Rolul activ al instanţei. Jurisprudență Organizare judecătorească

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Tribunalul MARAMUREŞ-Secţia I civilă Decizie nr. 220/R din data de 10.06.2015

Din modalitatea de exprimare reliefată de consemnările din încheierile de ședință aflate la dosar, se constată că prima instanță nu a pus în discuție și nu a lămurit, cu respectarea principiilor contradictorialității, oralității, nemijlocirii, care guvernează procesul civil, cadrul procesual și obiectul acțiunii.

În condițiile în care s-a contestat de către recurenți calitatea de părți și respectiv de moștenitori ai pârâților nou introduși - prin precizarea de acțiune - în cauză, astfel cum s-a consemnat în încheierile de ședință de la filele 85, 96, 98, prima instanță se impunea să pună în discuție, cu respectarea principiilor oralității, contradictorialității, nemijlocirii, aspectele vizând natura obiectului cauzei dedus judecății și cadrul procesual, calitatea procesuală a părților nou introduse în cauză.

În ceea ce privește natura contractului a cărui rezoluțiune se solicită: contractul va fi de întreținere dacă prestația în bani reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea bunurilor înstrăinate.

Dacă obligația principală este prestația întreținerii, contractul va fi de întreținere, chiar dacă în contract s-a stipulat prețul imobilului înstrăinat.";

DECIZIA CIVILĂ NR. 220/R/10 IUNIE 2015

Prin sentința civilă nr. 148/23.01.2015 pronunțată de către Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr. 1422/307/2011 a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul S V, în contradictoriu cu pârâții D V și D M, B F, B G, , B V, S R, , B A, , B I.

S-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare cu clauză întreținere încheiat între reclamant și pârâții D V și D M la data de 21.04.2008, având ca obiect: casa, grajd cu bucătărie de vară, colejnă și un saivan pentru oi, suprafața de teren de 5770 mp situat în Sighetu Marmației, str. Valea Hotarului nr.267, teren arabil cu suprafața de 1400 mp din locul numit"; După Iza";, teren fâneață în suprafață de 1530 mp situat în locul Insula Grdan, precum și bunurile mobile ce se găsesc pe lângă casă.

S-a constatat că reclamantul a renunțat la judecată cu privire la cererea privind constatarea nulității absolute a antecontractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere din data de 21.04.2008.

S-au respins excepțiile invocate de către pârâții D V și D M, prin întâmpinare.

Au fost obligați pârâții D V și D M, în solidar să plătească reclamantului suma de 1120,00 lei cheltuieli de judecată.

Au fost obligați pârâții D V și D M, să plătească în favoarea statului suma de 2211,00 lei reprezentând ajutorul public judiciar sub forma scutirii reclamantului de la plata taxei judiciare de timbru de care a beneficiat reclamantul prin încheierea din ședința camerei de consiliu din data de 03.08.2011.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată sub dosarul nr. 1422/307/11.05.2011, reclamantul S V a solicitat în contradictoriu cu pârâții D V și D M, ca instanța să constate nulitatea absolută a convenției încheiate între acesta împreună cu soția sa care a decedat și pârâții, datată 21.04.2008, prin care au fost înstrăinate construcțiile și terenurile în schimbul întreținerii.

În motivele prezentate reclamantul a arătat următoarele aspecte:

- La data de 21.04.2008 s-a încheiat o convenție prin care reclamanții au dat pârâților casa și anexele gospodărești situate în Sighetu Marmației, str. Valea Hotarului, nr.267, cu terenurile aparținătoare cu obligația întreținerii.

- După încheierea convenției soția reclamantului a mai trăit o lună de zile.

- Pârâta nu a acordat îngrijirile și cheltuielile de înmormântare defunctei, deși exista relația de rudenie.

- După ce soția reclamantului a decedat, acestuia nu i-au fost acordate îngrijirile necesare conform clauzelor din contract.

- Cumpărătorii nu au achitat prețul stipulat în convenție, astfel că vânzarea este lovită de nulitate absolută.

- Potrivit dispozițiilor art. 1 și 2 din Legea nr. 247/2005, înstrăinarea și dobândirea prin acte juridice între vii neîncheiate în formă autentică atrage nulitatea absolută.

- Partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract.

Ca temei de drept s-a invocat art.1 și 2 din Legea nr. 247/2005.

Reclamantul S V a formulat o acțiune civilă în dosarul nr. 3619/307/07.12.2011, prin care a solicitat ca instanța să dispună rezoluțiunea convenției încheiate la data de 21.04.2008, denumită contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere.

În motivele prezentate reclamantul a arătat după ce a fost încheiată convenția soția acestuia a trăit două luni, iar în această perioadă pârâții nu a prestat îngrijirile necesare.

După ce soția reclamantului a decedat, pârâții nu au acordat îngrijirile necesare reclamantului, iar pârâta era plecată mai mult în Italia.

Se precizează că pârâta a consumat băuturi alcoolice, a venit în locuința reclamantului și l-a bătut.

Ca temei de drept s-a invocat art.1549, 1550 și 1552 din codul civil.

Prin încheierea din ședința publică din data de 01.02.2012, instanța sesizată ulterior a pus în discuție și a admis excepția de conexitate, a cauzei înregistrate ulterior sub dosarul nr. 3619/307/2011, la dosarul nr. 1422/307/2011, în temeiul art.164, al.1 din vechiul cod de procedură civilă.

Cu privire la cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a convenției de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere, pârâții au depus note de ședință la fila 25, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, pe temeiul de drept menționat, respectiv Titlul X din Legea nr.247/2005. În altă ordine de idei nu s-a menționat care este cauza de nulitate, privind fondul acesteia.

La fila 76, reclamantul a depus o cerere de chemare în judecată a altor persoane, B F, B G, B V, S R și B A, în calitate de pârâți și moștenitori ai soției sale decedate. În conținutul acesteia s-a precizat că se renunță la cererea privind constatarea nulității absolute a convenției de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere încheiată la data de 21.04.2008, iar pe cale de consecință se susține doar cererea din dosarul conexat cu obiectul privind rezoluțiunea convenției prezentate mai sus.

Reclamantul a precizat că are calitate procesuală pasivă și pârâtul B I, fiind moștenitor al defunctei S A.

Acești pârâți chemați în judecată, în calitate de moștenitori ai defunctei întreținute, pentru opozabilitate, fiind legal citați nu și-au exprimat poziția procesuală.

În dosarul conexat 3619/307/2011, pârâții D V și D M, au depus întâmpinare, prin care au invocat următoarele excepții: inadmisibilitatea acțiunii în baza textelor menționate în cerere deoarece actul fiind încheiat sub dispozițiile vechiului cod civil, acestea sub aplicabile în speță; excepția de nechemare în judecată a tuturor persoanelor; excepția lipsei dreptului la acțiune în ceea ce privește rezoluțiunea care ar aparține defunctei S A; excepția prescripției de 3 ani care a început să curgă de la data încheierii convenției. Cu privire la apărările de fond s-a precizat că se vor depune ulterior.

Din probele de la dosar s-a reținut că între reclamant și fosta soție S A, care a decedat la data de 13.06.2008, s-a încheiat antecontractul intitulat de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere. În conținutul acestuia se prevede că obiectul actului, este o vânzare a casei, grajdului și bucătăriei de vară, colejna și un saivan pentru oi, plus suprafața de 5770 mp teren, situate în Sighetu Marmației, str. valea Hotarului, nr.267, precum și terenurile, de natură arabil cu suprafața de 1400 mp din locul numit"; După Iza";, suprafața de 1530 mp fâneață din locul numit " Insula Grdan"; și toate bunurile mobile de lângă casă.

Prețul de vânzare a fost stabilit la suma de 80.000,00 lei, din care vânzătorii au primit suma de 20.000,00 lei, iar pentru restul de valoare de 60.000,00 lei pârâții D V și D M s-au obligat la prestarea întreținerii pe tot timpul vieții vânzătorilor.

Cu privire la legea aplicabilă antecontractului încheiat la data de 13.06.2008, instanța va avea în vedere în principal dispozițiile art.102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind codul civil, astfel contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.

Art.6, al.2 din NCC, prevede despre aplicarea în timp a legii civile, că actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de lege în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.

Pentru delimitarea față de vânzare, deoarece în speță, bunurile au fost înstrăinate ( sau s-a promis înstrăinarea lor în viitor) în schimbul întreținerii și a unei sume de bani, se pune problema rezolvării naturii juridice a contractului, ceea ce înseamnă a se stabili obligația principală, respectiv scopul urmărit de către părți la încheierea contractului. S-a precizat că în situația în care prestația în bani reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea bunului sau bunurilor înstrăinate, contractul va fi de întreținere, întrucât natura contractului nu poate fi dublă( de vânzare și de întreținere). Dacă obligația principală a dobânditorului este prestarea întreținerii, contractul va fi de întreținere, chiar dacă în contract s-a stipulat prețul imobilului înstrăinat, această împrejurare fiind irelevantă și nu poate modifica natura juridică a contractului ( Tribunalul Suprem, S.Civ., decizia nr. 121/1984).

În consecință instanța apreciază că antecontractului este de întreținere, obligația principală fiind de întreținere, iar legea aplicabilă acestuia este codul civil din anul 1864.

Instanța a avut în vedere și aspectul invocat de către pârâții D V și D M prin întâmpinare, prin excepția de la lit.";c";, respectiv că dreptul la acțiune în rezoluțiunea din partea defunctei S M, putea fi solicitat doar de aceasta în timpul vieții, iar nefiind transmisibil nu poate fi recunoscut reclamantului.

Astfel s-a apreciat în acord cu doctrina și jurisprudența că în situația în care în contract există o pluralitate de părți, mai mulți creditori și sau debitori, obligația de întreținere este indivizibilă, activ și pasiv. Drept urmare în caz de pluralitate de creditori, ea nu este considerată îndeplinită dacă nu s-a executat, integral, față de toți creditorii, întinderea și valoarea prestației fiind în funcție de necesitățile și durata vieții tuturor creditorilor. Drept consecință a indivizibilității, neexecutarea față de unul dintre creditori poate determina rezoluțiunea întregului contract, iar nu "pro parte";, pentru cota- parte din bun ce a aparținut creditorului față de care obligația nu a fost executată sau proporțional cu numărul creditorilor neîntreținuți.

Decesul creditoarei întreținute S M, la data 13.06.2008, nu poate avea ca efect desființarea contratului doar în ceea ce privește cota parte prezumată de 1/2 din bunurile comune ale soților, respectiv pentru reclamant care a introdus acțiunea în rezoluțiune, pe considerentul că defuncta nu a intentat acțiunea în timpul vieții, prin aplicarea principiului indivizibilității prezentat mai sus.

Apreciind probele testimoniale și înscrisurile depuse la dosar, instanța consideră că pârâții D V și D M nu și-au îndeplinit obligația de întreținere conform clauzelor contractuale după decesul soției acestuia S M, iar pârâta D M a exercitat acte de violență față de întreținut. Instanța a realizat o apreciere globală a aspectelor de fapt prezentate de martorii audiați în cauză și prin coroborarea înscrisurilor, astfel că rezultă fără dubiu că între reclamant, în calitate de creditor al întreținerii și pârâții debitori D V și D M, a intervenit o deteriorare a componentei psihologice a întreținerii și ca urmare relațiile s-au deteriorat, pârâții nu au mai avut interes în acordarea întreținerii, iar reclamantul a fost suspus la violențe.

Pe cale de consecință acțiunea în rezoluțiune a reclamantului este admisibilă în raport de dispozițiile art. 1020 din codul civil din anul 1864, pe considerentul că prestația de întreținere are un caracter succesiv, iar debitorul este de drept în întârziere conform art. 1079 din codul civil din anul 1864.

Deteriorarea relației de întreținere, atât în ceea ce privește componenta psihologică cât și aceea materială efectivă de întreținere, s-a produs la începutul anului 2009, astfel că nu sunt incidente dispozițiile prevăzute de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind termenul general de prescripție extinctivă de 3 ani.

Contractul de întreținere are un caracter aleatoriu, iar neexecutarea obligației de întreținere are ca efect rezoluțiunea întregului contract, astfel că toate bunurile urmează să revină în patrimoniul reclamantului (prin antecontractul încheiat nu s-a transmis proprietatea asupra bunurilor menționate în convenție), iar valoarea întreținerii nu se va restitui. Soluția contrară ar duce la imposibilitatea pentru beneficiarul întreținerii de a cere rezoluțiunea contractului din culpa debitorului ori de câte ori valorile primite cu titlu de întreținere (capitalizate) ar egala valoarea bunului sau bunurilor ori ar depăși-o.

S-a apreciat că s-ar ajunge astfel la înlăturarea efectelor aleatorii ale contractului, dându-se posibilitatea debitorului de rea-credință să înceteze prestarea întreținerii ori de câte ori valoarea prestațiilor efectuate depășește valoarea bunului primit ( decizia de îndrumare nr.3/1987, T.S.).

În concluzie instanța a admis acțiunea în temeiul art.1020 din codul civil din anul 1864, cu consecința rezoluțiunii antecontractului încheiat la data de 21.04.2008, nemaifiind obligația de a face în sarcina reclamantul privind transmiterea în viitor a dreptului de proprietate asupra bunurilor ce face obiectul aceste convenții, iar acestea vor reveni în patrimoniul său libere de orice sarcini.

Rezoluțiunea nu va avea ca efect restituirea prestațiilor efectuate și nici suma plătită de către pârâții D V și D M, reclamantului și soției decedate.

Referitor la excepțiile invocate de către pârâții D V și D M, prin întâmpinare, acestea au fost respinse ca nefondate, pentru considerentele care au fost expuse mai sus.

Instanța a constatat că reclamantul a renunțat la judecată cu privire la cererea prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a convenției încheiate la data de 21.04.2008, în temeiul art. 246, al.1 din vechiul cod de procedură civilă.

În temeiul art.274 și 276 din vechiul cod de procedură civilă, pârâții D V și D M, au fost obligați să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1120,00 lei reprezentând onorariu avocațial.

În temeiul art.19, al.1 din OUG nr.51/2008 modificată, pârâții D V și D M, au fost obligați să plătească statului suma de 2211,00 lei reprezentând taxa judiciară de timbru de care a fost scutit reclamantul în urma admiterii cererii de ajutor public judiciar.

Împotriva sentinței civile nr. 148/23.01.2015, pronunțate de către Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr. 1422/307/2011, în termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă 1865, au formulat recurs recurenții-pârâți D V și D M, solicitând în principal, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 5 C.pr.civ. 1865, admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 148 din 23.01.2015 și trimiterea cauzei în rejudecare, instanței de fond și în subsidiar, admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii cererii în rezoluțiune formulată de reclamant, a obligării pârâților la cheltuieli de judecată față de reclamant și la plata către stat a sumei de 2211,00 lei, reprezentând ajutor public judiciar, în principal, ca o consecință a admiterii excepției de prescripție a dreptului material la acțiune, dar și în urma examinării pe fond, a sentinței recurate.

Pentru cererea subsidiară din recurs, solicită cheltuieli de judecată la fond și în recurs.

În sensul solicitărilor din recurs, solicită a se avea în vedere dispozițiile art.304 pct. 6,7,8 și 9 C.proc.civ. 1865, precum și dispozițiile art. 3041 C.proc.civ. 1865.

În motivele de recurs, recurenții au arătat că, în opinia acestora nelegal instanța de fond a constatat că reclamantul a renunțat la cererea de constatare a nulității absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere din 21.04.2008, deoarece precizările de acțiune ce conțin renunțarea la capătul de cerere privind nulitatea absolută a convenției sunt semnate de avocat, or, raportat la dispozițiile art. 246 alin. 1 și art. 69 alin. 1 lit. c Cod procedură civilă 1865, avocatul nu putea renunța la judecată decât în temeiul unei procuri speciale.

Recurenții critică de asemenea sentința pentru neclarificarea de către prima instanță a calității de parte în cauză a numiților B F, B G, S R, B V, B A și B I și nici dacă aceștia puteau avea calitate procesuală în cauză, fiind admisă acțiunea și împotriva acestora, fără existența actelor de stare civilă la dosar și fără a li se fi luat poziția procesuală, cu toate că o parte dintre aceștia au fost prezenți la judecată.

Recurenții critică sentința arătând că instanța de fond dispune rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere din 21.04.2008, fără a clarifica și a pune în discuția părților, cererile formulate de reclamant, referitoare la: constatarea că a intervenit rezoluțiunea convenției din 21 aprI 2008, ca urmare a operării de drept a acesteia (acțiune dosar nr. 3619/307/2011 conexat); susținerea acțiunii înaintată în dosar nr. 3619/307/2011 prin care se solicită rezilierea convenției (f. 76-77), cerere reiterată și prin scriptul de la f. 97.

Din aceste cereri, ar rezulta că reclamantul solicită constatarea rezoluțiunii, ca urmare a clauzei din convenție referitoare la rezilierea de drept, a acesteia, în cazul în care părțile nu-și vor duce la îndeplinire obligațiile.

Pentru a dispune rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere din 21.04.2008, instanța de fond, stabilește natura juridică a antecontractului ca fiind de întreținere, ținându-se seama de proporția prestațiilor din componența prețului.

Numai că analiza juridică a antecontractului relevă faptul că nu suntem în prezența unei promisiuni de vânzare-cumpărare și nici a unei promisiuni de întreținere, motivat de faptul că: prețul de vânzare-cumpărare conform convenției, s-a stabilit la suma de 80.000 lei, din care s-a achitat suma de 20.000 lei, iar de restul, adică de suma de 60.000 lei, urmează a fi întreținuți, pe viitor, vânzătorii. Specificându-se că întreținerea urmează a fi acordată în limita sumei de 60.000 lei, contractul încheiat, nu poate fi caracterizat ca fiind de întreținere, lipsind caracterul aleatoriu al acestuia, iar în ce privește vânzarea-cumpărarea, lipsind suma de 60.000 lei din preț, care nu se achită, nu suntem în prezența unui antecontract de vânzare-cumpărare, și respectiv a unui contract de vânzare-cumpărare definitiv, raportat la modul în care părțile au conceput și încheiat actul din 21 aprlie 2008.

Ca urmare, instanța trebuia să aibă în vedere, că părțile invocăexistența unui act lovit de nulitate absolută, și care nu putea fi rezoluționat, aspectul de nulitate, care era prioritar, înlăturând posibilitatea de a se dispune asupra rezoluțiunii.

Instanța în cursul judecății la fond nu s-a manifestat imparțial, atunci când a pus în vedere reclamantului să depună în scris precizarea la acțiune, în sensul că solicită rezoluțiunea contractului; în încheierea de la f. 103, fiind consemnată declarația de abținere a judecătorului, dar încuviințează cererea de probațiune, calificând calitatea procesuală a persoanelor chemate în judecată ca intervenienți în interes propriu.

Au fost încălcate și disp. art. 261 C.proc.civ. prin faptul că instanța de fond a făcut o apreciere "globală"; a aspectelor de fapt prezentate de martori, fără o Aliză a sincerității acestora și împrejurările în care au luat cunoștință de faptele ce fac obiectul declarației. Așa se explică și aprecierea contradictorie referitoare la data de la care pârâții D nu și-ar fi respectat obligațiile, reținându-se că pârâții nu și-au îndeplinit obligația de întreținere după decesul soției reclamantului, iar deteriorarea relației de întreținere a avut loc la începutul anului 2009, situație în care, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Or, aceste aspecte trebuiau clarificate de către instanța de fond, ele prezentând importanță și sub aspectul excepției de prescripție invocată.

În opinia recurenților soluția instanței de fond este nelegală și sub aspectul respingerii excepției de prescripție a dreptului material la acțiune, dar și sub aspectul analizei pe fond, a cererii reclamantului, în privința rezoluțiunii. Atât în acțiunea introductivă, cât și în acțiunea conexată, reclamantul a arătat că pârâții după moartea soției, nu s-au mai achitat de obligația de întreținere. Or, soția S A, decedând la data de 13.06.2008, iar cererea în rezoluțiune fiind formulată la 7 decembrie 2011, acțiunea formulată de reclamant, este prescrisă, ținându-se seama de dispozițiile art. 3 și 7 din decretul nr. 167/1958, fiind formulată după termenul de 3 ani, în aprecierea recurenților.

Referitor la probele de martor, interpretarea depoziției acestora, relevă faptul că după moartea soției reclamantului, care era mătușa pârâtei D M, reclamantul, împăcându-se cu fratele lui, cu care era certat, a refuzat întreținerea din partea pârâților, afirmând o atitudine provocatoare, cu scopul de a realiza posibilitatea de a rezoluționa convenția încheiată.

Pârâții s-au achitat de obligațiile asumate prin convenție, locuind alături de reclamant și fosta soție, fără a fi neînțelegeri, privind întreținerea, decât începând cu data morții lui S A, reclamantul dorind a se "preda"; spre întreținere, fratelui său S I, sub influența căruia a promovat procesul.

De altfel, actul intitulat contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere din 21 aprilie 2008, este un act lovit de nulitate absolută, situație ce înlătură posibilitatea de analiză a acestuia sub aspect de rezoluțiune, cererea reclamantului în rezoluțiunea convenției fiind inadmisibilă, nefiind în prezența unui contract de întreținere, afirmă recurenții.

Și în ce privește obligarea pârâților la achitarea sumei de 2211 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru pentru care reclamantul a fost scutit, soluția instanței de fond, este de asemenea, nelegală, avându-se în vedere că ajutorul public judiciar a fost recunoscut pentru cererea de nulitate a convenției, iar nu pentru cea de rezoluțiune.

Reclamantul, renunțând (reținerea instanței) la cererea de nulitate, este nelegală obligarea pârâților la plata către stat a sumei, sub aspectul acestei cereri, pârâții "necăzând în pretenții";, în sensul disp. art. 18 și respectiv 19 din OUG nr. 51/2008, ținându-se seama și de disp. art. 274 C.proc.civ. 1865.

Intimatul S V a depus întâmpinare la cererea de recurs, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în recurs.

În motivarea întâmpinării se arată că intimatul S V a renunțat la judecata primului capăt de cerere, având ca obiect constatarea nulității convenției. La data când s-a dispus conexarea intimatul-reclamant S V arată că a afirmat în fața pârâților, în ședință publică, întrebat fiind de către instanță, că renunță la petitul având ca obiect constatarea nulității convenției.

Pârâții nu au invocat nicio excepție privitoare la renunțarea la judecata primului petit în fața instanței fondului și prin urmare intimatul apreciază că recurenții nu mai pot invoca acest aspect direct în recurs.

Intimatul arată că a precizat acțiunea în rezoluțiune la data de 10.01.2014, indicând temeiul juridic al acesteia și chemarea în judecată a fraților recurentei.

Intimatul apreciază că a dovedit cu probele administrate că după decesul soției sale, pârâții au început să nu-i mai acorde întreținere reclamantului. Din luna aprilie 2009, recurenții-pârâți au încetat să-i mai lucreze terenurile reclamantului, cuprinse în contract și au avut o atitudine ostilă față de reclamant, pârâta-recurentă ajungând să îl agreseze pe reclamant.

Intimatul arată că, potrivit dispozițiilor art. 3 din Decretul 153/1938, termenul de prescripție de 3 ani curge în situația de față de la data când s-a refuzat efectiv prestarea întreținerii, adică din aprI 2009 și nu de la data decesului soției reclamantului, care a survenit în anul 2008, prin urmare intimatul solicită respingerea excepției prescripției ca fiind nefondată.

Intimatul-reclamant arată că recurenții-pârâți au refuzat prestarea întreținerii - fila 22-23 din dosar.

Intimata B F a depus întâmpinare, arătând că se opune admiterii recursului.

În motivare, intimata a arătat că recurenții nu l-au întreținut pe intimatul-reclamant.

Analizând sentința civilă nr. 148/23.01.2015 a Judecătoriei Sighetu Marmației, pe baza motivelor de recurs formulate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă 1865 tribunalul a constatat că în ceea ce privește solicitarea de casare a sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, recursul este fondat. Examinând actele și lucrările dosarului de fond, ansamblul materialului probator administrat, coroborat cu susținerile părților, prin prisma dispozițiilor legale incidente, s-au constatat întemeiate criticile din memoriul de recurs vizând necercetarea corespunzătoare a fondului cauzei de către prima instanță.

În condițiile în care s-a contestat de către recurenți calitatea de părți și respectiv de moștenitori ai pârâților nou introduși - prin precizarea de acțiune - în cauză, astfel cum s-a consemnat în încheierile de ședință prima instanță se impunea să pună în discuție, cu respectarea principiilor oralității, contradictorialității, nemijlocirii, aspectele vizând natura obiectului cauzei dedus judecății și cadrul procesual, calitatea procesuală a părților nou introduse în cauză.

În ceea ce privește natura contractului a cărui rezoluțiune se solicită: contractul a fost de întreținere dacă prestația în bani reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea bunurilor înstrăinate.

Dacă obligația principală este prestația întreținerii, contractul este de întreținere, chiar dacă în contract s-a stipulat prețul imobilului înstrăinat.

Dacă creditorul are mai mulți moștenitori, problema se pune sub raportul exercitării dreptului patrimonial de a cere rezoluțiunea contractului pentru neexecutarea obligației în trecut până la decesul creditorului, care se transmite indivizibil asupra tuturor moștenitorilor, oricare dintre ei putând să intenteze acțiunea.

Acțiunea în rezoluțiunea contractului pentru neexecutare are caracter patrimonial. Partea care nu și-a executat obligația deține fără cauză prestația efectuată de creditorul întreținerii. Dreptul la acțiune se transmite asupra moștenitorilor, care îl pot exercita în cadrul termenului de prescripție.

Prima instanță se impunea să clarifice în ce calitate stau în proces numiții B F, B G, S R, B V, B A și B I. În acest sens, se impunea citarea acestora la interogatoriu și lămurirea poziției procesuale a acestora, după administrarea probei cu înscrisuri, în cadrul căreia se impunea a fi depuse actele de stare civilă privind dovedirea calității acestora de moștenitori și a probei cu interogatoriul, pentru elucidarea poziției procesuale a acestora.

Incongruențele reliefate de consemnările din dosarul de fond privind pe numiții B F, B G, S R, B V, B A, B I , precum și privind obiectul cauzei, reflectă de asemenea necercetarea corespunzătoare a cauzei.

Raportat la invocarea excepției prescripției dreptului material la acțiune se impunea administrarea de probe pentru a elucida momentul începerii cursului prescripției extinctive.

Având în vedere dispozițiile art. 305 Cod procedură civilă 1865 care arată că în instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru suplimentarea probațiunii și sub acest aspect, al elucidării momentului începerii cursului prescripției extinctive.

Raportat la considerentele expuse, având în vedere motivele de recurs apreciate ca fiind întemeiate arătate mai sus, tribunalul a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 312 alin. 1 și alin. 5 Cod procedură civilă 1865 și în consecință a admis recursul, cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere, cu observarea considerentelor ce preced, va pune în discuție și va lămuri cadrul procesual corect pentru prezenta acțiune în rezoluțiune a contractului de întreținere și va administra probe pentru lămurirea momentului începerii cursului prescripției dreptului material la acțiune, precum și a tuturor împrejurărilor ce vor reieși din dezbateri, în vederea pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

← Pensia de întreţinere. Norma de hrană. Venit care nu se...		Rolul activ al instanţei. Jurisprudență Organizare judecătorească →

Rolul activ al instanţei. Jurisprudență Organizare judecătorească

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rolul activ al instanţei. Jurisprudență Organizare judecătorească