Răspundere patrimonială. Caracterul solidar al răspunderii.
| Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Sentinţă civilă nr. 1348 din data de 27.10.2014
Prin cererea înregistrată sub nr. 4462/110/2013 reclamanta A.R. -BACĂU a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul G.C., obligarea pârâtului la plata sumei de 2000 lei, reprezentând parte din sancțiunile contravenționale aplicate de I.T.M. Bacău prin procesul-verbal de contravenție nr. 55740/2010 și nr. 55741/2010.
În motivarea acțiunii , s-a arătat că, la 13.08.2011, a avut loc un accident de muncă mortal și s-au aplicat sancțiuni contravenționale de 6000 lei, sumă ce urmează a fi recuperată de la persoanele vinovate respectiv Directorul SGA, șeful Stației hidrologice și responsabilul SSM. Din suma totală de 6000 lei, pârâtului în cauză i se cuvine să plătească suma de 2000 lei.
În susținerea acțiunii, s-au depus înscrisuri.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. Pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bacău, arătând că odată încetat contractul de muncă, nu se mai poate aplica normele de competență în materie de litigii de muncă. De asemenea , a invocat pârâtul și excepția prescripției arătând că raportat la data săvârșirii faptelor, 13.08.2010 , acțiune este prescrisă.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat de asemenea respingerea acțiunii și aceasta deoarece nu există dovada faptei ilicite, procesele-verbale de contravenție nu au fost contestate în instanță, deși acest drept revenea reclamantei. Mai mult, la data producerii pagubei reclamantul nu mai avea calitatea de salariat, nemaifiind incidente dispozițiile art. 255 din Codul muncii.
În combaterea acțiunii, pârâtul a depus înscrisuri.
Analizând motivele acțiunii și apărările pârâtului, în raport de dispozițiile Codului muncii, tribunalul reține:
Sub aspectul excepției de necompetență materială, tribunalul reține că, prin încheierea din 15.09.2014, excepția a fost respinsă, în considerarea faptului că la data de 13.08.2010, data săvârșirii faptei, pârâtul avea calitatea de salariat, împrejurarea că procesul-verbal de contravenție au fost încheiate după încetarea raporturilor de muncă prin pensionare, fiind irelevantă. (f. 70).
Raportat la excepția prescripției , tribunalul reține că nici această excepție nu este incidentă și aceasta deoarece termenul de 3 ani, prevăzut de art. 268 lit. c din Codul muncii, curge de la data la care angajatorul a cunoscut paguba și pe cel care a produs-o. Cum, în cauză, procesele-verbale de contravenție au fost încheiate la 28.09.2010 respectiv 29.09.2010, termenul de prescripție nu era împlinit la data de 26.09.2013, când a fost introdusă acțiunea. În consecință, excepția prescripției va fi respinsă.
Pe fondul cauzei, instanța reține că cererea este nefondată pentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal de contravenție nr. 55740/28.09.2010 (f.24) s-a aplicat societății-reclamante, sancțiunea de 8000 lei pentru fapta prevăzută de art. 13 lit. e din Legea nr. 319/2006 și sancțiunea avertismentului pentru fapta prevăzută la art. 39 alin.9 lit.j din Legea nr. 319/2006.
Rezultă din procesul-verbal de cercetare din 26.08.2010 (f.6) care a procedat aplicarea sancțiunilor contravenționale că pentru nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art. 39 alin. 9 lit.j din Legea nr. 319/2006 se face vinovat șeful de stație, respectiv reclamantul în cauză, iar pentru nerespectarea art. 13 lit. e din Legea nr. 319/2006, vina aparține angajatorului.
Referitor la procesul-verbal de contravenție nr. 55741/29.09.2010 (f.22) instanța reține că angajatorului i-a fost aplicată sancțiunea de 4000 lei pentru fapta prevăzută de art. 10 lit. j din ROI cu art. 22 din Legea nr. 319/2006 , 4000 lei pentru fapta prevăzută de art. 20 alin.1 lit. a și alin.3 lit. d și sancțiunea avertismentului pentru fapta prevăzută de art. 10 alin.1 lit. a și b din Legea nr. 319/2006.
Analizând procesul-verbal de cercetare (f.6) rezultă că pentru aceste contravenții se face vinovată societatea reclamantă. Capitolul n din procesul verbal de cercetare (f.9) stabilește persoanele vinovate de încălcările legale consemnate în capitolele anterioare, reținându-se că sunt persoane vinovate: A.N.A.R., R.G. și G.C..
Pentru acesta din urmă s-a reținut nerespectarea art. 39 alin.9 lit. j din Legea nr. 319/2006, sancțiune pentru care s-a aplicat avertismentul.
Tribunalul reține că pentru amenzile contravenționale aplicate , procesul-verbal de cercetare nu susține ipoteza unei răspunderi divizibile, amenzile fiind aplicate in considerarea faptului că reclamanta-persoană juridică se face vinovată de aceste contravenții ce au atras amenda contravențională, astfel cum rezultă din capitolul n.
În consecință, răspunderea divizibilă astfel cum e reglementată de art. 255 alin.1 Codul muncii nu e dovedită, angajatorul-reclamant pornind de la prezumția unei răspunderi egale ce a fost contestată și nu a fost dovedită.
Ca urmare, față de dispozițiile art. 254 și art. 255 Codul muncii, tribunalul va respinge acțiunea ca nefondată.
| ← Daune morale. Fapta ilicită constând în atingerea adusă... | Fond funciar. Reconstituire drept de proprietate. Putere de... → |
|---|
