Reorganizarea serviciilor din cadrul fostelor D.G.F.P.-uri. Eliberarea tuturor funcţionarilor publici.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 2719/R din data de 05.12.2014
Dreptul lor de a opta pentru ocuparea unui post vacant din cadrul noii structuri rezultate cu condiția de a îndeplini cerințele impuse de lege pentru ocuparea acelui post.
Prin sentința civilă nr. 1706/CA/16.06.2014 Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul L.E., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B.
În fapt, tribunalul a constatat că reclamantul, având funcția publică de execuție de Referent superior clasa III, gradația 5 la Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Fizice 2-AIF a fost mutat definitiv începând cu data de 09.03.2012 la Serviciul de Verificări Fiscale - AIF - Aparat propriu, conform art. 91 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 republicată (fila 84).
Această măsură nu a fost modificată, în opinia sa, prin Decizia nr. 247 din 15.06.2012 (fila 11) întrucât aceasta din urmă cuprinde numai dispoziția de detașare a contestatorului pe perioada 15.06.2012-06.07.2012 la Camera de Conturi a Județului H., fără alte modificări ale raportului de serviciu, conform art. 87 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 republicată.
Așadar, atât timp cât la dosar nu a fost depusă o altă decizie privind modificarea raportului de serviciu al reclamantului, în sensul numirii sale în cadrul Serviciului de inspecție fiscală - Persoane Fizice 2, instanța nu poate să rețină că acesta și-a desfășurat activitatea într-un alt serviciu decât acela din cadrul căruia a fost eliberat din funcție.
Chiar dacă în fapt, reclamantul ar fi desfășurat activități aferente atribuțiilor specifice postului din care a fost mutat la data de 09.03.2012, instanța a avut în vedere că o astfel de situație de fapt nu constituie un motiv de nelegalitate a deciziei contestate în speță, eliberarea neputând fi dispusă decât din funcția publică în care acesta a fost numit, concluzie întemeiată chiar pe dispozițiile art. 97 lit. c din Legea nr. 188/1999 republicată conform cărora, încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici se face prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică.
În consecință, nu are relevanță în cauză dacă postul din care reclamantul a fost mutat definitiv a fost ori nu desființat întrucât eliberarea sa din funcția publică nu a fost realizată din acest post.
Tribunalul a constatat că prin Decizia nr. 664/01.08.2013 emisă de directorul general al D.G.R.F.P. B. (filele 86-87), reclamantul a fost eliberat din funcția publică de execuție de referent superior clasa III, grad 5 din cadrul Serviciului de verificări fiscale - Structura de administrare fiscală - Activitatea de inspecție fiscală - Director executiv adjunct - Aparat propriu D.G.F.P.J. H. la data expirării termenului de preaviz.
În cuprinsul acestei decizii se specifică faptul că reclamantului i se va pune la dispoziție în 7 zile de la data emiterii deciziei lista funcțiilor publice vacante corespunzătoare, existente la nivelul instituției, prin publicarea acesteia pe site-ul A.N.A.F. și că acesta are posibilitatea să opteze pentru numirea într-una dintre aceste funcții publice.
Această decizie a fost emisă în aplicarea H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea A.N.A.F., a O.U.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității A.N.A.F., a Ordinului nr. 1104/2013 al Președintelui A.N.A.F. privind aprobarea structurii organizatorice a direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, nr. 1106/2013 privind aprobarea numărului de posturi pentru fiecare direcție generală regională a finanțelor publice, nr. 1113/2013 privind aprobarea statului de funcții al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice B. și a dispozițiilor art. 97 lit. c, art. 99 alin. 1 lit. b și alin. 2-7, art. 103, art. 106 și art. 109 din Legea nr. 188/1999 rep. 2.
Caracterul normativ al H.G. nr. 520/2013 și al O.U.G. nr. 74/2013 nu a fost contestat în speță, aceste acte fiind de altfel publicate în Monitorul Oficial nr. 473/30.07.2013 și nr. 389/29.06.2013.
Raportat la conținutul Ordinelor Președintelui A.N.A.F. nr. 1104/2013, 1106/2013 și 1113/2013 (filele 37-43), tribunalul a constatat că nu se confirmă susținerea reclamantului legată de caracterul acestora de acte administrative cu caracter normativ.
Astfel, toate aceste ordine au fost emise în aplicarea H.G. nr. 520/2013 și a O.U.G. nr. 74/2013 și au privit aprobarea structurii organizatorice, a numărului maxim de posturi al funcționarilor publici ce urmau să-și desfășoare activitatea în cadrul acestor instituții, modalitatea de desfășurare a examenului de testare profesională pentru funcționarii publici care au fost supuși reorganizării ca urmare a intrării în vigoare a H.G. nr. 520/2013, fiind aplicabile unor situații strict determinate și producând efecte juridice față de un număr determinabil de persoane.
Actele normative sunt acea categorie de acte juridice care conțin o regulă, adică un act de aplicabilitate repetată, asupra unor subiecți de drept nedeterminați, în timp ce actele individuale sunt acea categorie de acte care urmăresc stabilizarea unei situații juridice precise în raport cu un număr relativ restrâns și determinat de subiecți de drept.
Ordinele în discuție vizează structura A.N.A.F. și se adresează numai angajaților structurilor acestei agenții, fiind fără relevanță că în timp, exercitarea funcțiilor va fi realizată de persoane diferite.
În consecință, acestea au caracter individual și pentru a produce efecte juridice nu este necesară publicarea lor în Monitorul Oficial, aducerea lor la cunoștință fiind asigurată prin publicarea lor pe site-ul A.N.A.F..
Astfel, nu se poate reține încălcarea în cauză a dispozițiilor art. 11 alin. 1 din Legea nr. 24/2000, fiind aplicabile prevederile art. 11 alin. 2 lit. b din aceeași lege conform cărora actele cu caracter individual emise de organele administrației publice centrale și de specialitate nu sunt supuse regimului publicării în Monitorul Oficial.
Susținerea reclamantului că reorganizarea D.G.F.P. H. nu-i este opozabilă nu a fost așadar reținută iar problema accesibilității ordinelor în discuție, prin prisma jurisprudenței europene, nu se pune având în vedere publicarea lor pe site-ul A.N.A.F și caracterul individual al acestora.
Începând cu data de 01.08.2013, conform art. 20 alin. 1 și 3 din H.G. nr. 520/2013, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice se înființează prin transformarea direcției generale a finanțelor publice a județului, respectiv a municipiului București în care este stabilit sediul direcției generale regionale, prin fuziunea prin absorbție a celorlalte direcții generale ale finanțelor publice județene din aria de competență stabilită potrivit anexei nr. 2, care își pierd personalitatea juridică iar activitatea și competențele tuturor direcțiilor generale ale finanțelor publice absorbite din aria de competență, precum și a tuturor structurilor teritoriale subordonate acestora sunt preluate de către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, înființate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
De asemenea, conform art. 10 alin. 8 și art. 20 alin. 4 din O.U.G. nr. 74/2013, începând cu aceeași dată, personalul direcțiilor generale ale finanțelor publice, precum și personalul direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiilor județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni vamale, care se reorganizează prin fuziune prin absorbție, se preia în cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, în limita numărului de posturi aprobat, în condițiile legii iar direcțiile generale regionale ale finanțelor publice se subrogă în drepturile și obligațiile structurilor absorbite prin fuziune, de la momentul fuziunii.
Emiterea deciziei de eliberare din funcție la data de 01.08.2013 de către directorul general al D.G.R.F.P. B. a fost realizată cu respectarea dispozițiilor menționate, în limita competențelor dobândite ca urmare a reorganizării, conform pct. 7 din Anexa 2 a H.G. nr. 520/2013, județul H. fiind cuprins în aria de competență a D.G.R.F.P. B.
Reclamantul a mai susținut că nu ar fi fost respectată procedura de reorganizare stabilită de art. 100 alin. 4 din Legea nr. 188/1999 republicat., nefiind dovedită îndeplinirea condițiilor pentru reducerea postului constând în modificarea atribuțiilor specifice în proporție de peste 50% sau în modificarea condițiilor referitoare la studii.
Instanța a avut în vedere că dispoziția legală invocată de reclamant nu este incidentă în speță.
Astfel, art. 100 alin. 1 și alin. 4 din Legea nr. 188/1999 republicată vizează reorganizarea instituției publice prin numirea funcționarilor publici în noi funcții publice sau noi compartimente și respectiv reducerea unui singur post, justificată dacă atribuțiile aferente acestuia se modifică în proporție de peste 50% sau dacă sunt modificate condițiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii.
În cauză, reorganizarea A.N.A.F. a fost realizată în baza O.U.G. nr. 74/2013 și H.G. nr. 520/2013, prin fuziunea prin absorbție a structurilor teritoriale iar personalul direcțiilor generale ale finanțelor publice a fost preluat în cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, în limita numărului de posturi aprobat, în condițiile legii (art. 24 alin. 2 din H.G. nr. 520/2013).
Prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 1106/2013 a fost aprobat numărul de posturi pentru fiecare direcție generală regională a finanțelor publice, pentru D.G.R.F.P. B. fiind aprobate 2911 posturi (fila 44).
În noua structură a A.J.F.P. H. a fost cuprins un număr de 384 de posturi după reorganizare față de 464 de posturi aprobate anterior reorganizării, aspect confirmat de adresa nr. 6690/31.10.2013 a D.G.R.F.P. B. (fila 88 dosar).
În consecință, este evident că nu s-a procedat la reducerea unui anumit post pentru a fi incidente dispozițiile legale invocate de reclamant ci la reducerea efectivă a numărului de posturi aprobate pentru A.J.F.P. H., ca urmare a procesului de reorganizare a A.N.A.F..
Reclamantul nu a contestat faptul că toți funcționarii din cadrul Serviciului Verificări Fiscale -A.I.F. au fost eliberați din funcție și în consecință nu poate fi reținută apărarea sa că ar fi fost supus unui tratament discriminatoriu, toți angajații aflați în aceeași situație, fiind astfel supuși aceluiași tratament.
În condițiile în care reorganizarea A.N.A.F. nu a presupus reducerea unui anumit post ci a tuturor posturilor la nivel național, instanța reține faptul că nu se verifică ca și motiv de nelegalitate al deciziei de eliberare din funcția publică, neaplicarea criteriilor prevăzute de art. 100 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 republicată.
Aceste criterii vizează numai aplicarea dispozițiilor art. 100 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 republicată cu privire la care s-a arătat deja că nu au incidență în cauză iar calificativele obținute de reclamant ori criteriile obiective de selecție, prevăzute de art. 69 din Legea nr. 188/1999 republicată servesc la promovarea funcționarilor publici și la evaluarea performanțelor profesionale, aspecte neincidente în cauză.
Din această perspectivă nu poate fi reținută nici apărarea reclamantului că procedura în discuție contravine Legii nr. 188/1999 republicată, ori că H.G. nr. 520/2013 și ordinele emise în aplicarea sa contravine acelorași dispoziții ale Legii nr. 188/1999 republicată.
Organizarea examenului pentru posturile aprobate, în condițiile în care există mai multe opțiuni pentru aceste posturi, formulate de angajați nu conduce la crearea unei discriminări întrucât s-a acordat posibilitatea tuturor funcționarilor de a formula o atare opțiune și de a susține o testare profesională.
Nu pot fi reținute ca întemeiate nici susținerile reclamantului legate de lipsa unor motive obiective, efective privind reorganizarea structurii din care a făcut parte întrucât aceasta constituie o chestiune legată de oportunitatea reorganizării activității A.N.A.F., care nu formează obiectul investirii instanței raportat la pretențiile reclamantului.
În acest context, eliberarea reclamantului din funcție a fost dispusă în baza art. 99 alin. 1 lit. b din Legea nr. 188/1999 republicată, respectiv ca o consecință a reducerii personalului urmare a reorganizării activității instituției.
A arătat reclamantul că în decizia de eliberare din funcție nu s-a precizat expres dacă postul ocupat a fost sau nu desființat în urma reorganizării sau dacă numărul posturilor a fost ori nu redus.
Această apărare vizează practic lipsa motivării actului administrativ, carență ce nu poate fi reținută în speță atât timp cât motivarea deciziei de eliberare din funcție este una extrinsecă.
Obligația autorității emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanție împotriva arbitrariului în conduita administrației publice, menită, pe de o parte, să permită destinatarilor unei decizii administrative să-i cunoască și să-i evalueze temeiurile și efectele și, pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate, o motivare insuficientă sau greșită echivalând cu lipsa motivării.
Cerința motivării actului administrativ fiscal este îndeplinită și în situația în care în conținutul acestuia nu sunt reluate in extenso toate temeiurile de fapt și de drept care au fost reținute într-un alt înscris pe care actul administrativ s-a fundamentat, la care actul contestat face referire expresă și pe care îl înglobează. (Decizia nr. 1470 din 11 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal).
Or, raportat la preambulul deciziei nr. 664/01.08.2013, tribunalul constată că măsura eliberării din funcție a fost temeinic justificată prin raportare la dispozițiile legale care au stat la baza dispunerii sale.
De asemenea, pârâta a urmat toate etapele reglementate de lege în procedura de reorganizare, respectând dreptul reclamantului la preaviz și la formularea opțiunii pentru unul dintre posturile vacante corespunzătoare, fără ca acesta să dovedească manifestarea intenției de a ocupa unul dintre aceste posturi, în condițiile în care testarea organizată nu a constituit un examen de recrutare ori promovare a funcționarilor publici ci a fost menită să asigure celor ale căror posturi au fost reduse posturi corespunzătoare, de nivelul funcției deținute ori inferioare.
În consecință, decizia de eliberare din funcție a fost legal emisă de pârâtă iar pretenția reclamantului de reîncadrare în funcția de inspector fiscal nu este admisibilă, cum întemeiat a arătat prin întâmpinare pârâta întrucât postul său ocupat în cadrul AIF - Serviciul Verificări Fiscale nu mai este prevăzut în structura A.J.F.P. H. iar el nu a ocupat un post în cadrul A.I.F. - Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Fizice 2 la data eliberării din funcție.
Față de aceste considerente, nici pretenția reclamantului privind plata de către pârâtă a despăgubirilor individualizate în petitul 3 nu este întemeiată, aceasta având un caracter accesoriu iar instanța a respins cererea formulată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei soluții, reclamantul, prevalându-se de prerogativa conferită prin dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a promovat recurs, cerând casarea în tot a sentinței atacate și urmare a rejudecării admiterea acțiunii introductive, pe considerentul că prima instanță i-a înlăturat nemotivat apărările formulate în cauză, aplicând greșit normele de drept material incidente. Ca urmare, hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. b a Legii nr. 188/1999, atâta timp cât nu există nici un act administrativ din care să rezulte posturile desființate. Recurentul susține că nu asistăm la o nouă funcție ci doar la o schimbare de denumire, cu adăugare de atribuții, fără ca acestea să depășească 50% din atribuțiile funcției vechi. Cu excepția celor 16 zile în care a fost detașat la Curtea de Conturi, recurentul susține că și-a îndeplinit în fapt și în drept atribuțiile de serviciu aferente postului de referent superior în cadrul Serviciului de Inspecție Fiscală - Persoane Fizice nr. 2, efectuând în mod legal în numele D.G.F.P. H. controale fiscale la contribuabili persoane fizice, întocmind totodată rapoarte fiscale care ulterior și-au produse efectele conform legii. Aceste controale fiscale puteau fi efectuate numai de către funcționari publici din cadrul serviciului de inspecție fiscală. Se susține că decizia nr. 664/01.08.2013 nu respectă principiile prevăzute de Legea nr. 188/1999 - transparența - tratament egal și nediscriminatoriu - și este rezultatul unei proceduri netransparente și nelegale în cadrul cărora funcționarii publici cu grade profesionale superioare sunt eliberați din funcție înainte de funcționarii publici cu grade profesionale inferioare, din posturile care au existat doar scriptic și nu de fapt și de drept.
În replică, intimata, prin consilier juridic, a formulat întâmpinare cu respectarea prescripțiilor legale, punând concluzii de respingere ca nefondată a recursului dedus judecății.
Curtea, cercetând cuprinsul probatoriului administrat în cauză, raportând sentința atacată la motivele expuse în cuprinsul declarației de recurs, constată următoarele:
Decizia nr. 664/01.08.2013 a cărei anulare recurentul o solicită a fost emisă în aplicarea dispozițiilor H.G. nr. 520/2013 și ale O.U.G. nr. 74/2013 care sunt acte normative publicate în Monitorul Oficial și adoptate cu respectarea prevederilor Legii nr. 52/2003. Promovarea acestor acte normative a fost determinată de contextul socio-economic actual, de recomandările FMI referitoare la scăderea cheltuielilor bugetare, precum și de necesitatea eliminării disfuncționalităților ivite înăuntrul aparatului fiscal, a utilizării resurselor financiare bugetare de care dispune la capacitate maximă și în condiții de eficiență.
Prin urmare, reorganizarea A.N.A.F. a fost realizată în temeiul O.U.G. nr. 74/2013 și ale H.G. nr. 520/2013, fiind materializată prin metoda fuziunii prin absorbție a unor structuri centrale și teritoriale, fiind practic îndeplinită atât prin modificarea structurii interne cât și prin desființarea sau redenumirea unor unități. Astfel, începând cu data de 01.08.2013, odată cu intrarea în vigoare a noii forme de organizare a A.N.A.F., direcțiile regionale județene pentru accize și operațiuni vamale, direcțiile generale ale finanțelor publice județene și administrațiile finanțelor publice municipale și-au încetat existența sub aceste forme de organizare și au fost absorbite de către noua structură teritorială, drepturile și obligațiile lor fiind astfel transferate în sarcina și exercițiul noilor direcții înființate. Acest proces de preluare prin absorbție a vechii structuri este reglementat de art. 10 din O.U.G. nr. 74/2013. Însă încadrarea personalului pe noile funcții s-a făcut în limita numărului de locuri aprobat, ceea ce denotă că reorganizarea A.N.A.F. a implicat și reduceri de personal. Mai exact, încadrarea personalului în noile funcții a avut loc prin numire directă atunci când numărul de posturi a fost egal sau mai mare decât numărul persoanelor ce urmau a fi reîncadrate, respectiv prin concurs, în cazurile în care numărul posturilor a fost mai mic decât personalul ce urma a fi numit în noile funcții. În acest sens, pe site-ul A.N.A.F. au fost publicate posturile declarate vacante, fiecare funcționar public față de care s-a dispus eliberarea din funcție cu preaviz având latitudinea de a opta conform pregătirii profesionale și exigențelor funcției. Prin intermediul Ordinelor nr. 1104/2013, nr. 1106/2013 și nr. 1113/2013 ale Președintelui A.N.A.F. s-a aprobat și repartizat numărul maxim de posturi pentru fiecare direcție generală regională a finanțelor publice, s-a aprobat structura organizatorică și noile state de funcții. Aceste ordine au fost emise de către Președintele A.N.A.F. în temeiul prerogativelor conferite prin art. 9-11 din H.G. nr. 520/2013, deci de organul unipersonal competent și în limitele competenței sale, în forma scrisă și cu procedura prevăzută de lege, fiind acte administrative al căror semnatar nu a interpretat greșit dispozițiile legale enumerate în preambulul lor, după cum nu a aplicat o altă dispoziție decât cea care trebuia aplicată raportului social cu care a fost investit. Ordinele sus-menționate vizează strict funcționarii publici și personalul din cadrul aparatului propriu al A.N.A.F. și din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, ceea ce denotă că nu pot fi interpretate ca fiind acte cu caracter normativ, acte cu aplicabilitate generală, adresate erga omnes. Aceste acte se adresează unui număr restrâns și bine definit de subiecți, și nu cuprind reglementări de principiu, nefiind destinate unui număr nedeterminat de persoane. Spre deosebire de acestea, actele normative sunt acea categorie de acte juridice care conțin o regulă, adică un act de aplicabilitate repetată, asupra unor subiecți de drept nedeterminați, considerent față de care instanța respinge susținerile recurentului referitoare la caracterul normativ a respectivelor ordine adresate în realitate unui număr relativ restrâns și determinat de subiecți de drept. Prin urmare, aceste ordine emise pentru aplicarea în concret a dispozițiilor O.U.G. nr. 74/2013 și a H.G. nr. 520/2013 au caracterul unor acte administrative cu caracter individual și nu normativ. Numărul de posturi înainte de reorganizare la nivelul A.N.A.F. și al structurilor subordonate era de 28.904, iar în prezent, după reorganizare, numărul de posturi a scăzut la 27.100, adică cu 1.804 la nivelul întregii țări. Reorganizarea D.G.R.F.P. B. a implicat reducerea numărului de posturi, încât înainte de reorganizare fosta D.G.F.P. H. avea aprobate un număr de 464 de posturi, iar după reorganizare, noii structuri i-au fost aprobate un număr de 384 posturi, operându-se o reducere de 80 de posturi. Prin urmare, reorganizarea a vizat întreaga structură a fostei D.G.F.P. H. și nu doar un serviciu anume, punându-se problema reorganizării unei activități în întregul său. Această reorganizare a antrenat eliberarea funcționarilor publici care își desfășurau activitatea în vechea structură a D.G.F.P. H. nu doar a unora așa cum eronat susține recurentul și crearea posibilității ca fiecare dintre aceștia să-și exprime opțiunea de ocupare a posturilor vacante aprobate prin noile state de funcții. Reorganizarea, ca și modalitate efectivă de punere în practică, nu a prevăzut o modificare a atribuțiilor de serviciu, ci a constat într-o reducere a numărului de posturi. Această reducere nu s-a întemeiat pe dispozițiile art. 100 alin. 4 din Legea nr. 188/1999, ci a fost urmarea procesului de reorganizare a A.N.A.F. și a structurilor subordonate, generând organizarea concursului pentru ocuparea posturilor aferente noii structuri. În consecință, eliberarea din funcție dispusă prin decizia atacată vine ca urmare a reorganizării întregii instituții prin reducerea unor posturi. Nu s-au înființat posturi similare celor desființate, ci s-a stabilit un număr de posturi corespunzător noii structuri organizatorice aprobate.
Eliberarea din funcția publică deținută a operat în temeiul prevederilor art. 97 lit. c raportat la art. 99 alin. 1 lit. b din Legea nr. 188/1999, deci urmare a reorganizării activității instituției. Dispoziția de eliberare din funcție a fost emisă de organul unipersonal competent și în limitele conferite prin lege (directorul general al D.G.R.F.P. B.), este emisă în forma scrisă și cu procedura prevăzută de Legea nr. 188/1999, este motivată, întemeiată juridic. Funcția de pe care recurentul a fost eliberat nu se mai regăsește în actualul stat de funcții al A.J.F.P. H.. Eliberarea din funcție s-a făcut în mod corect de pe funcția pe care recurentul era încadrat, respectiv de pe funcția pe care a fost mutat definitiv prin decizia nr. 134/2012, necontestată. Totodată, decizia de eliberare din funcție a fost emisă de conducătorul D.G.R.F.P. B. din considerentul că începând cu data de 01.08.2013 D.G.F.P. H. nu mai există. D.G.R.F.P. B. s-a subrogat începând cu data de 01.08.2013 în toate drepturile și obligațiile fostei D.G.F.P.H., inclusiv în ceea ce privește raportul de serviciu al recurentului din prezenta cauză. Deși avea posibilitatea legală de a opta pentru unul din posturile vacante pentru care îndeplinea condițiile cerute de funcția respectivă, reclamantul nu a înțeles să se prevaleze de acest drept, el neexprimându-și practic dorința de a continua să își desfășoare activitatea în cadrul noii structuri create. Prin neexprimarea vreunei opțiuni, recurentul reclamant și-a asumat faptul, ca după expirarea termenului de preaviz, să opereze încetarea raportului său de serviciu prin eliberarea din funcție potrivit art. 99 alin. 1 lit. b.
Curtea, față de considerentele sus expuse,
- sesizând că la nivelul autorității pârâte nu s-a procedat la reducerea unui post anume ocupat ci a numărului de posturi de funcționari publici, că nu s-a purces la înființarea de posturi similare celor desființate, că postul ocupat de recurent anterior reorganizării nu se mai regăsește în noua structură aprobată a A.J.F.P.H.,
- văzând că D.G.R.F.P. B. s-a constituit ca o autoritate publică teritorială complet distinctă față de fosta D.G.F.P. H. care s-a desființat,
- ținând cont că reorganizarea nu a vizat modificarea atribuțiilor de serviciu ci a constat într-o reducere a numărului de posturi, fiind făcută în mod transparent și cu respectarea prescripțiilor inserate în cuprinsul Legii nr. 188/1999, încât pentru posturile pentru care au fost exprimate mai multe opțiuni s-a organizat concurs, iar pentru posturile vacante pentru care a fost exprimată o singură opțiune s-a procedat la numirea în funcție fără susținerea vreunui concurs,
- constatând că reorganizarea serviciilor din cadrul fostei D.G.F.P. H. a presupus eliberarea tuturor funcționarilor publici care își desfășurau activitatea în vechea structură, nu doar a unora cum susține recurentul, încât decizia de eliberare a sa din funcție nu are caracter discriminatoriu,
- sesizând că toți funcționarii publici din cadrul vechii structurii au primit preavize și au avut dreptul să opteze pentru ocuparea unui post vacant din cadrul noii structuri rezultate cu condiția de a îndeplini cerințele impuse de lege pentru ocuparea acelui post,
- constatând că decizia nr. 134/09.03.2012 a fostei D.G.F.P. H., în temeiul căreia recurentul a fost mutat definitiv la Serviciul de Verificări Fiscale, este un act administrativ obligatoriu pentru toate subiectele de drept care intră sub incidența dispoziției respective, fiind un act executoriu prin el însuși, recurentul necontestându-i legalitatea pe calea contenciosului administrativ,
- apreciind că hotărârea primei instanțe nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, că în considerentele sale sunt arătate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, că practic motivarea este una clară, precisă și necontradictorie, judecătorul răspunzând apărărilor formulate pe baza probelor administrate în cauză, interpretând corect dispozițiile legale incidente, neextinzând norma juridică dincolo de ipotezele la care ea se aplică, apreciind corect că nu asistăm la o violare a principiilor generale de drept, făcând aplicațiunea dispozițiilor art. 496 din Noul Cod de procedură civilă a respins ca nefondat recursul dedus judecății, menținând ca legală și temeinică soluția atacată.
| ← Litigiu privind actele Curţii de Conturi. Taxa pe teren... | Decretul-lege nr. 118/1990 - drepturile cuvenite persoanelor... → |
|---|
