Revizuirea în cazul hotărârilor curţii europene a drepturilor omului. îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii pentru admiterea cererii de revizuire

Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Hotărâre nr. 383/A din data de 16.06.2016

Chiar dacă printro hotărâre CEDO s-a luat act de soluționarea amiabilă a litigiului dintre stat și reclamant, cererea de revizuire nu poate fi admisă în situația în care consecințele grave ale încălcării Convenției și a protocoalelor adiționale la aceasta nu mai continuă să se producă și în prezent, ca urmare a reabilitării de drept a petentului.

Art. 465 alin. 1, 9, 10 C. pr. pen.

Prin decizia penală nr. 505/11.04.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dos. nr. 276/1/2016, a fost trimisă Curții de Apel Târgu Mureș cererea de revizuire formulată de revizuienta XX împotriva deciziei penale nr. 677/26.02.2013 a ÎCCJ - Secția penală, pronunțată în dos. nr. 2976/95/2009, spre competentă soluționare.

În motivarea hotărârii, Înalta Curte a constata că cererea de revizuire cu care a fost investită, a fost greșit îndreptată.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.465 alin.1 Cod procedură penală, hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluționării amiabile a litigiului dintre stat și reclamanți, pot fi supuse revizuirii, dacă vreuna dintre consecințele grave ale încălcării Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la aceasta continuă să se producă și nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art.465 alin.3 din Codul de procedură penală, cererea de revizuire se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza XXX contra României, din 29 septembrie 2015, s-a luat act de înțelegerea amiabilă intervenită între părți și, pe cale de consecință, s-a stabilit acordarea sumei de 2.400 euro cu titlu de compensație către revizuenta din prezenta cauză. S-a convenit că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, după cum sunt definite în Convenție și Protocoalele acesteia, nefiind identificat niciun motiv care să justifice continuarea examinării cererii.

Cum, în cauză, hotărârea a cărei revizuire se cere este cea pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie - la instanța de fond s-a dispus achitarea inculpatei, în calea de atac a apelului pronunțându-se o hotărâre de condamnare, menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia penală nr.677 din data de 26 februarie 2013, pronunțată în dosarul nr.xxx - în fața căreia s-a constatat o încălcare a dreptului inculpatei XX, competența de soluționare a cererii de revizuire aparține instanței de apel, respectiv Curții de Apel Târgu Mureș.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș la data de 28.04.2016 sub nr. xxx.

Petenta a depus un memoriu prin care precizează că cererea de revizuire este formulată împotriva deciziei penale nr. 49/A/08.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dos. nr. xxx (fila 12).

A fost asigurată asistența juridică prin apărător desemnat din oficiu.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel reține următoarea situație de fapt:

Prin sentința penală nr.366 din 16.12.2011, pronunțată de Tribunalul Harghita, Secția Penală, s-au dispus următoarele:

- în baza art.334 din Codul de procedură penală anterior s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații XXX, XX și XX din infracțiunea prevăzută de art.254 alin. 1 și 2 din Codul penal anterior în infracțiunea prev. de art.254 alin. 1 din același cod.

1) În baza art.254 alin.1 din Codul penal anterior a fost condamnat inculpatul XXX, la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b și c din Codul penal anterior, pe doi ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art.254 alin.1 din Codul penal anterior a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b și c din același cod, pe doi ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art.254 alin.1 din Codul penal anterior a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b și c din același cod, pe doi ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Conform art.33 lit.a, art.34 lit.b din Codul penal anterior, s-a dispus că inculpatul urmează a executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b și c din același cod, pe doi ani.

În temeiul art.861 alin.2 din Codul penal anterior s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Potrivit art.863 din Codul penal anterior a fost obligat inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere și să respecte obligațiile prevăzute de alin.1, respectiv să se prezinte o dată la 3 luni, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj, să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.864 din Codul penal anterior.

S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu 05.03.2009 și până la 24.07.2009.

În conformitate cu art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d din Codul de procedură penală anterior a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea de primire de foloase necuvenite prev. de art.256 din Codul penal anterior.

2) În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c din Codul de procedură penală anterior a fost achitată inculpata XX pentru infracțiunea de luare de mită, prev.254 alin.1 din Codul penal anterior.

În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d din Codul de procedură penală anterior a fost achitată inculpata pentru infracțiunea de primire de foloase necuvenite, prev. de art.256 din Codul penal anterior.

3) În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d din Codul de procedură penală anterior a fost achitată inculpata XXX pentru infracțiunea de primire de foloase necuvenite, prev. de art.256 din Codul penal anterior.

4) În baza art. 26 raportat la art.254 alin.1 din Codul penal anterior, cu aplicarea art.74 lit.a și c și art.76 lit.c din același cod, a fost condamnată inculpata XX, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită.

În temeiul art.81 din Codul penal anterior s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani.

S-a atras atenția inculpatei asupra disp. art.83 din Codul penal anterior.

S-a dispus confiscarea în favoarea statului de la inculpatul XXX a sumei de 1.500 lei, rezultați din infracțiunile comise.

S-a făcut aplicarea art.191 alin.1 din Codul de procedură penală anterior referitor la plata cheltuielilor judiciare.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 03.07.2009, s-a înregistrat la Tribunalul Harghita rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj prin care au fost trimiși în judecată inculpații XXX pentru săvârșirea a 3 infracțiuni de luare de mită, prev. de art.254 alin.1 și 2 din Codul penal anterior și o infracțiune de primire de foloase necuvenite prev. de art.256 din Codul penal anterior, XX pentru săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită, prev. de art.254 alin.1 și 2 din Codul penal anterior și o infracțiune de primire de foloase necuvenite prev. de art.256 din Codul penal anterior, XX pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită prev. de art.26 raportat la art. 254 alin.1 și 2 din Codul penal anterior și XX pentru săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite prev. de art.256 din Codul penal anterior.

Potrivit actului de sesizare a instanței, faptele au constat în următoarele:

La nivelul organelor de cercetare penală existau de mai multă vreme informații privitoare la împrejurarea că anumiți funcționari din cadrul Comisiei de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap Gorj obișnuiau să primească diferite sume de bani de la pacienții care se prezentau pentru obținerea certificatului de încadrare în grad de handicap, în scopul arătat de dispozițiile art.254 alin.1 și 2 din Codul penal anterior; în ideea celor menționate, în ziua de 4.03.2009, la sediul I.P.J. Gorj, s-a prezentat martora XX din Tg.Jiu, care a denunțat împrejurări legate de pretinderea unor sume de bani de către inculpatul XXX, președintele Comisiei de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap Gorj, aceasta susținând că, în luna iulie 2008, în urma unor investigații medicale, a fost diagnosticată cu leucemie granulocitară cronică, fapt pentru care urma să fie inclusă într-un program social, respectiv să primească un ajutor bănesc. Pentru a beneficia de acest program, era necesară întocmirea unui dosar și examinarea de către o comisie medicală.

La nivelul județului Gorj, Comisia de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap funcționează în subordinea Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, desfășurându-și activitatea, până în luna ianuarie 2009, în clădirea Policlinicii Spitalului 700 Tg-Jiu, iar ulterior, într-un imobil din cadrul Spitalului Județean Pasarelă. Comisia a fost condusă până în ziua de 5.03.2009 de inculpatul XXX, medic specialist, în calitate de președinte.

Pacienții care solicitau comisiei încadrarea într-un grad de handicap urmau să parcurgă un anumit circuit până la obținerea certificatului de handicap, respectiv:

- după ce dosarul era înregistrat la secretariatul unității în registrul general de intrări - ieșiri, persoanele se prezentau la Biroul de asistență socială unde dosarul era analizat de martorii XX - psiholog, XXXX - asistent social specialist I. Aici dosarul era analizat din punct de vedere social și administrativ, respectiv ce statut social are persoana, ce venituri realizează, dacă este angajată în muncă. În această etapă, pacientul putea fi amânat, cele două funcționare transmițându-i ce acte urmează a fi depuse când constatau că dosarul nu este complet. Dacă dosarul era complet, se întocmea un raport de evaluare, obligatoriu în analiza cererii de stabilire și încadrarea persoanei în grad de handicap.

În sfârșit, cea de a treia etapă impunea prezența pacienților la Comisia medicală condusă de inculpatul XXX (în calitate de medic specialist) din care făceau parte și inculpatele XX (inspector clasa I-a, grad profesional asistent) - conform fișei postului secretarul comisiei, respectiv XX (inspector clasa I-as, grad profesional asistent). Aici inculpatul XXX analiza documentele medicale depuse de solicitanți și, dacă considera că persoana respectivă se încadrează într-un grad de handicap, făcea propunere de încadrare către Comisia de evaluare complexă (stabilea gradul de handicap și aviza prin semnătură și parafare) ce se întrunea zilnic, de luni până vineri, în jurul orelor 12,00 pentru stabilirea gradului de handicap, admiterea sau respingerea solicitării. Comisia de evaluare, întrunită în plen pentru analiza propunerilor făcute de inculpat la comisia medicală, era condusă de acesta în calitate de președinte, având ca membrii martorii XX - medic specialist, XX - asistent social, XXXX - asistent social, XX - președinte al Asociației Surdo-Muților - Filiala Gorj și inculpata XX, în calitate de secretar.

Din declarațiile martorilor XX, XX, Mănescu Constantin și XXXX, s-a reținut că întrunirea Comisiei de evaluare în plen era formală, pentru că inculpatul, în calitatea avută - președinte și principalul factor de decizie, stabilea de unul singur încadrarea solicitantului în grad de handicap, după analiza dosarului la comisia medicală spunându-i pacientului să se prezinte, în vederea ridicării certificatului de handicap, fără a mai aștepta întrunirea comisiei. Certificatele de handicap erau redactate, la cererea inculpatului, de inculpatele XX și XX, care erau prezente în permanență în cabinetul folosit de inculpatul XXX.

XX s-a prezentat în fața comisiei medicale condusă de inculpatul XXX care, după ce a analizat dosarul, a respins-o motivând că acesta nu este complet, fără a preciza ce acte medicale lipsesc, menționând că trebuie să revină după o săptămână. Aceasta s-a prezentat în săptămâna următoare, însă nu a mai reușit să intre la comisie, una dintre funcționarele de aici susținând că în ziua respectivă nu se soluționează cazuri noi cum era situația sa. Vineri, 27 februarie 2009, martora s-a prezentat din nou la comisie și, conform celor auzite anterior, între actele dosarului, într-un plic, a așezat suma de 300 lei. A fost primită la comisia medicală de inculpatul XXX care, după ce a analizat actele dosarului și plicul, i-a spus martorei să revină în ziua de 5.03.2009, fără a spune dacă lipsește vreun act medical sau care este motivarea pentru care nu primește un răspuns în ziua în care se prezentase.

În ziua de 5.03.2009, orele 10,00, martora XX, însoțită de fiica sa, XXX, s-a prezentat la comisia medicală, după ce, în prealabil, a înregistrat dosarul la secretariat sub nr.1555/5.03.2009, așteptând să-i vină rândul pentru a fi analizat.

Însoțită de fiica sa, martora a intrat în cabinet, aici aflându-se inculpatul și inculpatele XX, respectiv XX, postându-se în apropierea biroului acestuia și înmânându-i dosarul, cu actele medicale, apoi din buzunarul din interior al gecii pe care o purta a scos un plic în care se afla suma de 600 lei. Inculpatul l-a prins cu mâna stângă așezându-l pe birou în partea dreaptă, fiind ușor de observat bancnotele de 100 lei, deoarece capacul era introdus în interior sub acestea, ulterior acoperindu-l pentru camuflare cu acte scoase din dosar.

Între martoră și inculpat s-a derulat o conversație al cărei conținut a fost în totalitate înregistrat și filmat în baza autorizației emise de Tribunalul Gorj, prin încheierea nr.38 din 9.03.2009, pronunțată în dosarul nr.39/S/2009, cuprinsul acesteia fiind redat în scris, în procesul-verbal încheiat la 6.03.2009.

În cursul discuțiilor dintre inculpat și martoră, primul și-a exprimat disponibilitatea de a rezolva favorabil cererea acesteia, primind confirmarea că urmează să se prezinte în cursul aceleiași zile pentru ridicarea certificatului de încadrare în gradul de handicap II.

După ce martora și fiica sa au părăsit cabinetul medical, aici au pătruns membrii echipei ce a participat la organizarea și constatarea flagrantului, însoțiți de martorii asistenți, ocazie cu care s-au constatat următoarele:

După declinarea calității, în cabinet au fost identificate 3 persoane care constituiau comisia medicală, respectiv inculpatul XXX - președinte al Comisiei de evaluare, care ocupa unul din cele trei birouri dispuse în forma literei "L"; (biroul din fața ușii de acces), inculpatele XX și XX, care ocupau birourile din partea dreaptă a intrării.

La întrebarea adresată de procuror inculpatului XXX, câți bani are în sertarul de la birou, sertar care era deschis, acesta a menționat că are aproximativ suma de 400 lei, spunând că-i aparțin.

S-a trecut la identificarea conținutului sertarului și, într-un plic de culoare albă, format mic, a fost găsită suma de 600 lei, inculpatul susținând că-i aparțin.

Trecând la o analiză atentă asupra plicului, s-a constatat că acesta avea capacul introdus în interior (cum fusese aranjat anterior de echipa ce a participat la organizarea flagrantului) pentru a fi observate cele 6 bancnote de 100 lei înseriate.

Tot în sertarul de la biroul inculpatului au fost găsite mai multe bancnote aruncate neregulat, respectiv 2 bancnote de 100 lei seriile 088D394780 și 076B2644616, 8 bancnote de câte 50 lei seriile 053A1580669, 072C4073272, 068D2917828, 071B4076449, 055E0464045, 055A1808852, 068E2080781, 063E209448, 1 bancnotă de 10 lei seria 078D486989 și 29 bancnote de câte 1 leu, ale căror serii au fost menționate în anexa 1 a procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante.

De asemenea, tot în sertarul biroului folosit de către inculpat a fost găsită o folie de plastic în care se afla o cerere adresată președintelui Comisiei de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap Gorj de numitul XX din Tismana, datată 5.03.2009, însoțită de documente medicale și sociale, iar între acestea un plic de culoare albă, format mic, sigilat, în interiorul căruia se afla suma de 500 lei, respectiv 2 bancnote de 200 lei și 1 bancnotă de 100 lei.

Cu ocazia flagrantului organizat la Comisia medicală din cadrul Comisiei de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap Gorj, într-un fișet situat în partea dreaptă a cabinetului folosit de inculpatul XXX și de inculpatele XX și XX, au fost descoperite mai multe bunuri, respectiv:

- xxxxx

- xxx,

bunuri menționate în Anexa 1 a procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante și care, în urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că provin de la diverși pacienți care se prezentaseră în ultimele 2 săptămâni în vederea obținerii sau revizuirii certificatului de handicap la membrii comisiei medicale, respectiv inculpatul XXX, în calitate de președinte, inculpata XX, inspector gradul I asistent și inculpata XX - inspector gradul I asistent, dar având calitatea de secretar.

Din declarațiile martorilor XX, XXXX, XX și XX, s-a reținut că aceste bunuri au fost primite de cei trei membrii ai comisiei medicale, aceștia fiind singurii care foloseau fișetul din cabinetul medical, că pacienții nu aveau tangență cu ceilalți membrii ai comisiei de evaluare complexă în momentul în care aceasta se întrunea în plen.

S-a menționat că, în cursul urmăririi penale, inculpatul XXX și inculpatele XX, respectiv XX, au recunoscut primirea acestor bunuri de la pacienți, menționând că le-au considerat "mici atenții"; și că au folosit din acestea.

Nu s-a putut stabili cu certitudine ce bunuri au fost primite de fiecare dintre cei trei membri ai comisiei medicale întrucât activitatea acestora nu se desfășoară separat, bunurile fiind date de pacienți în momentul în care veneau la comisia medicală pentru a fi evaluați medical fiind folosite în comun.

Urmare a flagrantului organizat la Comisia medicală din cadrul Comisiei de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap Gorj, în sertarul biroului folosit de inculpatul XXX a fost găsită o folie din plastic transparentă în care erau mai multe acte medicale pe numele XX din Tismana, însoțite de o cerere prin care se solicita reevaluarea gradului II de handicap, datată 5.03.2009 și înregistrată sub nr. 1570/5.03.2009 și un plic de culoare albă, format mic, sigilat cu suma de 500 lei, în bancnote de 200 lei (2 bucăți) seriile 073A03262003 și 075E0667234, 1 bancnotă de 100 lei seria 087C3906733, inculpatul susținând că nu cunoaște persoana respectivă și cum a ajuns folia în sertarul biroului său.

În ziua de 5.03.2009, în fața organelor de cercetare penală s-a prezentat XXX din orașul Tismana, care s-a autodenunțat cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de corupție, arătând că, în cursul lunilor ianuarie - februarie 2009, a dat sume de bani inculpatului XXX, prin intermediul inculpatei XX, pentru reevaluarea certificatului de handicap de care dispune cumnatul său XX, din gradul II în gradul I cu însoțitor.

Fiind efectuate cercetări, s-a reținut următoarea situație de fapt:

Martora XXX a cunoscut-o pe inculpata XX, infirmieră la Policlinica Spitalului 700 Tg-Jiu, în cursul anului 2007 - constatând că aceasta este din aceeași localitate cu tatăl său, respectiv comuna Padeș.

În discuțiile purtate între cele două, martora i-a spus că are un cumnat în vârstă de peste 50 ani, bolnav psihic, care beneficiază de certificat gradul II handicap, dar părinții acestuia sunt bătrâni, nu-l mai pot supraveghea și ar dori să-i facă o reevaluare privind obținerea gradului I cu însoțitor.

În aceste împrejurări, inculpata XX a afirmat că are cunoștințe în rândul membrilor comisiei de evaluare, respectiv medicul XXX și va discuta cu acesta pentru a fi ajutată, urmând a ține legătura.

În luna octombrie 2008, martora XXX s-a prezentat la Comisia medicală din cadrul Comisiei de evaluare complexă ce funcționa la acea vreme în Policlinica Spitalului 700 Tg-Jiu, cu dosarul cumnatului său XXX, obținând tot gradul II nerevizuibil.

În cursul lunii ianuarie 2009, data nu a putut fi stabilită, din declarațiile inculpatei XX reținându-se ca fiind în prima jumătate a lunii ianuarie, martora XXX a venit la Tg-Jiu pentru a discuta cu inculpata legat de promisiunea făcută anterior, în sensul obținerii gradului I de handicap cu însoțitor pentru cumnatul său, mai ales că îi murise soacra și nu mai avea cine să-l supravegheze.

În Policlinica Tg.Jiu, martora s-a întâlnit cu inculpata XX și însoțită de aceasta, a mers la cabinetul medicului XXX, fiind prezentată de aceasta inculpatului, din discuțiile purtate în sensul de a fi obținut pe viitor gradul I de handicap cu însoțitor pentru cumnatul său, primind promisiunea că se va rezolva, dar costă.

La sugestia martorei, inculpata XX l-a întrebat pe inculpat cât, iar acesta a spus că pentru gradul I de handicap costă 2.000 lei.

După câteva zile de la această discuție, XXX a revenit la Tg-Jiu, având asupra sa suma de 2.000 lei, pusă într-un plic Romtelecom (primit la locuință cu factura telefonului fix).

S-a întâlnit cu inculpata XX în Policlinică unde aceasta își desfășoară activitatea zilnică, i-a dat banii și actele medicale ale cumnatului său XX puse într-o folie transparentă, urmând să țină legătura.

Inculpata XX s-a deplasat la biroul medicului XXX unde i-a dat plicul, retrăgându-se în baia situată vis a vis unde efectua curățenia, după câteva momente inculpatul venind și el, reproșându-i că i-a făcut o farsă, că i-a dat plicul gol.

Din declarațiile inculpatei, coroborate cu declarațiile martorei XXX, s-a reținut că XX a alergat în direcția în care plecase martora, găsind-o în apropierea policlinicii lângă un magazin Plafar, spunându-i ce s-a întâmplat, iar aceasta privind în plasa unde avusese plicul, a constatat că suma de 2.000 lei căzuse aici.

I-a dat banii, iar inculpata i-a remis inculpatului XXX, în biroul comisiei medicale.

La sfârșitul lunii februarie 2009, martora XXX a venit la Tg-Jiu pentru a discuta legat de dosarul medical al cumnatului său, s-a întâlnit din nou în policlinică cu inculpata Luca, întrebând-o ce răspuns îi dă, iar aceasta i-a transmis că dosarul este la ea, că lipsește ancheta socială ce trebuie încheiată la Primăria Tismana și să-i mai aducă suma de 500 lei, întrucât i-a fost solicitată de inculpatul XXX pentru obținerea gradului I cu însoțitor.

Martora a revenit în orașul Tismana, a efectuat ancheta socială, a doua zi deplasându-se la Tg-Jiu unde i-a dat inculpatei XX la locul său de muncă suma de 500 lei și o pasăre tăiată (o curcă - sugerându-i să o folosească pentru ea).

În baza discuțiilor avute cu inculpatul XXX, una dintre acestea purtându-se pe scările Policlinicii Tg-Jiu, spre sfârșitul lunii februarie 2009, când i-a atras atenția să rezolve cazul X, mai ales că membrii comisiei se mutaseră în altă locație, respectiv Spitalul Pasarelă Tg-Jiu, întrucât i-a dat bani, inculpata XX a sunat-o în ziua de 4.03.2009 pe inculpata XX, secretara comisiei de expertizare complexă a persoanelor adulte cu handicap Gorj și una dintre apropiatele inculpatului XXX, solicitându-i să vină la locul său de muncă, să discute o problemă.

Aceasta a amânat-o pentru moment, spunând că se vor întâlni a doua zi la prima oră, respectiv 5.03.2009. La orele 7,30 (5.03.2009), inculpata XX s-a prezentat la Policlinica Spitalului 700 Tg-Jiu, la locul de muncă al inculpatei XX și a primit de la aceasta folia în care se aflau actele medicale pe numele XX, precum și suma de 500 lei, care nu erau puși într-un plic, bani pe care inculpata i-a numărat, transmițând că se va ocupa personal de completarea cererii aferente, înregistrarea acesteia, dosarul și banii urmând a ajunge la medicul XXX.

Inculpata XX a completat cererea pe numele XX, adresată președintelui Comisiei de evaluare a persoanelor, datând-o 05.03.2009 și semnând în numele acestuia, a înregistrat-o sub nr.1570/05.03.2009 în registrul de intrări - ieșiri al instituției respective, a completat parțial raportul de evaluare complexă (nume, prenume și localitatea solicitantului), după care a pus suma de 500 lei în 2 bancnote de 200 lei și 1 bancnotă de 100 lei (seriile sus-menționate) între actele medicale din folie, așezând-o pe biroul inculpatului XXX.

Nu s-a făcut dovada că inculpata XX a primit de la inculpata XX suma de 1.000 lei, declarațiile date de martora XXX demonstrând că acestea au fost date în două tranșe, respectiv 2.000 lei și 500 lei, niciodată 1.500 lei, respectiv 1.000 lei.

Conform înțelegerii anterioare cu inculpata XX și martora XXX, inculpatul observând cererea completată de inculpata XX și actele medicale pe numele XX, a luat folia și a pus-o în sertarul de la biroul propriu, fără a întreba ce-i cu actele medicale respective.

În declarațiile date, inculpatul XXX a recunoscut că a găsit pe biroul său o folie transparentă în care se afla cererea prin care se solicita reevaluarea deoarece boala s-a agravat, însă a considerat că acesta trebuia să se prezinte în altă zi la comisie și, neavând timp să studieze actele medicale, a pus folia cu acte în sertar.

A mai menționat inculpatul că una dintre colegele de birou, fără a preciza dacă XX sau XX, i-a spus că ar fi dosarul unei persoane cu schizofrenie.

Toate aceste împrejurări au demonstrat că inculpatul XXX a pretins și primit suma de 2.500 lei de la martora XXX, în sensul de a elibera un act care intra în atribuțiile sale de serviciu, motiv pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală fiind trimis în judecată pentru infracțiunea prev. de art.254 alin.1 și 2 din Codul penal anterior.

Nici inculpata XX nu a recunoscut că a primit de la inculpata XX folia în care se aflau actele medicale ale numitului XX și suma de 500 lei, recunoscând însă că a fost sunată de XX în ziua de 4.03.2009 și au hotărât să se întâlnească în dimineața zilei de 5.03.2009 în Policlinica Tg-Jiu, pe considerentul că îi solicitase anterior să-i facă rost de cloramină.

Inculpata XX a declarat că în activitatea pe care o prestează în Policlinica Tg-Jiu nu a mai lucrat de ani buni cu cloramină și nici nu a discutat niciodată cu XX despre acest aspect, scopul pentru care aceasta a venit fiind să-i dea dosarul X și suma de 500 lei, promițând că va completa și înregistra cererea aferentă și se va ocupa de celelalte acte anterioare prezentării la comisia medicală.

Prezența inculpatei în Policlinica Tg-Jiu și primirea foliei în care se aflau actele medicale pe numele X a fost confirmată și de martorul Luca Ilie care a transportat-o pe aceasta cu autoturismul propriu, observând că avea asupra sa geanta personală, iar în mână o folie făcută sul în care se aflau mai multe acte.

Apărarea inculpatei, în sensul că a completat cererea pe numele X la solicitarea unei bătrâne aflată pe holul instituției și că folia cu actele medicale a fost pusă pe biroul inculpatului XXX de un bărbat cu părul neîngrijit, a fost înlăturată prin actele materiale pe care le-a desfășurat, în sensul discuțiilor pe care le avusese anterior cu inculpata XX, respectiv completarea cererii, datarea și semnarea în locul numitului X, înregistrarea acesteia în registrul de intrări - ieșiri sub nr. 1570/5.03.2009 și completarea referatului de evaluare complexă.

Martora XXX, referent în cadrul comisiei, a menționat că inculpata XX a înregistrat cererea între orele 09,00 - 10,00 și că existau situații repetate în care, atât XX , cât și XX, veneau și înregistrau cereri pe care le luau apoi la comisia medicală unde-și desfășurau activitatea, ocolind celelalte etape obligatoriu a fi parcurse până la comisia medicală.

Inculpata nu a putut să explice de ce a semnat în locul numitului XX dacă nu ar fi existat o înțelegere anterioară și nici alte semnalmente ale persoanelor care i-au solicitat să înregistreze cererea sau au depus folia cu acte medicale pe biroul inculpatului XXX, mulțumindu-se să declare că ajuta persoanele care se prezentau la comisie să completeze cererile la solicitarea directorului adjunct XXX. Fiind audiată, aceasta a menționat că niciodată nu a dat o dispoziție scrisă sau verbală funcționarelor de la comisia respectivă în acest sens.

În ziua de 9.03.2009, XX din xxx, s-a autodenunțat, susținând în fața organelor de poliție că, la sfârșitul lunii februarie 2009, prezentându-se la comisia medicală din cadrul Comisiei de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap Gorj, a dat suma de 400 lei inculpatului XXX, președintele comisiei, care refuzase să-i prelungească certificatul gradul II de handicap pe care-l obținuse anterior.

Efectuându-se cercetări, s-a reținut următoarea situație de fapt:

Martorul XX a fost diagnosticat în urma unui control efectuat în anul 2000 cu retinopatie diabetică, boală ce i-a conferit dreptul să se înscrie într-un program de ajutor financiar din partea statului pentru persoanele cu handicap.

În cursul lunii februarie 2009, martorul s-a prezentat la Comisia de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap Gorj și a obținut certificatul 992/21.02.2009.

Întrucât boala i s-a agravat, fiind aproape lipsit de simțul văzului, în cursul lunii februarie 2009, prin intermediul familiei, a întocmit dosarul cu acte medicale și sociale, urmând a-l prezenta comisiei.

Pe considerentul că actele de care dispunea erau suficiente pentru a convinge comisia de reevaluare a certificatului, în ziua de 25.02.2009, martorul l-a trimis la Tg-Jiu pe fiul său, XX - Gabriel, pentru a prezenta dosarul medical pentru revizuire.

Din declarația martorului XX Gabriel s-a reținut că s-a deplasat la comisie, înregistrând cererea la secretariat sub nr. 1257/25.02.2009 și așteptând apoi să fie primit de comisia medicală condusă de inculpatul XXX, în vederea analizării acesteia.

După ce a analizat dosarul răsfoind actele medicale de mai multe ori, inculpatul, pe un ton superior, după ce i-a aruncat dosarul pe birou, i-a spus martorului că tatăl său nu se mai încadra pentru a primi ajutor special și ar fi bine să se pensioneze.

Făcând legătura cu ce constatase anterior, când aștepta pe hol intrarea la comisia medicală, martorul observând când unei persoane i-au căzut bani din dosarul pe care-l avea asupra sa și față de comportamentul inculpatului care-i respinsese cererea, deși actele medicale dovedeau fără reținere că tatăl său întrunește condițiile pentru a primi un ajutor social, și-a dat seama că, dacă nu se dau bani, nu va rezolva problema prelungirii certificatului.

Aceste aspecte au fost prezentate la locuința tatălui său, acesta hotărând ca împreună, a doua zi, să revină la comisie.

În ziua de 26.02.2009, XX și fiul său s-au deplasat la Tg-Jiu la Comisia de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap Gorj, primul așteptând la rând intrarea la comisia medicală.

Fiind ultima zi când putea să se adreseze comisiei și, pornind de la ideea că putea fi respins, existând pericolul pierderii ajutorului social, martorul a așezat între actele medicale ale dosarului ce urma să-l prezinte inculpatului suma de 400 lei, în bancnote de câte 100 lei.

La intrarea în cabinetul inculpatului, în care se mai aflau inculpatele XX și XX, acesta a analizat actele, iar în momentul în care a observat banii, i-a luat din dosar, prinși între două coli de hârtie și i-a așezat în sertarul biroului, după care a dat dosarul uneia dintre cele două învinuite, pentru redactarea certificatului, spunându-i martorului să se prezinte în jurul orelor 12,30 pentru ridicarea certificatului.

Cu privire la aceste aspecte, inculpatul a menționat că nu cunoștea nimic, că nu a primit sume de bani și nu știe ce avea în vedere martorul când a declarat aceste aspecte.

Examinând actele și lucrările dosarului, prima instanță a stabilit următoarele:

Cauza a fost strămutată la Tribunalul Harghita prin încheierea nr. 1264 din data de 23 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin încheiere au fost menținute actele îndeplinite de Tribunalul Gorj.

Inculpatul XXX a condus, până la data de 05.03.2009, în calitate de președinte, Comisia de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap în subordinea Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului din cadrul Consiliului Județean Gorj. S-a arătat că, în această calitate, nu exercita atribuții de control, neavând calitatea de funcționar public cu atribuții de control, aspect dovedit prin fișa postului, adresa nr.8275 din 01.09.2009 (f. 194), Hotărârea Guvernului României nr.430/2008, Legea nr.448/2006, coroborate cu disp. art.13 alin.1 lit.b din OUG nr.43/2002.

Văzând aceste dispoziții legale, instanța de fond, în baza art.334 din Codul de procedură penală anterior, a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor de luare de mită, respectiv de complicitate la luare de mită, din fapta prev. de art.254 alin.1 și 2 din Codul penal anterior, în cea prevăzută de art.254 alin.1 din același cod.

S-a mai reținut că, la data de 5 martie 2009, în urma denunțului făcut de martora XX, a fost organizat un flagrant la comisia condusă de inculpat. Cu această ocazie, martora (fiind respinsă înainte) însoțită de fiica sa a intrat în cabinet cu dosarul medical înregistrat și a înmânat dosarul cu acte medicale și un plic cu suma de 600 lei. Primind dosarul, inculpatul și-a exprimat disponibilitatea de a rezolva favorabil cererea, urmând ca martora să se prezinte în aceeași zi pentru ridicarea certificatului de încadrare în gradul de handicap II. După ce martora și fiica sa au părăsit cabinetul medical, au pătruns membrii echipei ce a participat la organizarea și constatarea flagrantului.

În cabinetul medical, pe lângă inculpat, s-au mai aflat inculpatele XX și XX. În sertarul deschis de la biroul inculpatului s-a găsit într-un plic alb suma de 600 lei, inculpatul susținând că îi aparțin. Bancnotele din plic erau aceleași cu cele 6 bancnote de 100 lei înserate anterior. Tot în sertarul biroului folosit de către inculpat s-au găsit mai multe bancnote aruncate neregulat și o folie de plastic în care se afla o cerere adresată președintelui comisiei de către XX, datată 05.03.2009, însoțită de documente medicale și sociale și un plic de culoare albă, sigilat, în care se afla suma de 500 lei.

În data de 5.03.2009, martora XXX s-a autodenunțat, arătând că, în cursul lunilor ianuarie - februarie 2009, a dat sume de bani inculpatului, prin intermediul inculpatei XX, pentru reevaluarea certificatului de handicap de care dispunea cumnatul său XX, din gradul II în gradul I cu însoțitor.

Prin declarația dată în fața instanței, martora XXX (f.283) a arătat că a fost dusă la inculpat de inculpata XX pentru a rezolva situația cumnatului pentru a fi trecut în gradul de handicap I. Inculpatul i-a spus că o să o coste și se rezolvă, iar inculpata i-a spus că o să o coste 2.500 lei.

Prima dată i-a înmânat inculpatei suma de 2.000 lei, iar după câteva zile s-a întors cu ancheta socială și 500 lei.

Martorul XXX (f.544) a arătat că știa că tatăl său a dat 400 lei inculpatului pentru a fi încadrat în gradul de handicap I.

Instanța de fond a mai reținut că inculpatul XXX nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată. Inculpatele XX și XX nu au recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care au fost trimise în judecată. Inculpata XX a recunoscut săvârșirea infracțiunii, arătând că a înmânat plicul cu banii aduși de XXX, dar nu a fost prezentă la discuția între inculpat și martoră.

Cu privire la faptele imputate inculpatului XXX, instanța de fond a reținut următoarele:

Cele trei infracțiuni de luare de mită au fost dovedite prin procesul-verbal încheiat cu ocazia organizării flagrantului, declarațiile martorilor XX, XXX, XXX, XX și XX X.

Martorii au declarat că au dat inculpatului diferite sume de bani pentru a obține certificate de încadrare în diferite grade de handicap. Banii oferiți de XX și XX au fost găsiți în biroul inculpatului la efectuarea flagrantului. Martora X a apelat la inculpata XX care lucra ca femeie de serviciu la policlinică să intermedieze darea mitei pentru inculpat. S-a reținut că probatoriul administrat, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței, este legal și a dovedit vinovăția inculpatului.

Cu privire la infracțiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art.256 din Codul penal anterior, reținută în sarcina inculpaților XXX, XXX și XX, instanța de fond a stabilit că, cu ocazia flagrantului, în dulapul cabinetului medical au fost găsite mai multe bunuri. Cele două inculpate își desfășurau activitatea în calitate de inspector de specialitate, respectiv de secretară în comisia condusă de inculpat. S-a considerat că nu există nicio dovadă a provenienței bunurilor găsite în cabinet, că nu s-a dovedit cu ce scop au fost date și de cine și cui i-au fost date, astfel că simpla înșirare a acestor bunuri - de mică valoare de altfel (ciocolată, cafea, etc.) - fără alte probe, nu a putut conduce instanța de fond la concluzia că inculpații au săvârșit această infracțiune. În consecință, instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de primire de foloase necuvenite, prev. de art.256 din Codul penal anterior.

De asemenea, instanța de fond a mai reținut că inculpata XX a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. S-a arătat că acuzația adusă acestei inculpate prin declarația inculpatei XX nu a putut constitui o probă în dovedirea vinovăției acesteia, fiind fără dubiu că plicul care se afla în dosarul X era pentru inculpatul XXX. În opinia instanței de fond, împrejurarea că mai mulți martori au văzut-o pe inculpată completând cereri pentru persoane în vârstă și ducând dosare, nu constituie infracțiunea de luare de mită. Astfel, nu s-a putut reține că inculpata a săvârșit infracțiunea de luare de mită, prev. de art.254 alin. 1 din Codul penal anterior.

În consecință, față de cele de mai sus, instanța de fond a reținut că s-a dovedit săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită de către inculpatul XXX și a unei infracțiuni de complicitate la luare de mită de către inculpata XX.

La individualizarea pedepsei pentru inculpatul XXX, instanța de fond a reținut că acesta este la primul conflict cu legea penală și, după cum rezultă și din declarațiile martorilor audiați de instanță, era cunoscut ca un om cu reputație bună în societate. De asemenea, s-a reținut că inculpata XX a avut o atitudine sinceră și era la primul conflict cu legea penală.

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, precum și inculpații XXX și XX.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a solicitat condamnarea inculpaților XXX, XX și XXX pentru săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite, confiscarea specială a sumei de bani obținută din valorificarea bunurilor care au făcut obiectul ordonanței de instituire a sechestrului asigurător, condamnarea inculpatei XX pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, majorarea pedepselor aplicate inculpaților XXX și XX și stabilirea termenului de încercare pentru inculpatul XXX conform art.862 din Codul penal anterior.

Inculpatul XXX a solicitat achitarea sa pentru toate acuzațiile aduse, motivat de faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepselor și aplicarea dispozițiilor art.81 din Codul penal anterior.

Inculpata XX, în apel, a solicitat aplicarea disp. art.3201 din Codul de procedură penală anterior, solicitând reducerea pedepsei, respectiv aplicarea dispozițiilor art.181 din Codul penal anterior.

Prin decizia penală nr.49A din 08.06.2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie a dispus următoarele:

A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și de către inculpații XXX și XX împotriva sentinței penale nr. 366 din 16.12.2011 a Tribunalului Harghita, a desființat, în parte, sentința atacată și, în rejudecare:

În baza art. 334 din Codul de procedură penală anterior a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului XXX din trei infracțiuni de luare de mită prev. de art. 254 alin. 1 din Codul penal anterior, într-o singură infracțiune de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 254 alin. 1 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din același cod.

În baza art. 334 din Codul de procedură penală anterior a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților XXX, XX și XXX din infracțiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 din Codul penal anterior, în aceeași infracțiune, dar în formă continuată, prev. de art. 256 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din același cod.

1) În baza art. 254 alin. 1 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din același cod, cu reținerea art. 74 lit. a și art. 76 lit. c din Codul penal anterior, a condamnat pe inculpatul XXX la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, fără aplicarea pedepsei complementare.

În baza art. 256 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din același cod, cu reținerea art. 74 lit. a și art. 76 lit. e din Codul penal anterior, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b din Codul penal anterior, a contopit pedepsele stabilite și a aplicat pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul XXX să execute pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 din Codul penal anterior s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b și c din același cod, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 din Codul penal anterior a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului XXX pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni, stabilit potrivit art.82 din același cod.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 din Codul penal anterior cu privire la condițiile revocării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal anterior s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

2) În baza art. 256 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din același cod, cu reținerea art. 74 lit. a și art. 76 lit. e din Codul penal anterior, a condamnat pe inculpata XX la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite în formă continuată.

În baza art. 71 din Codul penal anterior s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b și c din același cod, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.81 din Codul penal anterior s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatei XX pe durata termenului de încercare de 2 ani și 5 luni stabilit potrivit art. 82 din același cod.

S-au pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 83 din Codul penal anterior cu privire la condițiile revocării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal anterior s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

3) În baza art. 256 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din același cod, cu reținerea art. 74 lit. a și art. 76 lit. e din Codul penal anterior, a fost condamnată inculpata XXX la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite în formă continuată.

În baza art.71 din Codul penal anterior s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b și c din același cod, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.81 din Codul penal anterior s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatei XXX pe durata termenului de încercare de 2 ani și 5 luni, stabilit potrivit art. 82 din același cod.

S-au pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 83 din Codul penal anterior cu privire la condițiile revocării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art.71 alin.5 din Codul penal anterior s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

4) În baza art.26 raportat la art.254 alin.1 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală anterior și art. 74 lit. a și c, art.76 lit. d din Codul penal anterior, a fost condamnată inculpata XX la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art.71 din Codul penal anterior s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b și c din același cod, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.81 din Codul penal anterior s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatei XX pe durata termenului de încercare de 2 ani și 8 luni stabilit potrivit art. 82 din același cod.

S-au pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 83 din Codul penal anterior cu privire la condițiile revocării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art.71 alin.5 din Codul penal anterior s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

În baza art.118 alin.1 lit. e și alin. 4 din Codul penal anterior s-a dispus confiscarea specială de la fiecare dintre inculpații XXX, XX și XXX a sumei de câte de 51,33 lei.

Au fost obligate inculpatele XX și XXX la plata sumei de câte de 250 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Au fost menținute celelalte dispoziții din hotărârea atacată.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

Inculpatul XXX, în calitate de președinte al comisiei de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap Gorj, a pretins și primit de la numiții XX, XXX și XXX diferite sume de bani pentru a le elibera certificate de încadrare în diferite grade de handicap. Astfel, în urma denunțului făcut de martora XX, s-a organizat un flagrant la comisia condusă de inculpat, ocazie cu care martora i-a înmânat inculpatului, pe lângă actele medicale, și un plic care conținea suma de 600 lei, bani care au fost găsiți asupra inculpatului, sens în care s-a încheiat un proces-verbal de constatare a flagrantului.

Cu aceeași ocazie, a mai fost găsită, în biroul inculpatului, și suma de 500 lei, sumă remisă cu același scop inculpatului de către XXX pentru rezolvarea favorabilă a cererii de obținere a certificatului de handicap privind pe XX. În legătură cu aceeași persoană, martora XXX s-a autodenunțat și a arătat că a mai înmânat inculpatului, prin intermediul inculpatei XX, care confirmă susținerile martorei, suma de 2000 lei.

În aceeași perioadă de timp, martorul XXX a arătat că tatăl său i-a dat inculpatului XXX suma de 400 lei pentru obținerea unui certificat de handicap gradul I.

Dat fiind faptul că inculpatul a săvârșit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, faptele de pretindere a unor diferite sume de bani pentru a elibera certificate de handicap, s-a reținut că aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prev. de art.254 alin.1 din Codul penal anterior cu aplic. art.41 alin.2 din același cod, respectiv în formă continuată. A fost avut în vedere că, așa cum corect s-a reținut de către prima instanță, faptele de luare de mită săvârșite de inculpatul XXX sunt dovedite cu procesul-verbal încheiat cu ocazia organizării flagrantului și declarațiile martorilor XX, XXX, XXX, XXX, XXX și inculpata XX care, în fața instanței de apel, a uzat de disp. art.3201 din Codul de procedură penală anterior, recunoscând fără rezerve faptele comise și probele pe care se bazează acestea.

Cu ocazia organizării flagrantului menționat mai sus, într-un fișet aflat în cabinetul unde își desfășurau activitatea inculpații XXX, XX și XXX au fost găsite mai multe bunuri precum cafea, ciocolată, bomboane, vin, lichior și țigări. Din cercetările efectuate, respectiv declarațiile martorilor XX, XXX, XX și XX, precum și din însăși declarațiile inculpaților menționați, a rezultat că cei trei inculpați au primit aceste bunuri de la diverși pacienți, de-a lungul timpului, bunuri pe care le considerau "mici atenții";, bunuri pe care le și foloseau. Din cercetările efectuate a rezultat, așadar, că aceste bunuri erau date celor trei inculpați menționați care alcătuiau membrii comisiei de evaluare, bunuri care, de altfel, erau folosite de inculpații XXX, XX și XXX în interes propriu.

Or, în opinia instanței de apel, fapta celor trei inculpați de a primi diverse bunuri - cafea, ciocolată, băuturi, țigări, etc. -, în mod direct de la solicitanții certificatului de handicap, acte ce intră în virtutea atribuțiilor de serviciu și care erau obligați să le efectueze, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.256 din Codul penal anterior. Cum aceste fapte au fost săvârșite la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, instanța de control judiciar a făcut aplicarea art.334 din Codul de procedură penală anterior, în sensul că a schimbat încadrarea juridică în cea prev. de art.256 din Codul penal anterior cu aplic.art.41 alin.1 din același cod.

În opinia instanței de apel, cu referire la acuzația adusă inculpatei XX de luare de mită, hotărârea de achitare a primei instanțe este legală și temeinică. Astfel, inculpata XX a arătat, de la bun început, că suma de 2500 lei a fost pretinsă de inculpatul XXX pentru a rezolva cazul X, iar acești bani au ajuns la acest inculpat. Astfel, prima tranșă de 2000 lei a fost înmânată inculpatului XXX de însăși inculpata XX, iar diferența de 500 lei a fost găsită cu ocazia efectuării flagrantului în sertarul biroului folosit de inculpatul XXX. Chiar dacă inculpata XX a afirmat că cei 500 lei au fost dați inculpatei XX împreună cu niște acte medicale, s-a apreciat că actele înfăptuite de inculpata XX nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, atâta vreme cât martora XXX a arătat în mod explicit că suma a fost pretinsă de inculpatul XXX, că această sumă a fost de 1500 lei, iar această sumă a fost înmânată inculpatului XXX, în două tranșe, mai întâi 2000 lei, iar apoi 500 lei. Este adevărat, a menționat instanța de apel, că inculpata XX a purtat unele discuții cu inculpata XX și că a transportat acele acte medicale privind pe numitul XX, dar nu există nicio dovadă, în afara declarației martorei XX, că suma de 500 lei a fost pusă în acea mapă cu acte, sau chiar dacă a fost pusă în acea mapă, există un dubiu că inculpata XX știa de acei bani, pe care nu și i-a însușit, aceștia fiind găsiți, așa cum s-a dovedit prin procesul-verbal de constatare a flagrantului, la inculpatul XXX.

În ceea ce privește fapta inculpatei XX de complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, instanța de apel a constatat că această inculpată a depus în cursul judecării apelului o declarație autentică prin care a arătat că recunoaște faptele reținute în actul de sesizare și probele pe care se bazează acestea, sens în care dorește să beneficieze de disp. art.3201 din Codul de procedură penală anterior.

Astfel, a menționat instanța de apel că din declarațiile martorei XXX și ale inculpatei XX rezultă că inculpata XX l-a întrebat pe inculpatul XXX cât ar costa obținerea unui certificat de handicap gradul I, iar după ce a aflat suma, a fost cea care a luat suma de 2000 lei de la martora XXX și a înmânat-o inculpatului menționat, trecând prin acea "pățanie";, cel puțin hazlie.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului XXX s-au avut în vedere criteriile prev. de art.72 din Codul penal anterior, privind gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, împrejurările în care acestea au fost săvârșite, dar și persoana inculpatului, care nu a recunoscut comiterea faptelor, dar a avut o conduită bună înainte de săvârșirea infracțiunilor, fiind cunoscut ca un membru marcant al comunității din care provine, reținându-se în favoarea acestuia disp. art.74 alin.1 lit.a din Codul penal anterior. De asemenea, s-a apreciat că reeducarea inculpatului XXX poate avea loc și fără ca acesta să execute pedeapsa în regim de detenție, acesta întrunind condițiile aplicării disp. art. 81 din Codul penal anterior privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În ceea ce le privește pe inculpatele XX și XXX, s-a apreciat că acestea se fac vinovate de săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite în formă continuată, prev. de art.256 din Codul penal anterior cu aplic. art.41 alin.2 din același cod. La individualizarea pedepselor aplicate celor două inculpate s-au avut în vedere disp. art.72 din Codul penal anterior relativ la gradul de pericol social al faptelor comise, împrejurările în care acestea au fost săvârșite, dar și persoana fiecărei inculpate, care nu au recunoscut comiterea faptelor. Având în vedere că acestea sunt la primul conflict cu legea penală și au avut o bună comportare înainte de comiterea faptelor, a fost reținută în favoarea lor circumstanța atenuantă prev. de art.74 lit.a din Codul penal anterior.

De asemenea, s-a apreciat că reeducarea inculpatelor XX și XXX poate avea loc fără ca pedepsele să fie executate în regim de detenție, fiind întrunite condițiile aplicării disp. art.81 din Codul penal anterior privind suspendarea condiționată a executării acestor pedepse.

Instanța de apel a apreciat că în mod greșit prima instanță a omis să dispună confiscarea specială de la fiecare dintre cei trei inculpați menționați a sumei de câte 51,33 lei, sume care reprezintă contra-echivalentul bunurilor (cafea, dulciuri, țigări, etc) care au făcut obiectul infracțiunii de primire de foloase necuvenite, prev. de art.256 din Codul penal anterior, procedând astfel la aplicarea alineatului 2 al articolului menționat.

În final, instanța de apel a menționat că, în ceea ce o privește pe inculpata XX, prima instanță a stabilit o încadrare juridică corectă. Întrucât această inculpată poate beneficia de disp. art.3201 din Codul de procedură penală anterior, instanța de control judiciar a avut în vedere limitele de pedeapsă reduse potrivit art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală anterior. De asemenea, s-au reținut în beneficiul acestei inculpate circumstanțele atenuante prev. de art.74 lit. a și c din Codul penal anterior, respectiv că inculpata XX nu a mai intrat în conflict cu legea penală, a avut o bună comportare înainte de comiterea faptei din prezentul dosar și este singura care a avut un comportament sincer în cursul procesului. De asemenea, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără ca aceasta să fie executată în regim de detenție, fiind astfel aplicabile disp. art.81, 82, 83 și 71 alin.5 din Codul penal anterior.

Instanța de apel a apreciat că pericolul social al infracțiunii săvârșite de inculpata XX este unul mare, astfel că cererea acesteia de aplicare a disp. art.181 din Codul penal anterior nu este temeinică.

Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș și inculpatele XX, XX și XXX, motivele de apel și cazurile de casare fiind menționate în încheierea de dezbateri și amânare a pronunțării hotărârii din data de 15.01.2013.

Prin decizia penală nr.677 din 26 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, pronunțată în dosarul nr.xxx, cu majoritate: s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș și de inculpatele XX, XX și XXX împotriva deciziei penale nr.49/A din 08 iunie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei XX și inculpatei XX durata reținerii de 24 ore din data de 09 martie 2009.

Au fost obligate recurentele intimate inculpate XX, XX și XXX la plata sumelor de câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul parțial, în sumă de 100 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat XXX, s-a dispus a se plăti din fondul Ministerului Justiției.

În fundamentarea acestei soluții, s-au reținut următoarele:

I. Asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș:

Cazurile de casare invocate au fost cele prevăzute de art.385/9 pct.14, 17, 17/2 și 18 din Codul de procedură penală anterior, motivele de recurs vizând individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, greșita achitare a inculpatei XX, greșita încadrare juridică a faptelor cu referire la bunurile găsite în biroul inculpaților (apreciindu-se că încadrarea juridică corectă ar fi în infracțiunea prevăzută de art.254 alin.1 din Codul penal anterior cu aplicarea art.41 alin.2 din același cod) și, în sfârșit, omisiunea deducerii duratei reținerii de 24 de ore pentru inculpatele XX și XX.

Recursul a fost respins ca nefondat, pentru motivele ce se vor arăta, cu precizarea că deducerea duratei reținerii se poate dispune fără casarea hotărârilor atacate, deoarece, potrivit art.385/17 alin.4 cu referire la art.383 alin.2 din Codul de procedură penală anterior, în expunere și dispozitiv trebuie să se arate timpul care urmează a se deduce din pedeapsă.

Examinând probatoriul administrat, Înalta Curte a apreciat că este neîntemeiată critica vizând achitarea inculpatei XX, această soluție nefiind consecința unei "grave erori de fapt";comise de cele două instanțe.

Așa cum corect au reținut ambele instanțe, inculpata XX a arătat, de la bun început, că suma de 2500 lei a fost pretinsă de inculpatul XXX pentru a rezolva cazul X, iar acești bani au ajuns la acest inculpat. Astfel, prima tranșă de 2000 lei a fost înmânată inculpatului XXX de însăși inculpata XX, iar diferența de 500 lei a fost găsită cu ocazia efectuării flagrantului în sertarul biroului folosit de inculpatul XXX. Chiar dacă inculpata XX a afirmat că cei 500 lei au fost dați inculpatei XX, împreună cu niște acte medicale, s-a concluzionat corect că actele săvârșite de inculpata XX nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită deoarece martora XXX a arătat, în mod explicit, că suma a fost pretinsă de inculpatul XXX, că această sumă a fost înmânată inculpatului XXX, în două tranșe, mai întâi, 2000 lei, iar apoi 500 lei. Este adevărat că inculpata XX a purtat unele discuții cu inculpata XX și că a transportat acele acte medicale privind pe numitul XX, dar, pe de o parte, nu există nicio probă, în afara declarației martorei XX, că suma de 500 lei a fost pusă în acea mapă cu acte, iar pe de altă parte, chiar dacă suma a fost pusă în acea mapă, există un dubiu rezonabil că inculpata XX știa de acei bani, pe care nu și i-a însușit, aceștia fiind găsiți, așa cum rezultă din procesul-verbal de constatare a flagrantului, la inculpatul XXX.

Argumentele pentru susținerea cazului de casare prevăzut de art.385/9 pct.18 din Codul de procedură penală anterior au fost aceleași cu cele expuse la instanța de apel și - chiar în motivele scrise de recurs - s-a menționat că "soluția dispusă este rezultatul unei greșite interpretări a probelor administrate"; (pag.7 motive scrise), iar nu consecința unei "grave erori de fapt"; comisă de cele două instanțe. Înalta Curte a constatat că ambele instanțe, dispunând soluția criticată, nici nu au comis o "gravă eroare de fapt"; și nici nu au "interpretat greșit probele administrate";, făcând însă o corectă aplicare a regulii "in dubio pro reo";, constatând că probatoriul administrat nu a fost de natură să înlăture, cu privire la această acuzație, dubiul rezonabil, ca o consecință a respectării principiului prezumției de nevinovăție.

Neîntemeiată s-a apreciat a fi și critica referitoare la încadrarea juridică dată faptelor inculpaților cu referire la bunurile găsite în biroul acestora, mai precis în fișetul comun aflat în acest birou.

Pentru reținerea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art.254 alin.1 din Codul penal anterior cu aplicarea art.41 alin.2 din același cod, ar fi fost obligatoriu, printre altele, să se facă dovada - prin probatoriul administrat - că respectivele bunuri ar fi fost pretinse, acceptate, oferite, primite anterior îndeplinirii îndatoririlor de serviciu și în legătură cu aceste îndatoriri.

Or, în condițiile nedovedirii acestei condiții, instanța de apel corect a reținut, în temeiul aceleiași reguli "in dubio pro reo";, ca întemeiată, apărarea inculpaților, apărare constând în aceea că bunurile "ne-au fost lăsate de pacienți la plecarea din cabinet, spunând că sunt mici atenții";.

De altfel, varietatea sortimentală și valoarea fiecărui produs (pungi de cafea, ciocolate, cutii de bomboane, sticle de vin, pachet de țigări, etc.) sugerează în mod rezonabil temeinicia apărării inculpaților în sensul că le-au considerat "mici atenții";.

Cu toate acestea, mai ales din perspectiva naturii speciale a activității de serviciu a comisiei respective (Comisia de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap, pacienții prezentându-se pentru obținerea certificatului de încadrare în grad de handicap), s-a apreciat că inculpaților le era interzis să accepte, chiar și ulterior îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, primirea acestor bunuri, cu titlul de "mici atenții";, chiar dacă valoarea individuală a fiecăruia era relativ redusă.

Acesta a fost motivul pentru care, pe de o parte, instanța de apel a reținut infracțiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art.256 din Codul penal anterior cu aplicarea art.41 alin.2 din același cod, iar nu infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art.254 alin.1 din Codul penal anterior cu aplicarea art.41 alin.2 din același cod, iar pe de altă parte, a individualizat judiciar în modul arătat pedepsele aplicate (cuantum și modalitate de executare fără privare de libertate).

În sfârșit, Înalta Curte a apreciat că reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de textul incriminator (art.256 din Codul penal anterior), prin reținerea unor circumstanțe atenuante, este justificată și din perspectiva împrejurării că inculpații au recunoscut, încă de la primele declarații, primirea respectivelor bunuri, fiecare cu o valoare redusă, precum și condițiile în care au făcut această primire.

II. Asupra recursului declarat de inculpata XX:

Așa cum s-a arătat anterior, în baza art. 26 raportat la art. 254 alin. 1 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală anterior și art. 74 lit. a și c, art. 76 lit. d din Codul penal anterior, instanța de apel a condamnat inculpata XX la pedeapsa de 8 luni închisoare.

Conform art. 71 din Codul penal anterior s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b și c din același cod, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.81 din Codul penal anterior, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatei XX pe durata termenului de încercare de 2 ani și 8 luni stabilit potrivit art. 82 din același cod.

Înalta Curte a constatat că instanța de apel a aplicat două dispoziții legale (art.320/1 alin.7 din Codul de procedură penală și, respectiv, art.74 alin.1 lit.a și c din Codul penal anterior) care au avut ca efect juridic aplicarea unei pedepse de 8 luni închisoare - în modalitatea de executare fără privare de libertate -pentru săvârșirea unei infracțiuni cu grad ridicat de pericol social.

Critica inculpatei - care în recurs a susținut că se putea dispune achitarea sa în temeiul art.10 lit. b/1 din Codul de procedură penală anterior cu referire la art. 18/1 din Codul penal anterior - a fost, astfel, vădit neîntemeiată comparând faptele săvârșite - și pentru care a fost condamnată (fapte recunoscute necondiționat ca urmare a solicitării aplicării dispozițiilor art.320/1 din Codul de procedură penală anterior) - cu dispozițiile art. 18/1 din Codul penal anterior, care prevăd criteriile pe baza cărora organele judiciare pot reține că "fapta nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii";.

Astfel, conform art.18/1 din Codul penal anterior, "nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului, dacă este cunoscut";.

De asemenea, așa cum s-a menționat, deducerea duratei reținerii se poate dispune fără casarea hotărârilor atacate, deoarece, potrivit art.385/17 alin.4 cu referire la art.383 alin.2 din Codul de procedură penală anterior, în expunere și dispozitiv trebuie să se arate timpul care se deduce din pedeapsă.

III. Asupra recursurilor declarate de inculpatele XX și XXX:

În recurs, inculpata XXX a criticat decizia atacată pentru greșita aplicare a dispozițiilor art.334 din Codul de procedură penală anterior, greșita neaudiere în raport cu soluția de achitare dispusă la fond și în raport cu soluția de schimbare a încadrării juridice; de asemenea, a susținut că nu au fost indicate probele care dovedesc fapta pentru care a fost condamnată (fil.38-39, concluzii scrise).

Inculpata XX, în recurs, a criticat decizia atacată pentru greșita neaudiere în raport cu soluția de achitare dispusă la fond, greșita condamnare pe fondul lipsei probelor care dovedesc fapta respectivă, dar și pe fondul sarcinilor de serviciu avute (lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii), greșita dispoziție de confiscare a sumei de 51,53 lei cu privire la ea (fil.41-45, 60-64, concluzii scrise).

Așa cum s-a arătat, instanța de apel, în baza art. 256 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din același cod, cu reținerea art. 74 lit. a și art. 76 lit. e din Codul penal anterior, a condamnat pe inculpatele XX și XXX la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite în formă continuată.

În baza art. 71 din Codul penal anterior s-a interzis inculpatelor exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b și c din același cod, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.81 din Codul penal anterior s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate pe durata termenului de încercare de 2 ani și 5 luni, stabilit potrivit art. 82 din același cod.

S-au pus în vedere inculpatelor dispozițiile art. 83 din Codul penal anterior cu privire la condițiile revocării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal anterior s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

Înalta Curte a constatat că, pentru ambele inculpate, instanța de apel -chiar în condițiile reținerii dispozițiilor art.41 alin.2 din Codul penal anterior - a înțeles să dea eficiență juridică numai circumstanțelor atenuante, reducând pedeapsa sub minimul special de 6 luni închisoare prevăzut de textul incriminator al faptei.

Sub acest aspect, s-a apreciat că nu este întemeiată critica din recursul Ministerului Public cu privire la reducerea pedepsei sub minimul special de 6 luni închisoare, prevăzut de textul incriminator al faptei, cel puțin pe considerentul că acestea au recunoscut săvârșirea faptelor încă de la primele declarații.

De asemenea, Înalta Curte a apreciat că modalitatea de executare a pedepsei - fără privare de libertate - constituie o justă aplicare a principiului echilibrului între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale făptuitorului, pedepsele aplicate de instanța de fond fiind de natură - atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare - să realizeze scopul prevăzut de art.52 din Codul penal anterior.

Recursurile celor două inculpate au fost respinse, ca nefondate, pentru motivele ce se vor arăta:

Ambele inculpate au fost asistate de avocați aleși în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, la toate gradele de jurisdicție.

În cursul judecății în primă instanță, în prezența avocaților aleși, acestea au menționat expres "S-au găsit în fișet diverse bunuri, respectiv, cafea, ciocolată. Cunosc că au fost lăsate de anumite persoane care veneau în birou, însă nu pot preciza numele acestora. Aceste bunuri erau lăsate la plecare, când ieșea pacientul din birou. Noi observam aceste lucruri după terminarea activității"; (inculpata XX, care mai menționează, cu referire la atribuțiile de serviciu, că ea întocmea certificatul cu grad de handicap în baza raportului de evaluare pe care îl întocmea doctorul XXX); audiată la un alt termen, inculpata XX a menționat expres "Mențin în totalitate declarațiile date la parchet....în fișetul pe care-l foloseam eu, împreună cu dr. XXX și XXX au fost găsite câteva pungi de cafea, țigări, ciocolată. Nu cunosc proveniența acestor bunuri, însă cunosc faptul că, la sfârșitul consultației bănuiesc, aceste bunuri erau lăsate de către pacienți. ...Cunosc faptul că bunurile descoperite în fișetul comun se aflau de mai mult timp acolo, cred că din luna ianuarie 2009";.

În sfârșit, audiat de instanța de fond, în prezența avocatului ales, inculpatul XXX a menționat: "Cu privire la celelalte bunuri găsite în fișet, respectiv cafea, țigări, provin de la diferite persoane care veneau la cabinet, care erau lăsate după instrumentarea dosarului";.

În apel, la termenul din 10.02.2012, instanța de apel a adus la cunoștința inculpaților dispozițiile art.XI din OUG nr. 121/2011 cu referire la art.320/1 din Codul de procedură penală anterior, singurul inculpat care a înțeles să uzeze de aceste dispoziții legale fiind XX. Ceilalți 3 inculpați au precizat expres că nu doresc aplicarea dispozițiilor art.320/1 din Codul de procedură penală anterior (pag.2 - încheiere).

La termenul de judecată din 09.03.2012, instanța de apel a solicitat inculpaților să precizeze dacă doresc să dea declarații în fața acesteia, inculpații XXX, XX și XX arătând că își mențin declarațiile anterioare și nu doresc să facă noi declarații în fața instanței de apel.

Potrivit art.334 din Codul de procedură penală anterior, "dacă în cursul judecății se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea";.

În consecință, Înalta Curte a verificat dacă au fost respectate aceste obligații procesuale de către instanța de apel, reținându-se astfel următoarele:

Instanța de apel, prin încheierea din 20.04.2012, a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea punerii în discuție contradictorie a schimbării de încadrare juridică dată faptelor prin rechizitoriu, precizându-se expres în ce constau noile încadrări juridice.

La termenul din 4.05.2012, au fost prezenți inculpații XXX, XX și XXX, precum și apărătorii aleși ai acestora, fiind pusă în discuție noua încadrare juridică; avocații au pus ample concluzii cu privire la noua încadrare juridică, nefiind formulate cereri pentru amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării (avocații menționând expres acest lucru - pag.3 a încheierii). De asemenea, așa cum rezultă din încheierea din data de 4.05.2013, avocații aleși nu au solicitat administrarea altor probe cu privire la noua încadrare juridică și nici nu au solicitat reaudierea inculpaților cu privire la această nouă încadrare juridică a faptelor. Cauza a fost amânată, inclusiv la cererea avocaților, pentru clarificări cu privire la valorificarea produselor/bunurilor menționate în actele de urmărire penală (documentul solicitat de instanța de apel fiind depus ulterior - fil.126-127, 129).

La noul termen acordat, din 1.06.2012, când au avut loc dezbaterile în apel, au fost prezenți inculpații XXX, XX și XXX, precum și apărătorii aleși ai acestora. Și la acest termen, instanța de apel a repus în discuție eventuala schimbare a încadrării juridice a faptelor, avocații - în esență - menținându-și concluziile de la termenul anterior. Așa cum rezultă din încheiere, nici la acest termen avocații aleși nu au solicitat administrarea altor probe cu privire la noua încadrare juridică și nici nu au solicitat reaudierea inculpaților cu privire la această nouă încadrare juridică a faptelor, deși aveau posibilitatea să o facă dacă ar fi apreciat necesar din perspectiva apărării. Apărătorul ales al coinculpatelor XX și XXX a pus ample concluzii cu privire la ambele încadrări juridice (luare de mită și primire de foloase necuvenite), ambelor inculpate acordându-li-se ultimul cuvânt.

Față de cele arătate, Înalta Curte a apreciat ca neîntemeiate criticile recurentelor-inculpate cu privire la aplicarea dispozițiilor art.334 din Codul de procedură penală anterior, atât în ce privește respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale impuse de schimbarea încadrării juridice, cât și în ce privește ascultarea acestora în raport cu soluția de achitare dispusă de instanța de fond.

De altfel, s-a constatat că inculpatele au fost asistate de avocat ales, specialist în domeniul dreptului, astfel încât, în exercitarea drepturilor procesuale conferite de lege și în măsura în care acestea doreau să fie ascultate ori reascultate de instanța de apel, aveau posibilitatea, fie personal, fie prin avocat, să solicite acest lucru completului de judecată (art.301 din Codul de procedură penală anterior), instanța de apel conformându-se obligației prevăzute de art.378 alin.1/1 din Codul de procedură penală anterior la termenul de judecată din 09.03.2012, când a solicitat inculpaților să precizeze dacă doresc să dea declarații în fața sa, inculpații XXX, XX și XX precizând că își mențin declarațiile anterioare și că nu doresc să facă noi declarații în fața instanței de apel.

În fața instanței de recurs, cele două inculpate nu au făcut declarații suplimentare cu privire la faptele pentru care au fost trimise în judecată (fil.69, 70, 71).

Neîntemeiate au fost apreciate a fi și criticile referitoare la "neindicarea probelor"; sau la "lipsa probelor"; care dovedesc faptele pentru care instanța de apel a dispus condamnarea lor, respectiv infracțiunea de "primire de foloase necuvenite";.

Potrivit art.256 din Codul penal anterior, "primirea de către un funcționar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani";.

Din examinarea textului legal rezultă condițiile care trebuie îndeplinite; în sinteză, funcționarul - după ce a îndeplinit un act în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia - primește direct sau indirect bani sau alte foloase.

Or, Comisia de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap Gorj, la care pacienții se prezentau pentru obținerea certificatului de încadrare în grad de handicap, a fost condusă, până în ziua de 5.03.2009, de inculpatul XXX, medic specialist, în calitate de președinte. Cea de a treia etapă a procedurii impunea prezența pacienților la Comisia medicală condusă de inculpatul XXX (în calitate de medic specialist) din care făceau parte și inculpatele XX (inspector clasa I-a, grad profesional asistent), conform fișei postului secretarul comisiei, respectiv XX (inspector clasa I-as, grad profesional asistent). Inculpatul XXX analiza documentele medicale depuse de solicitanți și, dacă considera că persoana respectivă se încadrează într-un grad de handicap, făcea propunere de încadrare către Comisia de evaluare complexă (stabilea gradul de handicap și aviza prin semnătură și parafare) ce se întrunea zilnic, de luni până vineri, în jurul orelor 12,00, pentru stabilirea gradului de handicap, admiterea sau respingerea solicitării. Comisia de evaluare întrunită în plen pentru analiza propunerilor făcute de inculpat la comisia medicală era condusă de acesta, în calitate de președinte, având ca membrii martorii XX - medic specialist, XX - asistent social, XXXX - asistent social, XX - președinte al Asociației Surdo-Muților - Filiala Gorj și inculpata XX, în calitate de secretar. Certificatele de handicap erau redactate, la cererea inculpatului, de inculpatele XX și XX, care erau prezente în permanență în cabinetul folosit de inculpatul XXX (fișele posturilor pentru cei 3 coinculpați fiind depuse la dosarul de urmărire penală - fil. 170, 171-172 și173-174).

În consecință, s-a constatat că în mod legal și temeinic instanța de apel a apreciat că bunurile găsite în fișetul existent în încăperea în care își desfășurau activitatea coinculpații XXX, XX și XXX au fost primite de acești funcționari după ce au îndeplinit un act în virtutea funcției lor și la care erau obligați în temeiul acesteia.

S-a reținut că este lipsită de rezonabilitate apărarea inculpatelor în sensul că nu se știe în considerarea cărui motiv bunurile erau lăsate de către pacienți/solicitanți, că ar fi fost lăsate numai coinculpatului XXX ori că nu aveau nicio legătură cu atribuțiile de serviciu ale coinculpaților.

Inculpata XX, în fața instanței de fond, a arătat că bunurile "...au fost lăsate de anumite persoane care veneau în birou, însă nu pot preciza numele acestora. Aceste bunuri erau lăsate la plecare, când ieșea pacientul din birou. Noi observam aceste lucruri după terminarea activității. Chiar și coinculpata XXX, în fața instanței de fond - după ce a precizat că menține declarațiile date în cursul urmării penale - a arătat că "în fișetul pe care-l foloseam eu, împreună cu dr. XXX și XXX au fost găsite câteva pungi de cafea, țigări, ciocolată. Nu cunosc proveniența acestor bunuri, însă cunosc faptul că, la sfârșitul consultației bănuiesc, aceste bunuri erau lăsate de către pacienți";.

În cursul judecății la instanța de fond, coinculpații și-au "nuanțat"; declarațiile, însă s-a constatat că, în cursul urmăririi penale, în prezența avocaților aleși, aceștia au fost mai expliciți, arătând că bunurile proveneau de la pacienții evaluați, că aceștia le aduceau cu ocazia evaluării, că aceste bunuri au fost găsite în fișetul pe care îl foloseau în comun, că au folosit toți trei din ele - se făcea cafea și se servea ciocolată, recunoscând că erau primite de la pacienți, le foloseau toți cei trei membri ai comisiei, știind că sunt aduse de pacienți ca "mici atenții"; (declarații inculpată XX - fil.253-254, 255-256, 257, 259-260, 261); de altfel, inculpata XX, în prezența avocatului ales, a menționat "recunosc faptele pentru care sunt cercetată"; (fil.261 v). De asemenea, inculpata XX, în cursul urmăririi penale, în prezența avocatului ales, a menționat că bunurile au fost aduse de persoanele care au solicitat încadrarea în grad de handicap, că au fost lăsate pe biroul din încăpere, că fișetul era folosit de toți cei trei coinculpați, că le-au folosit ea și coinculpata XX, recunoscând că "foloseam și noi știind că sunt mici atenții"; (declarații inculpata XX - fil.305-306, 307-308 v, 316-317, 318-319, 320-322-324).

În sfârșit, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, ambele coinculpate, în prezența avocatului ales, au arătat că recunosc că au primit de la diverși pacienți, împreună cu ceilalți membri ai comisiei medicale, bunuri pe care le-au considerat "mici atenții"; (fil.325, 262 d.u.p.).

Declarațiile celor două coinculpate s-au coroborat cu declarațiile date, în prezența avocaților aleși, de coinculpatul XXX, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, acesta menționând, în sinteză, că diverși pacienți care s-au prezentat la începutul anului la cabinet, la plecare, au lăsat o mică atenție constând în cafea sau ciocolată, din care a folosit împreună cu ceilalți membri ai comisiei (fil.337-339, 341-342, 345-346 d.u.p., respectiv, fil.72-73 d.p.i.). Primirea unor bunuri, de natura celor menționate, a fost confirmată și de martorul XX - președintele Asociației de Surdo-Muți din Gorj, autorizat ca interpret pentru persoanele cu handicap - acesta afirmând în declarația dată în cursul urmăririi penale: "Comisia medicală compusă din XXX-președinte, Ciocan și XXX-secretară, a primit de nenumărate ori de la pacienți bunuri constând în cafea, ciocolată, băuturi alcoolice etc., observându-i cum le transportau la mașinile personale, de multe ori aici fiind folosită XX - o femeie de serviciu în policlinică, o apropiată a acestora, care aducea dosare de la diverși pacienți din zona Cloșani - Padeș, constatând în ultima perioadă că trata direct cu XX, care părea intermediarul dintre Luca și XXX"; (fil. 157 d.u.p.), chiar dacă martorul a revenit în fața instanței (fil.608) asupra acestor paragrafe din declarația anterioară, însă motivarea revenirii este lipsită de temeinicie (nu ar fi citit declarația deoarece procurorul s-ar fi grăbit, i-ar fi fost frică de procuror, declarația nu a fost scrisă de el).

S-a reținut că, potrivit art.86 din Codul de procedură penală anterior, dispozițiile art.71-74 din același cod se aplică în mod corespunzător și la ascultarea martorului. Or, conform art.73 alin.1 din Codul de procedură penală anterior, declarația se consemnează în scris, se citește acestuia sau, dacă cerere, i se dă să o citească și, în final, dacă este de acord cu conținutul ei, o semnează pe fiecare pagină și la sfârșit. Declarația martorului XX, dată în cursul urmăririi penale (fil.155-157), este consemnată de procuror pe formular tipizat "Declarație de martor";, înseriat, prin dactilografiere, ascultarea având loc între orele 10.30-11.05, neexistând aspecte rezonabile care să sugereze temeinicia afirmațiilor martorului cu privire la condițiile în care s-a făcut ascultarea, consemnarea celor declarate și semnarea înscrisului (declarației).

Față de cele arătate, Înalta Curte a apreciat legală și temeinică concluzia instanței de apel în sensul că este dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că bunurile respective, găsite în fișetul comun al comisiei, au fost aduse de pacienții care veneau la evaluarea medicală, că acestea au fost date în considerarea îndeplinirii de către membrii comisiei a atribuțiilor de serviciu (după ce aceștia au îndeplinit un act în virtutea funcției lor și la care erau obligați în temeiul acesteia) și că "beneficiau"; toți trei de respectivele bunuri, cei 3 inculpați fiind pe deplin conștienți de proveniența lor și de rațiunea pentru care erau aduse și înmânate de către pacienți. A fost lipsită de relevanță juridică împrejurarea că nu a fost identificată fiecare persoană (pacient) care a dat fiecare bun găsit în fișetul comun al coinculpaților, fiind esențial că inculpații au conștientizat că acestea au fost aduse de pacienții care veneau la evaluarea medicală, că au fost date/primite în considerarea îndeplinirii de către membrii comisiei a atribuțiilor de serviciu, cu titlul de "mici atenții"; (după ce aceștia au îndeplinit un act în virtutea funcției lor și la care erau obligați în temeiul acesteia) și că "beneficiau"; toți trei de respectivele bunuri, cei trei coinculpați fiind astfel pe deplin conștienți de proveniența lor și de rațiunea pentru care erau aduse și înmânate de către pacienți.

În consecință, afirmația din motivele de recurs în sensul că cele două inculpate nu ar fi recunoscut niciodată săvârșirea faptelor de primire de foloase necuvenite a fost apreciată ca vădit neîntemeiată, după cum neîntemeiată a fost și afirmația acestora în sensul că instanța de apel ar fi dat relevanță numai declarațiilor date în cursul urmăririi penale. În esență, declarațiile date în cursul judecății nu contrazic pe cele date în cursul urmăririi penale, ci numai le "nuanțează"; pe primele cu scopul înlăturării sau atenuării răspunderii penale.

A fost avut în vedere că nicio dispoziție legală nu prevede obligația înlăturării declarațiilor date în cursul urmăririi penale motivat prin simplul fapt că inculpatul sau martorul revine asupra acestora în cursul judecății; revenirea asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale - mai ales că în prezenta cauză învinuitele/inculpatele au fost cercetate în stare de liberate și au beneficiat, permanent, de asistența calificată a unui avocat ales - trebuie să fie rezonabil motivată de inculpate, în caz contrar întreaga activitate de urmărire penală (care în sistemul de drept penal român este deosebit de amplă și însoțită de un complex de drepturi și garanții procesuale) ar fi lipsită de utilitate și eficiență juridică.

În acest context, Înalta Curte a menționat și dispozițiile art.70 alin.2 din Codul de procedură penală anterior care prevăd că, dacă - după ce i se aduce la cunoștință învinuitului/inculpatului că are dreptul să refuze darea unor declarații în fața organului judiciar, putând invoca "dreptul la tăcere"; - acesta este totuși de acord să fie ascultat, ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lui. Or, așa cum rezultă din actele de urmărire penală, după aducerea la cunoștință a acestor dispoziții legale, ambele învinuite/inculpate, cercetate în libertate, în prezența avocatului ales, au fost de acord să fie ascultate, iar aceste declarații - potrivit legii - pot fi folosite și împotriva lor. Prezența avocatului/avocaților ales/aleși la ascultarea învinuitelor/inculpatelor XX și XXX este de natură să înlăture orice dubiu cu privire la respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale cu ocazia audierilor în cursul urmăririi penale, respectiv cu privire la conținutul declarațiilor existente în dosarul de urmărire penală.

În fine, s-a constatat neîntemeiată și critica referitoare la confiscarea sumelor de câte 51,33 lei, această dispoziție fiind consecința condamnării pentru infracțiunea de primire de foloase necuvenite și a aplicării dispozițiilor art.256 alin.2 din Codul penal anterior.

Examinând cererea de revizuire formulată de petentă și precizată, în sensul că aceasta vizează decizia pronunțată în apel, din prisma dispozițiilor art. 465 alin. 1 C. pr. pen, Curtea de Apel o găsește nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 465 alin. 1 C. pr. pen, hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care CEDO a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluționării amiabile a litigiului dintre stat și reclamanți, pot fi supuse revizuirii, dacă vreuna dintre consecințele grave ale încălcării Convenției și a protocoalelor adiționale la aceasta continuă să se producă și nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Curtea constată că nu sunt îndeplinite cumulative cerințele textului de lege pentru admiterea cererii de revizuire.

Chiar dacă revizuenta a făcut dovada existenței unei hotărâri în care CEDO a luat act de soluționarea amiabilă a litigiului dintre stat și reclamantă, consecințele grave ale încălcării Convenției și a protocoalelor adiționale la aceasta nu mai continuă să se producă și în prezent.

Astfel, deși petenta a fost condamnată în apel pe baza probelor avute în vedere de prima instanță la pronunțarea soluției de achitare, respectiv condamnarea petentei s-a dispus în apel fără administrarea de noi probe sau readministrarea celor reținute de tribunal (soluția de condamnare fiind menținută și în recurs), constatăm că, față de data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare - 26.02.2013, când a fost pronunțată în recurs decizia penală nr. 677/2013, termenul de încercare de 2,5 ani stabilit în baza art. 82 alin. 1, 3 din vechiul C. pen pentru pedeapsa de 5 luni închisoare, s-a împlinit la data de 26.07.2015, dată la care, potrivit disp. art. 86 din vechiul C. pen. rap. la art. 15 alin. 1, 2 din Legea nr. 187/2012, a intervine reabilitarea de drept a revizuentei.

Așadar, intervenind reabilitarea de drept a petentei, nu mai este îndeplinită condiția cerută de art. 465 alin. 1 C. pr. pen, respectiv niciuna din consecințele grave ale încălcării Convenției și protocoalelor nu mai continuă să se producă.

Prin prisma considerentelor mai sus expuse, urmează ca, în temeiul art. 465 alin. 9, 10 C. pr. pen, să respingem ca nefondată cererea de revizuire formulată de petenta XX împotriva deciziei penale nr. 49/A/08.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dos. nr. 2976/95/2009, definitivă prin decizia penală nr. 677/26.02.2013 pronunțată de ÎCCJ.

În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen, vom obliga revizuenta la 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. 6 C. pr. pen, suma de 260 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată Baroului Mureș din fondurile Ministerului Justiției.

Văzând și Decizia nr. 2/02.02.2014 dată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în dos. nr. 30/1/2014/HP/P, prezenta decizie este supusă căii de atac a recursului, în forma și reglementarea prevăzută de lege la data judecării recursului inițial.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Revizuirea în cazul hotărârilor curţii europene a drepturilor omului. îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii pentru admiterea cererii de revizuire