Acţiune în răspundere patrimonială. Drepturi băneşti acordate salariaţilor în baza sentinţei executorii. Modificarea sentinţei în calea de atac a recursului, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor. Admitere
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 4240/R din 9 octombrie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 4758 din 7 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a admis în parte acţiunea formulată de către reclamanta O.C.P.I. în contradictoriu cu pârâţii S.M.O. ş.a.
Pârâţii au fost obligaţi la plata sumelor reprezentând plăţi nedatorate şi cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că la data de 09.09.2010 pârâţii au solicitat tribunalului obligarea reclamantei la plata drepturilor salariale compuse din stimulente din tariful de urgenţei indexate si actualizate până în ziua plăţii aferente lunilor martie-aprilie 2010, spor de confidenţialitate de 5% pentru perioada august-decembrie 2009 primă de 250 lei/copil cu ocazia sărbătorilor de Paşti, primă în sumă de 800 lei/salariat cu ocazia sărbătorilor de Paşti, primă în sumă de 100 lei/salariat cu ocazia Zilei femeii si cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a admis în parte cererea pârâţilor şi a obligat reclamanta la plata stimulentelor din tariful de urgenţă aferente perioadei martie-aprilie 2010, la plata primei cu ocazia sărbătorilor de Paşti din anul 2010 şi la plata cheltuielilor de judecată.
În baza acestei sentinţe definitive si executorii de drept reclamanta a plătit pârâţilor respectivele sume prin Ordinele de plată nr. 623/31.08.2011 si nr. 652/15.09.2011.
Reclamanta a declarat recurs împotriva Sentinţei civile nr.2069/2011, recurs care s-a judecat la data de 17.10.2011.
Prin Decizia civilă nr. 3726/R/2011, Curtea de Apel Cluj a admis recursul declarat de către reclamantă, a modificat în parte sentinţa si a respins cererea reclamanţilor. Urmare a acestei soluţii, reclamanta a cerut pârâţilor să se prezinte la sediul său în vederea stabilirii modalităţii de plată a sumelor plătite în baza sentinţei civile pronunţate de către Tribunalul Cluj.
Potrivit prevederilor art. 256 alin.1 din Codul Muncii republicat, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată, este obligat să o restituie. În cazul de faţă sumele primite de către fiecare pârât în baza Sentinţei civile nr. 2069/2011 pronunţată de Tribunalul Cluj sunt nedatorate întrucât această sentinţă a fost modificată prin Decizia civilă nr.3726/R/2011 de către Curtea de Apel Cluj, care a respins cererea pârâţilor.
În această situaţie cererea reclamantei a fost apreciată ca fondată şi a fost admisă.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii solicitând casarea sentinţei şi trimiterea spre rejudecare a cauzei sau modificarea acesteia în sensul respingerii acţiunii.
În motivarea recursului, recurenţii au arătat că soluţia instanţei de fond este aşadar incompleta, nelegală şi netemeinică, potrivit art. 304 pct.7 Cod proc. civ., considerând că hotărârea trebuia să cuprindă motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru are s-au înlăturat cererile părţilor.
Din lecturarea hotărârii atacate, au constatat faptul că instanţa de fond a reţinut că "pârâţii legal citaţi nu au formulat întâmpinare", aşadar, a rezultat în mod evident faptul că instanţa nu a luat în considerare apărările formulate în cadrul derulării cauzei, deşi au fost depuse şi susţinute potrivit prevederilor legale prin mijloacele conferite pe parcursul termenelor de judecata, iar la data judecării în fond au fost depuse inclusiv concluzii scrise.
Instanţa de fond a admis acţiunea însa a obligat paraţii-recurenţi la plata unor sume inexistente, incluzând în cadrul sintagmei "cheltuieli de judecata" anumite sume de bani, atâta timp cât atât din cadrul sentinţei care a stat la baza intentării acţiunii iniţiale a reclamantei cât şi din studiul cererii de chemare în judecata a rezultat în mod evident faptul ca sumele referitoare la cheltuielile de judecata, s-au referit în mod exclusiv la cuantumul onorariului perceput de către apărător, au fost în cuantum de 200 lei/salariat, nicidecum sumele pe care sunt obligaţi recurenţii a le returna prin dispozitivul sentinţei atacate, de genul 350 lei, 500 lei, 650 lei etc. aşadar, în aceasta situaţie, este incident în mod evident art. 304 pct.6 Cod proc. Civ.:
Atât din acţiunea introductiva cât şi din precizările la aceasta, se poate observa faptul ca reclamanta a solicitat în primul rând, obligarea recurenţilor la plata unor sume brute, care ar fi inclus atât sumele nete încasate-inclusiv cheltuielile de judecata pe care le-au achitat în urma câştigării de către recurenţi a litigiului pe fond, cat şi cuantumul contribuţiilor şi taxelor aferente acestor sume nete, cu motivaţia că urma a se face ulterior regularizarea acestora, prin reţinerea doar a netului ... dintr-o simpla lecturare a sentinţei atacate a rezultat faptul că aparent instanţa de fond a fost indusa în eroare de calculele şi tabelele anexate sau depuse ulterior de către reclamanta-intimata, şi aşa se explica de ce prin sentinţa sunt obligaţi la plata unor sume în cuantumuri defalcate total diferite de sumele pe care le-au primit în fapt, fiind puşi astfel în fata unei situaţii discreţionare si arbitrare de a depinde de modul de interpretare a prevederilor sentinţei la momentul în care se va decide recuperarea sumelor în cauza.
Consideră că sunt incidente şi prev. art. 304 pct. 8 C.proc.civ.
În situaţia în care instanţa ar fi luat în considerare aparerile formulate de către recurenţi, ar fi observat faptul ca acţiunea era inadmisibila, deoarece sumele de bani solicitate nu constituie sume necuvenite, acestea reprezentând drepturi salariale datorate de către reclamanta actuala-angajatorul nostru-si pe care nu le-a contestat niciodată, motiv pentru care constituiau o datorie certă, lichidă şi exigibila, singurul impediment al achitării acestei datorii faţă de recurenţi fiind doar "lipsa fondurilor necesare" şi nicidecum lipsa dreptului. Sentinţa civila eventual a constituit un "stimulent" care i-a determinat pe cei responsabili să procedeze la disponibilizarea sumelor şi la plata sumelor la care aveau dreptul, aşadar sume cuvenite. În acest sens, prev. art. 256(1) din Codul Muncii erau aplicabile în această cauza şi nu le pot fi opozabile, referindu-se în mod clar la sume necuvenite şi nu cuvenite şi datorate.
Plata drepturilor salariale către recurenţi a fost efectuata in mod benevol de către parata şi nu în cadrul unei proceduri de executare silita, anterior atât datei la care i se comunicase ca se vor efectua (aşadar nici măcar în cadrul răspunsului la cererea recurentei nu s-a făcut referire la faptul ca nu ar avea dreptul să le primească) precum si anterior datei la care s-a judecat recursul la sentinţa civila în cauza. De asemenea, motivul pentru care a fost admis recursul si aşadar a fost casata sentinţa civila a fost unul pur formal, si anume ca nu s-a putut demonstra culpa paratei in cauza deoarece efectuase toate demersurile necesare in vederea obţinerii fondurilor necesare însă acestea nu i-au fost alocate, instanţa de recurs opinând ca sentinţa civila de la fond a fost astfel viciata prin neanalizarea completa a acestei apărări si aşadar a admis recursul şi din aceasta situaţie rezultă în mod evident faptul ca nici instanţa de recurs nu a constatat ca nu avea dreptul a primi banii în cauza, ci doar că nu le puteau obţine în baza sentinţei civile deoarece nu era dovedita culpa paratei. Astfel, nu s-a contestat creanţa recurenţilor şi obligaţia angajatorului la plata drepturilor cuvenite.
Din aceste motive, consideră ca acţiunea promovata de către reclamanta-intimata nu putea avea ca obiect obligarea recurenţilor la restituirea sumelor de bani încasate ca şi drepturi salariale cuvenite, certe, lichide si exigibile, mai mult chiar si achitate, nu în baza unei sentinţei judecătoreşti casate ci în baza contractului colectiv de munca si a legislaţie aplicabile, obiectul acţiunii putând fi eventual obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecata aferente judecaţii în fond si care nu mai puteau fi justificate având în vedere casarea sentinţei civile (în sumă de 200 lei/salariat conform chitanţelor).
Hotărârea instanţei de fond este lipsita de temei legal deoarece a reţinut prevederile art. 256 alin.1 din Codul Muncii. Acţiunea reclamantei a fost în contradicţie cu prev. art. 256(1) din Codul Muncii, iar raţionamentul legiuitorului este extrem de clar si se refera la sumele de bani "încasate" efectiv de la angajator, nicidecum la alte cheltuieli efectuate de către acesta şi pe care si le poate recupera în alt mod; deşi i s-a pus in vedere a-si preciza acţiunea în sensul indicării sumelor efectiv încasate de către salariaţi, reclamanta-intimata a anexat ordine de plata generale, din care la explicaţia plătii rezulta ca au fost întocmite pentru "Cheltuieli de judecata pentru salariaţii OCPI
Cluj conform sentinţei civ " respectiv "salarii luna august... si concediu medical"; din
acele acte doveditoare nu a rezultat sumele pe care le-au solicitat prin acţiune, ci anumite plăti efectuate; pe de alta parte, reclamanta a depus o situaţie centralizatoare cu sume brute, contribuţii si reţineri aferente, însa la finalul acesteia a precizat faptul ca solicită a se dispune returnarea sumei brute urmând a se face ulterior regularizarea acestora ... ; din aceasta precizare, a rezultat in mod neechivoc faptul ca in urma admiterii acţiunii reclamantei recurenţi se găsesc in situaţia incerta şi neclara, fiind la libera discreţie a reclamantei.
Intimatul O.C.P.I. Cluj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs şi prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reţine următoarele:
Hotărârea atacată cuprinde considerentele de fapt şi de drept pe care se sprijină, neputându-se reţine că acestea sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, pentru a echivala cu o nemotivare. Cu toate că pârâţii şi-au exprimat poziţia procesuală prin întâmpinarea depusă în faţa primei instanţe la filele 1 - 3 din vol. II, într-adevăr, în cuprinsul hotărârii s-a menţionat că pârâţii nu au formulat întâmpinare, însă această
împrejurare nu este de natură a atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., care a fost indicat în cererea de recurs.
În fapt, prin sentinţa civilă nr. 2069 din 21 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Cluj, actualul reclamant Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj a fost obligat să plătească recurenţilor pârâţi, în calitate de angajaţi, stimulentele din tariful de urgenţă aferente perioadei 1 martie - 10 aprilie 2010 indexate şi actualizate până la data plăţii, primele cu ocazia sărbătorilor de Paşti din anul 2010, în baza Contractului Colectiv de Muncă la nivelul ANCPI, precum şi să plătească fiecărui reclamant suma de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
La data de 15 iunie 2011, recurenţii pârâţi au notificat în scris angajatorul, solicitându-i să procedeze la punerea în executarea a acestei hotărâri judecătoreşti.
Drepturile băneşti stabilite prin hotărâre judecătorească executorie le-au fost plătite salariaţilor de către intimata reclamantă la datele de 31 august 2011 şi respectiv 15 septembrie 2011, aspect recunoscut de pârâţi prin întâmpinarea depusă în faţa primei instanţe (fila 2 vol. II) şi prin cererea de recurs.
În acelaşi timp, reclamanta a promovat recurs împotriva hotărârii instanţei de fond, cale de atac ce a fost admisă prin decizia civilă nr. 3726 din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, sentinţa atacată fiind modificată în sensul respingerii în întregime a acţiunii salariaţilor.
În această împrejurare devin incidente dispoziţiile art. 256 alin. 1 C.muncii, indicate în mod expres în cererea de chemare în judecată, potrivit cărora „Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie”.
Dispoziţiile legale mai sus citate, reglementează obligaţia de restituire pe care o au salariaţii faţă de angajator, ce are la bază îmbogăţirea fără justă cauză şi dau dreptul angajatorului de a urmări pe beneficiarul acestor sume nedatorate.
Chiar dacă în cuprinsul art. 256 C.muncii nu se dă o definiţie exactă a noţiunii de sumă nedatorată şi nu se detailează condiţiile în care se naşte obligaţia de restituire, prin aceste prevederi, practic este reglementată situaţia în care este antrenată răspunderea patrimonială a salariatului, când fără a fi reţinută vinovăţia acestuia, este obligat la restituirea unor sume încasate fără să i se fi cuvenit.
Drept urmare, Curtea reţine că sumele încasate de angajaţi prin executarea benevolă a sentinţei civile nr. 2069/2011 a Tribunalului Cluj, ca urmare a modificării acesteia în calea de atac, au devenit sume încasate necuvenit conform prevederilor art. 256 alin. 1 din Codul muncii.
Faptul că obligaţia stabilită în sarcina angajatorului prin hotărârea unei instanţe a fost adusă la îndeplinire de bunăvoie în conformitate cu dispoziţiile art. 3711 alin. 1
C.proc.civ., nu înlătură caracterul necuvenit al sumelor primite de salariaţi ca urmare a desfiinţării titlului executoriu.
În condiţiile în care prin decizia instanţei de recurs s-a stabilit cu putere de lucru judecat că salariaţii nu pot obţine în instanţă recunoaşterea drepturilor pretinse, a accepta susţinerea recurenţilor în sensul că prin această hotărâre judecătorească nu s-a contestat creanţa lor şi nici obligaţia angajatorului la plata drepturilor cuvenite, ar echivala cu repunerea în discuţie a temeiurilor ce au constituit fundamentul drepturilor salariale pretinse în litigiul anterior, ce a fost tranşat irevocabil prin respingerea acţiunii, ceea ce nu poate fi primit.
În acelaşi sens, nici celelalte susţineri ale recurenţilor cu privire la natura sumelor ce le-au încasat sau referitoare la impedimentele pentru care angajatorul nu le-a achitat aceste sume decât după obligarea lui prin hotărâre judecătorească, nu constituie cauze exoneratoare de răspundere, care să înlăture obligaţia instituită prin dispoziţiile art. 256 alin. 1 din C.muncii.
Referitor la modalitatea de redactare a dispozitivului sentinţei, Curtea constată că instanţa de fond a obligat în principal fiecare pârât la restituirea unei sume nete aferentă sumei brute constând în stimulente, ceea ce constituie o obligaţie clară ce poate fi pusă în aplicare fără dubii.
De asemenea, s-a instituit şi obligaţia de restituire a cheltuielilor de judecată în cuantum fix de 200 lei pentru fiecare pârât, la care s-a adăugat cadoul de Paşte în cuantum de 150 lei pentru fiecare copil, al cărui cuantum variază în funcţie de numărul copiilor, iar suma rezultantă reprezintă cheltuielile materiale, astfel cum au fost indicate în tabelul precizator depus de reclamantă în faţa instanţei de fond.
Este real că aceste sume cumulate au fost menţionate în sentinţă ca fiind cheltuieli de judecată, deşi era vorba de cheltuielile materiale, însă în acest caz este vorba de o evidentă eroare materială, care nu poate conduce la nelegalitatea hotărârii recurate, în speţă fiind astfel incidente prevederile art. 281 raportat la art. 2812a C.proc.civ.
Faţă de acestea nu se poate reţine existenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C.proc.civ., întrucât instanţa nu a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ., a fost invocat doar formal de către recurenţi, întrucât nu au indicat care este actul dedus judecăţii ce a fost interpretat greşit sau a cărui natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic a fost schimbat, împrejurare faţă de care nu poate fi reţinută incidenţa acestuia.
Ţinând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală şi temeinică, astfel ca o va menţine ca atare, urmând ca în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenţi, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate. (Judecător Ioana Tripon)
| ← Cadru didactic. Drepturi salariale rezultate din neaplicarea... | Indemnizaţii plătite de angajator asiguraţilor, cu... → |
|---|
