Divorţ. Soţi care locuiesc în acelaşi impobil, dar se gospodărec separat, având menajul şi spaţii private distincte. Admitere. Legea aplicabilă
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 4448/R din 26 octombrie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 210/07.04.2011, pronunţată de Judecătoria Târgu Lăpuş, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul B.G., în contradictoriu cu pârâta
B.V., având ca obiect „divorţ”. Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei următoarele:
„Părţile s-au căsătorit la data de 13.08.1988 în faţa delegatului stării civile de pe lângă Primăria oraşului Târgu Lăpuş. Din relaţiile de căsătorie a rezultat un copil, respectiv B.C.G. care, în prezent, este majoră.
În cauză au fost audiaţi atât martori propuşi de reclamant (declaraţiile acestora fiind consemnate în scris şi ataşate la dosar) cât şi martori propuşi de pârâtă (declaraţiile acestora fiind consemnate în scris şi ataşate la dosar). Din aceste declaraţii nu rezultă însă că pârâta ar avea vreo culpă în destrămarea relaţiilor de căsătorie.
Martorul C.V., propus de reclamant, a arătat că a asistat la certuri între părţi provocate de reclamant care îi reproşa soţiei sale că ar avea relaţii extraconjugale. Pârâta nu a recunoscut reproşurile aduse şi nici martorul nu a auzit de la alte persoane ca pârâta să aibă relaţii extraconjugale. De asemenea, cunoaşte faptul că pârâta a plecat de mai multe ori de acasă la o casă de rugăciune din Arad, fără acordul pârâtului. Potrivit aceleiaşi declaraţii, pârâta, venind spre casă de la locul de muncă şi având de parcurs o distanţă mai mare pe jos, se urca în diverse maşini conduse de cunoştinţe ale acesteia. Chiar martorul a dus-o pe pârâtă cu maşina acasă.
Martorul C.C., propus de reclamant, a arătat că nu cunoaşte amănunte din viaţa părţilor pe care să le fi constatat în mod direct. De la reclamant ştie că acesta nu se mai înţelege cu soţia, că pârâta ar avea relaţii extraconjugale şi că aceasta nu îl aşteaptă cu mâncare când vine de la serviciu. Nu a auzit de la alte persoane ca pârâta să aibă relaţii extraconjugale.
Martora P.M., propusă de pârâtă, a arătat că părţile sunt naşii ei de cununie şi sau înţeles bine întotdeauna. Nu a asistat niciodată la certuri între ei. În anul 2010, înainte ca reclamantul să promoveze acţiunea de divorţ, pârâta i-a spus că reclamantul îi aduce tot felul de acuze, reproşându-i că nu este o bună gospodină şi că ar avea relaţii conjugale. Din anul 2010, martora nu a mai vizitat părţile la locuinţa lor deoarece reclamantul, prin soţia sa, fără a avea un motiv, i-a interzis să-i mai viziteze. Aceeaşi martoră a declarat că pârâta nu are relaţii extraconjugale întrucât o cunoaşte foarte bine. Totodată, a arătat că pârâta este o bună gospodină, este o fire foarte credincioasă, merge des la biserică şi, într-adevăr, în drumul său spre casă sau spre oraş, este luată de cunoscuţi cu maşina pentru a nu parcurge distanţa mare pe jos. Acest lucru i se întâmplă şi martorei care locuieşte aproape de casa părţilor. A mai arătat că de aproximativ un an de zile părţile sunt despărţite în fapt, fiecare dintre soţi locuieşte în camere separate ale imobilului, se gospodăresc separat, şi crede că pârâta a încercat să se împace cu reclamantul.
Audiată fiind martora B.A.S., propusă de pârâtă a arătat că ea şi soţul ei au fost prieteni de familie cu părţile şi până în anul 2009 acestea s-au înţeles foarte bine. Singurul lucru pe care ar fi putut reclamantul să-l reproşeze pârâtei ar fi acela că a plecat pentru 3 luni la muncă în străinătate. Aceasta era o bună gospodină, se ocupa de casă, copil şi animalele din gospodărie şi nu a auzit ca pârâta să aibă relaţii extraconjugale.
Raportat la documentaţia existentă la dosar, instanţa apreciază că doar reclamantului îi este imputabilă deteriorarea relaţiilor de familie. Nici o probă din cele administrate nu confirmă culpa pârâtei, inclusiv martorii propuşi de către reclamant arătând că pârâta este o bună gospodină,nu are relaţii extraconjugale şi doreşte să se împace cu reclamantul.
Nu se poate reţine că plecarea pârâtei la muncă în străinătate a determinat deteriorarea relaţiilor dintre părţi în condiţiile în care reclamantul, la acea vreme, şi-a dat acordul în acest sens. De altfel, se poate constata că pârâta a fost plecată în străinătate o perioadă scurt de timp, respectiv 3 luni.
De asemenea, instanţa apreciază că nu se poate imputa pârâtei faptul că ar avea relaţii extraconjugale în condiţiile în care această susţinere a reclamantului nu a fost dovedită.
Potrivit art. 37 alin. 2 lit. b din Codul familiei, divorţul poate avea loc atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. În cauza dedusă judecăţii, nu s-a făcut dovada existenţei unor asemenea motive iar întreaga probaţiune confirmă culpa exclusivă a reclamantului în deteriorarea relaţiilor de familie.
Având în vedere faptul că nimeni nu poate să-şi invoce propria culpă şi să obţină câştig de cauză, ţinând totodată seama de poziţia procesuală a pârâtei care s-a opus desfacerii căsătoriei şi de faptul că părţile au convieţuit timp de 22 de ani, instanţa apreciază că soţii au posibilitatea de a depăşi situaţia mai dificilă în care se află în prezent, astfel că, în temeiul art. 37 alin. 2 lit. b din Codul familiei şi art. 617 Cod procedură civilă, instanţa va respinge cererea privind desfacerea căsătoriei.
Reţinând caracterul accesoriu al petitului vizând revenirea pârâtei la numele avut anterior încheierii căsătoriei, instanţa îl va respinge şi pe acestea.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată , instanţa în baza art. 274- 277 Cod procedură civilă, nu va acorda cheltuieli de judecată nici uneia dintre părţi”.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, reclamantul B.G., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii introductive.
În motivarea apelului, s-a învederat că din depoziţiile martorilor audiaţi (C.V., C.C., P.M.) rezultă că între soţi nu mai există relaţie de convieţuire normală, raporturile conjugale fiind grav afectate, s-a dovedit existenţa unei stări conflictuale care a dus la răcirea sentimentelor, iar soţii nu mai pot reface această relaţie şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. S-a precizat că martorul C.V. a arătat că a asistat la nenumărate certuri între părţi, cauzate de pârâtă, aceasta lipsea des de acasă şi a auzit zvonuri despre existenţa unor relaţii extraconjugale ale acesteia. Martorul C.C. a susţinut că erau dese certurile între soţi, cauzate de relaţii extraconjugale ale pârâtei, cunoscute de reclamant şi de faptul că pârâta nu se ţinea de gospodărie. Martora P.M. a declarat că de aproximativ un an de zile părţile sunt despărţite în fapt, soţii locuiesc în camere separate ale imobilului şi se gospodăresc separat.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a arătat că solicită respingerea apelului, iar în subsidiar, a se face aplicarea art. 379 al. 1 din Noul Cod Civil, coroborat cu disp. art. 388 din acelaşi act normativ. S-a arătat că declaraţiile martorilor propuşi de însuşi apelantul-reclamant nu au susţinut afirmaţiile acestuia din cererea de chemare în judecată, martorii nu au văzut sau auzit ei înşişi ceea ce afirma reclamantul (relaţiile extraconjugale, faptul că intimata nu este o bună gospodină).
S-a învederat că nu se poate reţine că plecarea intimatei la muncă în străinătate pentru o perioadă scurtă de timp (3 luni) a determinat deteriorarea relaţiilor dintre aceştia, cu atât mai mult cu cât a făcut-o în interesul exclusiv al familiei.
În şedinţa publică din data de 18.05.2012 au fost audiaţi sub prestare de jurământ martorii B.N., B.L., P.F.C. şi R.R., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar.
Tribunalul Maramureş, prin decizia civilă nr. 144/A/18.05.2012, a respins apelul declarat de apelantul B.G. în contradictoriu cu intimata B.V., împotriva sentinţei Judecătoriei Târgu Lăpuş.
S-a luat act de renunţarea intimatei la solicitarea de obligare a apelantului la despăgubiri.
Motivând decizia, Tribunalul a reţinut în considerentele acesteia următoarele:
„Desfacerea căsătoriei poate fi dispusă între altele, în situaţia în care din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. Viziunea legislativă relevată prin disp. art. 38 al. 1 din Codul familiei a fost menţinută prin prevederile art. 373 lit. b Cod civil, în speţă interesând divorţul sancţiune, care presupune dovedirea culpei fie exclusivă a pârâtului, fie comună a soţilor (în absenţa cererii reconvenţionale).
Probaţiunea testimonială administrată în faţa primei instanţe şi a celei de apel nu a dovedit existenţa unei culpe, fie şi concurente, a pârâtei-intimate în deteriorarea vieţii maritale a părţilor. Reclamantul-apelant a invocat infidelitatea pârâtei, dar martorii audiaţi la propunerea sa aveau cunoştinţă de acest aspect exclusiv din spusele reclamantului, astfel încât sursa informaţiilor acestora este una subiectivă raportat la obiectul cauzei. Chiar martora B.L., mama apelantului, care de 22 ani locuieşte cu soţii, nu ştie ca pârâta să-l fi înşelat. De asemenea, împrejurarea că soţii, deşi locuiesc în acelaşi imobil, se gospodăresc separat, având menajul şi spaţii private distincte, aspect ce rezultă din declaraţiile martorilor B.N., B.L., P.F.C. şi R.R., nu este aptă automat să conducă la concluzia că această situaţie a fost determinată de culpa pârâtei, fiind mai degrabă o consecinţă a opţiunii unilaterale a reclamantului de a pune capăt vieţii de familie cu pârâta. Dimpotrivă, din depoziţia martorei R.R. a rezultat că pârâta doreşte să se împace cu reclamantul şi să fie o familie şi a făcut eforturi în vederea împăcării în ultimii doi ani. Nu se poate imputa pârâtei ca o culpă în deteriorarea raporturilor dintre soţi faptul că nu a reuşit singură să remedieze criza conjugală, câtă vreme nu a existat disponibilitate din partea reclamantului în acest sens.
Nici şederea intimatei în străinătate pentru o scurtă perioadă de timp, din considerente financiare, nu se materializează într-o culpă a acesteia, aptă să determine concluzia imposibilităţii continuării căsătoriei. De asemenea, opţiunea acesteia de a face scurte deplasări la Arad din considerente religioase excede vreunei vinovăţii de natură să determine desfacerea căsătoriei. Certurile dintre soţi au intervenit în contextul atitudinii adoptate de către reclamant. Se constată că reclamantul doreşte desfacerea căsătoriei încheiate cu pârâta, dar de lege lata şi în contextul speţei, pronunţarea divorţului, în lipsa acordului pârâtei, nu se poate dispune conform solicitării reclamantului.
Instanţa va lua act că intimata a renunţat la solicitarea de obligare a reclamantului la despăgubiri”.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul B.G., solicitând, în temeiul art. 312 alin. 2, art. 304 pct. 9 C.pr.civ., admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, cu consecinţa admiterii apelului şi a modificării sentinţei Judecătoriei Târgu Lăpuş, în sensul admiterii acţiunii introductive de instanţă; cu cheltuieli de judecată în apel şi în recurs.
În motivarea recursului, s-a arătat că hotărârea instanţei de apel este nelegală şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, întrucât, din ansamblul probaţiunii administrate în faţa instanţei de fond s-a dovedit existenţa unei stări conflictuale care a
dus la răcirea sentimentelor, iar soţii nu mai pot reface această relaţie şi nici continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
Astfel, arată recurentul, din actele depuse la dosar reiese faptul că părţile s-au căsătorit la data de 13.08.1988 în faţa delegatului stării civile de pe lângă Primăria oraşului Târgu Lăpuş, iar din căsătorie a rezultat un copil, B.C.G., care în prezent este majoră.
Instanţa de fond a admis în probaţiune înscrisuri şi a audiat 4 martori.
Martorul C.V., propus de reclamant, a arătat faptul că a asistat la nenumărate certuri între părţi, care se datorau pârâtei, totodată, a subliniat faptul că pârâta lipsea des de acasă şi a auzit zvonuri despre existenţa unor relaţii extraconjugale a acesteia.
Martorul C.C., propus de reclamant, a arătat faptul că reclamantul nu se înţelege cu pârâta, fiind dese certurile între ei. Aceste certuri se datorează unor relaţii extraconjugale ale pârâtei şi a faptului că pârâta "nu se ţine de gospodărie".
Martora P.M., martora pârâtei, a declarat faptul că de aproximativ un an de zile, părţile sunt despărţite în fapt, soţii locuiesc în camere separate ale imobilului şi se gospodăresc separat.
Prin declaraţia martorilor mai sus arătaţi a reieşit faptul că între soţi nu mai există o relaţie de convieţuire normală de mai bine de un an, raporturile conjugale fiind grav afectate.
Instanţa de fond a cenzurat declaraţiile martorilor audiaţi şi a luat în considerare doar susţinerile care erau în favoarea pârâtei, ajungând la concluzia, că singurul vinovat pentru vătămarea raporturilor dintre soţi este reclamantul şi că nu există motive de divorţ.
În apel au fost audiaţi un număr de 4 martori, B.N. şi B.L., martori propuşi de apelantul-reclamant B.G., şi P.F.C. şi R.R., martorii propuşi de intimata-pârâtă B.V..
Martorilor B.N. şi B.L. au declarat faptul că au auzit de la reclamant faptul că intimata-pârâtă a fost infidelă, iar această infidelitate a stat la răcirea relaţiilor dintre soţi, pe lângă alte neînţelegeri de ordine materială.
Este adevărat faptul că infidelitatea intimatei-pârâte nu a fost constatată în mod direct de martorii audiaţi, dar un lucru este cert, faptul că de aproape trei ani soţii sunt despărţiţi în fapt şi se gospodăresc separat. Trăiesc în acelaşi imobil dar în camere separate, fiind vorba de o convieţuire de conjunctură.
Acest fapt reiese şi din declaraţia martorilor intimatei-pârâte, care au arătat faptul că nici măcar sărbătorile importante din an nu sunt sărbătorite împreună de cei doi soţi.
Martorii audiaţi în apel au subliniat din nou că această despărţire de fapt a fost urmarea unei perioade caracterizate de certuri şi neînţelegeri între soţi.
Certurile care au avut la origine neînţelegeri de ordin financiar, dar erau provocate şi de comportamentului intimatei-pârâte, care a mers la lucru în străinătate fără acordul reclamantului şi care a fost văzută de acesta cu un alt bărbat, fapt ce a trezit gelozia recurentului.
În urma probaţiunii administrate în instanţa de apel sunt de neînţeles concluziile care au fost trase de instanţa de apel, care a considerat că nu rezultă vătămarea gravă a relaţiilor dintre soţi şi imposibilitatea continuării căsătoriei.
Recurentul îşi pune întrebarea cum se explică faptul că instanţele au subliniat în motivările formulate doar aspecte favorabile intimatei pârâte din declaraţia martorilor, aspecte care scoase din context ar duce la constatarea lipsei culpei acesteia în deteriorarea raporturilor?
Cum se explică faptul că declaraţiile martorilor prezentaţi de recurentul reclamant nu au fost luat în considerare de instanţa de apel ? Când aceştia au arătat că despărţirea între soţi, s-a produs în urma unei perioade caracterizate de certuri si jigniri reciproce, arătând şi motivele care au declanşat aceste neînţelegeri.
Oare faptul că doi soţi de aproape trei ani duc o viaţă separată în fapt nu duce la concluzia unei reconcilieri imposibil de realizat între ei?
Chiar legiuitorul în art. 373 lit. (c) N. C.civ. stabileşte faptul că divorţul poate avea loc la cererea unuia dintre soţi în cazul unei separări în fapt care a durat cel puţin doi ani.
Dispoziţiile art. 617 alin. (2) din C.pr.civ. prevăd că "instanţa poate să pronunţe divorţul din vina ambilor soţi, chiar atunci când numai unul din ei a făcut cererea! dacă din dovezile administrate reiese vina amândurora".
Textul legal nu face distincţie după cum reclamantul a invocat culpa exclusivă a soţului pârât sau şi-a întemeiat acţiunea pe culpa comună a ambilor soţi, astfel nici instanţa nu pot face asemenea distincţii. Cât timp din probele administrate rezultă aspecte de natură a contura culpa ambilor soţi în destrămarea relaţiilor dintre părţi, relaţii care se dovedesc a fi iremediabil distruse.
Oare această prevedere legală nu are aplicabilitate în speţă?
Din analiza declaraţiilor martorilor audiaţi pe parcursul procesului se constată că viaţa în comun a soţilor a devenit cu neputinţă de continuat. Este evident faptul că neînţelegerile dintre ei nu au fost rezolvate, iar separarea părţilor în fapt durează de o perioadă îndelungată.
Chiar dacă s-ar lua în considerare declaraţia martorului R.R., în sensul că pârâta a făcut eforturi în vederea împăcării în ultimi doi ani (fapt subliniat de instanţa de apel în motivarea deciziei), este evident faptul că această împăcare nu s-a realizat, iar starea de despărţire în fapt a părţilor durează şi în prezent.
Recurentul consideră că instanţa de apel avea obligaţia de a lua în considerare întregul probator administrat în cauză şi să facă aplicarea prevederilor legale mai sus arătate, pronunţând desfacerea căsătoriei din culpă comună, deoarece, în general, dar şi în speţă, la deteriorarea relaţiilor într-o căsătorie contribuie ambii soţi.
A considera că, după aproape trei ani de despărţire în fapt şi mai bine de doi ani de procese, o căsătorie mai este viabilă, trimite la ideea unei naivităţi sau la o lipsă a experienţei de viaţă, experienţă care este necesară într-o astfel de cauză.
Intimata nu a depus la dosarul cauzei întâmpinarea pentru a-şi susţine poziţia procesuală şi nici nu s-a prezentat în instanţă în acest sens.
Recursul este _ fondat.
În ceea ce priveşte acele motive de recurs prin care se reiterează depoziţiile testimoniale administrate în faţa instanţei de fond, precum şi în faţa instanţei de apel, Curtea a invocat la termenul de judecată din 26.10.2012 excepţia inadmisibilităţii, excepţie care urmează să fie admisă în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ., coroborat cu art. 316 C.pr.civ., dat fiind că aceste motive vizează netemeinicia deciziei recurate, iar nu nelegalitatea acesteia.
Departe de a cuprinde critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanţei de apel, memoriul de recurs conţine, aproape în cvasitotalitatea sa, motive de netemeinicie, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare a probaţiunii administrate şi o expunere a relaţiilor dintre cei doi soţi.
Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C. proc. civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
În consecinţă, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanţe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părţi, ori care să tindă la o reapreciere a probaţiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanţa de recurs fiind ţinută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanţe şi fiind obligată de a se abţine de la orice reanalizare a probelor deja administrate.
Aşa fiind, Curtea constată că excepţia inadmisibilităţii, invocată de instanţă din oficiu, este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecinţa neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.
În privinţa motivelor de recurs vizând incidenţa în cauză a prevederilor art. 373 lit. c Noul C.civ., Curtea, din oficiu, la termenul de judecată din data de 26.10.2012 a invocat, în temeiul art. 316 C.pr.civ., rap. la art. 294 alin. 1 C.pr.civ., coroborat cu art. 223 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului Cod Civil, excepţia inadmisibilităţii schimbării cauzei juridice a acţiunii în recurs, prin invocarea, pentru prima dată în recurs a acestui temei juridic nou.
În ceea ce priveşte motivul de recurs care se circumscrie punctului 9 al art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că acesta vizează încălcarea, în opinia recurentului, de către instanţa de apel a prevederilor art. 617 alin. 2 C.pr.civ.
În realitate, Curtea constată că motivul de recurs de nelegalitate circumscris dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ. are în vedere aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 617 alin. 1 C.pr.civ.
În conformitate cu prevederile art. 617 alin. 1 C.pr.civ., instanţa poate să pronunţe divorţul împotriva ambilor soţi, chiar atunci când numai unul din ei a făcut cerere, dacă din dovezile administrate reiese vina amândurora.
În speţă, din starea de fapt reţinută atât de către instanţa de apel, în baza probelor testimoniale administrate direct în faţa sa, cât şi de către instanţa de fond, prin raportare la depoziţiile martorilor audiaţi de instanţa fondului - stare de fapt care nu mai poate fi schimbată de instanţa de recurs, dată fiind abrogarea prevederilor art. 304 pct. 10 şi 11 C.pr.civ. -, rezultă faptul că de aproximativ un an de zile părţile sunt despărţite în fapt, fiecare dintre soţi locuind în camere separate ale aceluiaşi imobil, gospodărindu-se separat, niciunul dintre cei doi soţi neîncercând reluarea vieţii de familie.
Instanţa de apel reţine în plus faptul că toţi martorii audiaţi în mod direct în faza de judecată a apelului au relevat împrejurarea că soţii, deşi locuiesc în acelaşi imobil, se gospodăresc separat, având menajul şi spaţii private distincte, niciunul dintre soţi nemanifestând intenţii concrete, materializate, în încercarea de a relua convieţuirea.
Raportat la această stare de fapt, unanim reţinută de primele două instanţe, Curtea constată că în cauză sunt pe deplin incidente dispoziţiile art. 617 alin. 1 C.pr.civ., respectiv, probele administrate în cauză au relevat vina ambilor soţi la destrămarea
relaţiilor de familie, împrejurare raportat la care instanţa poate să pronunţe divorţul împotriva ambilor soţi, chiar dacă numai reclamantul recurent a formulat cerere de divorţ.
Art. 37 alin. 2 lit. b C.fam. - aplicabil în speţă prin prisma art. 223 din Legea nr. 71/2011 -, prevede că căsătoria se poate desface prin divorţ, atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
Separaţia în fapt a soţilor pe o perioadă de peste un an de zile, coroborată cu faptul că aceştia se gospodăresc în mod separat şi că nu au avut nicio tentativă concretă şi efectivă de împăcare şi de reluare a vieţii intime de cuplu şi a vieţii de familie, constituie motive temeinice de vătămare a raporturilor dintre soţi şi de imposibilitate a continuării căsătoriei.
Aşa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse şi a prevederilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ., art. 312 alin. 1, alin. 3 teza finală, coroborat cu art. 617 alin. 1 C.pr.civ., art. 37 alin. 2 lit. b C.fam. şi art. 40 alin. 3 C.fam., Curtea va admite recursul, conform dispozitivului prezentei decizii.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., coroborat cu art. 1169 C.civ., intimata B.V. va fi obligată să îi plătească recurentului B.G. suma de 2.439,8 lei cheltuieli de judecată în recurs şi în apel, reprezentând: 0,15 lei timbru judiciar în apel; 20 lei taxa judiciară de timbru în apel; 600 lei onorariu avocaţial în apel, justificat prin chitanţa de plată nr. 38/07.10.2011; 600 lei onorariu avocaţial în apel, justificat prin chitanţa de plată nr. 19/20.05.2011 - ambele aferente contractului de asistenţă juridică nr. 21/20.05.2011 -; 19,5 lei taxa judiciară de timbru în recurs; 0,15 lei timbru judiciar; 1.200 lei onorariu avocaţial în recurs, aferent contractului de asistenţă juridică nr. 28/01.08.2012, justificat prin chitanţele de plată nr. 25/01.08.2012 şi nr. 44/24.10.2012. (Judecător Carmen Maria Conţ)
| ← Punere sub interdicţie. Persoană având discernământ. Respingere | Anulare titlu de proprietate. Teren reconstituit în favoarea... → |
|---|
