematurității cererii de chemare în garanție pentru motivele consemnate în încheierea de ședință din acea dată.
La același termen instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a numitului CMM astfel că cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul B C în contradictoriu cu acesta urmează a fi respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Instanța a încuviințat reclamantului și pârâtului proba cu înscrisuri și interogatoriu, iar în cererea de chemare în garanție a încuviințat pârâtului proba cu înscrisuri și interogatoriul SC Groupama Asigurări SA.
La data de 17.10.2013 SC Groupama Asigurări SA a depus precizări prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în pretenții întrucât evenimentul rutier a avut loc la data de 25.07.2009, iar acțiunea a fost formulată la data de 01.04.2013, fiind prescrise atât cererea principală, cât și cea accesorie.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma normelor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
La data de 25.07.2009 pe teritoriul Italiei a avut loc un accident rutier în care a fost implicat autovehiculul cu numărul de înmatriculare SVcondus de către pârâtul BC. În cuprinsul răspunsului la interogatoriu ( f. 86) pârâtul a recunoscut faptul că lui îi aparține culpa în producerea accidentului, accident în urma căruia a fost avariat autovehiculul cu numărul de înmatriculare AC 765 VH.
În baza prevederilor Convenției Multilaterale de Garantare Biroul Național din Italia a plătit suma de 1407,36 euro cu titlu de despăgubiri.
În baza dispozițiilor legii 136/1995, ale Directivei 72/166/CEE și Acordului multilateral între birourile naționale de asigurări ale statelor membre ale spațiului european și ale altor state asociate reclamantul a rambursat biroului italian suma plătită. Reclamantul a efectuat plata întrucât în urma verificărilor pe care le-a efectuat în baza de date CEDAM a rezultat că autovehiculul condus de către pârât nu avea poliță de asigurarea RCA la data producerii accidentului, respectiv 25.07.2009.
Reclamantul a solicitat relații de la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor cu privire la proprietarul autovehiculului, iar conform răspunsului primit, a constata că proprietar este numitul CNF.
Ca urmare, reclamantul s-a adresat acestei persoane, solicitând informații cu privire la existența unei polițe de asigurare valabile la data de 25.07.2009 și cu privire la poziția pe care o are față de accident și urmările acestuia, însă nu a primit vreun răspuns.
În consecință, reclamantul a adresat aceleași solicitări pârâtului care a înștiințat reclamantul despre existența poliței de asigurare și încheierea contractului de vânzare cumpărare.
La data de 25.08.2010 reclamantul a achitat biroului italian suma de 1407,36 euro, suportând și comisionul bancar de 3,33 euro aferent tranzacției.
Reclamantul a efectuat plata în baza obligației de garantare asumată prin semnarea Acordului multilateral între birourile naționale de asigurări ale statelor membre ale spațiului european și ale altor state asociate, astfel că potrivit dispozițiilor art. 1669, 1670 din vechiul cod civil are drept de regres împotriva pârâtului. Pârâtul răspunde pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicită potrivit dispozițiilor art. 998, 999 cod civil.
În baza dispozițiilor legii 571/2003 reclamantul datorează statului TVA pentru suma pe care urmează a o recupera de la pârât.
În ceea ce privește excepția prescripției, invocată de chemata în garanție, instanța constată că aceasta este neîntemeiată și o va respinge.
Astfel, potrivit art. 1 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege.
Art. 3 din același act normativ stabilește durata termenului de prescripție ca fiind de 3 ani. Conform art. 7 al. 1 din același act normativ prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
În speță, dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut la data la care a achitat despăgubirile către biroul italian, respectiv 25.08.2010 și nu la data producerii accidentului, așa cum în mod eronat susține chemata în garanție.
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 18.02.2013, fiind depusă la oficiul poștal la data de 14.02.2013, adică în termenul de prescripție prevăzut de lege.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, aceasta a fost depusă la data de 01.04.2013, adică tot în termenul de prescripție menționat, însă cu privire la această cerere instanța apreciază că termenul de prescripție nici măcar nu a început să curgă, dreptul la acțiune al pârâtului nu s-a născut încă atâta timp cât pârâtul nu a fost obligat la plata vreunei sume către reclamant. Cererea pârâtului are un caracter preventiv, fiind formulată pentru eventualitatea în care acțiunea principală va fi admisă pentru ca pârâtul să nu fie nevoit ulterior să formuleze pe cale separată o astfel de acțiune.
Având în vedere considerentele expuse, instanța constată că acțiune reclamantului este întemeiată, urmând a fi admisă.
În consecință, instanța va obliga pe pârât să plătească reclamantului suma de 5980,76 lei reprezentând despăgubiri și comision bancar, suma de 952,86 lei reprezentând dobânda legală calculată până la data de 14.02.2013 inclusiv, suma de 88,89 lei reprezentând TVA, la care se adaugă dobânda legală aferentă sumei de 5980,76 lei calculată de la data de 15.02.2013 până la data plății efective.
În baza dispozițiilor art. 274 din vechiul cod de proc. civ. pârâtul va fi obligat să plătească reclamantului suma de 535,35 lei reprezentând cheltuieli de judecată( taxă de timbru și timbru judiciar).
Cu privire la cererea de chemare în garanție, instanța reține următoarele:
Autovehiculul cu numărul de înmatriculare SV și numărul de identificare a fost vândut de către numitul CNF numitei IAM la data de 30.09.2009 conform contractului încheiat ( f. 32).
La data de 30.06.2009 pentru autovehiculul având numărul de identificare a fost încheiată o poliță de asigurare RCA valabilă de la data de 02.07.2009 până la data de 01.01.2010 între SC Groupama Asigurări SA ( fostă SC BT Asigurări Transilvania SA) și IAM.
Deși inițial societatea de asigurări a recunoscut existența poliței de asigurare, ulterior, aceasta, în cuprinsul corespondenței purtate prin poșta electronică cu reclamantul a precizat că nu va prelua răspunderea asiguratului I A deoarece la data accidentului proprietar al vehiculului era CNF( f. 196).
Instanța constată că, într-adevăr, contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat ulterior încheierii poliței de asigurare, însă societatea de asigurări își invocă propria sa culpă susținând că polița nu este valabilă întrucât nu este încheiată cu proprietarul.
Potrivit art. 18 al. 1 din Ordinul nr. 20/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor ( în vigoare la data încheierii poliței) documentul de asigurare obligatorie RCA eliberat de un asigurător RCA în schimbul unei prime plătite de proprietarul sau utilizatorul unui vehicul garantează, pentru perioada de valabilitate înscrisă, despăgubirea prejudiciilor provocate prin accidente de vehicule produse în limitele teritoriale de acoperire, în conformitate cu prevederile prezentelor norme sau cu dispozițiile legislației privind asigurarea obligatorie RCA, în vigoare la data accidentului, a statului în care acesta s-a produs.
Conform art. 9 din legea 136/1995 ( forma în vigoare la data încheierii poliței ) prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obliga să plătească o primă asiguratorului, iar acesta se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit despăgubirea ori suma asigurată, denumită în continuare indemnizație, rezultată din contractul de asigurare încheiat în condițiile prezentei legi, în limitele și la termenele convenite.
Conform art. 481 la înscrierea în circulație, la efectuarea de modificări în certificatul de înmatriculare/înregistrare sau în cartea de identitate a unui vehicul și la efectuarea verificărilor tehnice periodice, este obligatorie prezentarea dovezii existenței unei asigurări de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, în condițiile prezentei legi. Contractul de asigurare atestă existenta asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule. Încheierea contractului de asigurare de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule se dovedește cu polița de asigurare/documentul Carte Verde.
Prin urmare, instanța constată că, deși a emis o poliță de asigurare pentru autovehiculul având numărul de identificare și a încasat prima de asigurare, societatea de asigurări refuză asumarea răspunderii pe motiv că polița nu a fost încheiată cu proprietarul. Or, în acest caz, culpa îi aparține, atâta timp cât la încheierea poliței i-au fost prezentate documentele autovehiculului ( fără aceste documente nu avea de unde cunoaște datele de identificare ale vehiculului, fiind aproape imposibil ca numita IAM să fi memorat numărul de identificare și să-l fi redat doar verbal agentului de asigurare), aceasta avea posibilitatea de a refuza încheierea poliței în condițiile în care persoana care a contactat-o nu era proprietarul înscris în documentele autovehiculului.
Asiguratorul a încasat prima de asigurare, a încheiat polița cu numita IAM, inițial și-a asumat această poliță, iar ulterior a refuzat să își asume răspunderea pe motiv că la data încheierii poliței această persoană nu era proprietar. Or, așa, cum am arătat, în condițiile în care polița trebuia încheiată cu proprietarul, culpa îi aparține asiguratorului care a încheiat polița cu altă persoană decât proprietarul și a încasat prima de asigurare. Situația existentă nu poate fi imputată nimănui altcuiva decât asiguratorului care avea posibilitatea de a refuza încheierea poliței.
Mai mult, polița nu menționează numărul de înmatriculare al autovehiculului, ci doar numărul de identificare, acesta fiind cel mai probabil motivul pentru care reclamantul atunci când a verificat baza de date CEDAM a primit un răspuns negativ, în timp ce pârâtul a fost informat despre existența asigurării( reclamantul a efectuat verificări după numărul de înmatriculare, iar pârâtul după numărul de identificare).
Având în vedere aceste aspecte, întrucât singura în culpă pentru încheierea poliței cu o altă persoană decât proprietarul autovehiculului este societatea de asigurări, instanța apreciază că la data producerii accidentului generator de prejudicii pentru autovehiculul condus de către pârât exista încheiată o poliță de asigurare RCA valabilă pentru perioada 02.07.2009-01.01.2010.
În consecință, instanța va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârât în contradictoriu cu asiguratorul, iar acesta din urmă va fi obligat să plătească pârâtului suma de 5980,76 lei reprezentând despăgubiri și comision bancar, suma de 952,86 lei reprezentând dobânda legală calculată până la data de 14.02.2013 inclusiv, suma de 88,89 lei reprezentând TVA, la care se adaugă dobânda legală aferentă sumei de 5980,76 lei calculată de la data de 15.02.2013 până la data plății efective și suma de 535,35 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În baza dispozițiilor art. 274 din vechiul cod de proc. civ. acesta va fi obligat să plătească pârâtului suma de 280,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată( taxă de timbru).
În baza dispozițiilor art. 18 din OUG 51/2008 va fi obligat să plătească statului suma de 280,5 lei reprezentând taxă de timbru pentru care pârâtul BC a beneficiat de ajutor public judiciar.
În baza dispozițiilor art. 274 din vechiul cod de proc. civ. instanța va obliga pe pârâtul BC să plătească chematului în garanție CMM suma de 620 lei reprezentând cheltuieli de judecată ( onorariu avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de chemata în garanție SC Groupama Asigurări SA.
Admite acțiunea formulată de reclamantul BAAR, cu sediul în București, în contradictoriu cu pârâtul B C, domiciliat în .
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 5980,76 lei reprezentând despăgubiri și comision bancar, suma de 952,86 lei reprezentând dobânda legală calculată până la data de 14.02.2013 inclusiv, suma de 88,89 lei reprezentând TVA, la care se adaugă dobânda legală aferentă sumei de 5980,76 lei calculată de la data de 15.02.2013 până la data plății efective.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 535,35 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul B C în contradictoriu cu C MM, domiciliat în ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul B C în contradictoriu cu SC Groupama Asigurări SA-Agenția Pașcani, cu sediul în .
Obligă pe chemata în garanție SC Groupama Asigurări SA să plătească pârâtului B C suma de 5980,76 lei reprezentând despăgubiri și comision bancar, suma de 952,86 lei reprezentând dobânda legală calculată până la data de 14.02.2013 inclusiv, suma de 88,89 lei reprezentând TVA, la care se adaugă dobânda legală aferentă sumei de 5980,76 lei calculată de la data de 15.02.2013 până la data plății efective și suma de 535,35 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Obligă pe chemata în garanție SC Groupama Asigurări SA să plătească pârâtului B C suma de 280,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată ( taxă de timbru).
Obligă pe chemata în garanție SC Groupama Asigurări SA să plătească statului suma de 280,5 lei reprezentând taxă de timbru pentru care pârâtul BC a beneficiat de ajutor public judiciar.
Obligă pe pârâtul B C să plătească chematului în garanție C M M suma de 620 lei reprezentând cheltuieli de judecată ( onorariu avocat).
Prezenta hotărâre se va comunica după rămânerea irevocabilă către ANAF- Serviciul Fiscal Municipal Pașcani.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.11.2013.
← Exercitare autoritate părintească. Jurisprudență Minori | Hotărâre care să ţină loc de act autentic, început de... → |
---|