Rezoluţiune contract Contracte

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PODU TURCULUI

Dosar nr. 1132/829/2012

SENTINŢA CIVILĂ NR. 58/2013

Şedinţa publică de la 16.01.2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE –

Cu participare :

GREFIER –

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant D.M. şi pe pârât D.G., pârât D.I., având ca obiect”rezoluţiune contract”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns reclamanta D.M., asistată de avocat Alexa Angela Serafina şi martorii B. C., P. V., lipsă fiind pârâţii D.G., D.I..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanţei următoarele :

- procedura de citare este legal îndeplinită, după care :

S-a procedat la audierea martorilor B.C., P.V., sub prestare de jurământ, depoziţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.

Apărătorul reclamantei, avocat Alexa Angela depune la dosarul cauzei interogatorii pentru cei doi pârâţi şi un set de acte medicale : certificat medic al nr. 561/08.10.2012, bilet de ieşire din spital FO 1842/25.04.2002, bilet de ieşire din spital FO 1263/12.05.1995, două facturi fiscale, foaie depunere numerar, chitanţele nr. 003549/09.01.2012, 6832669/01.02.2007.

Acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantei, avocat Alexa Angela Serafina, având cuvântul, solicită admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată. Solicită a se dispune rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea obligaţiei de întreţinere pre văzută în contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. ___ şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului menţionat. Reclamanta a încheiat cu nepotul său un contract de vânzare – cumpărare cu clauză de uzufruct viager şi întreţinere. De când au încheiat acel contract nepotul şi soţia acestuia nu au mai trecut pe la reclamantă pentru a-i oferi sprijin şi ajutor. Singurul sprijin al reclamantei, aşa cum rezultă şi din depoziţiile martorilor audiaţi azi în instanţă sunt vecinii şi fiul acestei, pe nume Emil, care locuieşte la Bîrlad. În prezent ambii pârâţi sunt plecaţi din ţară, însă nu a existat nici o înţelegere între fiul reclamantei, Emil şi nepotul acesteia de a rămâne în grija fiului până se întoarce nepotul în ţară. Faţă de toate aceste aspecte, solicită admiterea acţiunii. Nu solicită cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

?????

I N S T A N Ţ A

Deliberând

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Podu Turcului sub nr. 1132/829/10.10.2012, reclamanta D.M. a chemat în judecată pe pârâţii D.G. şi D.I., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună rezoluţiunea contractului autentificat sub nr.___ pentru neexecutarea obligaţiei de întreţinere prevăzută în acest contract.

În motivare, reclamanta a arătat că a încheiat cu nepoţii săi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. ___ la B.N.P. „Burbulea Dumitru”. În acest contract au fost stipulate următoarele clauze:

- dreptul de uzufruct viager în favoarea reclamantei pentru apartamentul ce a făcut obiectul contractului, situat în com. ___, jud. Bacău,

- obligaţia pârâţilor de a efectua, după decesul reclamantei cheltuielile creştineşti conform datinilor şi obiceiurilor locale

- obligaţia pârâţilor ca pe timpul vieţii reclamantei să o ajute cu tot ceea ce îi va fi necesar când se va afla în nevoie.

Această ultimă clauză face să fim în prezenţa unui contract de întreţinere, scopul urmărit de părţi la încheierea lui fiind de uzufruct viager şi întreţinere.

Mai arată reclamanta că este în vârstă de 79 de ani şi suferă de afecţiuni multiple, afecţiuni care i-au lăsat indiferenţi pe pârâţi, care nu i-au acordat nici un fel de sprijin în rezolvarea problemelor de sănătate.

Clauza prevăzută în contract cu privire la obligaţia pârâţilor de a-i acorda ajutor de câte ori are nevoie nu este îndeplinită de aceştia, neştiind în momentul de faţă unde se află.

În dovedire, reclamanta a depus la dosar copie după contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. ____ la B.N.P. „Burbulea Dumitru” şi a solicitat proba cu înscrisuri, martori şi interogatoriul pârâţilor.

Pârâţii, legal citaţi, nu au depus întâmpinare şi nu s-au prezentat în faţa instanţei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. ____ la B.N.P. „Burbulea Dumitru”, reclamanta D.M. a vândut, sub rezerva uzufructului viager pentru sine, pârâtului D.G., căsătorit cu pârâta D.I., imobilul proprietatea sa, compus dintr-un apartament, alcătuit din trei camere, un hol, o bucătărie, o baie, debara şi dependinţe, situat în com. ----, str. ---, bl. 9, sc.A, parter, ap. nr.3, jud. Bacău. Preţul vânzării pe care părţile l-au convenit a fost de 80.000.000 lei (ROL) – 8.000 lei (RON), sumă pe care vânzătoarea a primit-o integral de la cumpărător, urmând ca dobânditorul să intre în stăpânirea de drept de la data încheierii contractului şi în stăpânirea de fapt după decesul vânzătoarei, obligându-se ca la acea dată să îi facă cele creştineşti conform datinilor şi obiceiurilor locale, suportând toate cheltuielile.

Cumpărătorul-pârât s-a arătat de acord cu toate clauzele contractului, obligându-se ca pe timpul vieţii vânzătoarei-reclamante să o ajute cu tot ce-i va fi necesar când se va afla în nevoie, clauză care nu transformă însă contractul într-unul de întreţinere, contract în temeiul căruia una din părţi transmite celeilalte proprietatea unuia sau mai multor bunuri, în schimbul obligaţiei pe care aceasta şi-o asumă de a-i presta în natură cele necesare traiului, pe tot timpul vieţii debitorului întreţinerii.

Instanţa apreciază că între părţi s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu rezerva uzufructului viager pentru vânzătoarea-reclamantă. Astfel, faţă de obiectul contractului, respectiv nuda proprietate a unui apartament în suprafaţă de 61,86 m.p., situat în comuna Podu Turcului, raportat la preţul de 8.000 de lei, plătit în anul 2002 este neîndoielnic faptul că părţile au avut în vedere un contract de vânzare-cumpărare şi nu unul de întreţinere, preţul reprezentând mai mult de jumătate din valoarea bunului înstrăinat. De altfel, contractul încheiat a fost numit „contract de vânzare-cumpărare” şi nu „contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere”, notarul stabilind natura juridică a contractului ţinând seama de voinţa părţilor. Clauza a cărei nerespectare o invocă reclamanta este una destul de vagă („pe timpul vieţii acesteia să o ajut cu tot ce-i va fi necesar când se va afla la nevoie”) şi nu reglementează o obligaţie concretă de întreţinere ce presupune efectuarea menajului, a cumpărăturilor, prepararea hranei, îngrijirea personală a întreţinutului, asistenţa medicală a acestuia.

Mai mult decât atât, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză reiese că reclamanta este îngrijită în mod corespunzător de fiul său, care îi cumpără medicamente, o vizitează des, îi aduce mâncare, astfel că nu se poate susţine că reclamanta a fost sau se află în nevoie; nici reclamanta şi nici martorii nu au învederat instanţei că bătrâna a cerut ajutor pârâţilor, iar aceştia au refuzat-o, faptul că au plecat în străinătate neconstituind o încălcare a obligaţiei de ajutor, de vreme ce în contract nu s-a stipulat în sarcina acestora o obligaţie concretă.

În aceste condiţii, instanţa apreciază că atitudinea pârâţilor care nu se interesează de soarta reclamantei, astfel cum au relatat martorii nu constituie o neexecutare culpabilă a obligaţiei de întreţinere, dat fiind că contractul încheiat de părţi a fost unul de vânzare-cumpărare, astfel că instanţa va respinge acţiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge acţiunea formulată de reclamanta D. M., domiciliată în comuna ____, strada ___, bl___, sc. A, parter, judeţul Bacău, în contradictoriu cu pârâţii D. G. D.I. ambii din ____, strada ___, nr. ___ bl. __, sc. ___, ap. ___, judeţul Vaslui, ca nefondată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 16.01.2013.

Preşedinte, Grefier ,

Red/tehnored. 5 ex.

DMC/PA

29.01.2013

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rezoluţiune contract Contracte