Uzucapiune de 30 de ani. Drept de folosinţă constituit în baza Decretului nr. 493/1954. Transformare în drept de proprietate. Condiţii
| Comentarii |
|
C.civ., art. 1890, art. 1895;
Decretul-lege nr. 115/1938, art. 27-28;
Decretul nr. 493/1954;
Legea nr. 18/1991, art. 35 alin. (2)
Uzucapiunea de 30 de ani prevăzută de Codul civil român nu are aplicare în regim de carte funciară, unde cazurile de uzucapare au un caracter excepţional (art. 27 şi art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938).
Dreptul de folosinţă funciară veşnică, drept real prin natura sa, a dat naştere unei detenţii precare asupra terenului şi nu unei posesiuni, încât problema unei eventuale uzucapiuni nu putea fi pusă.
C.A. Suceava, decizia nr. 1043/1995 (Dreptul nr. 9/1996, p. 99-100)
Succesoarea în drepturi a titularului unui drept de folosinţă funciară veşnică, constituit în baza Decretului nr. 493/1954, pentru construcţia de locuinţe proprietate personală, a invocat în sprijinul cererii de intabulare, pe numele său, a dreptului exclusiv de proprietate asupra terenului şi construcţiilor, partajul judiciar (prin care imobilul i-a fost atribuit în lot) şi uzucapiunea de 30 de ani, prin joncţiunea de posesii. Judecătoria, în primă instanţă, a admis acţiunea cu motivarea că ar fi incidenţă joncţiunea posesiei reclamantei şi autorului său. Instanţa de apel a respins acţiunea ca nefondată, reţinând că în regim de carte funciară, uzucapiunea prevăzută de art. 1890, 1895 şi urm. C.civ. este fără aplicare şi că situaţiile de excepţie prevăzute de art. 27 şi art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 nu erau date pentru a opera o joncţiune de posesii. Totodată, s-a motivat că uzucapiunea cerută de reclamantă se exclude de plano deoarece se referă la un drept indiviz.
în recurs a fost menţinută soluţia din apel, cu substituirea motivării.
Soluţia în apel, confirmată în recurs, este justă dar impune următoarele observaţii:
Considerentele instanţei de apel, deşi exacte, erau fară incidenţă în cauză. Intr-adevăr, între coindivizari uzucapiunea, şi cu atât mai mult joncţiunea posesiunii, nu este posibilă. Nu se poate prescrie decât prin posesii utile, ceea ce, în cazul coindivizarilor se exclude, deoarece aceştia, ca titulari ai unor cote ideale din dreptul de proprietate indiviz dobândit asupra bunului, posedă util unii pentru alţii. Această posesiune poate fi opusă însă şi adevăratului proprietar, pârât în procesul de uzucapiune.
Numai că, în speţă, indiviziunea încetase prin partaj judiciar, încât reclamanta n-a opus un drept indiviz, ci un drept exclusiv dobândit prin includerea imobilului în lotul ce i-a fost atribuit. în această ipoteză, dacă ar fi putut s-o facă, reclamanta era în drept să invoce uzucapiunea prin accesiunea de posesii (între ea şi autor).
De asemenea, este întru totul exact că uzucapiunea de 30 de ani prevăzută de Codul civil român nu are aplicare în regim de carte funciară, unde cazuri de uzucapiune, inexistente în speţă, au un caracter excepţional (art. 27 şi art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938). Numai că dreptul reclamantei nu era întemeiat pe o posesiune, ci pe o detenţie precară, ceea ce nu s-a observat. într-adevăr, reclamanta nu s-a prevalat de o posesie propriu-zisă, ci de dreptul de folosinţă funciară veşnică a autorului ei, dobândit pe cale administrativă, în condiţiile Decretului nr. 493/1954. Acest drept, real prin natura sa, dar accesoriu în raport cu proprietatea personală a autorului asupra construcţiilor, a dat naştere unei detenţii precare asupra terenului şi nu unei posesiuni încât problema unei eventuale uzucapiuni nu putea fi pusă (uzucapiunea şi cu atât mai mult joncţiunea posesiunilor presupune neapărat o posesiune utilă).
în schimb, era de observat că reclamanta a dobândit în patrimoniul său, prin efectul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 dreptul deplin de proprietate asupra terenului, chestiune dată însă în competenţa exclusivă a puterii executive. Din acest punct de vedere, dreptul la intabulare nu putea fi exclus, dar fiind, deocamdată, eventual (în raport cu procedura de atribuire în proprietate, prevăzută de textul de lege menţionat) nu putea fi exercitat, încât acţiunea trebuia respinsă, ca prematur introdusă şi nu ca nefondată. Drept urmare, socotim corectă substituirea motivării dată în recurs, în sensul celor arătate.
| ← Uzucapiune de 10-20 de ani. Just titlu. înţeles | Uzucapiune de 30 de ani. Convenţie nevalabilă pentru... → |
|---|
