Termenul de prescripţie. Drept născut prin apariţia unui nou act normativ
| Comentarii |
|
Tribunalul MARAMUREŞ-Secţia I civilă Decizie nr. 138/A din data de 01.04.2015
Termenul de prescripție pentru dreptul de a solicita "restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare"; drept stabilit prin art. 501 din Legea 10/2001, drept introdus prin Legea 9/2009 a început să curgă de la data intrării în vigoare a ultimului act normativ arătat, respectiv din anul 2009. Cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 15 iunie 2010.
Tribunalul mai reține considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție care prin Decizia nr. 284/19.01.2011 pronunțată în dosarul nr. 7176/3/2009 a arătat că termenul de prescripție pentru cererea de chemare în judecată întemeiată pe prevederile art. 501 din Legea 10/2001 a început să curgă odată cu apariția acestui nou articol dreptul prevăzut de acesta fiind un drept nou, inexistent anterior.";
DECIZIA CIVILĂ Nr. 138/A/1 aprilie 2015
Prin sentința civilă nr. 1096 din 18.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației s-a luat act de renunțarea la judecata acțiunii formulată de reclamanta B L, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice-Direcția Finanțelor Publice Maramureș, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intervenientul forțat D. G, s-a respins acțiunea principală formulată de reclamantul B .V în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin mandatar-Direcția Finanțelor Publice Maramureș și intervenienții forțați D. G și D. I, (moștenitori ai intervenientei decedate D. A.) ca fiind prescrisă.
În considerentele sentinței s-a reținut faptul că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 6577-1996, s-a înstrăinat de Regia Autonomă de Gospodărie Comunală Mara Nord, în favoarea reclamanților imobilul situat în localitatea Sighetu Marmației, str. Tisei nr. 14, reprezentând teren pe care sunt amplasate construcții de natură casă de locuit și anexe gospodărești.
În temeiul sentinței civile nr. 1408 din 11 iulie 2000 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosar nr. 830/2000, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 6577/1996, s-a dispus radierea dreptului de proprietate de pe numele reclamanților și întabularea dreptului de proprietate în favoarea foștilor proprietari.
Sentința civilă mai sus menționată a devenit definitivă la data de 02.03.2001 prin respingerea apelului promovat de către reclamanți, devenind irevocabilă la data de 08.05.2002, prin respingerea recursului.
Dreptul reclamanților de a cere restituirea prețului achitat pentru imobilul în cauză, s-a născut la data de 08.05.2002, acest drept fiind supus termenului general de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Judecătoria a reținut că în speță, nu se poate considera că momentul curgerii termenului general de prescripție de trei ani se identifică cu data pronunțării Deciziei Civile nr. 2180/R/2007 de către Curtea de Apel Cluj, respectiv 26 octombrie 2007, întrucât prin această decizie s-a soluționat un litigiu distinct decât cel prin care în mod irevocabil s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare.
A accepta teza opusă implică întreruperea termenului de prescripție prin simpla voință a părții în detrimentul căreia curge, care interesată a nu opera prescripția ar provoca noi litigii doar cu acest din urmă scop, ceea ce nu poate fi primit.
În cauză, reclamanții nu au formulat susțineri în sensul existenței unor cauze de întrerupere ori de suspendare a termenului de prescripție, care să presupună administrarea unor probe suplimentare pentru stabilirea unor anumite situații de fapt.
Legea nr. 1/2009 a intrat în vigoare la data de 06.02.2009, și cum o asemenea posibilitate de despăgubire nu era reglementată de nici o normă juridică anterioară, actul normativ creând un drept subiectiv cu un conținut nou, rezultă că, la data intrării în vigoare a acestei legi, s-a născut dreptul material la acțiunea având ca obiect restituirea prețului de piață și tot atunci a început să curgă și termenul de prescripție a acestui drept.
Or, dacă pentru considerentele expuse anterioare, dreptul reclamanților de a solicita restituirea prețului de piață al imobilului nu era prescris la data formulării cererii de chemare în judecată - 15.06.2010 - dreptul material la acțiunea privind restituirea prețului actualizat, era la acea dată stins, ca efect al prescripției extinctive.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958: "Dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege";. Termenul de prescripție extinctivă, aplicabil raporturilor civile obligaționale este instituit de art. 3 alin. (1) din același act normativ: "Termenul prescripției este de 3 ani";.
Întrucât premisa aplicării efectului sancționator al prescripției constă tocmai în existența posibilității de a acționa pentru ocrotirea unui drept sau pentru realizarea unui interes legitim, regula generală privind începutul prescripției extinctive având ca obiect dreptul material la acțiune este aceea că prescripția începe să curgă la data nașterii dreptului la acțiune. Această regulă este reglementată prin art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958: "Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune";.
Data nașterii dreptului la acțiune este data la care dreptul la acțiune trebuie exercitat. Or, dreptul material al reclamanților la acțiunea prin care să pretindă în justiție restituirea prețului achitat, actualizat cu rata inflației s-a născut la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat nulitatea contractului lor de vânzare-cumpărare.
Pe de altă parte, s-a arătat că în cauza dedusă judecății se circumscrie prevederilor art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare, în speță, putându-se discuta cel mult îndreptățirea reclamantului la restituirea prețului actualizat al imobilului.
Către această concluzie conduc considerentele Deciziei civile nr. 489/R pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosar nr. 306/R/2002, la data de 8 mai 2002, conform cărora, "contractul de vânzare cumpărare nr. 6577/1996 este nul absolut pentru cauză ilicită și lipsa obiectului, fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor legii nr. 112/1995, neputându-se reține buna credință a cumpărătorilor B";.
Instanța a reținut că, dreptul de a pretinde pe calea unei acțiuni în justiție restituirea prețului achitat, actualizat cu rata inflației pentru chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile a fost consacrat legislativ prin O.U.G. nr. 184/2002, aprobată prin Legea nr. 48/2004.
Prin acest act normativ au fost introduse alin. (2) și (3) ale art. 51 din Legea 10/2001 în conformitate cu care: "(2) Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru. (3) Restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare";.
Prin urmare, dreptul reclamantului de a cere pe calea unei acțiuni în justiție restituirea prețului achitat, actualizat cu rata inflației s-a născut cel târziu la data de 12.12.2002, data la care a fost un astfel de drept a fost reglementat legislativ.
Acest drept material la acțiune al reclamanților având ca obiect restituirea prețului actualizat cu rata inflației pentru apartamentul dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 6577/1996 s-a arătat că este supus termenului general de prescripție de 3 ani, aplicabil, în lipsa unor reglementări speciale, derogatorii, oricăror raporturi obligaționale.
La data sesizării instanței în prezentul litigiu - 15.06.2010 - acest drept era stins prin efectul sancționator al prescripției extinctive, astfel că instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea reclamantului conform dispozitivului sentinței.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel B .V care a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, potrivit dispozițiilor art. 297 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă.
În motivarea apelului se arată că, prima instanță nu pune în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție ridicată de D. G și la termenul din 11.04.2013 scoate cauza în pronunțare deși era depus la dosar cerere de amânare justificată și prin lipsa raportului de expertiză.
Termenul de prescripție pentru restituirea prețului nu curge de la 8.05.2002 când s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare 6577/96. Acest termen curge de la data de 26 octombrie 2007 când s-a pronunțat ultima hotărâre (decizia 2180/2007 a Curții de Apel Cluj) în procesul avut cu Statul Român și cu intervenienții din prezentul litigiu. Din anul 2002 s-au purtat o serie de procese pentru obținerea imobilului în natură de către apelant și fosta soție B L, astfel că ultima hotărâre a fost pronunțată irevocabil la data de 26 octombrie 2007. Demersul pe care l-au făcut a fost acela de a obține dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului. Dacă ar fi solicitat restituirea prețului după data de 8.05.2002 toate acțiunile pornite ar fi fost golite de substanță și de interes legitim din moment ce ar fi încasat prețul pe imobilul în litigiu de la Statul Român.
Abia după epuizarea tuturor demersurilor procesuale, inclusiv a căilor de atac ordinare și extraordinare pentru obținerea în natură a imobilului s-a introdus acțiunea pentru restituirea prețului pierdut.
Până la 26 octombrie 2007 când s-a pronunțat ultima hotărâre judecătorească, termenul de prescripție a fost întrerupt astfel că introducerea acțiunii la 15.06.2010 s-a făcut în termenul de prescripție.
Art. 50 din Legea nr. 10/2001 introdus prin Legea nr. 9/2009 repune în termen persoanele îndreptățite la restituirea prețului. Noul termen de 3 ani curge de la data intrării în vigoare a acestei legi, 6 februarie 2009. Excepția prescripției nu a fost invocată de debitor care este Statul Român ci de un terț care nu are legătură cu obligația principală.
Analizând sentința atacată prin prima motivelor de apel și în considerarea dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a reținut faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 6577 din 31 octombrie 1996 reclamanții B .V și B L au cumpărat de la Regia Autonomă de Gospodărire Comunală "Mara Nord"; Sighetu Marmației locuința situată în Sighetu Marmației, str. Tisei nr. 14 cu prețul de 23.902.094 lei vechi iar boxa cu prețul de 5.308.570 lei vechi.
Prin sentința civilă nr. 1408 din 11 iulie 2000 a Judecătoriei Sighetu Marmației așa cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 489/R din 8.05.2002 a Curții de Apel Brașov s-a admis acțiunea formulată de reclamanții din acel dosar foștii proprietari ai imobilului D.A, D.G. și D.I. și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 6577/1996 încheiat între Statul Român prin Consiliul local Sighetu Marmației și pârâții B .V și B L. S-a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâților B din cartea funciară și întabularea dreptului de proprietate al reclamanților D. A. asupra cotei de ½ parte din imobil. S-a respins cererea de evacuare a pârâților B. Prin sentința Judecătoriei Sighetu Marmației nr. 1408/2000 s-a dispus disjungerea cererii de chemare în garanție formulate de pârâții B prin care au solicitat obligarea chematei în garanție Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice la restituirea sumei de circa 20.000.000 lei achitate cu titlu de preț la cumpărarea casei situate în Sighetu Marmației str. Tisei nr. 14 conform contractului nr. 6577/1996 plus 15.000.000 lei daune interese reprezentând devalorizarea prețului achitat cu dobânda anuală aferentă ambelor sume. Această cerere de chemare în garanție ce a fost disjunsă a fost înregistrată sub număr de dosar nou 1534/2000, și unde prin sentința civilă nr. 3715 din 23.12.2003 s-a constatat perimată acțiunea pârâților-reclamanți B.
Prin perimarea cererii formulate de reclamanții B pentru restituirea prețului, termenul de prescripție nu a fost întrerupt conform dispozițiilor art. 16 alin. 2 din Decretul nr. 167/58.
Obiectul prezentului litigiu îl constituie obligarea pârâților la plata sumei de 42.000 lei reprezentând prețul actualizat plătit pentru achiziționarea imobilului din Sighetu Marmației str. Tisei nr. 14.
Odată ce a fost constatată ineficiența actului juridic, se naște dreptul de a cere restabilirea situației anterioare încheierii actului cum ar fi dreptul la restituirea sumei de bani plătită cu titlu de preț. Dreptul la restituirea sumei are caracter personal, iar acțiunea care îl sancționează, având de asemenea un caracter personal, este supusă prescripției extinctive de 3 ani.
Lăsarea locatarilor să locuiască în imobil nu în calitate de proprietari ai imobilului, ci în calitate de chiriași, conform OUG 40/99, act normativ care a prevăzut măsuri de protecție socială pentru chiriași cumpărători ai locuințelor dobândite conform Legii nr. 112/95 emiși de adevărații proprietari ai imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6.03.1945-22.12.1989, nu înseamnă imposibilitatea acestora de a acționa și nici imposibilitatea cunoașterii prejudiciului și al celui care datorează reparația lui, astfel că, această situație nu a fost de natură să întrerupă termenul de prescripție.
Reclamanții fiind evinși printr-o acțiune soluționată irevocabil, iar angajarea răspunderii vânzătorului - Statul Român - pentru evicțiune se putea realiza în temeiul art. 1337-1341 cod civil și al art. 1 din Protocolul 1 la Conventia Europeană a Drepturilor Omului.
Art. 1337 Cod civil dispune că vânzătorul este de drept obligat să garanteze pe cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a bunului vândut, cumpărătorul evins având drept să ceară vânzătorului restituirea prețului.
Prin Legea nr. 1/2009 legiuitorul nu a dispus repunerea chiriașilor cumpărători evinși de dreptul de proprietate prin hotărâri irevocabile de către foștii proprietari - în termenul de prescripție pentru promovarea acțio de in rem verso, ci a extins numai limita în care urmează a fi făcută dezdăunarea. Dispozițiile art. 8 alin. 2 din D. 167/58 rămân aplicabile, în sensul că termenul de prescripție începe să curgă de la data la care chiriașul cumpărător a cunoscut atât micșorarea patrimoniului său cât și pe cel care s-a îmbogățit în detrimentul său, în cauză Statul Român care a beneficiat de prețul locuinței.
Cum în cauză reclamanții au luat la cunoștință de micșorarea patrimoniului lor în momentul rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 1408 din 11 iulie 2000, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 489 din 8 mai 2002 a Curții de Apel Brașov, conform art. 8 alin. 2 din D. 167/58 termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă de la această dată, respectiv 8 mai 2002. Reclamanții nu au făcut dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției, conform art. 12 și 16 din D. 167/58 se poate constata că la data formulării acțiunii - 15 iunie 2010 - termenul de prescripție de 3 ani se împlinise.
Așa fiind, s-a apreciat că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamanților pe excepția prescripției.
Prin Decizia nr. 1155/R din data de 26 septembrie 2014 Curtea de Apel Cluj a constatat inadmisibilitatea acelor motive de recurs care se referă la sentință și la netemeinicia hotărârii atacate, precum și la motivul de recurs invocat omiso medio, referitor la împrejurarea că recunoașterea tacită întrerupe prescripția.
În ce privesc celelalte motive de recurs care pot fi Alizate ca și motive de nelegalitate cu privire la decizia atacată, recurentul arată că în fața instanței de apel, a invocat neregularitatea procesuală privind punerea în discuție a excepției prescripției, săvârșită de către prima instanță, însă instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestui argument ci, în considerente s-a rezumat la Aliza excepției prescripției invocate de către intimatul intervenient.
Curtea a constatat că acest motiv de recurs este fondat pentru că recurentul a formulat ca și motiv de apel faptul că instanța de fond nu a pus în discuție excepția prescripției și că la termenul din data de 11 aprI 2013 deși la dosar era depusă cerere de amânare justificată reține cauza în pronunțare pe excepția anterior menționată.
Instanța de fond a reținut cauza în pronunțare asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, invocată de intervenientul forțat D. G.
Instanța de apel nu a motivat hotărârea cu privire la acest motiv de apel, că instanța de fond nu a pus în discuție excepția prescripției și că la termenul din data de 11 aprilie 2013, deși la dosar era depusă cerere de amânare justificată reține cauza în pronunțare pe excepția anterior menționată.
Art. 298 Cod procedură civilă prevede că dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplica și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în titlul IV.
Cu privire la motivele de apel, potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, judecătorii sunt datori să arate, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Ca atare, considerentele reprezintă un element necesar al oricărei hotărâri judecătorești, motivarea de fapt și de drept fiind indispensabilă acestui important act procedural.
Motivarea trebuie să se refere la toate motivele de apel formulate și la considerentele pentru care s-au respins unele cereri ori excepții.
Cu alte cuvinte, instanța trebuie sa se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut prin acțiune și asupra tuturor mijloacelor ce au stat la temelia pretențiilor ridicate de părți.
În apel, instanța trebuie să răspundă la toate motivele prezentate de părțile care au atacat hotărârea pronunțată în prima instanța, simpla preluare a unor argumente din sentință nefiind suficientă pentru îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 261 alin. (1) Cod procedura civilă.
În apel instanța trebuie să analizeze și motivele de apel expuse de parte, ca și excepțiile de altfel, în întregime.
S-a arătat că nu este suficient că instanța de apel a analizat pe fond dacă excepția prescripției este sau nu întemeiată, cât timp motivele de apel se refereau și la faptul că instanța de fond nu a pus în discuție excepția prescripției și că la termenul din data de 11 aprilie 2013 deși la dosar era depusă cerere de amânare justificată reține cauza în pronunțare pe excepția anterior menționată, motive care nu au fost analizate de instanța de apel în nici un fel.
Îndatorirea de a motiva hotărârea sub aspectul tuturor cererilor, excepțiilor și respectiv criticilor formulate de părți, constituie o garanție pentru justițiabili, în fața eventualului arbitrariu judecătoresc, fiind singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita un eficient control judiciar.
Fără arătarea motivelor nu se poate exercita controlul judiciar, astfel că instanța pronunță o soluție nelegală, care, potrivit art. 304 pct. 7 Cod procedura civilă, este supusă casării.
Contrar acestor dispozițiuni arătate și explicate mai sus, instanța de apel a omis să analizeze motivele de apel arătate anterior, astfel încât cu privire la hotărârea pronunțată nu se poate exercita un control judiciar eficient, prin prisma acestei lipse a analiza excepției.
În contextul dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, modificat, instanța era obligată să facă aprecieri cu privire la toate susținerile părților, deci inclusiv cu privire la motivele de apel arătate mai sus.
Codul de procedură civilă consacră principiul general după care orice hotărâre judecătorească trebuie să fie motivată și toate motivele de apel, apărările și excepțiile să fie analizate. Aceasta dispoziție este edictată atât în interesul unei bune administrări a justiției și încrederii ce trebuie să inspire justițiabililor cât și pentru a se da instanțelor superioare posibilitatea de a controla judecata primelor instanțe.
Pentru satisfacerea acestui principiu, judecătorii fondului sunt datori sa arate motivele de fapt și de drept care au format convingerea lor, să enunțe cele constatate și dovezile care au determinat-o.
Sub acest aspect prevederile art. 261 alin. 1 pct. 5 din codul de procedură civilă au caracter imperativ, iar nerespectarea lor atrage casarea hotărârii pentru că, fără arătarea motivelor și a dovezilor, soluția pronunțată este nelegală.
Este un viciu al hotărârii neanalizarea tuturor motivelor de apel, apărărilor sau excepțiilor, iar remediul este doar casarea.
În cazul în care nu se analizează toate motivele de apel, apărările sau excepțiile atunci instanța nu analizează fondul apelului și prin urmare instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, ipoteză prevăzută de art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă.
Astfel, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 și art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea a admis parte recursul declarat de reclamantul B .V împotriva deciziei civile nr. 97/A/ din 12.03.2014 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr. 2038/307/2010 pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Maramureș, pentru a se pronunța asupra tuturor motivelor de apel, urmând a analiza și celelalte motive de recurs, care sunt subsidiare analizei nemotivării complete a apelului, și nu pot fi analizate de instanța de recurs, mai puțin motivele care au fost reținute ca inadmisibile.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate, precum și a îndrumarului de casare, Tribunalul MaramureȘ a reținut faptul că anterior prin sentința civilă nr. 1096 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației la data de 18 aprI 2013 a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, astfel că cererea formulată de reclamantul B .V a fost respinsă ca fiind prescrisă.
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 501 din Legea 10/2001. În acest sens au fost depuse la dosarul cauzei "Note scrise";, în cuprinsul cărora se menționează faptul că raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv restituirea prețului de piață al imobilelor conform standardelor internaționale de evaluare, cererea de chemare în judecată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
În concluzie, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie solicitarea de a se dispune acordarea de despăgubiri întemeiate și stabilite potrivit art. 501 din Legea 10/2001.
Criticile aduse sentinței atacate vizează atât dezlegarea dată de Judecătoria Sighetu Marmației excepției prescripției dreptului la acțiune, raportat la prevederile legale invocate de reclamant, cât și aspecte legate de modul în care instanța de fond a pus în discuție excepția prescripției.
Apelantul B .V a arătat, fapt reținut de instanță și din cuprinsul actelor depuse la dosarul cauzei de părți, faptul că prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de D. G, acesta a invocat faptul că cererea de chemare în judecată este tardivă. Întâmpinarea a fost depusă la dosarul cauzei la data de 24.10.2012 (f.178-183 din dosarul Judecătoriei Sighetu Marmației). Întâmpinarea, în cuprinsul căreia a fost invocată "excepția tardivității"; a fost depusă în exemplare suficiente pentru a fi comunicate tuturor părților din proces la data de 1 noiembrie 2012, fiind comunicată reprezentantului reclamanților la termenul din data de 22 noiembrie 2012. Încheierea de ședință de la termenul arătat în cuprinsul căreia se face mențiune cu privire la acest fapt se află la fila 197 din dosarul Judecătoriei.
La termenul din data de 11 aprilie 2013, instanța de judecată a recalificat excepția tardivității formulării cererii justificată de susținerea pârâtului D. G care a arătat "chiar dacă în legătură cu imobilul pentru care se solicită angajarea răspunderii pentru evicțiune au existat mai multe litigii, esențial pentru speța d față este doar litigiul care a privit anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 6577/1996, de când s-a născut dreptul la acțiune privind dreptul la restituirea prețului achitat cu titlu de preț";, ca fiind excepția prescripției dreptului la acțiune.
Susținerile apelantului B .V potrivit cărora instanța nu a pus în discuția părților excepția invocată nu poate fi avută în vedere. Potrivit mențiunilor din încheierea de ședință din data de 11 aprilie 2013 (f.233 din dosarul Judecătoriei Sighetu Marmației), instanța a respins cererea de amânare formulat în cauză, a revenit asupra probei încuviințate, respectiv expertiza judiciară dispusă, a calificat excepția invocată ca fiind excepția prescripției dreptului la acțiune și a dispus asupra excepției invocate. Susținerea că nu s-a pus în discuție excepția nu poate fi reținută. Părțile au avut posibilitatea de a exprima poziția față de excepția invocată cu 6 luni anterior prin întâmpinarea depusă și comunicată reprezentantului reclamantului-apelant. În măsura în care părțile au ales să nu fie prezente la dezbaterile din data de 11 aprilie 2013, formulând cereri de amânare care au fost respinse de instanța de judecată nu pot duce la concluzia că instanța nu a pus în discuție excepția, dimpotrivă, în cuprinsul încheierii de ședință apar mențiuni legate de dispozițiile instanței din ședința de judecată privind excepția invocată.
Prin prisma considerentelor anterior expuse instanța a considerat că raportat la principiul disponibilității părților, acestea având posibilitatea de a formula cererile cu care investesc instanța de judecată, de a formula apărările legate de cererile deduse judecății, de a participa la dezbaterile cauzei, apelantului B .V nu i-a fost încălcat dreptul la apărare. Potrivit art. 156 alin. 1 C.proc.civ., partea poate beneficia de un singur termen, pentru motive temeinic justificate, pentru lipsă de apărare. În prezenta cauză au fost acordate mai multe termene pentru lipsa de apărare. Pe de altă parte se constată că cererea de amânare a fost respinsă de instanță pentru că nu a fost justificată în nici un fel.
Instanța nu a avut în vedere susținerile din motivele de apel formulate de apelantul B .V, potrivit cărora termenul de prescripție a început să curgă din anul 2007. Termenul de prescripție pentru dreptul de a solicita "restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare"; drept stabilit prin art. 501 din Legea 10/2001, drept introdus prin Legea 9/2009 a început să curgă de la data intrării în vigoare a ultimului act normativ arătat, respectiv din anul 2009. Cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 15 iunie 2010.
Tribunalul a mai reținut considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție care prin Decizia nr. 284/19.01.2011 pronunțată în dosarul nr. 7176/3/2009 în cares-a arătat că termenul de prescripție pentru cererea de chemare în judecată întemeiată pe prevederile art. 501 din Legea 10/2001 a început să curgă odată cu apariția acestui nou articol dreptul prevăzut de acesta fiind un drept nou, inexistent anterior.
Din acest punct de vedere s-a considerat că soluția instanței nu este corectă, cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile art. 501 din Legea 10/2001 nu poate fi considerat prescris.
Soluția Judecătoriei Sighetu Marmației, astfel cum rezultă din cuprinsul dispozitivului a fost aceea a respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind prescrisă. Chiar dacă considerentele au avut în vedere și alte aspecte, în măsura în care acestea nu explicitează conținutul dispozitivului, acestea sunt considerate străine pricinii. În concluzie instanța nu a considerat că Judecătoria s-a pronunțat asupra fondului cererii de chemare în judecată.
Apelantul B .V a solicitat instanței de judecată să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare deoarece instanța nu s-a pronunțat asupra fondului, soluționând cauza pe excepția invocată. Având în vedere prevederile art. 297 C.proc.civ., instanța a anulat sentința atacată, cauza fiind trimisă spre rejudecare Judecătoriei Sighetu Marmației.
| ← Fond funciar. Formularea cererii pentru reconstituirea dreptului... | Partajarea bunurilor „proprietate extratabulară”.... → |
|---|
