Indemnizaţii plătite de angajator asiguraţilor, cu depăşirea sumei contribuţiilor datorate de aceştia în luna respectivă. Recuperarea lor de la angajator, de către Casa de Asigurări de sănătate
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 4211/R din 8 octombrie 2012
Prin acţiunea înregistrată la instanţă în data de 14.07.2011, reclamanta S.C. I.
S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta CASA DE ASIGURARI DE SANATATE A JUDETULUI CLUJ solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să o oblige pe aceasta din urmă să îi restituie suma de 14.265 lei, cu dobânda legală, reprezentând diferenţa dintre indemnizaţiile sociale de sănătate plătite salariaţilor săi, care se suportă din Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate si contribuţia angajatorului pentru concedii si indemnizaţii la acest fond aferentă perioadei februarie-octombrie 2010, cu cheltuieli de judecată.
La data de 29.03.2012, prin sentinţa civilă nr. 3360/2012, pronunţată de Tribunalul Cluj, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. I. SRL, împotriva pârâtei CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEŢULUI CLUJ, având ca obiect restituire, indemnizaţii sociale de sănătate.
Soluţia menţionată a avut la bază următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată sub nr.9788/24.03.2011, reclamanta i-a solicitat pârâtei, în temeiul art. 38 alin.2 din OUG nr. 158/2005 să îi restituie suma de 14.265 lei reprezentând indemnizaţii plătite de angajator asiguraţilor, sumă care a depăşit totalul contribuţiilor datorate lunar pe parcursul perioadei februarie-octombrie 2010.
Pârâta, prin răspunsul la cererea reclamantei, i-a arătat că nu i s-a aprobat restituirea sumei 14.265 lei aferentă perioadei februarie-octombrie 2010. Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator, precum şi plătitorii de venituri de natură salarială sau asimilate salariilor au obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vira lunar contribuţiile de asigurări sociale obligatorii.
Angajatorul are obligaţia, conform prev.art.40 al.2 lit. f din Codul muncii de a plăti toate contribuţiile şi impozitele aflate in sarcina sa, precum şi de a reţine şi de a vira contribuţiile şi impozitele datorate de salariat, în condiţiile legii.
Toţi angajatorii, indiferent de forma de proprietate, sunt obligaţi să depună la bancă, odată cu documentele pentru plata salariilor si documentaţia pentru plata contribuţiei datorate bugetului asigurărilor sociale de stat. In cazul neachitării, Casele teritoriale de pensii vor putea aplica măsuri de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite conform prevederilor legale privind executarea creanţelor bugetare.
In cazul lichidării administrative sau falimentului angajatorului, sumele datorate bugetului de stat se recuperează conform procedurii legale în această materie.
Cotele de contribuţii sociale privesc: contribuţiile la sistemul public de pensii, contribuţiile de asigurări sociale de sănătate, contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, contribuţia la bugetul asigurărilor de şomaj, contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale şi contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
Calculul contribuţiilor individuale se realizează prin aplicarea cotelor stabilite de către lege asupra bazei lunare de calcul, corectată cu veniturile specifice fiecărei contribuţii in parte. Cotele de contribuţii de asigurări sociale, respectiv cota contribuţiei individuale de asigurări sociale şi cota contribuţiei de asigurări sociale datorată de angajator, sunt prevăzute în Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal,cu modificările şi completările ulterioare.
Contribuţiile sociale individuale se reţin şi se virează la bugetele şi la fondurile cărora le aparţin până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează, împreună cu contribuţia angajatorului sau a persoanelor asimilate angajatorului.
Potrivit dispoziţiilor art. 38 alin.2 şi art. 40 alin.1 din OUG nr. 158/2005 privind concediile si indemnizaţiilor de asigurări de sănătate, sumele plătite de către angajator cu acest titlu are depăşesc suma contribuţiilor datorate de aceştia în luna respectivă se recuperează în termen de 3 ani, din contribuţiile datorate pentru lunile următoare sau din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinaţie.
Ulterior, prin OUG nr. 36/2010, s-a modificat termenul în care indemnizaţiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, acesta fiind de 90 de zile. Apoi, prin art. II din OUG nr. 36/2010 a fost acordat un termen tranzitoriu de 90 de zile, termen în care se mai puteau depune la Casele de Asigurări de Sănătate cereri de restituire plătite de angajator.
Este de remarcat că reclamanta nu a depus cererea de restituire până la data de
26.07.2010, respectiv până la data de 25 a fiecărei luni în intervalul septembrie-decembrie 2010 şi ianuarie-februarie 2011, pentru certificatele de concediu medical emise în perioada februarie 2010-octombrie 2010, înăuntrul termenului de 90 de zile, situaţie în care cererea sa de restituire a sumei de 14.265 lei, pe bună dreptate, a fost respinsă de către pârâtă.
De altfel, trebuie arătat că singura apărare pe care o face reclamanta este cea referitoare la sintagma „indemnizaţii” si care a condus-o la concluzia că în cauză nu sunt aplicabile prevederile 82 din O.M.S. 60/2006, ci acestea se referă la sumele cuvenite cu titlu de indemnizaţii de sănătate angajaţilor, iar nu angajatorilor.
Raportat la considerentele mai sus expuse, instanţa a constatat că pârâta, în mod corect, a aplicat dispoziţiile legale în materie, astfel că, în temeiul art. 253 lit. f si g coroborat cu art. 256 din Legea nr. 263/2010, a respins ca neîntemeiată acţiunea.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. I. S.R.L., solicitând modificarea în tot a sentinţei, în sensul admiterii acţiunii, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În susţinerea nelegalităţii sentinţei atacate, reclamanta învederează că interpretarea dată de către prima instanţă prevederilor art. 82 din O.M.S. nr. 60/2006, modificat prin O.M.S. nr. 430/2010, adaugă la lege, câtă vreme aceasta a reţinut incidenţa în privinţa societăţii a decăderii din dreptul de a recupera sumele achitate FNUASS, deşi textul legal nu instituie nici o sancţiune.
Mai mult, aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile angajatorilor, ci doar angajaţilor, cei din urmă fiind beneficiarii „indemnizaţiilor” la care se face trimitere prin aceste norme.
În cuprinsul hotărârii nu se regăsesc considerente referitoare la diferenţierea dintre contribuţii pentru concedii medicale şi indemnizaţii de asigurări de sănătate şi indemnizaţiile şi concediile medicale propriu-zise, respectiv nu sunt menţionate temeiurile care au dus la înlăturarea apărărilor formulate din această perspectivă.
După o expunere a prevederilor art. 9, alin. 2, art. 10, alin. 6, art. 76, art. 84 alin. 3 din Ordinul M.S. nr. 60/2006, reclamanta reiterează critica privitoare la inaplicabilitatea art. 82 din O.M.S. nr. 60/2006, modificat prin O.M.S. nr. 430/2010, sens în care învederează că acest articol se referă la indemnizaţia pe care o solicită angajaţii plătitori ai contribuţiilor la fondul de sănătate şi pe care aceştia o pot solicita într-un termen de 90 zile de la data la care erau în drept să le solicite şi raportat la menţiunile din certificatul medical, termenul de 90 de zile nefiind opozabil angajatorilor.
Astfel, subliniază că angajatorii sunt cei care achită la FNUASS, pentru concedii si indemnizaţii de sănătate ale angajaţilor acestora, iar angajaţii sunt cei care beneficiază de concedii si indemnizaţii medicale, pe care au obligaţia a le solicita în termen de 90 zile de la data la care "beneficiarul era îndreptăţit să le solicite".Prin urmare, beneficiar al acestor sume cu titlu de concedii medicale şi indemnizaţii medicale este doar angajatul şi, nicidecum, angajatorul.
Sumele cuvenite cu titlu de indemnizaţii de sănătate, angajaţilor, se cuvin ca urmare a cotizării acestora (de către angajat şi angajator) la Fondul unic de sănătate, iar angajatorul avansează doar contravaloarea indemnizaţiilor, urmând a le recupera de la FNUASS prin procedura prevăzută de OUG 158/2005, OMS 60/2006, modificat prin OMS nr. 430/11.05.2010;
O interpretare conform căreia angajatorul nu ar mai avea drept de a recupera aceste sume, dacă nu le solicită în termen de 90 zile de la data la care "era în drept să le solicite", ar constitui o nelegalitate dublă din partea C.A.S. şi respectiv a Statului Român pentru că: ar presupune o încasare a contribuţiei la fond, pentru care C.A.S. nu îşi mai asumă nici o obligaţie de plată a indemnizaţiei şi ar constitui o îmbogăţire fără just temei a Statului Român, prin bugetul C.N.A.S.
Intimata pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Cluj a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că recurenta ignoră dispoziţiile art. 36 din OUG nr. 158/2005, conform cărora certificatul de concediu medical se prezintă plătitorului până cel mai târziu la data de 5 a lunii următoare celei pentru care a fost acordat concediul, iar plata indemnizaţiilor se face lunar de către angajator, cel mai târziu odată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectivă.
Rezultă în mod evident faptul că termenul de 90 de zile reprezintă termenul de prescripţie în care angajatorii pot solicita sume reprezentând indemnizaţii plătite de aceştia asiguraţilor, deci susţinerea recurentei în sensul că art. 82 al Ordinului nr. 60/2006 nu îi sunt aplicabile nu este justificată.
Recurenta S.C. I. S.R.L. a depus la dosarul cauzei „concluzii scrise” prin care reiterează aspectele invocate prin memoriul de recurs.
în probaţiune s-au depus înscrisuri.
Recursul este fondat.
Prin cererea înregistrată sub nr.9788/24.03.2011 la Casa de asigurări de sănătate Cluj, reclamanta a solicitat recuperarea sumei de 14.265 lei, reprezentând indemnizaţii plătite de angajator asiguraţilor, sumă care a depăşit totalul contribuţiilor datorate lunar pe parcursul perioadei februarie-octombrie 2010.
Prin adresa nr. 9788/06.04.2011 pârâta a comunicat reclamantei că nu i s-a aprobat restituirea sumei de 14.265 lei, reprezentând diferenţa dintre indemnizaţiile sociale de sănătate plătite salariaţilor proprii care se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi contribuţia angajatorului pentru concedii şi indemnizaţii la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate aferentă perioadei februarie-octombrie 2010, cu motivarea că restituirea nu a fost solicitată în termenul legal de 90 de zile, conform art. 82 din Ordinul nr. 60/2006 actualizat.
Curtea opinează că hotărârea primei instanţe este nelegală, în contextul în care aceasta se fundamentează pe un text de lege care nu este aplicabil societăţii recurente.
Astfel, reţine că potrivit art. 82 din Ordinul nr. 60/27.01.2006 actualizat: „Indemnizaţiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative, în termen de 90 zile de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite. Cuantumul indemnizaţiilor astfel solicitate se achită la nivelul cuvenit în perioada prevăzută în certificatul medical”.
De asemenea, conform art. 40 din O.U.G. nr. 158/2005, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 36/2010: „(1) Indemnizaţiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite”.
Se constată că normele legale evocate, nu fac referiri la operaţia de recuperare a sumelor reprezentând indemnizaţii plătite de către angajatori asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate de aceştia în luna respectivă, ci se referă la solicitarea indemnizaţiilor de către beneficiari calitate pe care o au angajaţii.
Astfel, dispoziţiile art. 31, respectiv ale art. 1 din O.U.G. nr. 158/2005, statuează că „Pentru a beneficia de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, persoanele prevăzute la art. 1 trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: (...)”
„Persoanele asigurate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, denumite în continuare asiguraţi, au dreptul, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, pe perioada în care au domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României, la concedii medicale şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, dacă: (...)”.
Prin urmare, termenul de 90 de zile se aplică beneficiarilor indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate, care sunt persoanele asigurate, respectiv angajaţii şi nicidecum angajatorii acestora.
Extinderea acestui termen la raporturile dintre angajatori şi autoritatea publică cu competenţe în materia asigurărilor sociale de sănătate nu are un suport legal.
Dimpotrivă, Curtea reţine că raportul juridic dintre părţile în litigiu sunt reglementate de art.38 alin.2 din O.U.G. nr.158/2005 şi art. art.77 alin.1 din Ordinul nr.60/2006.
Conform art. 38 alin.2 din O.U.G. nr.158/2005, „(2) Sumele reprezentând indemnizaţii plătite de către angajatori asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate de aceştia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinaţie, în condiţiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuţii de asigurări sociale de sănătate”, iar art. 77 alin.1 din Ordinul nr.60/2006 prevede că „(1) Sumele reprezentând indemnizaţii plătite de către angajatori asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate de aceştia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinaţie”.
Cum aceste dispoziţii nu cuprind referiri la vreun termen special în cadrul căruia angajatorul beneficiarilor de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate ar trebui să solicite recuperarea diferenţei dintre indemnizaţiile sociale de sănătate plătite salariaţilor proprii ce se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi contribuţia angajatorului pentru concedii şi indemnizaţii la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, se reţine că în privinţa acestor cereri este aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani reglementat de art. 3 din Decretul nr.167/1958, respectiv de art. 2517 din Noul Cod Civil.
În consecinţă, Curtea apreciază că refuzul pârâtei de restituire către reclamantă a diferenţelor aferente perioadei februarie-octombrie 2010 este nejustificat, astfel că acţiunea acesteia din urmă apare ca fiind întemeiată.
Ţinând seama de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, Curtea va admite
recursul reclamantei şi va modifica sentinţa atacată, potrivit dispozitivului. (Judecător Daniela Griga)
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Drepturi băneşti... | Pretenţii reprezentând diferenţe dintre indemnizaţiile... → |
|---|
