Succesiune. Acceptare tacită. Forme de manifestare

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Pentru a fi valabilă, acceptarea succesiunii trebuie făcută în termenul de 6 luni de la deschiderea succesiunii prevăzut de art. 700 C.civ., în una din cele două modalităţi prevăzute de art. 689 C.civ. Acceptarea voluntară poate fi făcută în mod expres sau tacit, în această ultimă situaţie intenţia acceptării trebuind să rezulte neîndoielnic din îndeplinirea oricărei activităţi pe care moştenitorul nu ar fi putut să o facă decât în această calitate, respectiv: plata de impozite, intrarea în posesia sau folosinţa bunurilor succesorale, etc. Înstrăinarea întregului mobilier din garsonieră, chiar dacă s-a făcut prin act de milostenie, plata cheltuielilor de întreţinere aferente acestei garsoniere de către reclamantă, din probele dosarului rezultând că nu este locuită în prezent de altă persoană, vizitele ocazionale în această garsonieră pentru a se verifica starea locuinţei, predarea unei chei către preşedintele asociaţiei de locatari pentru ca acesta să poată interveni în caz de urgenţă, demonstrează îndeplinirea unor acte cu intenţia neechivocă de a fi acceptată în mod tacit succesiunea, reclamanta comportându-se ca o adevărată proprietară.

Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori, Decizia nr. 155 din 2 februarie 2011

La data de 18.05.2006, reclamanții P.O.I.R. și P.O.V. au chemat în judecată pe pârâții D.N.C. și B.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să valideze oferta reală de plată a debitului urmată de consemnațiune, făcută în favoarea pârâților și să dispună radierea ipotecii instituită prin contractul de împrumut cu garanție imobiliară, autentificat sub nr. 1746/10.10.2000 la BNP D.F.

în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, la data de 10.10.2000, au împrumutat de la pârâți suma de 80 milioane lei ROL, pe o perioadă de 5 ani, încheind în acest sens contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 1746/2000. împrumutul a fost garantat prin instituirea ipotecii asupra apartamentului proprietatea reclamanților, compus din 4 camere și dependințele aferente, situat în Craiova, iar ipoteca a fost înscrisă la Biroul de Carte Funciară la nr. 9053- ipoteca C3/1.

La data scadenței, reclamanții, vrând să restituie împrumutul și să radieze ipoteca, au constatat că pârâții refuză în mod nejustificat să primească suma respectivă, sub diverse motive, motivul principal constituindu-l faptul că între timp pârâții au divorțat.

Pârâta B.A. a depus întâmpinare cu caracter reconvențional, la data de 07.09.2006, solicitând respingerea acțiunii și obligarea reclamanților fie să-i restituie jumătate din prețul de piață al garsonierei, fie să încheie actul de vânzare-cumpărare pentru jumătate din garsoniera situată în Craiova, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea formulată la data de 12.09.2006, pârâtul D.N.C. a solicitat respingerea acțiunii, arătând că la data de 10.10.2000 a împrumutat reclamanților suma de 80 milioane lei vechi, ce reprezenta la acea dată contravaloarea unei garsoniere, împrumut pe care reclamanții nu l-au restituit. Reconvențional, pârâtul D.N.C. a solicitat obligarea reclamanților la plata contravalorii împrumutului acordat în anul 2000, împrumut ce astăzi are valoarea unei garsoniere estimată provizoriu la suma de 700-800 milioane lei vechi, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 06.10.2006, reclamanții au formulat întâmpinare la cererile reconvenționale ale pârâților, solicitând respingerea acestora întrucât în contractul încheiat nu s-a prevăzut nici o clauză vizând alte obligații asumate de reclamanți, în afară de clauza legală privind data restituirii împrumutului, iar clauzele contractului respectiv nu au fost modificate printr-un act cu aceeași valoare juridică.

Pârâții au precizat cererea reconvențională, la 14.11.2006, în sensul că au solicitat obligarea reclamanților să respecte actul autentic intitulat “promisiune unilaterală de vânzare-cumpărare”, prin care s-a hotărât înstrăinarea unei garsoniere contra sumei de 80 milioane lei, iar conform declarației date la notariat părțile s-au obligat ca în cazul în care se răzgândesc să le restituie contravaloarea garsonierei respective la cursul zilei în momentul plății, arătând că își mențin celelalte capete de cerere din cererea reconvențională.

La termenul din data de 14.11.2006, reclamanții, prin apărător, au invocat prescripția dreptului material la acțiune în privința capătului de cerere având ca obiect obligația de a face.

Pârâții au formulat din nou precizare la acțiune, la data de 30.01.2007, solicitând constatarea valabilității convenției de vânzare-cumpărare având ca obiect garsoniera situată în Craiova, pentru care au plătit prețul de 80.000.000 lei vechi și consemnată în înscrisul intitulat “promisiune unilaterală de vânzare cumpărare”, autentificat sub nr. 1745/10.10.2000 la BNP D.F.

La data de 26.02.2008, pârâta B.A. a depus precizare la cererea reconvențională prin care a solicitat, în temeiul art. 1175 C.civ., să se constate simulat contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 1746/10.10.2000 și că, în realitate, între părțile contractante s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu garanție imobiliară, având ca obiect garsoniera situată în Craiova, Jud. Dolj, suma de 80 milioane lei vechi pe care reclamanții-pârâți au recunoscut că au primit-o, reprezentând nu un împrumut, ci prețul convenit de părți, conform valorii de piață al acestei garsoniere la momentul respectiv.

S-a mai solicitat, în temeiul art. 1073-1077 C.civ., ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare cumpărare pentru garsonieră, dacă reclamanta a devenit între timp proprietara acesteia, așa cum s-a obligat, iar în situația în care nu se va putea pronunța o astfel de hotărâre, să se dispună rezoluțiunea antecontractului cu obligarea reclamanților la plata daunelor interese pentru neexecutare, daune interese care au fost stabilite de comun acord de către reclamanta P.O.V. cu pârâtul D.N.C. printr-o clauză penală, inserată în declarația autentificată sub nr. 2126/2004 și care reprezintă contravaloarea garsonierei la cursul zilei, pe care o evaluează la suma de 150 000 RON, sumă care urmează a fi reactualizată la data executării efective a plății.

Prin sentința civilă nr. 4826 din 4.04.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 5319/215/2006, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții P.O.I.R. și P.O.V.

A fost admisă în parte cererea reconvențională precizată formulată de pârâții D.N.C. și B.A.

S-a constatat simulat contractul de împrumut cu garanție reală imobiliară, autentificat sub nr. 1746/10.10.2000 de BNP D.F. și natura acestuia de antecontract de vânzare-cumpărare cu garanție imobiliară și s-a dispus rezoluțiunea acestui antecontract, reclamanții fiind obligați la plata către pârâți a sumei de 150.000 lei lei despăgubiri, sumă ce se va actualiza la data plății cu indicele de inflație.

A fost respinsă cererea pârâților privind pronunțarea unei hotărâri care să ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare și au fost obligați reclamanții la plata către pârâți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5900,3 lei (reprezentând onorariu avocat, taxă de timbru și timbru judiciar).

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a examinat cu prioritate excepțiile prescripției dreptului material la acțiune, prematurității și lipsei calității procesuale active a pârâtei-reclamante B.A., invocate de reclamanți în privința cererii reconvenționale, reținând următoarele:

Acțiunea care vizează pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare este prescriptibilă, fiind supusă termenului general de 3 ani, conform art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care începe a curge de la data refuzului debitorului și care poate fi întrerupt prin predarea bunului creditorului (atitudine care are semnificația recunoașterii de către debitor a creanței creditorului).

Excepția prescripției dreptului material al pârâților-reclamanți la acțiune a fost respinsă de instanță prin încheierea de ședință din data de 04.03.2008, întrucât dreptul la acțiune, respectiv dreptul de a cere instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic, s-a născut la momentul la care debitorii (reclamanții-pârâți) au refuzat îndeplinirea obligației sumate.

Or, la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare reclamanții-pârâți nu erau proprietarii garsonierei (cum nu sunt nici în prezent), iar declarația autentificată sub nr. 2126/08.09.2004 relua angajamentul acestora, termenul de prescripție începând să curgă cel mai devreme la data de 27.02.2006, când reclamanta a dat declarația autentificată de neacceptare a succesiunii mamei sale, din care s-ar putea deduce refuzul acesteia de a executa obligația.

Instanța a apreciat însă că, în mod clar, refuzul reclamanților de a executa obligația asumată prin antecontractul de vânzare-cumpărare s-a exprimat prin notificările comunicate pârâților-reclamanți la datele de 23.02.2006 și 24.02.2006 privind ridicarea recipiselor de consemnare a sumei de 8300 lei, de la aceste date născându-se dreptul la acțiunea pârâților-reclamanți în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, iar în subsidiar în rezoluțiunea antecontractului și despăgubiri.

Pentru același motiv a fost respinsă de către instanță și excepția prematurității acțiunii, dreptul pârâților-reclamanți la acțiune fiind născut și actual.

Excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei-reclamante B.A. a fost respinsă ca neîntemeiată, deoarece aceasta împreună cu pârâtul-reclamant au calitatea de creditori solidari ai reclamanților-pârâți, ca urmare a încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, neavând relevanță în privința acestei calități faptul că, în prezent, pârâții-reclamanți nu mai sunt căsătoriți.

Pe fond, prima instanță a reținut că, deși reclamanții-pârâți au urmat procedura ofertei reale de plată urmată de consemnațiune, nu se poate valida oferta de plată și radia ipoteca pentru următoarele considerente:

Din analiza înscrisurilor depuse de părți la dosar, coroborate cu prezumția de recunoaștere a pretențiilor pârâților-reclamanți de către reclamanții-pârâți, instanța a reținut că, în realitate, părțile au încheiat un antecontract de vânzare cumpărare (promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare), reclamanții-pârâți obligându-se să vândă pârâților-reclamanți garsoniera situată în Craiova, jud. Dolj, pentru care pârâții-reclamanți au achitat suma de 80 000 000 lei, iar pentru garantarea transferării dreptului de proprietate în patrimoniul acestora din urmă s-a instituit o ipotecă convențională asupra apartamentului proprietatea reclamanților-pârâți, situat în Craiova, Jud. Dolj.

Cu privire la acest aspect, prima instanță a reținut că, între părți, proba existenței actului secret care modifică actul aparent, în condițiile art. 1191 C.civ., nu poate fi făcută decât printr-un înscris care constată convenția secretă și care poartă numele de contraînscris.

S-a apreciat că, în speță, sunt îndeplinite condițiile de existență a simulației, “actul secret”, fiind reprezentat de cele două chitanțe sub semnătură privată, încheiate la datele de 05.05.2000 și 12.06.2000, anterior actului public - contractul de împrumut autentificat sub nr. 1746/10.10.2000.

Cu privire la antecontractul de vânzare-cumpărare, prima instanță a reținut că are posibilitatea, în baza art. 1073-1077 C.civ., să valideze acest antecontract, pronunțând o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, dar că pentru aceasta este necesară îndeplinirea tuturor condițiilor pentru transmiterea valabilă a dreptului de proprietate în patrimoniul promitentului-cumpărător.

S-a reținut că, în speță, garsoniera care a format obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare nu este proprietatea reclamanților-pârâți, aceștia nefăcând dovada existenței vreunui titlu, deși instanța le-a pus în vedere acest lucru, astfel că ei nu puteau transmite în mod valabil dreptul de proprietate asupra garsonierei în patrimoniul pârâților-reclamanți, iar instanța nu poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, în baza art. 1073-1077 C.civ..

în privința cererii de rezoluțiune a antecontractului de vânzare-cumpărare și despăgubiri, formulate în mod subsidiar de către pârâții-reclamanți, instanța a reținut că potrivit art. 969 C.civ. „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”, iar neexecutarea culpabilă de către una dintre părțile contractante a obligațiilor dând posibilitatea celeilalte părți de a cere rezoluțiunea convenției, în baza art. 1020 C.civ.

Instanța a reținut, din probele administrate, că, deși reclamanții-pârâți s-au obligat să transmită pârâților-reclamanți dreptul de proprietate asupra garsonierei situate în Craiova, până la data de 09.10.2005 și au primit prețul acesteia la 05.05.2000 și 12.06.2000, nu și-au îndeplinit această obligație până în prezent și, prin urmare, pârâții-reclamanți au suferit un prejudiciu prin fapta ilicită a reclamanților-pârâți de a nu-și executa obligația contractuală.

Prima instanță a apreciat că, în cauză, executarea obligației principale, cerută de pârâții-reclamanți prin pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare nefiind posibilă, urmează ca aceștia să obțină îndeplinirea clauzei penale, clauză penală care obligă pe ambii reclamanți-pârâți, chiar dacă este semnată numai de reclamanta-pârâtă, având în vedere caracterul său de convenție accesorie antecontractului de vânzare-cumpărare consemnat în înscrisurile sub semnătură privată din 05.05.2000 și 12.06.2000, încheiate de ambii reclamanți-pârâți.

în acest sens, s-a reținut că prin antecontractul menționat, s-a născut în patrimoniul acestora o obligație de a face - încheierea contractului de vânzare-cumpărare, obligație comună, în sensul prevederilor art. 32 lit. b) C.fam., iar neexecutarea acesteia dă naștere unei alte obligații comune - de a despăgubi creditorii la un cuantum stabilit prin clauza penală (și dovedit de pârâții-reclamanți prin ofertele imobiliare depuse)- asumată de reclamanta-pârâtă în nume propriu, dar și în numele soțului, în baza prezumției de mandat tacit reciproc.

în concluzie, prima instanța a apreciat că, față de natura juridică reală a convenției dintre părți este de antecontract de vânzare-cumpărare și nu de contract de împrumut, iar reclamanții-pârâți nu și-au îndeplinit obligația de a transmite pârâților-reclamanți dreptul de proprietate asupra garsonierei și nici nu le-au achitat acestora daunele interese convenite prin clauza penală, nu se poate valida oferta reală de plată și nici radia ipoteca instituită asupra apartamentului proprietatea reclamanților-pârâți, obligația nefiind îndeplinită de către reclamanții-pârâți, iar menținerea ipotecii este necesară pentru garantarea executării obligației de plată a daunelor interese, până la plata efectivă a acestora.

împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanții P.O.I.R. și P.O.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond a reținut o stare de fapt eronată și a făcut o greșită apreciere a probelor administrate, nelămurind astfel pe deplin toate aspectele cauzei.

Au susținut că instanța de fond a apreciat greșit caracterul simulat al contractului de împrumut autentificat sub nr. 1746/10.10.2000, întrucât în cauză nu era îndeplinită condiția esențială a simulației, aceea a existenței unui act secret, modificator al actului public, autentic și nici condiția concomitenței încheierii celor două acte - secret și public, dat fiind că cele două chitanțe s-au încheiat în iunie 2000, iar contractul de împrumut în octombrie 2000.

De asemenea, apelanții au invocat faptul că instanța de fond nu ar fi exercitat rol activ pentru a lămuri pe deplin voința reală a părților la data încheierii actelor, ci a denaturat caracterul juridic al acestora, pe baza unei prezumții de recunoaștere de către ei a pretențiilor intimaților pârâți, dedusă din lipsa la interogatoriu, în urma aplicării art. 225 C.proc.civ.

Au mai susținut că instanța a respins greșit și excepția prescripției dreptului la acțiune al intimaților pârâți în temeiul promisiunii unilaterale de vânzare-cumpărare, întrucât în cuprinsul acestei promisiuni s-a stabilit un termen limită, respectiv 09.10.2005, la expirarea căruia orice obligație a promitentei se stingea.

Ca o ultimă critică de apel, reclamanții au arătat că prin obligarea lor la plata contravalorii garsonierei la prețul pieței se ajunge la îmbogățirea fără justă cauză a intimaților pârâți, deoarece ar încasa o sumă de bani mult mai mare decât cea pe care le-au împrumutat-o.

Prin decizia civilă nr. 214 din 30.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul cu nr. 5319/215/2006, s-a admis apelul formulat de către reclamanții P.O.I.R., P.O.V., împotriva sentinței civile nr. 4826 din 04.04.2008, în contradictoriu cu intimații pârâți D.N.C., B.A.

S-a schimbat în parte sentința civilă atacată, în sensul că s-a admis în parte acțiunea principală și în parte cererea reconvențională, s-a constatat simulat contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 1746 din 10.10.2000 la B N P D.F. și natura acestuia de antecontract de vânzare-cumpărare, s-a constatat valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat de părți, având ca obiect imobilul garsonieră, situat în Craiova, județul Dolj, la prețul de 80.000.000 lei și s-a dispus ca hotărârea să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul garsonieră menționat.

A fost dispusă radierea ipotecii instituită prin contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr.1746/10.10.2000 la BNP D.F. și s-a respins cererea reclamanților privind validarea ofertei reale de plată, iar intimații pârâți au fost obligați la plata către apelanți a sumei de 2300 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut că prima instanță a stabilit corect situația de fapt și voința reală a părților la încheierea actelor juridice ce au condus la nașterea raportului juridic litigios și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, inclusiv a celor reglementând regimul probatoriu în materia simulației.

S-a reținut, totodată, că, refuzul reclamanților de a se prezenta la interogatoriu, are o valoare probatorie redusă, sub aspectul dovedirii simulației, în condițiile prezentării contraînscrisului, astfel că prima instanță a apreciat în mod corect, potrivit art. 225 C.proc.civ., că această atitudine nu are semnificația unei recunoașteri depline și neechivoce a pretențiilor pârâților.

în același context, s-a considerat că Judecătoria a făcut o corectă aplicare și a dispozițiilor art. 1191 alin. (2) C.civ., proba testimonială fiind apreciată ca inadmisibilă pentru dovedirea voinței reale a părților.

Excepția prescripției dreptului la acțiune al promitenților pârâți s-a apreciat a fi nefondată, deoarece dreptul de a cere executarea obligațiilor decurgând din antecontractul de vânzare cumpărare s-a născut la data când reclamanții pârâți și-au exprimat refuzul clar de a vinde garsoniera, respectiv momentul notificărilor datate 23.02.2006 și 24.02.2006. Chiar dacă termenul de prescripție ar fi început să curgă anterior, el s-ar fi întrerupt conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prin recunoașterea dreptului pârâților făcută de reclamanta pârâtă în cuprinsul declarației autentificate nr. 2126/2004.

împotriva acestei decizii civile, în termen legal, au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenții reclamanți au invocat că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 1169, 1175 1191, și 1073-1077 C.civ., și art. 225 C.proc.civ., și cuprinde motive contradictorii.

Nu a fost dovedit caracterul simulat al contractului de împrumut autentificat sub nr. 1746/2000, iar instanța de apel a reținut incidența acestei instituții fără a preciza care sunt argumentele care au format această convingere, doar în baza susținerilor părților adverse, care de altfel, au avut o poziție procesuală oscilantă.

Tribunalul a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 225 C.proc.civ., menționând, pe de o parte, că sub aspectul simulației, lipsa recurenților reclamanți la interogatoriu are o valoare probatorie redusă, iar pe de altă parte, că instanța de judecată a coroborat prezumția recunoașterii pretențiilor intimaților cu înscrisurile de la dosar.

Cu privire la simulație, recurenții reclamanți au susținut că în cauză nu există un act secret modificator al actului public - contractul de împrumut, ci doar înscrisuri sub semnătură privată, reluate într-un act public paralel contractului de împrumut, care nu vin în contradicție cu clauzele acestuia. Recurenții reclamanți au mai susținut că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1073-1077 C.civ., deoarece nu se poate prezuma acceptarea succesiunii autorului M.P. de către reclamantă, instanța de apel dispunând transmiterea dreptului de proprietate de la un neproprietar, cu imposibilitatea constituirii dreptului de proprietate în patrimoniul intimaților. Mai mult decât atât, ipoteza vacanței succesorale dezvoltată de instanța de judecată, nu este fondată, pentru că nu rezultă din nici un înscris de la dosar dacă nu sunt și alți moștenitori ai defunctului, știut fiind că, potrivit dispozițiilor art. 659 C.civ., la succesiune pot veni și moștenitori din alte clase.

Intimatul pârât D.N.C. a criticat hotărârea sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2300 lei, arătând că reclamanții se află în culpă procesuală, astfel că se impune menținerea obligării lor către pârâți la plata sumei de 49.000.000 lei vechi ROL, așa cum a hotărât prima instanță.

La data de 6.07.2009, intimata pârâtă B.A. a formulat întâmpinare față de recursul reclamanților, solicitând respingerea acestuia și admiterea recursului declarat de pârâtul D.N.C.

Prin decizia civilă 1261/17.11.2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr.5219/215/2006, au fost admise recursurile declarate de recurenții reclamanți P.O.I.R., P.O.V. și recurentul pârât D.N.C., împotriva deciziei civile nr. 214 din 30.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 5319/215/2006, în contradictoriu cu intimata pârâtă B.A. A fost casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că între părți a intervenit o simulație, operațiune juridică care constă în perfectarea a două acte juridice, unul public prin care se creează o anumită aparență juridică ce nu corespunde realității și unul secret, corespunzător voinței interne, reale a părților.

Astfel, s-a apreciat ca fiind simulat contractul de împrumut autentificat sub nr. 1746/10.10.2000, în realitate între părțile contractante, respectiv P.O.I.R. și P.O.V., și B.A.(fostă D.N.) fiind încheiat un antecontract de vânzare cumpărare având ca obiect garsoniera situată în Craiova, jud. Dolj, materializat în actul intitulat „promisiune unilaterală de vânzare-cumpărare”, autentificat sub nr.1745/10.10.2000, precum și prin înscrisurile sub semnătură privată încheiate la 5.05.2000, și 12.06.2000, prin care reclamanții au confirmat faptul achitării de către pârâți a sumei totale de 74.000.000. ROL, reprezentând parte din prețul de vânzare a garsonierei, convenit de părți ca fiind de 80.000.000 ROL.

Aceste trei acte juridice, încheiate anterior și respectiv, concomitent cu actul public, îndeplinesc condițiile cerute pentru a fi calificate drept contraînscrisuri, în sensul art. 1175 C.civ., prin intermediul lor fiind anihilată aparența juridică creată prin contractul public de împrumut.

Cât privește aplicarea dispozițiilor art. 225 C.proc.civ. de către prima instanță, tribunalul a apreciat corect că, în condițiile în care s-a probat incidența instituției simulației prin contraînscrisul încheiat între părți, refuzul reclamanților de a răspunde la interogatoriu are o semnificație probatorie redusă, aceeași relevanță juridică fiind acordată și de prima instanță, care nu a sancționat absența nejustificată a reclamanților cu o recunoaștere deplină a pretențiilor pârâților, ci a considerat-o un început de dovadă în folosul părților adverse.

Dispozițiile art. 1191 C.civ. au fost aplicate, de asemenea, corect, de instanțele de fond, proba testimonială fiind apreciată ca inadmisibilă pentru dovedirea raporturilor juridice reale dintre părți, atâta vreme cât, în materia simulației, între părți, dovada acestei operațiuni juridice se face prin prezentarea contraînscrisului (contractului secret), reprezentat în speță de cele două înscrisuri sub semnătură privată din 5.05.2000 12.06.2000 și prin promisiunea unilaterală de vânzare cumpărare autentificată sub nr. 1745/2000.

Prin urmare, s-au interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 1175 și 1191 C.civ., criticile formulate de recurenții reclamanți sub acest aspect fiind nefondate.

Cât privește antecontractul de vânzare cumpărare, Curtea a constatat că obligația de a transmite în viitor dreptul de proprietate asupra garsonierei a fost asumată doar de către P.O.V., în calitate de potențială succesoare a părinților săi, proprietari ai bunului imobil la data realizării acordului de voință, chiar dacă sumele de bani reprezentând plata parțială a prețului, în cuantum de 74.000.000 ROL au fost încasate de ambii soți. Prin urmare, obligațiile născute din antecontractul mai sus menționat sunt doar în sarcina promitentei vânzătoare, nu și a reclamantului. Neexistând identitate între persoana acestuia și cel obligat în raportul juridic dedus judecății, reclamantul nu are calitate procesuală pasivă în cererea având ca obiect executarea antecontractului.

Este întemeiată și critica referitoare la posibilitatea juridică a reclamantei de a executa în natură antecontractul de vânzare cumpărare.

Tribunalul și-a bazat argumentația pe prezumția acceptării succesiunii autorului M.P. de către reclamantă, deși la dosarul cauzei nu există dovezi în sensul acceptării exprese, și nu s-au administrat probe referitoare la o eventuală acceptare tacită, în condițiile art. 689 C.civ..

Garsoniera obiect al antecontractului de vânzare cumpărare a fost proprietatea autorilor M.P. și M.A., părinții reclamantei P.O.V., așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1224/10.01.1992 (fila 58 apel).

M.A. a decedat la data de 9.01.1994, iar succesiunea sa a fost culeasă de soțul supraviețuitor M.P., reclamanta renunțând expres la drepturile sale succesorale, potrivit mențiunilor din certificatul de moștenitor nr. 19/27.02.2006.

Pârâtul D.N.C. a promovat acțiune având ca obiect constatarea nulității absolute a acestui act notarial, iar prin decizia civilă nr. 296/30.05.2008 a Tribunalului Dolj, ca efect a admiterii apelului, cauza a fost trimisă spre rejudecare la prima instanță.

Ulterior, la data de 14.06.2008, a decedat și autorul M.P., iar până la data soluționării apelului și respectiv, a recursului, reclamanta nu și-a manifestat în mod expres dreptul de opțiune succesorală.

în rejudecare, tribunalul, în baza caracterului devolutiv al căii de atac cu care a fost investit, va administra probatorii pentru determinarea formei de manifestare a dreptului de opțiune succesorală al reclamantei față de succesiunea autorului M.P., iar în situația în care se va aprecia că reclamanta este străină de moștenirea acestuia prin neacceptare, va pune în discuția părților necesitatea administrării probei cu expertiză specialitatea evaluare bunuri imobile, pentru a putea da eficiență clauzei penale convenită de părți.

După rejudecare, Tribunalul Dolj a pronunțat decizia civilă nr. 223 din 30.04.2010, prin care a admis apelul declarat de către reclamanții P.O.I.R. și P.O.V., împotriva sentinței civile nr. 4826 din 01.04.2008, în contradictoriu cu intimații pârâți D.N.C. și B.A.

A schimbat în parte sentința civilă atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanți și în parte cererea reconvențională formulată de pârâții D.N.C. și B.A., s-a constatat simulat contractul de împrumut cu garanție imobiliară, autentificat sub numărul 1746/10.10.2000 la BNP D.F., în privința naturii acestuia, în realitate fiind vorba de un antecontract de vânzare cumpărare, s-a constatat valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanta P.O.V. și pârâții D.N.C. și B.A., având ca obiect imobilul-garsonieră, situat în Craiova, județul Dolj,la prețul de 80.000.000 lei ROL și s-a dispus ca hotărârea să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.

S-a dispus radierea ipotecii instituite prin contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub numărul 1746/10.10.2000 și s-a respins cererea reclamanților privind validarea ofertei reale de plată.

Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată suportate la prima instanță de către părți, au fost obligați reclamanții să plătească pârâților suma de 5283 lei cheltuieli de judecată, iar intimații pârâți la plata sumei de 4448 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

în privința formei de manifestare a dreptului de opțiune succesorală al reclamantei P.O.V., s-a constatat că aceasta a acceptat în mod tacit succesiunea autorului său M.P., astfel cum rezultă din probele administrate în cauză cu ocazia rejudecării apelului.

Astfel, reclamanta a făcut acte de acceptare tacită constând în luarea în posesie a garsonierei în litigiu după decesul autorului, posesie care a fost probată în special cu depoziția martorului P.Ș.V., care a relatat că aceasta a achitat cheltuielile de întreținere.

Este evident că reclamanta, încă de la decesul tatălui său, are posesia garsonierei, fapt ce presupune indubitabil că a acceptat în mod tacit succesiunea conform art. 689 C.civ., deoarece luarea bunului în posesie, plata cheltuielilor de întreținere și dispunerea de mobilierul existent în garsonieră reprezintă acte materiale care nu puteau fi făcute decât în calitatea sa de moștenitor legal acceptant.

S-a apreciat că reclamanta a adoptat o poziție procesuală nesinceră, invocând în mod cu totul nereal, pro causa, neacceptarea succesiunii pentru a nu-și îndeplini obligația asumată față de pârâți prin actul juridic încheiat, care, în realitate, reprezintă o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare.

Pe fond, tribunalul a reținut că prima instanță a stabilit corect situația de fapt și voința reală a părților la încheierea actelor juridice ce au condus la nașterea raportului juridic litigios și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, inclusiv a celor reglementând regimul probatoriu în materia simulației.

împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții P.O.I.R., P.O.V. și pârâții D.N.C. și B.A., criticând-o pentru nelegalitate.

Recursul reclamanților P.O.I.R., P.O.V. cuprinde critici de nelegalitate a deciziei civile conform dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ.., deoarece au fost aplicate greșit dispozițiile art. 689 și 700 C.civ. privind acceptarea succesiunii, probele dosarului demonstrând că succesiunea nu a fost acceptată de moștenitoarea P.O.V.; nu s-a lămurit calitatea procesuală pasivă a reclamantului P.O.I.R., în cererea reconvențională, având în vedere că acesta este străin de succesiunea din care provine garsoniera în litigiu.

Ulterior, acești recurenți și-au completat motivele de recurs, invocând, ca motiv de ordine publică, nulitatea absolută atât a înscrisurilor sub semnătură privată, intitulate „chitanțe”, încheiate la 5.05.2000 cât și 12.06.2000 și a celor autentificate sub nr. 1845/10.10.2000 și 2126/8.09.2004, având în vedere că acestea constituie pacte asupra unei succesiuni viitoare, nepermise de art. 965 alin. (2) C.civ. și art. 702 C.civ.

în recursul lor, pârâții D.N.C. și B.A. au criticat soluția în ceea ce privește soluționarea cheltuielilor de judecată, deoarece consideră că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 274 C.proc.civ., atâta timp cât nu sunt în culpă procesuală.

Criticile formulate de reclamanții recurenți P.O.I.R., P.O.V. sunt admisibile în parte, având în vedere următoarele considerente:

Litigiul existent între părți cu privire la caracterul actelor încheiate de acestea în mod succesiv a fost tranșat în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 1361/17.11.2009, a Curții de Apel Craiova, prin care s-a stabilit că între părți a intervenit o simulație, în sensul că este simulat contractul de împrumut, autentificat sub nr. 1746/10.10.2000, în realitate, între părți fiind încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect garsoniera situată în Craiova, materializat în actul intitulat „promisiune unilaterală de vânzare-cumpărare”, autentificat sub nr. 1475/10.10.2000, prin care reclamanții au confirmat faptul achitării de către pârâți a sumei de 74 milioane lei RON.

Casarea a avut ca scop stabilirea calității de succesoare a reclamantei la succesiunea autorului său, în activul căruia se include garsoniera în litigiu, în sensul stabilirii dacă această succesiune a fost acceptată tacit, conform art. 686, art. 689 C.civ., în termenul prevăzut de art. 700 C.civ., deoarece numai după stabilirea acestei calității ar putea fi pronunțată o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

în rejudecarea apelului, pentru stabilirea situației, au fost administrate noi probatorii cu înscrisuri și martori, instanța concluzionând că s-a făcut dovada acceptării tacite a succesiunii tatălui său de către reclamantă.

Pentru a fi valabilă, acceptarea succesiunii trebuie făcută în termenul de 6 luni de la deschiderea succesiunii prevăzut de art. 700 C.civ., în una din cele două modalități prevăzute de art. 689 C.civ..

Acceptarea voluntară poate fi făcută în mod expres sau tacit, în această ultimă situație intenția acceptării trebuind să rezulte neîndoielnic din îndeplinirea oricărei activități pe care moștenitorul nu ar fi putut să o facă decât în această calitate, respectiv: plata de impozite, intrarea în posesia sau folosința bunurilor succesorale, etc.

în cauză, după decesul autorului său, reclamanta a luat în posesie garsoniera în litigiu, în sensul că s-a ocupat de plata cheltuielilor de întreținere, a dispus de mobilierul existent în garsonieră, acte de dispoziție pe care nu ar fi putut să le facă decât în calitate de moștenitoare.

Faptul că reclamanta a dat de pomană întregul mobilier din garsonieră nu poate fi interpretat altfel decât ca un act de dispoziție ce caracterizează dreptul de proprietate asupra bunurilor, atât timp cât întregul mobilier casnic făcea parte din succesiune.

Este adevărat că, în zona Olteniei, există obiceiul de a se da de pomană anumite obiecte de mobilier: masă, scaune, pat, dar aceasta nu implică o înstrăinare a tuturor bunurilor autorului. în speță, așa cum rezultă din declarația martorului P.Ș.V., a fost dat de pomană tot mobilierul din garsonieră, apoi o cheie a acestei garsoniere a fost predată acestui martor, care este președintele asociației de proprietari, pentru a se putea interveni în situația în care se întâmpla ceva neprevăzut în locuință. Același martor a precizat că au fost achitate cheltuielile de întreținere în mod permanent de către reclamantă, iar din când în când reclamanții au mai trecut prin garsonieră pentru a verifica situația acesteia.

Declarația acestui martor se coroborează și cu adresa nr. 2 din 12.04.2010, eliberată de Asociația de proprietari, din care rezultă că au fost achitate cheltuielile de întreținere după decesul autorului M.P., intervenit în iunie 2008, de către fiica acestuia, respectiv reclamantă, ultima plată efectuându-se în ianuarie 2010.

înstrăinarea întregului mobilier din garsonieră, chiar dacă s-a făcut prin act de milostenie, plata cheltuielilor de întreținere aferente acestei garsoniere de către reclamantă, din probele dosarului rezultând că nu este locuită în prezent de altă persoană, vizitele ocazionale în această garsonieră pentru a se verifica starea locuinței, predarea unei chei către președintele asociației de locatari pentru ca acesta să poată interveni în caz de urgență, demonstrează îndeplinirea unor acte cu intenția neechivocă de a fi acceptată în mod tacit succesiunea, reclamanta comportându-se ca o adevărată proprietară.

Atât timp cât s-a făcut dovada acceptării tacite a succesiunii, se constată că a fost soluționat în mod legal capătul de acțiune privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare prin materializarea promisiunii de vânzare - cumpărare.

în cauză, această promisiune de vânzare-cumpărare nu poate fi considerată ca fiind afectată de nulitate absolută, în condițiile art. 965 alin. (2) C.civ. și art. 702 C.civ.

Prin pact asupra unei moșteniri, interzis de lege, se înțelege orice contract sau act unilateral prin care se renunță la o moștenire viitoare, nedeschisă la data încheierii lor sau se înstrăinează drepturile eventuale ale uneia dintre părți din acea moștenire.

Promisiunea de vânzare-cumpărare nu constituie un act de înstrăinare, ci cuprinde o obligație de a face, în sensul că reclamanta s-a obligat față de pârâți să încheie pe viitor cu aceștia un contract de vânzare-cumpărare în situația în care va deveni proprietară a garsonierei respective.

Cum, în prezent, aceasta a intrat în proprietatea garsonierei prin succesiune, această promisiune de vânzare-cumpărare poate fi executată în natură, așa cum a și procedat instanța de apel.

Prin constatarea valabilității antecontractului de vânzare-cumpărare și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, se realizează înstrăinarea bunului succesoral, dar acest act s-a realizat după deschiderea succesiunii, nu a avut loc anterior, deci nu este lovit de nulitate absolută.

Așa cum rezultă din cele expuse mai sus, criticile ce au vizat aspectele dezvoltate nu sunt întemeiate, soluția pronunțată fiind legală din acest punct de vedere.

Este întemeiată însă critica referitoare la calitatea procesual pasivă a reclamantului, în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, atât timp cât acesta nu este proprietarul garsonierei, iar promisiunea de vânzare-cumpărare a fost încheiată numai de soția sa, reclamanta P.O.V.

Prin cererea reconvențională, pârâtul D.N.C. a formulat un capăt de acțiune privind respectarea actului autentic intitulat „promisiune unilaterală de vânzare - cumpărare”, care are ca obiect înstrăinarea unei garsoniere contra sumei de 80 milioane lei, respectiv pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.

Potrivit actului încheiat în formă autentică sub nr. 1745/10.10.2000, reclamanta P.O.V. s-a obligat ca, în situația în care va hotărî să vândă garsoniera, proprietatea sa, va efectua această vânzare către pârâta D.N.A., cu suma de 80.000 lei.

Garsoniera ce face obiectul acestei promisiuni de vânzare-cumpărare a fost proprietatea autorului reclamantei, respectiv M.P., care se afla în viață la data întocmirii acestui act, iar în proprietatea reclamantei a intrat, ulterior, prin succesiunea autorului.

Așa cum rezultă din cele expuse mai sus, proprietatea asupra garsonierei aparține în prezent în exclusivitate reclamantei, ca succesoare a lui M.P., situație în care reclamantul P.O.I.R. nu poate avea calitate procesuală pasivă, deoarece în sarcina sa nu există obligația de a răspunde față de pretențiile invocate de pârât, atât timp cât nu este proprietarul garsonierei în litigiu și nu este parte în antecontract.

în considerarea celor de mai sus, urmează ca, aplicând art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C.proc.civ.., să se admită recursul declarat de reclamanți, să se modifice decizia civilă, în sensul că se va respinge capătul din cererea reconvențională privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare față de reclamantul-pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive, fiind menținute restul dispozițiilor deciziei civile.

Recursul declarat de pârâți nu este întemeiat, având în vedere că, potrivit art. 276 C.proc.civ.., când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.

Instanța de apel a făcut aplicarea acestor dispoziții legale atât timp cât au fost admise în parte atât acțiunea principală cât și cererea reconvențională, procedând la compensarea în parte a cheltuielilor de judecată, proporțional cu capetele de acțiune admise.

Urmează ca, aplicând art. 312 alin. (1) C.proc.civ.., să se respingă ca nefondat acest recurs.

în baza art. 274 C.proc.civ.., recurenții pârâți vor fi obligați la 500 lei cheltuieli de judecată, către reclamanții recurenți, având în vedere admiterea în parte a recursului numai pentru unul din motivele de recurs.

(Judecător Ionela Vîlculescu)

← Răspundere civilă delictuală a ministerului de resort  Soluţionare cauză pe un alt temei juridic decât cel cu care a... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Succesiune. Acceptare tacită. Forme de manifestare