Daune morale. Fapta ilicită constând în atingerea adusă onoarei şi demnităţii persoanei.
| Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Decizie nr. 754 din data de 27.10.2014
Prin sentința civilă 365/4.02.2013, pronunțată în dosar 739/260/2012 Judecătoria Moinești a respins acțiunea formulată de reclamanta A.H.E.F., în contradictoriu cu pârâta B.A. ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la data de 16.06.2011, pârâta B.A. a adresat Directorului S.R. CF Galați o petiție, înregistrată la această instituție sub nr.3781/20.06.2011 prin care aceasta învederează faptul că în fața casei sale numitul M.G. a ocupat abuziv o parte din terenul CFR aflat în zona de siguranță și protecție a stației S., pe care l-a împrejmuit pentru a-și ține stâna de oi. Această persoană tulbură liniștea sa și a vecinilor cu stâna de oi și câinii care sunt dezlegați, precum și cu mirosul și behăitul oilor.
În această petiție, pârâta se arată nemulțumită că autoritățile nu rezolvă această problemă, în pofida insistențelor sale, iar comisia de la D.P. din cadrul S.R. CF Galați, care s-a deplasat în teren la data de 6.04.2011, și din care a făcut parte și reclamanta, nu a rezolvat situația, ci l-a sprijinit pe M.G. în demersul de închiriere a terenului respectiv, permițându-i acestuia să-l țină în continuare. În final, pârâta își exprimă încrederea că se va rezolva problema sa, acuzând salariații CFR de abuz de funcție.
Nemulțumită de faptul că nu i-a fost rezolvată problema ridicată în petiția susmenționată, pârâta a adresat la data de 8.08.2011 o nouă petiție Primului-ministru, redirecționată către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Directorului General al CNCF CFR S.A. în data de 14.09.2011. În această petiție, pârâta sesizează pasivitatea autorităților competente în soluționarea cazului, precizând ca "daca D.P. ar lucra conform legii și nu ar fi corupți, trebuia de când au fost la fața locului să ia masuri de demolare a surei pentru oi…"; Pârâta încheie petiția cu rugămintea de a se analiza acest caz și de a se lua masurile legale.
La data de 18.01.2012, pârâta adresează o nouă petiție Directorului general al CNCF CFR S.A. prin care o acuză de mari abateri de corupție și abuz de funcție pe reclamantă, în calitate de șef al D.P., sugerând că reclamanta ar primi ";miel și brânza"; pentru a-l favoriza pe numitul M.G. să ocupe terenul CFR. Pârâta a precizat că reclamanta încalcă legile statului cu desăvârșire și cu alte abateri de corupție, care i-au fost aduse la cunoștință de Politia TF G.. De asemenea, aceasta învederează că în anul 2011, reclamanta și un alt funcționar al C.N. CFR au vândut clădiri și terenuri CFR fără licitație. Solicita rezolvarea situației cu privire la acest teren din fața casei sale, iar salariații care au încălcat legile statului prin luare de mita și abuz de funcție să răspundă în fața legii.
Din răspunsurile date de Sucursala Regională CF Galați la petițiile adresate de pârâtă rezultă că în stația CF S. sunt disponibile în vederea închirierii prin licitație publică 4 terenuri, până la organizarea licitației, conducerea SRCFR a acceptat folosința acelor terenuri de către ocupanții de la data deplasării în teren, intre care și M.G., aceste terenuri fiind disponibile numai ca anexă gospodărească, cu interzicerea creșterii animalelor. Se precizează că D.P. a înaintat CNCF CFR S.A. - D.P. lista terenurilor propuse spre valorificare prin închiriere prin licitație, aceasta fiind competentă să dea o astfel de aprobare.
Prin adresa nr.6/3/229/12.10.2011, D.P. din cadrul CNCF CFR S.A. i-a comunicat pârâtei că, întrucât a fost încălcată interdicția creșterii animalelor pe terenul CFR și nu au fost dezafectate amenajările de pe acele terenuri, deținătorii terenurilor au fost somați în acest sens și a fost înștiințată Primăria com. S. pentru a lua toate măsurile legale necesare pentru eliberarea terenului CFR de construcțiile realizate fără autorizație de construire. A atașat adresa nr.702/1/1093/2011 din 22.09.2011 către Primăria com. S.
Instanța a analizat afirmațiile pârâtei din cuprinsul sesizărilor sale în raport cu dreptul persoanei la petiție, cat și în raport cu dreptul persoanei la libertatea de exprimare.
Instanța a constatat ca dreptul reclamantei de petiționare nu a fost îngrădit, acesta adresând în mai multe rânduri sesizări către diferite instituții, în încercarea soluționării problemei sale. Libertatea de exprimare este consacrata de art. 30 alin.1 din Constituția României, care prevede ca: "libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile."; Însă acest drept nu este unul absolut, el trebuie să respecte anumite reguli, astfel cum se prevede și în alin. 6 al art.30 din Constituție: "libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine Alături de legislația naționala, dreptul la libertatea de exprimare este consacrat și prin art.10 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, care prevede ca: "1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăți, ce comportă îndatoriri și responsabilități, poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești";.Curtea de la Strasbourg a subliniat de mai multe ori că libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una din condițiile primordiale ale progresului acesteia și ale împlinirii fiecărei persoane. Încă de le primele sale hotărâri în acest domeniu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, într-o formulă care este preluată aproape ca o clauză de stil în toată jurisprudența sa subsecventă în materie, că "libertatea de exprimare, consacrată în parag. 1 al art. 10 constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una din condițiile primordiale ale progresului ei";. Sub rezerva parag. 2 al aceluiași text, libertatea de exprimare privește nu numai "informațiile"; sau "ideile" apreciate favorabil sau considerate ca inofensive sau indiferente, dar și pe cele care contrariază, șochează sau neliniștesc; aceasta este exigența pluralismului, a toleranței și a spiritului de deschidere într-o societate democratică. Instanța europeană a evidențiat întotdeauna "importanța crucială a libertății de exprimare, ca una dintre condițiile prealabile ale unei bune funcționări a democrației";. De asemenea, ea a decis că, astfel cum apare consacrată de art. 10, libertatea de expresie este însoțită de excepții care impun o interpretare restrictivă, iar nevoia de a opera restrângeri ale acestei valori fundamentale a unei societăți democratice trebuie să fie stabilită în mod convingător. Având în vedere principiile enumerate mai sus, instanța a analizat în mod concret afirmațiile pârâtei la adresa reclamantei ce se regăsesc în cuprinsul petițiilor sale, cum ar fi: luare de mita, abuz de funcție, acte de corupție, etc, contextul în care au fost făcute aceste afirmații și cauza în ansamblul ei, incluziv modalitatea în care au fost făcute aceste afirmații. Pentru a aprecia existenta unei "nevoi sociale imperioase", care să justifice o ingerință în exercitarea libertății de exprimare, trebuie să se facă distincția între fapte și judecați de valoare. Dacă materialitatea primelor poate fi dovedita, ultimele nu se pretează la o demonstrare a exactității lor (a se vedea, printre altele, Cumpana și Mazare împotriva României [MC], nr. 33.348/96, § 98, CEDO 2004-XI, și De Haes și Gijsels împotriva Belgiei, Hotărârea din 24 februarie 1997, Culegere 1997-I, p. 235, § 42).
Instanța a observat ca afirmațiile pârâtei au fost grave, în măsura în care reclamanta este acuzata de luare de mita, abuz de funcție și acte de corupție, dar ca ele au o baza faptica. În petiția din 18.01.2012, pârâta arată că "reclamanta încalcă legile statului cu desăvârșire și cu alte abateri de corupție, care mi-au fost aduse la cunoștință de Politia TF G."; (fila 24 dosar). Nerezolvarea concreta a problemei sale, care în urma petițiilor adresate atât poliției cât și instituțiilor CFR nu și-au găsit rezolvare, a creat o stare de nemulțumire, determinând ca pârâta să facă afirmații de genul celor menționate mai sus. Pârâta prin petiția din 18.01.2012 (fila 23 dosar) solicita organelor de conducere "să analizați și dumneavoastră răspunsurile pe care le-am primit la sesizările mele de la aceste doamne inginer cu funcție de răspundere, în loc să ia măsuri de desființare a stânei o favorizează să stea în continuare pe acest teren, spunând că terenul se pune la licitație";. Afirmațiile pârâtei, pot fi apreciate ca se bazează cel puțin pe un început de proba (i-au fost aduse la cunoștința de către Politia TF G., lipsa de eficienta în luarea unei masuri concrete sau faptul că reclamanta nu a negat faptul că terenul din fața casei pârâtei era ocupat de către M.G.), nu au fost lipsite de fundament. Afirmațiile incriminate nu s-au referit la aspecte ale vieții private ale reclamantei, ci la comportamente ce implicau calitatea lor profesionala (a se vedea, mutatis mutandis, Dalban împotriva României [MC], nr. 28114/95, § 50, CEDO 1999-VI, și Sabou și Pircalab.
Instanța a analizat conținutul afirmațiilor pârâtei în lumina situației la momentul respective. În acest sens a constatat faptul că exista o nemulțumire generată de situația în care, încă de la data formulării primei petiții, anterior datei de 16.06.2011 și la data formulării celorlalte petiții, situația terenului din fața casei sale nu a fost rezolvata în mod concret, adică prin interzicerea accesului numitului M.G., și nu prin trimiterea de adrese și note explicative către pârâta. Prin urmare instanța apreciază că afirmațiile pârâtei nu constituie decât opina sa pur subiectiva, exprimata intru cadru retras.
Un alt factor îl reprezintă atitudinea pârâtei la momentul formulării petițiilor. Astfel pârâta a prezentat elemente de proba (înscrisuri, martori, interogatoriu) susceptibile sa îi susțină afirmațiile sau să le ofere o baza faptica suficienta. Toate aceste demonstrează, analizând atitudinea globala, că reclamanta nu a acționat cu rea-credința și că afirmațiile sale se înscriu în doza de exagerare și de provocare acceptabila. (a se vedea Prager și Oberschlick împotriva Austriei, Hotărârea din 26 aprilie 1995, seria A nr. 313, p. 19, § 38)
Față de argumentele expuse mai sus obligarea pârâtei la plata daunelor morale și materiale ar fi disproporționala față de scopul legitim urmărit și nu poate fi considerata necesara într-o societate democratica.
Analizând dispozițiile interne reglementate de art.1357 C.civ. (cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă) și art.1381 C.civ. (orice prejudiciu dă dreptul la reparație.) raportate la argumentele expuse mai sus, instanța a respins acțiunea reclamantei ca nefondata.
Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs reclamanta la data de 11 04 2013 prin care a arătat ca instanța de fond nu a analizat daca fapta pârâtei întrunește sau nu elementele răspunderii civile delictuale dar a analizat afirmațiile pârâtei din cuprinsul sesizărilor sale în raport cu dreptul persoanei la petiție și la libertatea de exprimare reținând ca fapta pârâtei se înscrie în doza de exagerare și provocare. Consideră reclamanta că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează răspunderea civila delictuala și jurisprudenta CEDO. Arată recurenta că, pârâta a adresat petiții către Directorul S.R. CF Galați, Directorului general al acestei societăți și primului ministru al României prin care a acuzat-o pe reclamanta de fapte de corupție și abuz în serviciu, încălcarea legilor statului, luare de mita și săvârșirea altor abateri. Ținând seama de gravitatea acuzațiilor, de caracterul repetitiv al acestora și de funcția deținută de reclamanta, că acestea nu au fost justificate de nici un fel, este evident ca acestea au adus atingere onoarei demnității și si imaginii reclamantei. Invocă prev. art. 30 al. 6 din Constituția României și hotărârea CEDO în cazul Lingens vs Austria. Unul din limitele dreptului la libera exprimare îl constituie dreptul la reputație, onestitate și demnitate, limite impuse de art. 742,73 și 252 din Codul civil. Hotărârea primei instanțe de respingere a acțiunii pe considerentul ca faptele pârâtei se circumscriu dreptului la petiție și la libera exprimare este nelegala cu atât mai mult cu cât reclamanta a făcut tot ce ținea de atribuțiile sale pentru a rezolva nemulțumirile pârâtei.
Se mai arată că, reclamanta, pe lângă prejudiciul moral produs de caracterul defăimător și calomnios încearcă și un sentiment de inferioritate atunci când instanța de fond a apreciat că aceste informații se încadrează în limitele normale ale libertății de exprimare. Invocă și sentințele civile față de alte persoane vizate în petiții.
Intimata nu a formulat întimpinare.
Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate,tribunalul îl constata ca fiind întemeiat întrucât instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșita a legii,motiv de modificare al sentinței recurate în condițiile prev. de art. 304 pct. 9 c. Pr. Civ., pentru motive ce se vor expune în cele ce urmează.
Deși prima instanță analizează în concret afirmațiile pârâtei în raport de prevederile legale incidente-art. 30 al. 1 și art. 51 din Constituție și a practicii CEDO, concluzia la care ajunge este eronata sub raportul art. 30 al. 6 din Constituție potrivit căruia libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea,viata particulara și nici dreptul la propria imagine.
Tribunalul considera ca afirmațiile pârâtei ,cuprinse în petițiile adresate instituției în care reclamanta este Șef serviciu în cadrul D.P. și concretizate în acuzații de corupție, abuz în serviciu și luare de mita, sunt de natura a afecta dreptul recurentei-reclamante la onoare,demnitate și propria imagine, aspecte ale art. 30 al. 6 din Constituie la care prima instanța nu a oferit o motivație fiind de observat că, prima instanță a analizat impactul afirmatiilor pîrîtei doar sub aspectul atingerii dreptului la viata privata. Or, afirmatiile calomnioase la adresa reclamantei și care vizeaza atributiile se serviciu ale acesteia în conditiile în care nu își găsesc suport faptic sau probatoriu și despre care chiar pârâta declara, tot fără nici o proba , că i-au fost aduse la cunoștință de Politia TF G., sunt de natura a leza dreptul la onoare, demnitate și propria imagine. Urmare a afirmațiilor pârâtei, reclamanta a fost supusa unei cercetări interne, existând un Raport de eliberare din funcție, căruia, din fericire, nu i s-a dat curs iar imaginea sa la locul de munca a fost în mod evident afectată, situație dovedită în cauza cu depozițiile martorilor audiați, colegi de serviciu ai reclamantei, aflate la f. 97-100ds.
Chiar daca pârâta a făcut aprecieri pur subiective exprimate intr-un cadru restrâns,nu se poate considera ca se înscriu intr-o doza de exagerare și de provocare acceptabilă în condițiile în care aceste afirmații nu au fost dovedite și mai mult decât atât, au avut consecințe asupra relațiilor de serviciu a reclamantei.
Tribunalul considera ca nu este suficienta prezentarea unor elemente probatorii, astfel cum greșit retine prima instanță, susceptibile să ofere afirmațiilor o baza faptica care să conducă la concluzia ca reclamanta a acționat cu rea-credință, în condițiile în care instanța nu a detaliat aceste aspecte iar din probele administrate rezulta ca reclamanta a încercat, prin deplasări la fața locului, prin răspunsul la petiții în limita propriilor atribuții de serviciu, sa dea o rezolvare situației susținută de pârâta .
Așa fiind, tribunalul considera ca în cauza a fost dovedita fapta ilicita a pârâtei, faptă care nu se înscrie în limitele unei normale exercitări a dreptului la petiție, dat fiind ca libera exprimare, analizata în prezenta cauză în concordanță cu dreptul la petiție, nu trebuie sa fie de natură a încălca drepturile și libertățile altor persoane, toți cetățenii fiind egali în fața legii.
Sub acest aspect a considera ca afirmațiile calomnioase aduse de pârâta nu constituie o fapta ilicita și că se înscriu într-o marjă de provocare acceptată, nu poate decât să dăuneze unei societăți democratice în care onestitatea, demnitatea și respectul între membrii săi ar trebui să fie valorile care să primeze.
Existenta faptei ilicite a determinat un prejudiciu reclamantei care urmează a fi analizat în cele ce urmează prin prisma disp. art. 1357 și 1381 din Codul civil, între cele doua elemente care conturează răspunderea civila delictuala existând, în mod evident, o legătura de cauzalitate.
În ce privește prejudiciul suferit de reclamanta prin încălcarea dreptului său la onoare, demnitate și imagine este de observat că acesta trebuie evaluat în funcție de gravitatea încălcării dreptului nepatrimonial subiectiv al reclamantei dat și în raport de funcția compensatorie și de satisfacție pe care o are în cazurile de acest gen.
Este de observat că, prejudiciul material-suma de 1020 lei pretinsă de reclamanta în acțiunea principală nu a fost dovedit astfel că aceasta cerere urmează a fi respinsa, iar prejudiciul moral impune acordarea unor despăgubiri de 1500 lei pe care tribunalul le considera necesare, suficiente și rezonabile pentru repararea acestui prejudiciu. Este adevărat că legea sau jurisprudența nu oferă criterii clare de cuantificare a acestor daune insă principiul reparării integrale nu poate avea decât un caracter aproximativ, manifestat prin stabilirea unei sume care să-i permită reclamantei să găsească o satisfacție rezonabila.
Așa fiind, recursul urmează a fi admis, a fi modificata sentința recurată urmând a se dispune în consecință.
Căzând în pretenții va fi obligata pârâta la cheltuieli de judecata în favoarea reclamantei în conformitate cu prev. art. 274 C.pr. civ., cheltuieli de judecata reprezentind doar onorariu de avocat dat fiind ca taxa de timbru achitata in cauza este nedatorata in conformitate cu prev art. 15 lit f ind. 1 din Legea 146/1997 ,lege in vigoare la data introducerii actiunii, partea avind posibilitatea restituirii acesteia.
| ← Acţiune confesorie de servitute | Răspundere patrimonială. Caracterul solidar al răspunderii. → |
|---|
