procedură civilă. Jurisprudență Contestaţie în anulare

Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 1633 din data de 10.09.2013

Pe calea contestației în anulare nu este admisibil să se examineze justețea soluției pronunțate.

Din considerentele deciziei pronunțate de instanța de recurs rezultă că instanța a avut în vedere toate motivele invocate de recurentă nefiind obligatoriu ca instanța să răspundă în mod distinct la fiecare argument al acesteia.

Pe calea extraordinară a contestației în anulare nu se mai poate pune în discuție modul în care a raționat instanța sau argumentele ce au fost avute în vedere pentru că altfel s-ar ajunge la un recurs deghizat.

Decizia civilă nr.1633/10.09.2013 a Curții de Apel Galați

Prin contestația formulată contestatoarea AB a solicitat în contradictoriu cu intimații BE, MC etc. anularea deciziei civile nr.2168/15.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați.

În motivarea contestației a invocat faptul că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze motivul de recurs privind valabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, respectiv existența temeiului de drept al reclamanților pensionați în luna a treia și a șaptea în anul 2011.

În drept a invocat disp.art.318 Cod procedură civilă.

Intimații nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.

Instanța din oficiu a atașat dosarul nr.2446/91/2012.

Analizând contestația în anulare prin prisma motivului de drept invocat și anume dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, instanța apreciază că este nefondată.

Potrivit art. 318 teza I Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Motivele invocate de contestatoare - dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale - are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite. Este deci vorba de acea greșeală pe care o poate comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.

Numai o greșeală materială esențială, care a determinat o soluție eronată, poate fi invocată pe calea contestației în anulare. Textul mai sus citat vizează, așadar, greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.

În realitate, contestatoarea se plânge aceleiași instanțe ce a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele și a interpretat o situație de fapt și de drept și critică modul de gândire al instanței de recurs așa încât demersul contestatoarei nu poate fi apreciat ca o contestație în anulare, ci, mai de grabă, ca un recurs la recurs, inadmisibil în sistemul nostru procesual civil.

Soluția instanței de recurs nu este rezultatul unei erori materiale procedurale, ci este rezultatul unei aprecieri a situației de fapt, a analizei probelor administrate în cauză, a unui raționament logico-juridic. Pe calea extraordinară a contestației în anulare nu se mai poate pune în discuție modul în care a raționat instanța sau argumentele ce au avute în vedere întrucât s-ar aduce atingere securității raporturilor juridice.

Dacă aceasta a fost interpretarea instanței de recurs, nu poate interveni o altă instanță pentru a face verificări și a cenzura un anumit mod de gândire sau apreciere sau de a relua aprecierea probelor administrate în cauză.

Instanța de recurs a argumentat soluția dată și raționamentul avut în vedere când a dispus respingerea recursului deci nu este vorba de nici o eroare materială. Eroarea materială avută în vedere de către legiuitor nu se referă nicidecum la o interpretare greșită a probelor.

De asemenea, contestatoarea a invocat faptul că instanța de recurs a omis să examineze un motiv de modificare a hotărârii atacate și anume valabilitatea CCM la nivel de ramură transporturi, respectiv existența temeiului de drept al reclamanților pensionați în luna a treia și a șaptea în anul 2011.

Potrivit art. 303 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Având în vedere că hotărârea instanței de fond i-a fost comunicată contestatoarei la data de 26.06.2012 potrivit art.303 Cod procedură civilă, aceasta avea dreptul să depună motivele de recurs până la data de 7.07.2012, orice motiv de recurs invocat ulterior acestei date fiind tardiv formulat.

Analizând motivele de recurs depuse de către recurenta AB, instanța reține că recurenta nu a invocat valabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, respectiv existența temeiului de drept al reclamanților SM și BE pensionați în luna a treia și a șaptea în anul 2011.

Este adevărat că a făcut referire la aceste aspecte prin precizările depuse la dosar la data de 29.10.2012, însă instanța nu avea obligația analizării acestora, întrucât au fost invocate tardiv.

Din considerentele deciziei instanței rezultă că soluția pronunțată de instanța de recurs a avut în vedere toate motivele invocate de recurentă nefiind obligatoriu ca instanța să răspundă în mod distinct la fiecare argument al acesteia.

Este evident că, în speță, contestatoarea este nemulțumită de soluția pronunțată de instanța de recurs, dar pe calea contestației în anulare nu este admisibil să se examineze justețea soluției pronunțate.

Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că judecătorul nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de parte. Argumentele decisive pentru soluționarea cauzei va trebui, totuși, să-și găsească reflectarea în hotărâre (Cauza Albina împotriva României).

Mai mult, CEDO, prin hotărârea pronunțată la data de 12 octombrie 2006 în Cauza Bărcănescu împotriva României a statuat că, în ceea ce privește promovarea căilor de atac extraordinare, instanțele superioare nu trebuie să utilizeze puterea lor de supraveghere decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, însă nu pentru a proceda la o nouă examinare în fond a cauzei.

Supravegherea nu trebuie să se transforme într-un recurs deghizat și simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere asupra unui subiect nu este un motiv suficient pentru rejudecarea unei cauze.

Nu se poate deroga de la aceste principii decât dacă o cer motive substanțiale și imperative.

Pentru considerentele arătate și față de caracterul limitativ al normelor prev. de lege, contestația în anulare formulată de contestatoarea AB este nefondată și va

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre procedură civilă. Jurisprudență Contestaţie în anulare