Întreţinere acordată de pretinsul tată copilului, încetarea prestării întreţinerii. Consecinţe
Comentarii |
|
Potrivit art. 60 alin. (3), în cazul în care pretinsul tată a prestat întreţinere copilului, termenul de un an pentru introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii curge de la data încetării prestării întreţinerii. Continuitatea în prestarea întreţinerii se apreciază în raport de intenţia celui care acordă întreţinere şi de alte împrejurări de fapt concrete.
C.S.J., Secţia civilă, decizia nr. 799 din 8 mai 1990
I.C. a chemat în judecată pe S.R. pentru a se stabili, în persoana acestuia, paternitatea minorului A., rezultat din relaţiile lor de concubinaj, şi a fi obligat pârâtul la pensie de întreţinere, cu cheltuieli de judecată.
Judecătoria Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 437 din 26 ianuarie 1989, a respins acţiunea ca tardivă, iar Tribunalul judeţean Constanţa, prin decizia civilă nr. 218 din 14 martie 1989, a confirmat această soluţie, respingând recursurile declarate de reclamantă şi de Procuratura locală Constanta.
Pentru a hotărî astfel, instanţele au reţinut ca nefiind dovedite în cauză acele împrejurări de fapt pentru promovarea acţiunii în condiţiile art. 60 alin. (3) C. fam., adică în termen de 1 an de la încetarea întreţinerii acordate de pretinsul tată; s-a constatat prescris dreptul la acţiune, întrucât aceasta a fost introdusă la data de 2 septembrie 1988, după împlinirea termenului de un an socotit de la naşterea copilului (28 decembrie 1986).
Considerând vădit netemeinice şi esenţial nelegale hotărârile pronunţate, procurorul general - prin recurs extraordinar - a solicitat casarea lor, cu trimitere spre rejudecare pentru soluţionarea cauzei pc fond, întrucât probele dosarului confirmă faptul că pârâtul a acordat întreţinere copilului de la naşterea acestuia până în luna iunie 1988, cu o întrerupere pe timpul detenţiei executate de pârât.
Recursul extraordinar este întemeiat.
Acţiunea în stabilirea paternităţii se introduce în termen de un an de la naşterea copilului [art. 60 alin. (1) C. fam.]. In cazul în carc mama a convieţuit cu pretinsul tată ori dacă acesta din urmă a prestat copilului întreţinere, termenul de 1 an va curge de la încetarea convieţuirii ori a întreţinerii [art. 60 alin. (3) din acelaşi cod].
In cauză, reclamanta a susţinut, iar martorii audiaţi la cererea acesteia au confirmat, că după ce a născut, pârâtul a vizitat-o la spital, apoi la domiciliul ei, în decembrie 1986, iarna 1987 (până când a fost arestat) şi in iunie 1988 (după ce a fost pus în libertate), cu aceste ocazii pârâtul aducând copilului lapte praf, îmbrăcăminte şi jucării.
Cum continuitatea în prestarea întreţinerii la care se referă art. 60 alin. (3) C. fam. nu trebuie înţeleasă „lună de lună”, ci în raport de intenţia celui care o prestează şi de alte elemente de fapt concrete, în mod greşit instanţele în cauză nu au acordat semnificaţia cuvenită faptului că o perioadă de timp pârâtul a fost lipsit de libertate şi că atât înainte de accasta, cât şi după punerea în libertate a oferit copilului cxact ccea cc reclamau nevoile sale imediate, lapte praf şi îmbrăcăminte, precum şi faptul că prestaţiile în accste limite erau motivate de noua lui situaţie (căsătorit şi cu iminenta naştere a unui copil din căsătorie).
In consecinţă, a fost admis recursul extraordinar şi au fost casatc hotărârile atacate, cu trimitere Ia prima instanţa pentru ccrcetarea cauzei pe fond.
Notă: In acelaşi sens, a se vedea C.A. Iaşi, Secţia civila, decizia nr. 753 din 5 aprilie 2000, în C.P.J.C.C.A. 2000, p. 163. în speţă, după data când s-a născut copilul - 2 ianuarie 1992 -, pârâtul, care era student, a continuat să poarte corespondenţă cu reclamanta până la data de 24 mai 1992. Pârâtul fiind el însuşi în întreţinerea părinţilor săi, în anul 1992, i-a oferit minorului doar mici sume de bani, dulciuri
şi jucării. In anii următori - 1993, 1994, 1995 şi 1996 - nu a acordat nici un fel de întreţinere, iar în anul 1997, în preajma Sărbătorilor de Paşte, i-a cumpărat o pereche de adidaşi. Manifestările pârâtului nu
pot fi caracterizate ca întreţinere substanţială şi cu caracter de continuitate, în sensul art. 60 alin. ultim C. fam., pentru a justifica formularea de către reclamantă a acţiunii în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei, la data de 17 iulie 1997 (după cinci ani şi şase luni de la data naşterii copilului).
← Prestarea întreţinerii de către bunic, în numele pretinsului... | Stabilirea paternităţii. întreruperea cursului prescripţiei... → |
---|