Pretenţii reprezentând diferenţe dintre indemnizaţiile sociale de sănătate plătite salariaţilor proprii. Termen de prescripţie
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 4580/R din 5 noiembrie 2012
Prin acţiunea înregistrată la data de 22.02.2012, reclamantul TEATRUL M. în contradictoriu cu pârâta CASA DE ASIGURARI DE SANATATE A JUDETULUI CLUJ, a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 10.622 lei, reprezentând diferenţa dintre indemnizaţiile sociale de sănătate plătite salariaţilor proprii, suportate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, si contribuţia subscrisei -în calitate de angajator, pentru concedii şi indemnizaţii la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, aferentă perioadei 2009-2010.
La data de 28.06.2012, prin sentinţa civilă nr. 7456/2012, pronunţată de Tribunalul Cluj, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul TEATRUL M., împotriva pârâtei CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE CLUJ, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa soluţia menţionată, Tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamantul TEATRUL M., în calitate de angajator, a achitat salariaţilor săi indemnizaţiile sociale de sănătate pentru concedii medicale emise în perioada 2009-2010. Ulterior, la data de 08.11.2011, reclamantul a solicitat pârâtei CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEŢULUI CLUJ restituirea sumei de 10.622 lei, reprezentând diferenţa dintre indemnizaţiile sociale de sănătate plătite salariaţilor proprii, suportate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, şi contribuţia reclamantului, în calitate de angajator, pentru concedii şi indemnizaţii la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, aferentă perioadei 2009-2010.
Prin adresa nr. 35283/14.11.2011, pârâta a refuzat restituirea sumei de 10622 lei, întrucât reclamantul nu a solicitat restituirea în termenul legal de 90 de zile, conform art. 82 din Ordinul 60/27.01.2006 actualizat.
Potrivit dispoziţiilor art. 38 alin.2 din OUG 158/2005 în forma sa iniţială, „Sumele reprezentând indemnizaţii plătite de către angajatori asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate de aceştia în luna respectivă, se recuperează din contribuţiile datorate pentru lunile următoare sau din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinaţie, în condiţiile reglementate de normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituie în cuantum de 6,5% şi 7% pentru asigurările de sănătate.”
Ulterior, art. 38 alin.2 din OUG 158/2005 a fost modificat prin OUG nr. 117/2010, prevăzându-se că „Sumele reprezentând indemnizaţii plătite de către angajatori asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate de aceştia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinaţie, în condiţiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuţii de asigurări sociale de sănătate.”
Termenul în care puteau fi solicitate indemnizaţiile plătite asiguraţilor, pe baza actelor justificative, era termenul de prescripţie de 3 ani, calculat de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite, termenul fiind stabilit de art. 40 din O.U.G. nr. 158/2005. Aceste termen a fost modificat însă prin OUG 36/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 268/26.04.2010, stabilindu-se că „Indemnizaţiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite.”
În cauză a fost disputat termenul în care angajatorul avea dreptul de a solicita plata indemnizaţiilor aferente concediilor medicale plătite salariaţilor, reclamantul susţinând că în lipsa unei prevederi exprese cererea sa se circumscrie termenului general de prescripţie de 3 ani, termenul de 90 de zile fiind aplicabil doar beneficiarilor, iar nu şi angajatorului, iar pârâta reclamând că incident în speţă este termenul de 90 de zile stabilit în urma modificării legislative.
Pentru a lămuri acest aspect, tribunalul a avut în vedere principiul potrivit căruia legea trebuie interpretată nu doar în litera, ci şi în spiritul său, şi în sensul în care aceasta poate produce efecte, iar nu în sensul în care nu ar produce niciun efect. Prin urmare, este de remarcat preambulul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 36/2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 268/26.04.2010, prin care au fost justificate modificările aduse OUG 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, în cuprinsul căruia se arată raţiunea acestor modificări, respectiv „presiunile financiare exercitate asupra Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, determinate de creşterea cheltuielilor şi a numărului beneficiarilor de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, nedublată însă de o creştere proporţională a veniturilor realizate din sumele reprezentând contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii, insuficienţa sumelor alocate în cadrul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, asupra căruia în ultimii ani s-a exercitat o presiune din ce în ce mai crescută a sumelor decontate beneficiarilor de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, se impune implementarea unui mecanism menit să protejeze asiguraţii de o eventuală incapacitate de plată de către fond a acestor drepturi.” În acest context au fost aduse modificări inclusiv termenului în care putea fi solicitată plata indemnizaţiilor, fiind redus termenul de la 3 ani la 90 de zile. Dacă până la momentul modificării legislative nu au existat controverse cu privire la termenul în care angajatorul putea solicita plata acestor indemnizaţii, termenul de prescripţie de 3 ani fiind acceptat în mod unanim, după reducerea acestuia la doar 90 de zile s-a ridicat problema incidenţei sale în situaţia în care nu beneficiarul solicită plata, ci angajatorul beneficiarului.
Tribunalul a apreciat că modalitatea de formulare a textului de lege permite şi, mai mult, sugerează interpretarea în sensul că termenul de 90 de zile în care se poate solicita plata indemnizaţiilor se aplică atât beneficiarilor indemnizaţiilor, cât şi angajatorului care solicită restituirea indemnizaţiilor sau a diferenţelor. Astfel, s-a prevăzut că „indemnizaţiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative , în termen de 90 de zile de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite ”; or, dacă legiuitorul ar fi înţeles ca acest termen să fie aplicabil doar cererilor adresate de beneficiari, formularea ar fi putut fi, mai simplu, beneficiarul poate solicita indemnizaţia pe baza actelor justificative în termen de 90 de zile de la data la care a luat naştere dreptul său, exprimare care nu ar fi lăsat loc niciunei interpretări. Dimpotrivă, formularea actuală a textului conduce la concluzia că în general, în toate cazurile pentru care nu există o
prevedere expresă contrară, indemnizaţiile pot fi solicitate în termen de 90 de zile, termen care curge de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite. Referirea la beneficiar are doar rolul de a stabili un moment de la care curge termenul de 90 de zile, iar nu acela de a restrânge sfera subiecţilor cărora se adresează norma.
De altfel, OUG 36/2010 cuprinde, în art. II, norme tranzitorii care să asigure implementarea imediată a termenului de 90 de zile, ceea ce relevă din nou importanţa termenului pentru atingerea scopului în care a fost edictată modificarea termenului de la 3 ani la 90 de zile. Astfel, potrivit art. II din OUG 36/2010, „certificatele de concediu medical eliberate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se depun la casele de asigurări de sănătate în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă ”.
Aşadar, în lumina dispoziţiilor art. II din OUG 36/2010, este pertinentă susţinerea pârâtei potrivit căreia certificatele de concediu medical eliberate până la data de
26.04.2010 şi cererile de restituire a indemnizaţiilor plătite de angajator salariaţilor puteau fi depuse până la data de 26.07.2010, iar pentru certificatele de concediu medical emise după data de 26.04.2010, în termen de 90 de zile de la data la care beneficiarul (salariatul) era în drept să le solicite, respectiv data de 25 a lunii următoare celei în care a luat naştere dreptul. Astfel că termenul pentru a solicita restituirea celei din urmă indemnizaţii, din decembrie 2010, a expirat la datat de 25.04.2011.
În cauză, reclamantul, în calitate de angajator, a depus cererea sa de restituire a diferenţei de indemnizaţii plătite salariaţilor beneficiari, pentru perioada 2009-2010, la data de 08.11.2011, mult după expirarea atât a termenului tranzitoriu de 90 de zile, cât şi a noului termen de 90 de zile instituit prin art. 40 din OUG 158/2005 modificată, astfel că în mod legal pârâta a respins cererea sa, apreciind că aceasta este tardiv formulată.
Nu pot fi reţinute susţinerile reclamantului cu privire la incidenţa Normei de aplicare din 27.01.2006, aceasta fiind modificată odată cu modificarea OUG 158/2005 sub aspectul termenului în care poate fi solicitată restituirea indemnizaţiei (art. 82 din Norme).
Pentru considerentele expuse, neputând fi reţinut niciun motiv de nelegalitate a refuzului pârâtei de restituire a sumelor pretinse de reclamant, instanţa a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamant, luând act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
în termen legal, a declarat recurs reclamantul Teatrul M., solicitând admiterea recursului, modificarea în întregime a sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii, aşa cum aceasta a fost formulată.
În susţinerea nelegalităţii sentinţei atacate, reclamantul a învederează că interpretarea dată de către prima instanţă prevederilor art. 82 din O.M.S. nr. 60/2006, modificat prin O.M.S. nr. 430/2010, adaugă la lege, câtă vreme aceasta a reţinut incidenţa în privinţa societăţii a decăderii din dreptul de a recupera sumele achitate FNUASS, deşi textul legal nu instituie nici o sancţiune.
Mai mult, aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile angajatorilor, ci doar angajaţilor, cei din urmă fiind beneficiarii „indemnizaţiilor” la care se face trimitere prin aceste norme.
În cuprinsul hotărârii nu se regăsesc considerente referitoare la diferenţierea dintre contribuţii pentru concedii medicale şi indemnizaţii de asigurări de sănătate şi
indemnizaţiile şi concediile medicale propriu-zise, respectiv nu sunt menţionate temeiurile care au dus la înlăturarea apărărilor formulate din această perspectivă.
Consideră recurentul că acest articol se referă la indemnizaţia pe care o solicită angajaţii plătitori ai contribuţiilor la fondul de sănătate şi pe care aceştia o pot solicita într-un termen de 90 zile de la data la care erau în drept să le solicite şi raportat la menţiunile din certificatul medical, termenul de 90 de zile nefiind opozabil angajatorilor.
Angajatorii sunt cei care achită la FNUASS, pentru concedii si indemnizaţii de sănătate ale angajaţilor acestora, iar angajaţii sunt cei care beneficiază de concedii si indemnizaţii medicale, pe care au obligaţia a le solicita în termen de 90 zile de la data la care "beneficiarul era îndreptăţit să le solicite".Prin urmare, beneficiar al acestor sume cu titlu de concedii medicale şi indemnizaţii medicale este doar angajatul şi, nicidecum, angajatorul.
Sumele cuvenite cu titlu de indemnizaţii de sănătate, angajaţilor, se cuvin ca urmare a cotizării acestora (de către angajat şi angajator) la Fondul unic de sănătate, iar angajatorul avansează doar contravaloarea indemnizaţiilor, urmând a le recupera de la FNUASS prin procedura prevăzută de OUG 158/2005, OMS 60/2006, modificat prin OMS nr. 430/11.05.2010;
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Cluj a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinica si legala a sentinţei recurate.
în esenţă, aceasta a învederat că recurentul ignoră dispoziţiile art. 36 din OUG nr. 158/2005, conform cărora certificatul de concediu medical se prezintă plătitorului până cel mai târziu la data de 5 a lunii următoare celei pentru care a fost acordat concediul, iar plata indemnizaţiilor se face lunar de către angajator, cel mai târziu odată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectivă.
Rezultă în mod evident faptul că termenul de 90 de zile reprezintă termenul de prescripţie în care angajatorii pot solicita sume reprezentând indemnizaţii plătite de aceştia asiguraţilor, deci susţinerea recurentului în sensul că art. 82 al Ordinului nr. 60/2006 nu îi sunt aplicabile nu este justificată.
în probaţiune s-au depus înscrisuri.
Recursul este fondat.
Prin cererea înregistrată sub nr.35283/08.11.2011 la Casa de asigurări de sănătate Cluj, reclamantul a solicitat recuperarea sumei de 10.622 lei, reprezentând indemnizaţii plătite de angajator asiguraţilor, sumă care a depăşit totalul contribuţiilor datorate lunar pe parcursul perioadei 2009-2010.
Prin adresa nr. 35283/14.11.2011 pârâta a comunicat reclamantului că nu i s-a aprobat restituirea sumei de 10.622 lei, reprezentând diferenţa dintre indemnizaţiile sociale de sănătate plătite salariaţilor proprii care se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi contribuţia angajatorului pentru concedii şi indemnizaţii la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate aferentă perioadei 2009- 2010, cu motivarea că restituirea nu a fost solicitată în termenul legal de 90 de zile, conform art. 82 din Ordinul nr. 60/2006 actualizat.
Curtea opinează că hotărârea primei instanţe este nelegală, în contextul în care aceasta se fundamentează pe un text de lege care nu este aplicabil recurentului.
Astfel, reţine că potrivit art. 82 din Ordinul nr. 60/27.01.2006 actualizat: „Indemnizaţiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative, în termen de 90 zile de la
data la care beneficiarul era în drept să le solicite. Cuantumul indemnizaţiilor astfel solicitate se achită la nivelul cuvenit în perioada prevăzută în certificatul medical”.
De asemenea, conform art. 40 din O.U.G. nr. 158/2005, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 36/2010: „(1) Indemnizaţiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite”.
Se constată că normele legale evocate, nu fac referiri la operaţia de recuperare a sumelor reprezentând indemnizaţii plătite de către angajatori asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate de aceştia în luna respectivă, ci se referă la solicitarea indemnizaţiilor de către beneficiari calitate pe care o au angajaţii.
Astfel, dispoziţiile art. 31, respectiv ale art. 1 din O.U.G. nr. 158/2005, statuează că „Pentru a beneficia de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, persoanele prevăzute la art. 1 trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: (...)”
„Persoanele asigurate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, denumite în continuare asiguraţi, au dreptul, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, pe perioada în care au domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României, la concedii medicale şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, dacă: (...)”.
Prin urmare, termenul de 90 de zile se aplică beneficiarilor indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate, care sunt persoanele asigurate, respectiv angajaţii şi nicidecum angajatorii acestora.
Extinderea acestui termen la raporturile dintre angajatori şi autoritatea publică cu competenţe în materia asigurărilor sociale de sănătate nu are un suport legal.
Dimpotrivă, Curtea reţine că raportul juridic dintre părţile în litigiu sunt reglementate de art.38 alin.2 din O.U.G. nr.158/2005 şi art. art.77 alin.1 din Ordinul nr.60/2006.
Conform art. 38 alin.2 din O.U.G. nr.158/2005, „(2) Sumele reprezentând indemnizaţii plătite de către angajatori asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate de aceştia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinaţie, în condiţiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuţii de asigurări sociale de sănătate”, iar art. 77 alin.1 din Ordinul nr.60/2006 prevede că „(1) Sumele reprezentând indemnizaţii plătite de către angajatori asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate de aceştia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinaţie”.
Cum aceste dispoziţii nu cuprind referiri la vreun termen special în cadrul căruia angajatorul beneficiarilor de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate ar trebui să solicite recuperarea diferenţei dintre indemnizaţiile sociale de sănătate plătite salariaţilor proprii ce se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi contribuţia angajatorului pentru concedii şi indemnizaţii la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, se reţine că în privinţa acestor cereri este aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani reglementat de art. 3 din Decretul nr.167/1958, respectiv de art. 2517 din Noul Cod Civil.
În consecinţă, Curtea apreciază că refuzul pârâtei de restituire către reclamant a diferenţelor aferente perioadei 2009-2010 este nejustificat, astfel că acţiunea acestuia din urmă apare ca fiind întemeiată.
Ţinând seama de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, Curtea va admite recursul reclamantului şi va modifica sentinţa atacată, potrivit dispozitivului. (Judecător Daniela Griga)
| ← Indemnizaţii plătite de angajator asiguraţilor, cu... | Raporturi juridice de muncă. Perioadă. Dovadă → |
|---|
