Prizonierat. Persoane deportate. Daune morale. Prescrierea dreptului la acţiune
| Comentarii |
|
Daunele morale nu au caracterele juridice ale dreptului nepatrimonial, ele vizând întotdeauna acoperirea unui prejudiciu de ordin moral, chiar dacă conţinutul economic nu poate fi cuantificat cu exactitate, aşa cum este situaţia unui prejudiciu material, a cărui valoare este cunoscută prin producerea încălcării dreptului respectiv. Daunele morale reflectându-se însă în compensaţia bănească acordată capătă un caracter pecuniar raportat la aceasta, situaţie în care, în condiţiile art. 998, art. 999 C.civ., ele devin un drept de creanţă, deci, au caracter patrimonial, situaţie ce face aplicabile dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, privitoare la prescrierea formulării acţiunii în termen de 3 ani.
Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori, Decizia nr. 103 din 14 februarie 2011
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 12583/95/2010, pe rolul Tribunalului Gorj, reclamantul F.D. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul de Finanțe Publice, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 520.000 lei, reprezentând daune morale pentru chinurile suferite de mama sa, F.S., și bunica sa, P., ca urmare a deportării în lagărul din Transnistria, pe motive etnice.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în perioada 01.09.1942, au fost ridicate de către organele dictaturii instaurate în vederea deportării în Transnistria, au fost îmbarcate în trenuri speciale, de transport marfă închise ermetic, păzite de jandarmi, transportul făcându-se în condiții inumane.
A mai arătat că după debarcarea din tren au fost puși la munci grele, au stat sub cerul liber, prin vânt și ploaie, ulterior în bordeiele săpate de țiganii care ajunseseră înaintea lor, fiind cazați în niște grajduri de vite părăsite, lungi de 40 metri, fiind puși să facă diferite munci grele, fiind supravegheați și înfometați.
în drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998, art. 999 C.civ. și prevederile Legii nr. 221/2009, cu completările aduse ulterior.
Pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul de Finanțe Publice, a formulat întâmpinare invocând, pe cale de excepție, prescripția dreptului material la acțiune arătând în esență că termenul general de prescripție de trei ani prevăzute de art. 8 din Decretul nr. 167/1958 este aplicabil în cauză, dreptul la acțiune începând să curgă la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, acțiunea fiind prescrisă.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 417 din 25.11.2010, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 12583/95/2010, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și s-a respins acțiunea civilă în pretenții formulată de reclamantul F.D., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că excepția invocată în cauză este întemeiată, fiind incidente dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958, acțiunea dedusă judecății fiind prescrisă pentru următoarele considerente:
Sesizarea instanțelor de judecată pentru valorificarea unui drept subiectiv nesocotit ori încălcat sau pentru realizarea unui interes care se poate obține numai pe calea justiției se circumscrie unor reguli specifice, proprii activității de judecată.
Instituția prescripției și temenele în raport cu care își produce efecte aceasta, fac parte din categoria acestor reguli specifice și nu sunt de natură să îngrădească accesul liber la justiție, finalitatea lor fiind asigurarea unui climat de ordine, care este necesar pentru exercitarea în condiții optime a acestui drept. Disciplina procesuală impusă astfel, conduce la prevenirea unor eventuale abuzuri, contribuind și la stabilitatea și securitatea raporturilor juridice civile.
Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru stabilit de legiuitor, cu respectarea unor anumite exigențe cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.
Astfel, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege și orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (1) și (3) din Decretul nr. 167/1958, iar termenul general de prescripție este de trei ani potrivit art. 3 din același act normativ.
Potrivit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Potrivit art. 13 și 16 din același act normativ, cursul prescripției se poate suspenda sau întrerupere în cazurile expres și limitativ prevăzute.
în cauza de față, reclamantul a promovat acțiunea în repararea prejudiciului cauzat prin măsurile luate de reprezentații statului român în perioada 1942, la data de 25.10.2010, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat Statul Român la acoperirea prejudiciului moral suferit, întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile art. 998, art. 999 C.civ., norme de drept comun, ce reglementează regulile ce guvernează răspunderea civilă delictuală.
Dreptul pretins de reclamant este un drept de creanță, deci unul patrimonial, în cauză fiind aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Instanța a reținut că, până în anul 1990, reclamantul a fost în imposibilitatea obiectivă de a promova acțiunea în pretenții împotriva Statului Român pentru întreruperea cursului prescripției, în această perioadă operând suspendarea cursului prescripției conform art. 13 lit. a din Decretul nr. 167/1958.
După anul 1990, odată cu instaurarea unui nou regim democratic, reclamantul avea posibilitatea promovării unei acțiuni în justiție pentru repararea prejudiciului moral suferit, de la această dată începând să curgă un nou termen de prescripție de trei ani în condițiile art. 15 alin. (1) din decret.
în schimb, acțiunea dedusă judecății a fost promovată la 25.10.2010, respectiv după trecerea termenului general de prescripție.
Reclamantul nu a arătat dacă în intervalul de timp 1990 - septembrie 2010 s-ar fi aflat într-un caz de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției.
în termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul F.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că instanța de fond nu a ținut cont că daunele morale sunt de natură nepatrimonială; nu s-a luat în considerare faptul că suferințele celor deportați sunt de notorietate, iar acestea nu trebuie dovedite; termenul de prescripție ar curge de la data de 23.01.2010, când a luat cunoștință că avea dreptul la daune morale, moment în care a apărut în presă un articol prin care se prezenta obținerea unor daune morale de către un fost deportat.
Apelul declarat nu este întemeiat, având în vedere următoarele considerente:
Susținerea apelantei că daunele morale sunt de natură nepatrimonială și deci imprescriptibile, nu este întemeiată. Drepturile nepatrimoniale sunt drepturi subiective intim legate de persoana titularului și fiind lipsite de conținut economic, nu sunt susceptibile de evaluare bănească, nu fac parte din patrimoniul acelei persoane și deci, nu sunt susceptibile de transmitere prin moștenire.
Daunele morale nu au caracterele juridice ale dreptului nepatrimonial, expuse mai sus, ele vizând întotdeauna acoperirea unui prejudiciu de ordin moral, chiar dacă conținutul economic nu poate fi cuantificat cu exactitate, așa cum este situația unui prejudiciu material, a cărui valoare este cunoscută prin producerea încălcării dreptului respectiv.
Prejudiciul moral constituie o consecință negativă, nesusceptibilă de o valoare concretă pecuniară care rezultă din lezarea unui drept sau interes nepatrimonial, cum este, în speță, dreptul la viață, dreptul la libertate și repararea acestui prejudiciu are ca finalitate producerea unei satisfacții de ordin moral pentru suferințele cauzate pe plan psihic sau fizic, prin încălcarea dreptului. De asemenea, se are în vedere repararea prejudiciului raportat la urmările în viața socială, importanța valorilor morale lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării și măsura în care a fost afectată situația materială, familială, profesională și socială a victimei respective.
Pentru daunele morale suferite de victimele măsurilor luate de statul comunist sau cum este în speță, de măsurile luate împotriva persoanelor deportate în străinătate pe motive etnice, în perioada 6.09.1940.6.03.1945, statul a acordat compensații în echitate, prin Legea nr. 189/02.11.2000, în pct. 3 al acestei legi stabilindu-se persoanele îndreptățite la astfel de compensații, precum și drepturile de care acestea dispun sub aspectul unei indemnizații lunare bănești, dar și al unor drepturi personale, cu conținut economic, așa cum sunt enumerate în art. 5 din lege.
în speță, autorii reclamantului au beneficiat de aceste drepturi, așa cum rezultă din hotărârea nr. 415/28.12.2005, privind acordarea unor drepturi prevăzute de Legea nr. 189/2000, precum și de o compensație de 15.000 Euro, acordată prin programul german pentru muncă forțată.
Reclamantul, în calitate de fiu al autoarei F.S., nu este beneficiarul acestor drepturi, potrivit Legea nr. 189/2000, deoarece, potrivit art. 1 lit. f), în afară de victima respectivă beneficiarii acestor drepturi mai sunt soțul sau soția persoanei respective, nu și descendenții.
Deși reclamantul a invocat dispozițiile Legii nr. 221/2009, dispozițiile acestei legi nu sunt aplicabile în cauză, deoarece acestea privesc alte persoane, respectiv persoanele condamnate sau care au fost supuse unor măsuri administrative politice, nu și cele față de care au fost luate măsuri începând cu 6.09.1940-6.03.1945, acestora fiindu-le aplicabile Legea nr. 189/2000.
Prin urmare, daunele morale, chiar dacă nu pot fi cuantificate în sensul unui prejudiciu material, ele au un conținut economic deoarece prin promovarea acțiunii se urmărește dobândirea unor despăgubiri de ordin material, or, aceste despăgubiri trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin măsurile luate de stat la un anumit moment, cum este în speță, deportarea pe motive etnice. Ele sunt acordate, așa cum rezultă din practica C.E.D.O., ca o reparație pentru starea de teamă, de neplăceri și de nesiguranță rezultată din violarea dreptului, urmărindu-se acordarea unei sume cu titlu de satisfacție echitabilă, avându-se în vedere reparația prejudiciului material și moral, ambele apreciate în echitate.
Din acest punct de vedere, se constată că autoarea reclamantului a beneficiat de compensarea prejudiciului moral cu o sumă de bani (indemnizație lunară) stabilită cu titlu de daune morale prin Legea nr. 189/2000, la care se adaugă celelalte drepturi cu conținut economic (dreptul la 6 călătorii dus-întors gratuite anula pe calea ferată, clasa I, transport gratuit, un bilet pe an gratuit într-o stațiune balneoclimaterice, etc.)
Posibilitatea compensării prejudiciului moral are drept scop nu atât a repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior, cât a-i procura satisfacția de ordin moral, susceptibilă mai mult de recunoașterea și condamnarea însăși a măsurii abuzive luată împotriva sa, contrară drepturilor omului.
Daunele morale reflectându-se însă în compensația bănească acordată capătă un caracter pecuniar raportat la aceasta, situație în care, în condițiile art. 998, art. 999 C.civ., ele devin un drept de creanță, deci, au caracter patrimonial, situație ce face aplicabile dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, privitoare la prescrierea formulării acțiunii în termen de 3 ani.
în mod legal, instanța de fond a constatat că acțiunea formulată este prescrisă în termenul general de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958, termen care a început să curgă în anul 1990, când prin răsturnarea regimului comunist s-au creat condițiile promovării unor acțiuni menite să repare prejudiciul moral suferit de cei care au fost supuși unor condamnări sau măsuri abuzive.
Față de aceste considerente, în baza art. 296 C.proc.civ., urmează să se respingă apelul formulat de reclamantă.
(Judecător Ionela Vîlculescu)
| ← Popriri. Cerere de validare | Prorogarea competenţei. Acţiunea de fond funciar → |
|---|
