Răspundere civilă delictuală a ministerului de resort
| Comentarii |
|
Art. 52 alin. (1) cât şi alin. (2) al acestui text de lege se referă la iniţiativa de încetare a activităţii unei mine, precum şi la finalizarea încetării activităţii miniere, după intrarea în vigoare a Legii minelor, alin. (3) al textului de lege constituind o dispoziţie specială faţă de celelalte două aliniate şi referindu-se în mod expres la minele a căror activitate a încetat înainte de intrarea în vigoare a legii. Potrivit Legii nr. 85/2003 - Legea minelor, închiderea minelor şi refacerea mediului în cazul minelor sau carierelor, a lucrărilor de explorare oprite înainte de intrarea în vigoare a acestei legi şi care nu fac obiectul unei licenţe se vor face cu acordul autorităţii competente de către ministerul de resort, prin direcţiile de specialitate, cu fonduri bugetare. Faţă de această dispoziţie a legii, se constată că obligaţia de executare a lucrărilor de remediere a zonelor afectate îşi are izvorul în lege, fiind expres prevăzută de aceasta.
Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 113 din 26 ianuarie 2011
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru, sub nr. 470/263/2009, reclamanții G.V. și G.D. au chemat în judecată pârâții Agenția Națională de Resurse Minerale și Ministerul Economiei solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligate cele două pârâte să refacă suprafața de teren de 1058 mp, situată în Mun. Motru, jud. Gorj, pe care sunt amplasate construcții și plantație de vie, suprafață ce a fost degradată din cauza unor exploatări miniere, mine ce au fost închise și sunt administrate în prezent de pârâtele mai sus menționate. Au mai solicitat reclamanții ca, în cazul în care pârâtele nu vor putea executa aceste lucrări, să fie obligate la plata de despăgubiri civile, cu cheltuieli de judecată.
în motivare, s-a arătat că reclamantul G.V. are titlu de proprietate pentru suprafața de 1058 mp, pe teren având construită o casă înainte de anul 1990, cu autorizație de construire și o plantație de vie în suprafață de 163 mp, iar în apropierea acestei suprafețe de teren, pârâtele au început să execute lucrări miniere de excavație și haldare încă dinainte de Revoluție și după aceea. Lucrările au dus la formarea unor gropi imense în care s-au acumulat ape pluviale ce au dat naștere unor lacuri mari situate chiar în vârful dealului, în care apa stagnează tot timpul anului.
Pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se respingă acțiunea, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri.
Prin sentința civilă nr. 983 din data de 21.04.2010, pronunțată de Judecătoria Motru, în dosarul nr. 470/263/2009, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții G.V. și G.D., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Resurse Minerale Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri.
Au fost obligați pârâții la plata sumei de 189.516 lei reprezentând c/val degradărilor aduse imobilului casă de locuit situată în Mun. Motru, jud. Gorj.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, că aceasta este nefondată.
S-a reținut că în zona terenului afectat de lucrările miniere și a cărui proprietate o dețin reclamanții, au fost efectuate lucrări de excavație de către Mina Ploștina, obiectiv care și-a încetat activitatea la data de 01.01.1998, conform anexei la H.G. nr. 720/02.09.1999 și că, potrivit dispozițiilor art. 52, alin. (3) din Legea nr. 85/2003, refacerea mediului în cazul minelor închise anterior apariției Legii nr. 85/2003, revine în sarcina ministerului de resort, prin direcțiile de specialitate.
Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut că au fost dovedite condițiile privind răspunderea civilă delictuală a pârâtelor, din probele administrate rezultând că degradările aduse imobilelor reclamanților s-au produs ca o consecință directă a lipsei de diligență a pârâtelor, care, după oprirea lucrărilor de exploatare, nu și-au îndeplinit obligația de a reface mediul și de a asigura reconstrucția ecologică pe suprafețele afectate.
Referitor la cuantumul prejudiciului, instanța a avut în vedere evaluările din raportul de expertiză, dar a reținut că despăgubirile se cuvin numai pentru imobilul casă de locuit, reclamanții nefăcând dovada deținerii și a anexelor menționate în acțiune.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții G.V., G.D. și recurenta pârâtă Agenția Națională de Resurse Minerale și Ministerul Economiei Comerțului și Mediului de Afaceri, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
în ședința din 27.10.2010, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și valoarea pretențiilor de peste 100.000 lei, tribunalul, având în vedere dispozițiile art. 282 C.proc.civ și ale art. 99 alin. (3) din Regulamentul de Ordine Interioară, a recalificat calea de atac, ca fiind apelul.
Prin apelul declarat de intimata Agenția Națională de Resurse Minerale s-a criticat sentința pe motiv că, în mod greșit, această intimată a fost obligată la despăgubiri, deși nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză; în mod greșit a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul G.V., deși acesta nu mai are calitate procesuală activă la data introducerii acțiunii, ca urmare a înstrăinării imobilului către reclamantul G.D., prin contractul de întreținere întocmit în anul 2007; pronunțarea hotărârii s-a făcut în condițiile în care dreptul la acțiune este prescris.
în apelul declarat de intimatul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, s-a criticat sentința, pe motiv că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui intimat, în urma unei interpretări trunchiate a dispozițiile art. 52 din Legea nr. 85/2003.
Prin apelul declarat de reclamanții G.D. și G.V. s-a criticat sentința pe motiv că în mod greșit instanța a admis în parte cererea pentru despăgubiri, reținând că nu s-a făcut dovada deținerii de către aceștia și a anexelor gospodărești.
Prin decizia civilă nr. 435 din 03.11.2010, pronunțată în dosar nr. 470/263/2009, Tribunalul Gorj a admis apelurile declarate de reclamantul G.D. și de pârâta Agenția Națională de Resurse Minerale împotriva sentinței civile nr. 983 din data de 21.04.2010, pronunțată de Judecătoria Motru, în dosarul nr. 470/263/2009, a schimbat sentința în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului G.V. și a respins acțiunea acestuia; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Resurse Minerale și a respins acțiunea față de această pârâtă, pârâtul Ministerul Economiei fiind obligat la despăgubiri civile către reclamantul G.D., în cuantum de 274.403 lei.
S-a respins apelul declarat de reclamantul G.V. și de pârâtul Ministerul Economiei Comerțului și Mediului de Afaceri împotriva aceleiași sentințe.
A fost obligat apelantul Ministerul Economiei Comerțului și Mediului de Afaceri la 3427 lei cheltuieli de judecată către apelantul G.D.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că este fondată critica apelantei Agenția Națională de Resurse Minerale privind lipsa calității procesuale pasive, reținându-se că, din probele administrate în cauză, a rezultat că imobilele ce formează gospodăria reclamanților, respectiv casa de locuit și anexele gospodărești, sunt situate în perimetrul de exploatare a Microcarierei Porcașa și că există o legătură de cauzalitate directă între degradările imobilelor și lucrările de exploatare, în sensul că după sistarea activității de exploatare, nu s-au efectuat lucrări de refacere a mediului și de reconstrucție ecologică a suprafețelor afectate.
în această situație, calitatea procesuală pasivă este a persoanei căreia, prin efectul legii, îi revine obligația de a închide minele sau carierele și de a reface mediul afectat de acestea.
în speță, activitatea minieră a Microcarierei Porcașa a încetat în anul 1989, deci înainte de înființarea Agenției, iar din probele de la dosar, nu rezultă că Ministerul de Resort ar fi solicitat Agenției aprobarea vreunei documentații în vederea închiderii minei și a refacerii mediului.
Reținând că această pârâtă nu are atribuții directe și efective în activitatea de refacere a mediului, după încetarea exploatării miniere, tribunalul a constatat că nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.
Critica apelantei, referitoare la reținerea greșită a calității procesuale active a reclamantului G.V. este de asemenea întemeiată, deoarece la data introducerii acțiunii, 11.02.2009, acest reclamant nu mai avea legitimitate procesuală, întrucât prin contractul de întreținere, autentificat sub nr. 4029/15.11.2007, a înstrăinat reclamantului G.D. imobilele proprietatea sa, compuse din 1058 mp teren curți construcții și arabil, casă de locuit și anexe gospodărești, situate în municipiul Motru, sat Dealul Pomilor. Nemaifiind proprietarul acestor imobile, reclamantul nu mai poate pretinde despăgubiri pentru degradările suferite ca urmare a nerefacerii lucrărilor de amenajare a solului de către pârâte.
în ceea ce privește critica referitoare la prescripția dreptului la acțiune, s-a constatat că este nefondată, deoarece din concluziile expertizei întocmite în cauză, a rezultat că, chiar dacă exploatarea minieră a fost sistată în cursul anului 1989, degradările s-au produs în mod continuu, fenomenul de alunecare a terenurilor aferente imobilelor afectate, continuând și în prezent.
Apelul pârâtului Ministerul Economiei Comerțului și Mediului de Afaceri a fost respins ca nefondat, deoarece în speță nu sunt aplicabile prevederile dispozițiilor art. 52 alin. (1)-(2) fiind vorba de o mină a cărei activitate a încetat înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, astfel că sunt aplicabile dispozițiile alin. (3). Potrivit acestora, închiderea minelor și refacerea mediului se vor face cu acordul autorității competente de către ministerul de resort, prin direcțiile de specialitate.
Așadar, legiuitorul a prevăzut expres că, în cazul minelor închise înainte de intrarea în vigoare a legii și care nu fac obiectul unei licențe, răspunderea pentru închiderea acestora revine ministerului de resort, respectiv MECMA (care avea obligația să obțină și acordul autorității competente) și care are în structura sa Direcția Generală Resurse Minerale - Serviciul pentru închideri Mine, Conservare și Ecologizare, având ca obiect principal de activitate conservare și închidere mine precum și lucrări pentru exploatarea și refacere mediului.
Apelul reclamantului G.D. a fost considerat întemeiat, deoarece din probele administrate a rezultat că anexele (bucătărie de vară, magazie, pătul, cotețe și împrejmuiri garduri) există în posesia reclamanților, fiind identificate și evaluate. De asemenea, ele au fost transmise reclamantului G.D. prin contractul de întreținere și sunt menționate și în schița cadastrală a imobilelor sub numere de cod C2, C3, C4.
în termen legal, împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, criticându-le pentru nelegalitate, conform art. 304 pct. 9 C.proc.civ., deoarece nu s-a făcut o aplicare corectă a dispozițiile art. 52 alin. (3) din Legea nr. 85/2003 - Legea minelor, nereținându-se că nu s-a solicitat acordul autorității competente pentru închiderea minelor și refacerea mediului, iar măsurile ce se impuneau a fi luate pentru reducerea degradării suprafețelor de teren din perimetru Microcarierei Ploștina Sus Porcasa reveneau Combinatului Minier Motru, sub tutela căruia se afla; Combinatul Minier Motru nu și-a îndeplinit obligația de a înainta o cerere însoțită de un plan de încetare a activității miniere către autoritatea competentă și Ministerul de resort, iar ministerul neavând atribuții de refacere a zonei miniere, în mod nelegal s-a refuzat introducerea în cauză a SNLO; nelegalitatea hotărârii este afectată și de aplicarea greșită a dispozițiilor art. 998, art. 999 C.civ., având în vedere că răspunderea civilă delictuală presupune existența corelativă a unor elemente cumulative obligatorii, respectiv prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și culpa sau vinovăția autorului faptei ilicite, ceea ce în cauză nu există atât timp cât răspunderea civilă a ministerului nu poate fi angajată, deoarece nu există vinovăție, alunecările de teren survenind după anul 2005, datorită aportului de apă cauzat din infiltrațiile din precipitații și neasigurarea drenării și curgerii apei; instanța de fond a fost investită cu soluționarea unei obligații alternative, respectiv o obligație de refacere a suprafeței de teren de 1058 mp, situată în Motru, sat Ploștina și în subsidiar la plata despăgubirilor, soluționată în mod greșit prin alegerea obligației privind plata despăgubirilor.
Criticile formulate nu sunt întemeiate, având în vedere următoarele considerente:
Microcariera Ploștina Sus Porcasa a funcționat în perioada 1978-1989, sub tutela Combinatului Minier Motru, iar activitatea acesteia a fost sistată în anul 1989, ca urmare a epuizării rezervelor de lignit, la încetarea activității nerealizându-se lucrări de închidere și ecologizare a microîntreprinderii. Această situație a rezultat din raportul întocmit la 25.09.2008, de către comisia formată din reprezentanții ministerului, raport care nu a fost contestat de niciuna din părți și care este însușit de către recurentă.
Așa cum rezultă din cele expuse mai sus, Microcariera Ploștina Sus Porcasa face parte din categoria minelor a căror activitate a încetat în anul 1989, deci înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 85/2003 - Legea minelor, situație în care în mod temeinic și legal s-a făcut aplicarea art. 52 alin. (3) din această lege, potrivit cărora, închiderea minelor și refacerea mediului în cazul minelor sau carierelor, a lucrărilor de explorare oprite înainte de intrarea în vigoare a acestei legi și care nu fac obiectul unei licențe se vor face cu acordul autorității competente de către ministerul de resort, prin direcțiile de specialitate, cu fonduri bugetare.
Instanțele nu au efectuat o interpretate trunchiată a dispozițiile art. 52 din lege, așa cum se susține de recurentă, deoarece atât alin. (1) cât și alin. (2) al acestui text de lege se referă la inițiativa de încetare a activității unei mine, precum și la finalizarea încetării activității miniere, după intrarea în vigoare a Legii minelor, alin. (3) al textului de lege constituind o dispoziție specială față de celelalte două aliniate și referindu-se în mod expres la minele a căror activitate a încetat înainte de intrarea în vigoare a legii.
în ceea ce privește obligațiile care revin ministerului de resort, prin art. 56 lit. k) (cuprinsă în Cap. IX al legii privitor la responsabilitățile ministerului de resort) se stabilește în mod expres că prin direcțiile de specialitate acest minister angajează executarea lucrărilor de conservare/închidere a minelor sau a carierelor aparținând companiilor societăților naționale miniere, precum și a minelor sau a carierelor, a lucrărilor de explorare oprite înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi și care nu fac obiectul unei licențe și asigură monitorizarea factorilor de mediu postînchidere.
Legea prevede în mod expres cui revine obligația de executare a lucrărilor de conservare/închidere a minelor sau a carierelor oprite înainte de intrarea în vigoare a legii, respectiv ministerului de resort, prin urmare, nu se impunea în cauză introducerea SNLO, așa cum susține recurenta, această societate neavând nicio obligație potrivit legii pentru executarea lucrărilor în ceea ce privește minele a căror activitate a încetat înainte de intrarea în vigoare a legii.
Față de această dispoziție a legii, se constată că obligația de executare a lucrărilor ce fac obiectul prezentei acțiuni își are izvorul în lege, fiind expres prevăzută de aceasta.
De altfel, această normă se coroborează cu O.U.G. nr. 195/2005, cu modificările ulterioare privind protecția mediului, având în vedere că prin art. 94 alin. (2) lit. a) se prevede în mod expres că, persoanele fizice sau juridice care prospectează, explorează ori exploatează resursele solului și subsolului au obligația de a efectua remedierea zonelor în care solul, subsolul și ecosistemele terestre au fost afectate. Prin art. 95 al Ordonanței, se prevede că răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă.
Prin urmare, raportat la dispozițiile art. 998, art. 999 C.civ., se constată că în mod legal a fost reținută de instanțe răspunderea civilă delictuală a recurentului, ca minister de resort.
Răspunderea civilă delictuală constituie o formă a răspunderii civile care intervine atunci când prin fapta păgubitoare se încalcă o obligație instituită prin lege, subiect pasiv al acestei răspunderi putând fi atât o persoană fizică cât și o persoană juridică, iar în unele cazuri statul.
Ținând cont de dispozițiile legale expuse mai sus, se constată că răspunderea civilă delictuală în această situație, chiar dacă este o răspundere pentru fapta proprie, este o răspundere obiectivă, întemeindu-se pe o prezumție legală de cauzalitate, care nu poate fi răsturnată, în temeiul căreia cel păgubit prin fapta persoanei la care fac referire normele legale, poate obține repararea prejudiciului încercat. în această situație, răspunderea pentru repararea prejudiciului este angajată fără ca cel păgubit să dovedească vreo culpă a făptuitorului, fiind deci independentă de vinovăție.
Prin acțiunea introductivă s-a solicitat refacerea suprafeței de 1058 mp, situată în Mun. Motru, sat Ploștina, iar în situația în care lucrările de refacere nu vor putea fi executate s-au cerut despăgubiri civile.
Pentru stabilirea prejudiciului încercat de către reclamanți, s-a efectuat expertiză tehnică de către ing. O.A., prin care s-a concluzionat că în situația actuală de degradare a terenului și a construcției reclamanților, eventuale lucrări de nivelare și consolidare a terenului din jur și de fundare de sub construcții cât și de reparare a acestora nu mai sunt oportune, deoarece planul pe care s-a produs alunecarea depășește adâncimea de fundare, fenomenul fiind încă activ, astfel încât nu s-ar obține rezultatul scontat.
Concluziile acestei expertize nu au fost combătute și nici contestate de recurent, astfel încât instanța a concluzionat, având în vedere și celelalte probe din dosar, că repararea prejudiciului încercat de reclamant nu se poate face decât prin acordarea despăgubirilor bănești.
De altfel, situația arătată nu se încadrează în dispozițiile art. 1026 C.civ., referitor la obligațiile alternative, potrivit căruia, debitorul unei obligații alternative este liberat prin predarea unuia din două lucruri ce erau cuprinse în obligație, situație în care, așa cum prevede art. 1027 C.civ., alegerea executării o are debitorul, dacă nu s-a acordat expres creditorului.
Obligația constituie un raport juridic civil în temeiul căruia una dintre părți - creditor este îndreptățită să solicite celeilalte părți-debitor săvârșirea unei prestații determinate de a da, de a face sau de a nu face.
în speța de față, obligația s-a stabilit prin hotărârea judecătorească care a constatat existența raportului de cauzalitate între fapta recurentei și prejudiciul reclamanților, situație în care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1027 C.civ., obligația devenind executorie numai după stabilirea acesteia în mod irevocabil prin hotărârea judecătorească.
Concluzionând, se constată că nu se poate reține în cauză incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ., hotărârile pronunțate fiind întemeiate legal prin aplicarea corectă a legii, astfel încât aplicând art. 312 alin. (1) C.proc.civ., se va respinge recursul, luându-se act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
(Judecător Nela Drăguț)
| ← Prorogarea competenţei. Acţiunea de fond funciar | Succesiune. Acceptare tacită. Forme de manifestare → |
|---|
