Proprietate. Prescripţie achizitivă. Regim de carte funciară. Dobândire
| Comentarii |
|
Decretul-lege nr. 115/1938, art. 27, art. 28
în regimul de carte funciară, dreptul de proprietate nu se poate dobândi prin uzucapiune, decât în condiţiile art. 27 şi art. 28 din Decretul-lege nr. 115 din 27 aprilie 1938, iar nu potrivit art. 1846 şi 1895 C.civ., adică numai atunci când s-au înscris fără cauză legitimă drepturi reale ce pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii, dacă titularul dreptului a posedat cu bună-credinţă timp de 10 ani (art. 27), precum şi atunci când o persoană posedă un bun nemişcător în condiţiile legii, timp de 20 de ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară (art. 28).
Posesiunea cerută în vederea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune trebuie să îndeplinească însă condiţiile prevăzute în Codul civil (art. 8 din Legea nr. 241/1947).
C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 1264 din 26 mai 1993 (BJ - Bază de date, op. cit.)
T.S. a chemat în judecată pe C.E., M.M., M.S., B.S. şi M.M. solicitând să se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului înscris în CF nr. 399 Văliug nr. top 393/a/l5, teren în suprafaţă de 720 mp şi să se dispună radierea din cartea funciară a construcţiei existente pe acest teren, care a fost demolată.
Judecătoria Reşiţa, prin sentinţa civilă nr. 2678 din 24 septembrie 1991, a admis acţiunea şi, în consecinţă, a constatat că reclamanta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. 399 Văliug nr. top 393/a/15, teren în suprafaţă de 720 mp.
S-a constatat, de asemenea, de către instanţă că imobilul - construcţie cu nr. 322 înscris pe parcela nr. top 393/a/l 5 cuprinsă în CF nr. 399 Văliug, a fost demolat şi s-a dispus radierea acestuia din cartea funciară.
Reclamanta a fost autorizată să-şi intabuleze dreptul său de proprietate asupra imobilului, dobândit prin uzucapiune.
Recursul declarat de pârâta C.E., împotriva sentinţei primei instanţe a fost respins prin decizia civilă nr. 271 din 24 martie 1992 a Tribunalului Judeţean Caraş-Severin.
în motivarea soluţiei s-a reţinut că imobilul înscris în CF nr. 399 Văliug nr. top 393/a/l5, format din teren şi suprafaţă de 720 mp şi casă (clădire demolată în anul 1950) a avut ca proprietari-tabulari pe M.F. în cotă-parte de 3/6, M.D., M.M. şi M.I. în cote-părţi de câte 1/6, de pe urma cărora au rămas ca moştenitori pârâţii.
Imobilul a fost folosit încă din anul 1950 de către antecesorii reclamantei, iar ulterior după decesul acestora de reclamantă.
S-a reţinut că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin uzucapiune în temeiul art. 1847 şi art. 1890 C.civ. făcând joncţiunea posesiei sale în aceea a antecesorilor săi, posesie care este utilă, fiind continuă, neîntreruptă, netulburată şi sub nume de proprietar, posesie care durează în timp de peste 30 ani.
Considerând aceste hotărâri vădit netemeinice şi pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, procurorul general a declarat recurs extraordinar, solicitând modificarea lor în sensul respingerii acţiunii formulate de T.S.
în motivarea recursului extraordinar s-a arătat că greşit s-a reţinut că reclamanta a dobândit prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra imobilului, deoarece în speţă termenul de prescripţie achizitivă de 30 ani, prevăzut în art. 1890 C.civ., nu s-a împlinit deoarece curgerea sa a fost întreruptă prin efectul Legii nr. 19/1968 privitoare la regimul juridic al terenurilor fară construcţii din perimetrul construibil al municipiilor şi oraşelor precum şi a terenurilor cu construcţii, în măsura în care depăşeau suprafeţele stabilite pe baza detaliilor de sistematizare aprobate, cât şi al Legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974, pe toată durata de timp în care aceste acte normative au fost în vigoare.
S-a mai arătat că posesia exercitată de reclamantă asupra imobilului nu este utilă deoarece a fost precară, deţinerea bunului fiind făcută pentru
o altă persoană, fără intenţie de a poseda pentru sine, sub nume de proprietar (art. 1853 C.civ.).
Recursul extraordinar este întemeiat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
In sistemul de carte funciară bazat pe identificarea topografică a imobilelor şi pe principul publicităţii integrale, drepturile reale referitoare la imobile se transmit, se constituie, se modifică ori se sting prin înscrierea în cartea funciară.
în mod excepţional, în art. 27 şi art. 28 din Decretul-lege pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938, sunt prevăzute două cazuri în care dreptul de proprietate asupra imobilelor poate fi dobândit prin uzucapiune: când s-a înscris în cartea funciară, fară cauză legitimă, un drept de proprietate, iar titularul a posedat imobilul cu bună-credinţă, potrivit legii, timp de 10 ani, şi cea de-a doua situaţie, când cineva a posedat un bun nemişcător, în condiţiile legii, timp de 20 de ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară.
întrucât în sistemul de carte funciară, dreptul de proprietate asupra imobilelor se dobândeşte, în afară de cazurile prevăzute în mod expres de lege, numai prin înscriere în cartea funciară, în cazul uzucapiunii această înscriere poate avea loc numai în condiţiile expres prevăzute de Legea din 27 aprilie 1938, urmează a se reţine că prevederile din codul civil referitoare la uzucapiunea dreptului de proprietate imobiliară nu sunt aplicabile în teritoriile sub regimul cărţilor funciare. Această concluzie rezultă şi din art. 48 al Legii nr. 241/1947, în care se prevede că prevederile legislaţiei române în măsura în care sunt contrarii legii pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare sau acelei legi, nu se vor aplica în tot ceea ce priveşte drepturile reale imobiliare înscrise în cartea funciară. Or, în sistemul de carte funciară, spre deosebire de reglementarea dată prescripţiei achizitive în Codul civil român, uzucapiunea are un caracter de excepţie, ca mod de dobândire a drepturilor reale imobiliare.
Din cele arătate rezultă că greşit instanţele au avut în vedere la soluţionarea pricinii prevederile dreptului comun în materie de prescripţie achizitivă, deşi imobilul din litigiu se află situat într-o regiune, în care funcţionează regimul de carte funciară potrivit căruia, constituirea, transmiterea, modificarea şi stingerea drepturilor sale imobiliare se fac conform prevederilor Decretului-lege din 27 aprilie 1938, şi numai posesiunea cerută în vederea uzucapiunii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de Codul civil extins (art. 8 din Legea nr. 241/1947).
Din extrasul de carte funciară, rezultă că proprietarii tabulari ai imobilului înscris în CF nr. 399 Văliug nr. top 393/a/15 au fost M.F., decedată la 22 aprilie 1985, M.D. decedată la 16 mai 1986, M.M. decedat la 4 iunie 1967 şi M.I., decedat la 13 noiembrie 1985.
Din cele menţionate se constată că în speţă condiţia prevăzută de art. 28 din Legea din 27 aprilie 1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, pentru a se fi posedat bunul imobil, în condiţiile legii, timp de 20 ani, după moartea ultimului coproprietar înscris în cartea funciară, nu este îndeplinită. Pe de altă parte, reclamanta nu a făcut dovada că posesiunea pe care o invocă îndeplineşte condiţiile cerute de Codul civil, în sensul că a deţinut imobilul cu intenţia de a poseda pentru sine, sub nume de proprietar şi nu cu titlu precar după cum pretind pârâţii -moştenitorii proprietarilor tabulari.
Pentru aceste considerente, recursul extraordinar a fost admis şi au fost modificate hotărârile atacate în sensul respingerii acţiunii.
în temeiul art. 274 C.proc.civ., s-a dispus obligarea reclamantei, ca parte căzută în pretenţii, la plata cheltuielilor de judecată către pârâţi.
| ← Carte funciară. Rectificarea înscrierii în cartea funciară. | Drept de proprietate. Revendicare. Uzucapiune de 30 de ani.... → |
|---|
