Recunoaşterea efectelor hotărârii judecătoreşti pronunţate în străinătate în materie matrimonială şi răspundere părintească
| Comentarii |
|
Aplicarea Regulamentului CE 2201/2003. Condiţii.
Cu privire la raporturile matrimoniale şi în materia răspunderii părinteşti sunt incidente dispoziţiile art. 37 din Regulamentul CE 2201/2003, potrivit cu care partea care solicită recunoaşterea unei hotărâri judecătoreşti trebuie să prezinte o copie a hotărârii care să întrunească toate condiţiile necesare în vederea stabilirii autenticităţii sale şi certificatul menţionat la articolul 39.
In lipsa documentelor menţionate la art. 37, instanţa poate accepta documente echivalente, sau, în cazul în care consideră că dispune de suficiente informaţii, poate să renunţe la prezentarea lor.
Reclamanta R.I. a formulat cerere de recunoaştere a hotărârii străine, respectiv a sentinţei civile 00112/2011, divorţ contencios nr.452/2011 pronunţată de Judecătoria Primei Instanţe nr.5 din Leganes Piaţa din Madrid nr.5 Spania, rămasă definitivă, prin menţiunea „certific faptul că prin prezenta procedură s-a dat sentinţă definitivă, după cum urmează’’.
Reclamanta consideră că sunt îndeplinite dispoziţiile Legii 105/1992, motiv pentru care solicită admiterea cererii aşa cum a fost formulată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 160-165 din Legea 105/1992.
Prin sentinţa civilă nr. 880 din 29 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Olt- Secţia I Civilă în dosar nr. 2654/104/2012 s-a respins ca neîntemeiată acţiunea.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 166 din Legea 105/1992, hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România dacă se referă la statutul civil al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate sau dacă fiind pronunţate într-un stat terţ au fost recunoscute mai întâi în statutul de cetăţenie a fiecărei părţi.
Art.167 din Legea 105/1992 prevede că hotărârile referitoare la alte procese decât cele prevăzute în art. 166, pot fi recunoscute în România spre a beneficia de puterea lucrului judecat dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: a) hotărârea este definitivă potrivit statutului unde a fost pronunţată; b) instanţa care a pronunţat-o a avut potrivit legii menţionate competenţa să judece procesul şi c) există reciprocitate în ceea ce priveşte efectele hotărârii străine în România şi statutului instanţei care a pronunţat hotărârea.
S-a arătat că în cauza de faţă se solicită recunoaşterea sentinţei civile 00112/2011 care, potrivit menţiunilor nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs cu apel, astfel încât s-a apreciat că nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 167 din Legea 105/1992.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, arătând că depune la dosar hotărârea judecătorească pronunţată de instanţa străină, cu dovada că este definitivă pe data de 14 mai 2012, ceea ce justifică admiterea acţiunii sale.
Calea de atac a fost calificată drept recurs, potrivit art. I ind. 3 art. 1 alin. 2 din Legea 191/2007.
În recurs s-au depus înscrisuri.
Prin decizia civilă nr. 218/17 Ianuarie 2013, Curtea de Apel Craiova a admis recursul formulat de recurenta reclamantă R.I., împotriva sentinţei civile nr. 880 din 29 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Olt- Secţia I Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât R. V.
A modificat sentinţa în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamanta R.I. si a dispus recunoaşterea în România a sentinţei nr. 00112/2011, pronunţată în dosarul 28074 1 0006206/2011 de Judecătoria de Primă Instanţă nr. 5 Leganes, Piaţa din Madrid nr. 5, Spania, pronunţată în contradictoriu cu numitul V. R.
Pentru a se pronunţa astfel Curtea a avut în vedere următoarele considerente:
Recunoaşterea efectelor hotărârii judecătoreşti pronunţate în străinătate este reglementată de Legea 105/1992, de art. 2567 din codul civil, de Regulamentul CE 2201/2003 în ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti.
Norma cu caracter general este cea prevăzută de art. 167 din Legea 105/1992, text care nu a fost modificat prin Legea 71/2011, potrivit cu care poate a fi recunoscută în România hotărârea străină dacă hotărârea este definitivă, potrivit legii statului care a pronunţat-o, dacă instanţa respectivă a avut competenţa de a soluţiona litigiul şi dacă există reciprocitate în ce priveşte efectele hotărârilor străine între statul român şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea.
In speţă, sentinţa pronunţată în Spania între cei doi foşti soţi a avut efecte cu privire la relaţiile personale derivate din căsătorie şi la relaţiile cu copii minori.
Cu privire la raporturile matrimoniale şi în materia răspunderii părinteşti, Curtea a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 37 din Regulamentul CE 2201/2003, potrivit cu care partea care solicită recunoaşterea unei hotărâri judecătoreşti trebuie să prezinte o copie a hotărârii care să întrunească toate condiţiile necesare în vederea stabilirii autenticităţii sale şi certificatul menţionat la articolul 39.
Certificatul prevăzut la art 39 şi anexa 1 a Regulamentului 2201/2003 cuprinde menţiuni referitoare la căile de atac la care este supusă respectiva hotârâre, în situaţia în care aceasta mai poate fi atacată potrivit legislaţiei statului respectiv.
Art. 38 din Regulament dispune că în lipsa documentelor menţionate la art. 37, instanţa poate accepta documente echivalente, sau, în cazul în care consideră că dispune de suficiente informaţii, poate să renunţe la prezentarea lor. Documentele solicitate se prezintă instanţei în copie, traducerea fiind certificată de o persoană autorizată.
Faţă de aceste dispoziţii, precum şi faţă de prevederile art. 60 din Regulamentul CE 2201/2003, potrivit cu care dispoziţiile Regulamentului prevalează asupra celor din Convenţia de la Haga din 1961, s-a apreciat de instanţa de recurs că în mod greşit tribunalul s-a raportat la prevederile Legii 105/1992, fără a avea în vedere dispoziţiile cu caracter special din Regulamentul care reglementează recunoaşterea efectelor hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materie matrimonială între statele membre UE.
In speţă, sentinţa ale cărei efecte care se solicită a fi recunoscute a fost pronunţată de Judecătoria de Primă Instanţă nr. 5 Leganes, Spania, în urma soluţionării divorţului soţilor V.R şi R.I. , ambele părţi fiind reprezentate.
Din actele depuse la dosar în recurs, respectiv depoziţia dată de Judecătoria de primă Instanţă nr. 5 Leganes, prin care se certifică pronunţarea sentinţei şi certificatul eliberat de Registrele Civile Spania în volum nr. 50307, pagina 219, rezultă îndeplinirea condiţiilor din art. 37, 38 şi 39 din Regulamentul 2201/2003, respectiv faptul că părţile au fost încunoştinţate despre procesul de divorţ, au participat la judecată, iar hotărârea pronunţată are caracter definitiv, copia depusă la dosar de reclamantă răspunzând cerinţelor actului normativ, în sensul că a fost tradusă din limba spaniolă de un traducător autorizat.
Din certificatul eliberat la 24.05.2012 de Registrele Civile Spania rezultă că acesta atestă faptul că a fost pronunţat divorţul iar hotărârea este definitivă, eliberarea certificatului fiind necesară pentru notarea stării civile a părţilor în registrele civile din Spania.
Se concluzionează aşadar că reclamanta a depus la dosar o copie a hotărârii care întruneşte toate condiţiile necesare în vederea stabilirii autenticităţii sale şi a făcut dovada că hotărârea este definitivă, potrivit legii statului spaniol, caz în care nu se poate refuza recunoaşterea efectelor sentinţei cu privire al divorţ şi la raporturile părinţilor cu copii minori.
Faţă de considerentele expuse, Curtea a apreciat recursul fondat, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, astfel că a modificat sentinţa în sensul că a admis acţiunea.
(Decizia nr. 218/17.01.2013 , Secţia I Civilă, rezumat - judecător Emilia Bălteanu)
| ← Prescripţie. Aplicarea în timp a dispoziţiilor legale.... | Plasament. Menţinere măsură protecţie specială → |
|---|
