Recurs inadmisibil. Acţiune în constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate. Inexistenţa căii de atac a recursului
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia nr. 1260 din 22 octombrie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 678/07.11.2013 a Judecătoriei Jibou a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul C.R.M., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Locală de Fond Funciar Rus, Comisia Judeţeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Sălaj, H.I., ş.a..
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamantul a solicitat anularea parţială a unui număr de 10 titluri de proprietate privind o parcelă situată în locul numit „Poiana lui Balaci” şi „Poiana Tatii” motivând că deţine titlu de proprietate pentru suprafaţa din litigiu.
Analizând actele depuse în cauză de părţi, instanţa a reţinut că titularii titlurilor contestate erau îndreptăţiţi la aceste terenuri.
Reclamantul nu a depus la dosarul cauzei nicio dovadă care să confirme faptul că pârâţii ar fi fost împroprietăriţi cu terenurile de care a fost deposedat defunctului C.I..
Chiar şi în situaţia în care s-ar admite ca aceste susţineri corespund adevărului, dispoziţiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, modificate prin OUG nr. 102/2001, permit reconstituirea dreptului de proprietate şi în favoarea persoanelor cărora li s-a atribuit teren din cel preluat de la fostul proprietar deposedat.
In ceea ce priveşte amplasamentul terenurilor vizate de acţiunea în anulare, conform dispoziţiilor art. art. III alin. 1 litera a pct. ii) din Legea nr. 167/1997, sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, actele de reconstituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foştilor proprietari, solicitate de către aceştia în termen legal, libere la data solicitării.
Titlurile contestate de către reclamantul C.R.M., cu excepţia unuia dintre ele, au fost emise în perioada 1993-1995, de unde se poate deduce că acestea au fost emise în temeiul unor cereri formulate la Legea nr. 18/1991.
Faptul că prin sentinţa civilă nr. 1437/2003 a Judecătoriei Zalău s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantului C.R.M. asupra suprafeţei de 7 ha de teren în natură, şi nu acordarea de despăgubiri, adică prin atribuirea de teren în limita resurselor de teren existente libere la dispoziţia comisiei, fără a implica obligatoriu o reconstituire pe vechiul amplasament, cum greşit a apreciat reclamantul, nu reprezintă un motiv legal de anulare a titlurilor în discuţie, cel puţin având în vedere data emiterii acestor titluri şi a cererilor în considerarea cărora au fost emise şi data la care a fost formulată cererea de reconstituire de către reclamantul C.R.M., adică 9 martie 1998.
Totodata, conform prevederilor art. art. III alin. 1 litera a pct. ii) din Legea nr. 167/1997 sunt lovite de nulitate absolută actele de reconstituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foştilor proprietari, solicitate de către aceştia în termen legal, libere la data solicitării, or, fată de cele mai sus expuse, terenurile în cauză nu mai erau libere la data la care au fost solicitate de către reclamant, fiind atribuite în mod legal pârâţilor/antecesorilor acestora.
Prin decizia civilă nr. 239 din 24.04.2014 a Tribunalului Sălaj pronunţată în dosar nr. .../2013 a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.R.M. împotriva sentinţei civile nr. 678/07.11.2013 a Judecătoriei Jibou.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut căla data la care pârâţii au solicitat aceste terenuri, ele erau libere, iar titularii figurau cu suprafeţele respective în Registrul Agricol. Prin urmare, instanţa a apreciat că nu există nici un impediment la restituirea acestora în natură.
Pentru aceleaşi considerente, nu a fost reţinut nici argumentul că titlurile sunt lovite de nulitate deoarece persoanele împroprietărite nu erau proprietari. Dimpotrivă aceştia figurau cu terenurile respective în Registrul Agricol, deci au făcut dovada proprietăţii.
Intrucât emiterea titlurilor de proprietate s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor Legii 18/1991 (modificata), instanţa a apreciat că acestea nu sunt lovite de nulitate ci urmează a fi păstrate în vigoare.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.R.M., solicitând modificarea deciziei pronunţate în apel, invocând dispoziţiile art. 488 pct. 6 Cod proc. civ.
In motivarea recursului reclamantul a arătat că deşi s-a solicitat constatarea nulităţii titlului de proprietate nr. 1357/2003, instanţa nu a făcut o verificare a actelor şi susţinerilor recurentului a modului în care a fost reconstituit dreptul de proprietate prin hotărâre judecătorească, ci s-a mulţumit a susţine că dacă intimaţii au avut înscris în registrul agricol acest teren şi-au dovedit dreptul de proprietate pentru terenul înscris în titlurile lor, ceea ce este o susţinere nelegală.
Reclamantul a arătat că a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate odată cu apariţia Legii nr. 8/1991, fiind trecut în tabelul centralizator la poz. 91, cu 14,41 ha din care s-a aprobat 1 ha şi ulterior, fiind nevoit să acţioneze în judecată Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr.18/1991 pentru a dobândi suprafaţa solicitată.
Al doilea motiv de recurs vizează nelegalitatea deciziei pronunţate în apel, deoarece a fost interpretat greşit art. 21,2 din Legea nr. 1/2000, respectiv terenul urmând a fi restituit proprietarului de la care s-a preluat abuziv de către Statul Român, iar cei care au fost împroprietăriţi cu asemenea terenuri vor fi despăgubiţi în condiţiile legii. Instanţa nu a respectat această dispoziţie legală, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod proc. civ.
Analizând decizia pronunţată prin prisma excepţiei de inadmisibilitate, curtea reţine următoarele:
In şedinţa publică din 22.10.2014, instanţa din oficiu a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.
Reclamantul a investit instanţa cu acţiunea de constatare nulitate parţială a titlurilor de proprietate la data de 11.04.2013, dată la care era în vigoare Legea nr. 134/2010 (Noul Cod de Procedură Civilă), situaţie în care, atât procedura în faţa primei instanţe, cât şi căile de atac vor fi reglementate de acest act normativ.
După cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. 2 Cod proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a-i..., precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv.
Acţiunea cu care reclamantul a investit instanţa este o acţiune evaluabilă în bani, însă valoarea terenurilor, din titlurile de proprietate a căror nulitate se solicită, este mai mică de 500.000 lei.
Prin urmare, singura cale de atac este apelul, de care reclamantul a uzat, pronunţându-se Decizia civilă nr. 239 din 24.04.2014 de către Tribunalul Sălaj.
In condiţiile reglementate de art. 483 alin. 2 Cod proc. civ., decizia mai sus arătată nu poate fi atacată cu recurs, deoarece legiuitorul a înţeles să confere dreptul la calea extraordinară a recursului numai pentru acţiunile al căror obiect este mai mare de 500.000 lei.
Prin urmare, curtea constată că reclamantul a exercitat o cale de atac inexistentă, situaţie în care, în temeiul art. 248 raportat la art. 483 alin. 2 Cod proc. civ., instanţa va admite excepţia inadmisibilităţii recursului.
Notă. In acelaşi sens, şi decizia civilă nr. 1329 din 19 noiembrie 2014.
| ← Motive de apel. Respingerea cererii de chemare în judecată,... | Motive de recurs. Cerere de interpretare a hotărârii,... → |
|---|
