Viciu de consimţământ – motiv de anulare decizie de încetare contract individual de muncă, conform art. 55 lit. b Codul muncii.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 786/Ap din data de 05.11.2014
- art. 55 lit. b Codul muncii;
- art. 1204 Noul Codul civil;
- art. 1216 Noul Cod Civil.
Constată că, prin sentința civilă nr. 1106/09.07.2014, Tribunalul Brașov a respins contestația formulată și precizată de contestatorul V.V., în contradictoriu cu intimata S.C. M.C.C. S.R.L. ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.11.2013, contestatorul V.V. a solicitat în contradictoriu cu intimata S.C. M.C.C.R. S.R.L., pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea absolută a convenției privind încetarea raporturilor de muncă nr. 609/10.10.2013 pentru vicierea consimțământului, anularea Deciziei nr. 625/11.10.2013 ca netemeinică și nelegală, obligarea la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate de care ar fi beneficiat până la momentul judecării definitive a contestației, obligarea la calculul și plata tuturor orelor suplimentare prestate în perioada 11.10.2010-11.10.2013, obligarea la plata de daune interese și daune morale pentru repararea prejudiciului creat în acest timp, obligarea la reintegrarea pe postul deținut anterior, acela de manager comenzi stocuri, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 625/11.10.2013 a intimatei s-a dispus încetarea contractului de muncă al contestatorului începând cu data de 11.10.2013, în temeiul dispozițiilor art. 55 lit. b Codul muncii, respectiv acordul părților. Decizia a avut la bază Convenția privind încetarea raporturilor de muncă încheiată de părți la data de 10.10.2013 și semnată de contestator și reprezentanții intimatei, prin care aceștia au convenit sistarea raporturilor de muncă în temeiul art. 55 lit. b Codul muncii, contestatorul fiind de acord cu încasarea sumei de 47.442 lei net, sumă ce a fost de altfel achitată.
Acțiunea formulată este întemeiată în privința viciului de consimțământ invocat pe dispozițiile art. 1204 și următoarele Codul civil, texte legale ce analizează însă toate viciile de consimțământ, respectiv eroarea, dolul, violența și leziunea. În motivarea contestației nu se menționează care este viciul ce a afectat consimțământul părții, dar din motivări precum obligarea sa la semnarea actului, întrucât ar fi rămas în pragul iernii fără nici un venit, rezultă că ne aflăm în prezența invocării viciului de consimțământ al violenței.
Astfel, contestatorul nu invocă faptul că s-a aflat în eroare cu privire la natura actului pe care îl semnează, identitatea obiectului acestuia, calitățile substanțiale ale obiectului sau persoana cocontractantă. De asemenea, dolul sau viclenia presupune inducerea în eroare a unei persoane, prezentarea ca adevărate a unor elemente neadevărate, pentru a o determina să încheie actul. Or, în speță nu s-a invocat o asemenea situație, ci faptul că în cadrul discuției din data de 10.10.2013 i s-au prezentat variantele avute, respectiv semnarea convenției de încetare a raporturilor de muncă, restructurarea postului său ori concedierea directă la finalizarea perioadei de probă.
Nu este vorba despre o inducere în eroare, respectiv prezentarea unei situații neadevărate și care a fost determinantă la încheierea actului.
Nu ne aflăm nici în prezența viciului leziunii, nefiind în speță un act ce presupune disproporția vădită de valoare.
Urmează ca instanța să analizeze în continuare dacă sunt întrunite elementele constitutive ale viciului de consimțământ al violenței, viciu de altfel precizat verbal de contestator prin reprezentant la termenul de judecată din 15.04.2013 ca fiind în principal cel care a afectat convenția încheiată.
Art.1216 Noul cod civil referitor la violență, prevede că poate cere anularea contractului partea care a contractat sub imperiul unei temeri justificate induse, fără drept, de cealaltă parte sau de un terț.
(2) Există violență când temerea insuflată este de așa natură încât partea amenințată putea să creadă, după împrejurări, că, în lipsa consimțământului său, viața, persoana, onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav și iminent.
(3) Violența poate atrage anularea contractului și atunci când este îndreptată împotriva unei persoane apropiate, precum soțul, soția, ascendenții ori descendenții părții al cărei consimțământ a fost viciat.
(4) În toate cazurile, existența violenței se apreciază ținând seama de vârsta, starea socială, sănătatea și caracterul celui asupra căruia s-a exercitat violența, precum și de orice altă împrejurare ce a putut influența starea acestuia la momentul încheierii contractului.
Violența reprezintă astfel acel viciu de consimțământ care constă în amenințarea unei persoane cu un rău, care îi produce o temere ce o determină să încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat.
Pentru a determina vicierea consimțământului, amenințarea trebuie să fie determinantă pentru încheierea actului și să fie de asemenea injustă, nelegitimă.
Contestatorul a invocat în cauză purtarea unei discuții cu superiorul său, în care i s-au prezentat variantele avute, respectiv desfacerea contractului prin acordul părților cu încasarea a 6 salarii lunare, restructurarea postului cu încasarea a 2 salarii lunare sau concedierea directă la sfârșitul perioadei de probă.
Întrucât dacă nu ar fi acceptat semnarea convenției ar fi rămas în prag de iarnă fără venituri, contestatorul a fost determinat și forțat să accepte propunerea și a semnat actul.
Variantele prezentate contestatorului, respectiv desfacerea contractului prin restructurarea postului este o variantă de încetare a raporturilor de muncă prevăzută de art. 65 Codul muncii, legală deci și dispusă unilateral de angajator. De asemenea, încetarea contractului de muncă la sfârșitul perioadei de probă este o variantă legală de încetare a contractului, și are loc prin comunicarea unei notificări scrise, nemotivate a oricăreia dintre părți.
Amenințarea invocată de către contestator, respectiv desfacerea contractului de muncă prin alte modalități prevăzute de lege, este în acest caz legitimă, și chiar dacă hotărârea de semnare a convenției a fost determinată de aceasta, nu are caracter ilicit, și astfel nu poate determina vicierea consimțământului prin violență.
Relativ la petitul privind plata orelor suplimentare efectuate în perioada 11.10.2010-11.10.2013, instanța constată că acesta este de asemenea nefondat.
Astfel, la nivelul unității există aprobate din data de 10.08.2009, Instrucțiuni de lucru pentru înregistrarea timpului de muncă IL HOP/ST 020, potrivit cărora, la angajare fiecare persoană primește o legitimație de serviciu (card magnetic). Timpul lucrat este înregistrat electronic ca rezultat al trecerii legitimației de serviciu prin terminalele de pontare, folosind aplicații specifice de înregistrare a datelor. Înregistrările electronice sunt centralizate lunar și se pot vizualiza pe "Fișa individuală de pontaj";, iar în baza lor se calculează timpul efectiv lucrat de către angajat. În situația în care sistemul de înregistrare a datelor prezintă erori, instrucțiunile prevăd că angajatul va completa formularul corespunzător, imediat după ce a constatat acest lucru.
De asemenea la nivelul societății este aprobată și Procedura privind solicitarea, efectuarea, compensarea/plata orelor suplimentare ROHO/ST027/01.07.2009, potrivit cărora, pentru ca munca prestată peste programul normal de lucru să fie considerată muncă suplimentară și să poată duce la recompensarea salariatului, ea trebuie să se desfășoare numai la solicitarea și cu aprobarea angajatorului. Directorul de magazin este cel care solicită și/sau aprobă, ca munca prestată peste programul normal de lucru să fie considerată muncă suplimentară și să ducă la recompensarea angajatului.
Solicitându-se intimatei înregistrările electronice privind intrările și ieșirile din magazin ale contestatorului în perioada 11.10.2010-11.10.2013, s-a comunicat instanței (fila 191), că în perioada 11.10.2010-17.06.2013, contestatorul nu s-a pontat prin trecerea cardului prin terminalele de pontare, nici la începerea și nici la terminarea programului de lucru. De asemenea, în perioada 11.10.2010-01.03.2011, acesta nu și-a îndeplinit nici obligația de a completa și semna corecțiile de pontaj sau foile lunare de pontaj lunar, contrar procedurii.
În perioada 01.03.2011- 17.06.2013 contestatorul și-a îndeplinit obligația privind completarea și semnarea corecțiilor de pontaj sau a foilor de pontaj lunar. Toate aceste pontaje, asumate prin semnătură de către contestator, au fost aprobate prin semnare de către superiorul său.
În perioada 17.06.2013-11.10.2013, contestatorul s-a pontat folosind cardul magnetic la intrare și ieșire.
Foile de pontaj întocmite pentru perioada 11.10.2010-16.06.2013 depuse la dosar nu atestă prestarea de ore suplimentare, ci doar diferențe de timp în unele zile de 0.03, 0.09, 0.10 ore. Sunt evidențiate însă orele prestate în zilele de sărbătoare legală sau zile declarate libere, în privința cărora s-a probat de către intimată plata acestora. În privința intervalului 17.06.2013-11.10.2013, când a fost folosit cardul magnetic, sunt evidențiate orele prestate peste programul normal de lucru, contestatorul indicând la ultimul termen de judecată că este vorba despre un număr de 15 ore prestate suplimentar.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel contestatorul V.V. în termen, motivat prin care solicita schimbarea sentinței în sensul admiterii contestației și constatării nulității absolute a deciziei de desfacere a Contractului individual de muncă în baza art. 55 litera b din Codul muncii pentru viciul de consimțământ prin violență.
Instanța de fond a analizat superficial cauza și a reținut, nefondat, că amenințarea invocată de contestator, respectiv desfacerea contractului de muncă prin alte modalități prevăzute de lege, este, în acest caz, legitimă.
Instanța de fond a respins nejustificat cererea privind proba cu audierea martorei M.G., șefa de sindicat din M.C.C., care, în această calitate, a solicitat în scris pârâtei să nu procedeze la concedierea în număr mare a angajaților fără a respecta procedurile de concediere colectivă.
Practica pârâtei era aceea de a solicita directorilor de magazin să efectueze ore suplimentare, atât în cursul săptămânii cât și în fiecare sâmbătă, câte 4 ore și într-o duminică pe lună, câte 4 ore, fără ca acestea să fie plătite sau compensate cu zile libere, iar pontajul se realiza în mod automat cu un număr de 8 ore pe zi, în fiecare lună, așa cum rezultă din fișele de pontaj depuse la dosar.
Cereri scrise și aprobate pentru plata orelor suplimentare se realizau numai pentru zilele libere de sărbători legale și religioase în care magazinul era deschis.
La data de 11.10.2013 a fost comunicată decizia nr. 625/2013, prin care angajatorul a dispus încetarea contractului de muncă începând cu data de 11.10.2013, prin acordul părților, măsură dispusă în temeiul prevederilor art. 55 lit. b din Codul muncii, însă cu încălcarea flagrantă a dreptului apelantului de exprimare liberă și neviciată a acordului presupus de lege pentru o astfel de situație, pe de o parte și cu mascarea unei concedieri colective, prin încetarea contractelor de muncă prin acordul părților pentru un număr foarte mare de angajați.
Contestatorul mai arată că nu a solicitat niciodată, în scris sau verbal, încetarea raporturilor de muncă cu pârâta, pentru că nu a avut niciodată această intenție, iar acceptul său pentru semnarea convenției de desfacere a contractului de muncă prin acordul părților a fost obținut ilegal de pârâtă, prin vicierea consimțământului.
Violența este acel viciu de consimțământ care constă în amenințarea unei persoane cu un rău de natură să îi producă, fără drept, o temere ce o determină să încheie un act juridic pe care nu l-ar fi încheiat.
În legătură cu elementul obiectiv, precizează că amenințarea poate să privească un rău de natură patrimonială, fizică sau morală.
Cât privește elementul subiectiv, susține că tocmai temerea insuflată victimei violenței alterează consimțământul acesteia, starea de teamă provocată de amenințarea cu un rău este aceea care dă naștere motivului ce determină victima să încheie contractul.
Temerea că desfacerea contractului de muncă injustă și abuzivă prin neprelungirea acestuia după așa-zisa perioadă de probă, i-ar crea o imagine total deformată și injustă de om slab, necorespunzător profesional și ar afecta în mod iremediabil onoarea și demnitatea sa, împreună cu pericolul de a nu găsi un alt loc de muncă prin care să își asigure cele necesare traiului, l-au determinat să accepte încetarea contractului de muncă prin acordul părților, în speranța că situația se va putea clarifica.
Amenințarea cu desfacerea contractului de muncă pentru necorespundere profesională în urma perioadei de probă, a fost una injustă și fără suport legal, cum la fel de injuste au fost și celelalte temeri insuflate apelantului de către pârâtă.
Prin disimularea unei concedieri colective angajatorul urmărea simplificarea sau evitarea procedurilor, reducerea unor termene și economii financiare, prin neplata compensațiilor și a altor drepturi legale stabilite prin contractele colective de muncă precum și încălcarea dreptului salariatului concediat de a fi reîncadrat cu prioritate.
Obligarea pârâtei la plata de daune interese de 103.800 lei și daune morale de 3.360.000 lei a venit ca urmare a faptului că apelantul a fost nevoit să apeleze la împrumuturi de la cunoștințe pentru supraviețuire, întreținerea familiei și cheltuieli personale și pentru atingerea gravă adusă onoarei și demnității.
Intimata S.C. M.C.C.R. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat.
Primul capăt de cerere - "Constatarea nulității absolute a convenției privind încetarea raporturilor de muncă nr. 609/10.10.2013 pentru vicierea consimțământului și disimularea unei concedieri colective" - a fost concepută în termeni generali, oscilând între violență și dol, fără a preciza, în concret, în ce ar fi constat presupusul viciu de consimțământ. De asemenea, cererea de chemare în judecată a fost motivată în drept tot generic pe prevederile art. 1204 și următoarele Noul Cod civil.
La termenul de judecată din 15.04.2014, apelantul și-a precizat capătul 1 al cererii de chemare în judecată, în sensul că viciul de consimțământ invocat privește exclusiv violența (așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acel termen).
Cererea de apel este întemeiată exclusiv pe motivul violenței ca și viciu de consimțământ - așa cum rezultă din prima pagină, ultimul paragraf al cererii de apel, unde apelantul arată următoarele: "viciul de consimțământ întemeiat pe dispozițiile art. 1204 și următoarele Cod civil, în realitate fiind vorba despre viciul de consimțământ al violenței, așa cum s-a precizat și verbal la termenul de judecată din 15.04.2014 precum și în concluziile scrise depuse la termenul din 10.07.2014";.
În consecință, cu respectarea principiului "tantum devolutum quantum apellatum";, instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.
Prin urmare, raportat la criticile ce vizează argumentele instanței de fond pentru care s-a înlăturat susținerea contestatorului referitoare la nulitatea deciziei de desfacere a Contractului individual de muncă prin acordul părților pe motiv că apelantul nu și-a exprimat consimțământul, respectiv, consimțământul acestuia este viciat, obținut prin violență, instanța de apel constată criticile apelantului nefondate. În speță, contestatorul a solicitat nulitatea absolută a deciziei nr. 625/11.10.2013 de încetare a Contractului individual de muncă, prin acordul părților pentru nevalabilitatea consimțământului pretinzând că a fost dat prin violență.
Vicierea consimțământului prin violență nu este motiv de nulitate absolută a actului juridic astfel emis, ci atrage nulitatea relativă în condițiile dovedirii vătămării părții.
În cauză încetarea Contractului individual de muncă a contestatorului nu este rezultatul unui act de voință viciat.
Chiar dacă nu există o cerere scrisă emanând de la contestator prin care să fie solicitată desfacerea raporturilor de muncă prin convenția părților, există în forma scrisă "convenția"; încheiată între angajator și angajat din 11.10.2013 prin care părțile convin asupra acestei modalități de încetare a raporturilor contractuale, semnată de apelant.
Această modalitate de încetare a Contractului individual de muncă în temeiul art. 55 lit. b, presupune ca manifestarea de voință a angajatului să fie acceptată de angajator. Contrar susținerilor apelantului, prin care arată că nu a formulat o cerere de încetare a Contractului individual de muncă, manifestarea de voință în sensul încetării contractului individual de muncă prin acordul părților trebuie să provină, în ceea ce-l privește pe angajator persoana juridică, de la persoana împuternicită de lege sau de actul constitutiv să încheie contractul de muncă, iar potrivit principiului mutuus conssensus, mutuus dissensus, ce ține de aplicarea principiului simetriei actelor juridice, desfacerea Contractului individual de muncă prin acordul părților este rezultatul consimțământului reciproc al părților, indiferent de la cine pornește intenția de încetare a raporturilor de muncă. Astfel, consimțământul părților trebuie să fie explicit, înțelegerea părților fiind dovedită prin orice mijloc de probă, cum este cazul în speță, în care există convenția scrisă încheiată între cele două părți angajat și angajator cu privire la încetarea Contractului individual de muncă, semnată de ambele părți. În contextul formei scrise a acestei convenții, cu dovada semnării acesteia de către părți, nu se poate reține că angajatul nu și-a manifestat consimțământul pentru desfacerea Contractului individual de muncă în această modalitate.
Sub aspectul vicierii consimțământului dat de angajat, prin violență, instanța reține criticile apelantului nefondate. Răul care ar fi generat starea de temere a contestatorului în cauză, constă tot în perspectiva desfacerii contractului de muncă, însă pe un alt motiv, or semnând decizia atacată, angajatul apelant a fost pus în aceeași situație și anume cea de pierdere a calității de salariat al acelui angajator. Așadar, amenințarea descrisă de apelant constând în temerea că i s-ar desface Contractul individual de muncă la sfârșitul perioadei de probă din actul adițional încheiat la data de 12.06.2013, nu îndeplinește cerința de a fi injustă, pentru a reprezenta o încălcare a legii și a constitui viciu de consimțământ. Dreptul de a prelungi contractul de muncă pentru angajatul său, după perioada de probă, aparține exclusiv angajatorului, iar potrivit art. 31 alin. 3 din Codul muncii la sfârșitul perioadei de probă, angajatorul poate înceta Contractul individual de muncă printr-o simplă notificare, fără a fi nevoie de motivarea măsurii.
Prin urmare, s-a ales o variantă simplificată de încetare a Contractului individual de muncă, chiar profitabilă angajatului care a beneficiat de suma de 47.442 lei ca și compensare la încetarea Contractului individual de muncă, altfel angajatorul avea posibilitatea ca la expirarea perioadei de probă de 120 zile de la momentul încheierii actului adițional nr. 314/12.06.2013, să-i înceteze contractul angajatului conform art. 31 alin. 3 Codul muncii, raportat la art. 32 alin. 2 Codul muncii fără ca angajatorul să fie obligat să-i ofere angajatului un alt loc de muncă.
Nu se justifică o vătămare adusă contestatorului prin decizia emisă în baza art. 55 lit. b din Codul muncii și nici un abuz al angajatorului prin măsura dispusă.
În ceea ce privește susținerea că măsura desfacerii prin acordul parților disimulează o concediere colectivă, iar proba cu martori pentru dovedirea acesteia a fost greșit respinsă, instanța de apel constată criticile nefondate.
Prin cererea precizatoare depusă la această dată la registratura Tribunalului Brașov (Vol. 1 filele 31-32 din dosarul de fond), teza probatorie solicitată de contestator cu privire la martorul M.G. a fost: "teza probatorie fiind aceea că Sindicatul M. a solicitat paratei S.C. M.C.C.R. S.R.L. să nu procedeze la concedierea unui număr mare de angajați, prin obținerea acordului acestora în mod nelegal, fără respectarea procedurilor și prevederilor legale referitoare la concedierea colectivă";.
Prin urmare, teza probatorie solicitată pentru martorul M.G. a fost existența sau inexistența unei solicitări sindicale, nicidecum existența sau inexistența unei concedieri colective.
Tot prin aceeași cerere, contestatorul solicită încuviințarea martorului P.M.O., teza probatorie în privința acestui martor fiind că pârâta ar fi făcut: "mai multe concedieri individuale prin determinarea și obținerea acordului pârtilor, disimulând în realitate o concediere colectivă";. Împreună cu întâmpinarea, intimata depune și înscrisuri, inclusiv Adresa nr. 338/11.02.2014 (prezentă la Vol. 1 fila 86 din dosarul de fond), însoțită de tabelele privind toți angajații care au încetat raporturile de muncă în perioada relevantă, diferențiat în funcție de cauza încetării (prezente în continuare la Vol. 1 filele 87-94 din dosarul de fond). Aceste înscrisuri probează fără urmă de îndoială faptul că nu a existat o concediere colectivă, întrucât în perioada de referință intimata avea 5.643 de angajați și nu a existat nicio concediere din inițiativa angajatorului pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
Chiar și în situația unei concedieri colective, apelantul ar fi avut o poziție dezavantajată față de efectele convenției de desfacere a Contractului individual de muncă prin acord deoarece valoarea plăților compensatorii în cazul concedierilor colective ar fi fost de 4 salarii, iar în cazul concedierilor individuale ar fi fost de 2 salarii compensatorii conform art. 70 și 72 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe 2013-2014 fila 172 dosar fond vol. I
În legătura cu criticile ce vizează plata orelor suplimentare, se reține că instanța de fond a stabilit corect starea de fapt și a aplicat corect prevederile art. 121 și 122 din Codul muncii, care reglementează regimul juridic, efectuarea orelor suplimentare la cererea angajatorului, și obligativitatea compensării orelor suplimentare cu timp liber, situației de fapt dedusă judecății.
În ceea ce privește susținerea apelantului că ar fi prestat ore suplimentare, înscrisurile depuse Ia dosarul cauzei probează faptul că apelantul nu a efectuat nicio oră suplimentară în condițiile prevăzute de Codul muncii și ale Procedurii de operare M. privind Solicitarea, efectuarea, compensarea/plata orelor suplimentare, în perioada 11.10.2010 - 11.10.2013, care să nu fi fost achitată anterior formulării cererii de chemare in judecată.
Apelantul nu a făcut nici măcar dovada faptului ca societatea i-ar fi solicitat efectuarea de ore suplimentare, nedepunând, în condițiile art. 194 litera (e) coroborat cu art. 150 din Codul de procedură civilă, înscrisurile care fac dovada acestei solicitări, respectiv "Formularul solicitare/aprobare ore suplimentare"; prin care superiorul solicită în scris, sub semnătură, efectuarea de către subordonatul acestuia de ore suplimentare.
Celelalte critici din apel ce vizează acordarea de daune interese și daune morale nu pot fi considerate fondate decât în situația în care principalele critici ce țin de soluționarea nulității deciziei de desfacere a Contractului individual de muncă pentru vicierea consimțământului ar fi fost apreciate de instanța de apel ca întemeiate atrăgând soluția de schimbare a sentinței. În caz contrar, criticile ce țin de legalitatea măsurii dispuse, fiind înlăturate, nu pot fi primite ca fondate nici criticile ce țin de soluționarea pretențiilor accesorii.
Față de toate aceste considerente, instanța va respinge apelul formulat de apelantul contestator și va păstra sentința atacată.
| ← Răspundere contractuală. Limitarea motivelor de recurs la... | Ajustare TVA – operaţiune ulterioară anulării codului de... → |
|---|
