Uzucapiune. Just titlu. Invocarea certificatului de moştenitor. Ineficienţă
| Comentarii |
|
C.civ., art. 1858 pct. 4, art. 1895, art. 1897
Certificatul de moştenitor nu constituie titlu de proprietate, ci confirmă doar calitatea de moştenitor şi întinderea drepturilor succesorale. Ca atare, el nu poate fi invocat ca just titlu pentru ca să opereze uzucapiunea de 10-20 ani.
C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 459 din 26februarie 1993
(BJ-Bază de date, op. cit.)
D.I.C.V. şi D.R.I. au chemat în judecată pe T.J.C., M.R.I. şi M.T. pentru a se constata că primul reclamant este titularul unui drept de uzufruct, iar secundul al nudei proprietăţi asupra încăperii denumită debara, situată la mansarda imobilului din Bucureşti. Ca urmare, au mai cerut să se constate nulitatea parţială a actului de înstrăinare autentificat sub nr. 10464/1980 prin care pârâta T.J.C. a donat celorlalţi doi pârâţi, între altele, debaraua menţionată, care nu îi aparţinea, precum şi evacuarea acestor pârâţi din camera debara.
în motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că imobilul în litigiu compus din parter, etaj, mansardă şi pivniţă, a aparţinut lui I.D., ascendentul lor. Că la căsătoria pârâtei T.J.C., tatăl său I.D. i-a constituit prin act autentic o dotă având ca obiect apartamentul de la etajul 1 al imobilului, precum şi podul. Că mai târziu, prin testamentul olograf din 28 mai 1951, acelaşi I.D. a dispus cu privire la restul din imobil după cum urmează: lui
D.I.C.V. i-a lăsat nuda proprietate asupra cotei de 1/2 din terenul şi construcţia în cauză, iar soţiei sale M.D., uzufructul viager asupra aceleiaşi părţi din imobil.
Se mai arată că prin certificatul de moştenitor care s-a întocmit pe baza succesiunii testamentare i s-a recunoscut reclamantului D.I.C.V. nuda proprietate asupra apartamentului de la parter compus din: 4 camere, hol, bucătărie, baie, două camere la subsol, pivniţă, spălătorie cu acces pentru proprietara de la etaj şi o cameră debara la pod.
Faptul că în anul 1980 pârâta T.J.C. şi soţul acesteia pârâtul M.T. au donat prin înscris autentic apartamentul de la etajul imobilului, incluzând fără ştirea reclamanţilor, printre dependinţele acestuia şi debaraua de la pod.
La 21 iunie 1990, reclamantul D.R.I. a cumpărat de la tatăl său, pârâtul D.I.C.V. nuda proprietate a apartamentului de la parterul imobilului inclusiv camera de pod, vânzătorul rezervându-şi asupra acestora un drept de uzufruct viager.
Prin cererea reconvenţională, M.R.I., M.T. şi T.J.C. au solicitat anularea parţială a certificatului de moştenitor şi a contractului de vânzare-cumpărare din 1990, în sensul excluderii camerei debara de la pod din conţinutul lor.
în motivarea acestei cereri, pârâţii au arătat că din moment ce întreg podul fusese înstrăinat de I.D., prin act dotai, numitei T.J.C., bunurile ce au format dota nu mai puteau fi incluse în masa succesorală şi deci dintr-o eroare s-a menţionat în certificatul de moştenitor că din moştenirea autorului face parte şi camera debara de la pod.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 7076 din 26 noiembrie 1991, a respins acţiunea şi a admis cererea reconvenţională, anulând în parte certificatul de moştenitor şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7551/1990, în sensul că a exclus din contract camera debara de la pod. Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în fapt că încăperea debara de la pod este situată la acelaşi nivel cu alte trei încăperi şi că o dată cu înstrăinarea întregului pod prin actul de donaţie către T.J.C., încăperea în litigiu a ieşit irevocabil din patrimoniul autorului acesteia.
Tribunalul Municipiului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, prin decizia nr. 1117 din 3 iunie 1992, a admis recursul declarat de reclamanţi şi a modificat sentinţa judecătoriei în sensul că a admis cererea principală, a constatat nulitatea actului de donaţie autentificat sub nr. 10/1980 în partea privitoare la debara şi, în consecinţă, a dispus evacuarea pârâţilor din această încăpere.
în motivarea deciziei se arată că prin certificatul de moştenitor nr. 10/1950 necontestat de pârâţi, debaraua este trecută ca o dependinţă a apartamentului de la parter ce i-a revenit reclamantului D.I.C.V.
Prin recursul extraordinar se critică ultima hotărâre pronunţată în cauză, pe considerentul că în mod greşit instanţa de recurs s-a întemeiat pe certificatul de moştenitor atâta timp cât este contestat şi face obiectul litigiului. Se cere modificarea acestei hotărâri, în sensul respingerii recursului reclamanţilor şi menţinerii sentinţei primei instanţe.
Recursul extraordinar este întemeiat pentru următoarele motive, dar ele urmează a se extinde şi asupra hotărârii instanţei de fond.
Problema de fapt de care depinde caracterizarea în drept a raporturilor dintre părţi şi justa soluţionare a pricinii este aceea dacă încăperea în discuţie se află situată sau nu în podul imobilului ori în afara acestuia.
într-adevăr, dacă încăperea din litigiu a constituit, împreună cu altele, obiectul actului de donaţie intervenit între I.D. şi fiica sa T.J.C. - întrucât se află în „podul” clădirii - actul de donaţie prin care aceasta a transmis ceea ce primise celorlalţi pârâţi nu poate fi pus în discuţie. în caz contrar, T.J.C. a transmis dobânditorilor mai multe drepturi decât ea însăşi avea, întrunind un lucru aparţinând altcuiva.
Probele administrate în cauză nu elucidează această chestiune de fapt, iar cercetarea la faţa locului efectuată de către prima instanţă nu conţine constatări care să conducă la stabilirea fară echivoc a configuraţiei „podului”, mai exact dacă pe lângă „pod” mai există şi o „mansardă” şi unde anume se află încăperea debara din litigiu.
Pentru lămurirea acestei stări de fapt, rejudecarea litigiului de către prima instanţă este necesară. Cu acest prilej instanţa de trimitere urmează să stăruie pentru ca părţile să depună la dosar schiţa de plan a imobilului, să efectueze o nouă cercetare la faţa locului pentru a se releva în amănunt şi cât mai complet detalii privind configuraţia podului clădirii şi amplasamentul şi natura încăperilor, precum şi dacă este cazul, să dispună în acelaşi scop, efectuarea unei expertize de specialitate. De asemenea, urmează să fie audiate cu privire la această chestiune de fapt, persoanele ale căror declaraţii extrajudiciare se află ataşate la dosar.
în cursul soluţionării litigiului de către instanţele ierarhice inferioare ca şi în faţa acestei secţii civile a Curţii Supreme de Justiţie au fost aduse în discuţie, inclusiv prin recursul extraordinar, două probleme de drept a căror dezlegare este necesară. S-a arătat astfel că întrucât în certificatul de moştenitor întocmit ca urmare a dezbaterii succesiunii rămase de pe urma defunctului D.I. se menţionează că apartamentul este compus, între altele,
şi dintr-o „cameră debara la pod”, discutarea în prezent a situaţiei juridice a încăperii în cauză nu s-ar mai putea face, deoarece este prescris dreptul la acţiune pentru anularea acestui certificat de moştenitor.
Pentru îndrumarea instanţelor se reţine că certificatul de moştenitor nu face proba dreptului de proprietate, respectiv nu constituie o dovadă că bunurile aflate în patrimoniul defunctului i-au aparţinut acestuia în proprietate care apoi, prin efectul moştenirii, au fost transferate în patrimoniul succesorului. Pe de altă parte însă, certificatul de moştenitor este susceptibil de a fi anulat, total sau în parte, atunci când moştenitorii nu au fost chemaţi la dezbaterea succesiunii sau când voinţa moştenitorilor este viciată ori când prin el se aduce atingere ordinii publice sau bunelor moravuri. In cazul viciilor de consimţământ nulitatea este relativă şi subordonată termenului de prescripţie de trei ani, de la data când cel interesat a luat cunoştinţă de neregularitatea certificatului de moştenitor.
în situaţia în care însuşi temeiul declanşării unei acţiuni în anulare atârnă de o chestiune de fapt echivocă care justifică ignorarea de către cel în cauză a consecinţelor juridice pe care aceasta le-ar produce, prescripţia acţiunii în anulare nu poate să curgă, afară dacă în mod manifest persoana în favoarea căreia curge prescripţia neagă dreptul celui în cauză, situaţie în care inactivitatea titularului acţiunii în anulare nu mai poate fi acuzată.
în cauză tocmai aceasta este situaţia şi ea este generată de confuzia semnalată asupra locului unde se află amplasată încăperea din litigiu - la pod sau la mansardă - pe care se grefează contestarea reciprocă de către părţi a dreptului celuilalt şi explică de ce fiecare parte consideră că folosirea încăperii de către unii şi de către alţii, chiar şi parţial, concomitent sau cu intermitenţe este consecinţa unei simple toleranţe.
Cu privire la susţinerea potrivit căreia chiar dacă T.J. nu ar fi proprietar al încăperii debara prin act juridic, ea a dobândit totuşi proprietatea acesteia prin prescripţia scurtă de 10 până la 20 ani, în baza actului anulabil - certificatul de moştenitor — se reţin cele ce urmează.
Potrivit art. 1895 C.civ., cel ce câştigă cu bună-credinţă şi printr-o justă cauză un nemişcător determinant dobândeşte proprietatea aceluia prin prescripţia de 10 până la 20 de ani după distincţiile făcute de text, iar potrivit art. 1897 C.civ., justa cauză este orice titlu translativ de proprietate, între care art. 1858 pct. 4 C.civ., prevede şi titlu pro herede, adică succesiunea legală sau legatul universal.
în cauză însă nu se invocă un asemenea titlu, ci un certificat de moştenitor care nu constituie un titlu translativ de proprietate, el fiind numai un mijloc de dovadă în ce priveşte calitatea de moştenitor şi bunurile ce revin fiecăruia.
Faţă de cele arătate, recursul extraordinar a fost admis şi au fost casate ambele hotărâri pronunţate în cauză, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond - Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
| ← Drept de proprietate. Revendicare. Uzucapiune de 30 de ani.... | Uzucapiune de 30 de ani. Invocare direct în recurs.... → |
|---|
