Salarizare poliţişti. activităţile pe care le desfăşoară poliţiştii sunt diferite, în raport de existenţa unor factori de risc generaţi de specificul activităţii de poliţie, h.g. nr. 1822/2004 definind fiecare categorie de activităţi în parte.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia contencios-administrativ Decizie nr. 2819 din data de 03.10.2016
Salarizare polițiști. Activitățile pe care le desfășoară polițiștii sunt diferite, în raport de existența unor factori de risc generați de specificul activității de poliție, H.G. nr. 1822/2004 definind fiecare categorie de activități în parte. Așa cum prevede expres art. 1 lit. b din H.G. nr. 1822 din 28.10.2004, locurile de muncă și activitățile cu condiții speciale sunt cele care implică existența unor factori de risc ridicați, generați de specificul activității de poliție, cu repercusiuni grave și ireversibile asupra sănătății și/sau capacității de acțiune a polițiștilor.
Încadrarea într-o categorie sau alta de muncă se face diferit pentru polițiștii în activitate, tocmai datorită acestor factori de risc, legiuitorul acordând dispoziții de favoare pentru unele activități cu risc ridicat asupra sănătății și capacității de acțiune a polițiștilor care-și desfășoară activitatea în anumite locuri de muncă. Neînscrierea unei categorii de activitate la condițiile speciale se apreciază prin prisma acestor factori.
Pe rol, soluționarea acțiunii formulată de reclamanta X, în contradictoriu cu pârâtul IPJ Olt, ca urmare a casării sentinței nr. 116 din data de 23 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Olt, Secția a II-a Civilă, de contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 671/104/2015*, prin decizia nr. 1617 din 09 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 671/104/2015*.
Prin cererea înregistrată sub nr. 671/104/2015 pe rolul Tribunalului Olt, reclamanta X a chemat în judecată pârâtul IPJ Olt, solicitând anularea Dispoziției nr. 811/01.12.2014 emisă de Șeful Inspectoratului și încadrarea activității desfășurate de reclamantă în condiții speciale de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut, în esență, că, în urma procesului de reorganizare a structurilor teritoriale de poliție din luna septembrie 2009, au fost înființate Compartimente de Psihologie prin mutarea ofițerilor psihologi și a funcțiilor dedicate lor din cadrul structurilor de Resurse umane în subordinea directă a Inspectorului Șef.
Schimbarea a survenit doar la nivelul subordonării ierarhice și nu la nivelul atribuțiilor și responsabilităților postului, astfel că, la nivelul IPJ Olt, funcția de ofițer psiholog a fost trecută din cadrul serviciului Resurse Umane în cadrul Compartimentului Psihologie, cu menținerea condițiilor de muncă pentru această funcție și anume condiții speciale.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, deoarece nici locul de muncă actual și nici activitățile desfășurate, precum și responsabilitățile prevăzute în fișa postului nu se regăsesc printre cele enumerate în Anexa la H.G. nr. 1822/28,10.2004, care stabilește locurile de muncă și activitățile în condiții deosebite, speciale și alte condiții pentru polițiști.
Prin sentința nr. 409 din data 10 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Olt, Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 671/104/2015 s-a admis contestația formulată de reclamanta X, în contradictoriu cu pârâtul IPJ Olt și s-a dispus încadrarea reclamantei în condiții speciale de muncă.
Împotriva sentinței nr. 409 din data 10 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Olt, Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 671/104/2015 a formulat recurs pârâtul IPJ Olt.
Prin decizia nr. 3519/19.11.2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 671/104/2015, s-a admis recursul declarat de pârâtul IPJ Olt, împotriva sentinței nr. 409 din 10 iunie 2015, s-a casat sentința și s-a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.
Prin decizia de casare, instanța de control judiciar a menționat că hotărârea primei instanțe a fost dată fără o administrare a tuturor probatoriilor și, în special, fără să se depună toată documentația ce a stat la baza emiterii dispoziției administrative contestate, respectiv Raportul de control tematic al DGMRU nr. 182402/14.10.2014 și nici dispoziția de încadrare anterioară a reclamantei in condiții speciale de muncă valabilă, până la momentul emiterii dispoziției nr. 811/1.12.2014.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal sub nr. 671/104/2015*, la data de 11.12.2015.
Prin sentința nr. 116 din data 23.02.2016, pronunțată de Tribunalul Olt, Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 671/104/2015* s-a admis contestația formulată de reclamanta X, în contradictoriu cu pârâtul IPJ Olt. A fost anulată dispoziția nr. 811/01.12.2014 și s-a dispus reîncadrarea reclamantei în condiții speciale de muncă în funcția de ofițer psiholog.
Împotriva sentinței nr. 116 din 23 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 671/104/2015* a formulat recurs pârâtul IPJ Olt.
Prin decizia nr. 1617/09 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 671/104/2015* s-a admis recursul formulat de pârâtul IPJ Olt, în contradictoriu cu intimata reclamantă X, împotriva sentinței nr. 116/2016 din data de 23 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 671/104/2015*. S-a casat sentința și s-a reținut cauza spre rejudecare.
Curtea a apreciat că se impune casarea cu reținere spre rejudecare a cauzei, pentru lămurirea tuturor aspectelor cauzei și pentru completarea probatoriului.
În rejudecarea cauzei după casarea cu reținere, a fost suplimentat probatoriu cu proba cu înscrisuri, sens în care s-au emis adrese către M.A.I. - Centru de Psihologie, către I.G.P.R. - Biroul de Psihologie și către I.P.J. Olt, care au comunicat instanței cele solicitate.
Reclamanta a depus la dosar note scrise.
Pârâtul a depus la dosar concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanta X a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I.P.J. Olt, anularea Dispoziției Șefului Inspectoratului nr. 811/01.12.2014 și, pe cale de consecință, încadrarea activității desfășurată de reclamantă în cadrul unității pârâte, în condiții speciale de muncă.
Prin Dispoziția Șefului Inspectoratului nr. 811/01.12.2014, cu data de 01.12.2014, subcomisar X, ofițer specialist I (psiholog), la structura Psihologie, din I.P.J. Olt, poziția 62 din statul de organizare, a fost încadrată în condiții de muncă deosebite, pentru care la stabilirea pensiei se iau în calcul un an și 3 luni pentru fiecare an lucrat în asemenea condiții. La încadrarea reclamantei, în condiții de muncă deosebite, au fost avute în vedere dispozițiile Legii nr. 263/2010, ale H.G. nr. 1822/2004, Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 și punctul 4.1 lit. g din raportul de control al M.A.I. - D.G.M.R.U. nr. 182.402/14.10.2014.
Reclamanta este ofițer specialist I psiholog în cadrul I.P.J. Olt și până la data emiterii dispoziției contestate a beneficiat de condiții speciale de muncă.
Dispozițiile anterioare celei contestate de reclamantă sunt acte administrative distincte, care nu fac obiectul verificării legalității în acest cadru procesual, fiind lipsit de relevanță faptul că, până la emiterea dispoziției contestată în cauză, reclamanta a beneficiat de condiții speciale de muncă.
Referitor la Decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale invocată de reclamantă, aceasta nu își găsește aplicabilitatea în speța de față, întrucât reclamanta nu se află într-o situație identică cu o altă persoană față de care să invoce un tratament juridic identic, ci reclamanta invocă încadrarea activității sale până la emiterea noii dispoziții contestate.
În materialul de control întocmit de M.A.I.-D.G.M.R.U. la pct. 4.1, menționat în preambulul dispoziției contestate, echipa de control a reținut faptul că încadrarea activității în condiții de muncă la nivelul unității pârâte s-a realizat în mod eronat, fără a se avea în vedere prevederile H.G. nr. 1822/2004, fiind exemplificate anumite structuri și anumiți angajați din cadrul I.P.J. Olt. Printre măsurile dispuse a fost și reanalizarea tuturor fișelor posturilor personalului unității și refacerea, dacă este cazul, cu respectarea actelor normative incidente.
Funcția și activitatea reclamantei nu au fost printre cele exemplificate în raportul de control. Însă, instituția pârâtă a constatat, după controlul efectuat la nivelul unității (aspectele constatate fiind materializate în raportul de control depus la dosar), că în mod greșit reclamanta beneficiază de condiții speciale de muncă, în loc de condiții deosebite, emițând în acest sens dispoziția contestată în temeiul H.G. nr. 1822/28.10.2004.
H.G. nr. 1822/28.10.2004 publicată în Monitorul Oficial nr. 1032 din 08.11.2004 reglementează și stabilește locurile de muncă și activitățile cu condiții deosebite, speciale și alte condiții pentru polițiști.
Reclamanta face referi în cererea de chemare în judecată la Ordine M.A.I. care reglementează activitatea de psihologie și la Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România, însă acestea nu prevăd încadrarea activității psihologului în condiții speciale de muncă.
În speță, instanța trebuie să aprecieze temeinicia acțiunii și legalitatea actului contestat prin raportare la dispozițiile legale în temeiul cărora a fost emis actul contestat, aplicabile la momentul emiterii actului.
La solicitarea Curții, referitoare la modul de salarizare al ofițerilor psihologi la nivelul inspectoratelor de poliție județene, I.G.P.R. - Serviciul de Psihologie a comunicat cu adresa nr. 2455635/29.08.2016 (fila 25) faptul că activitatea acestora nu se încadrează la condiții speciale de muncă, întrucât aceștia nu au atribuții de organizare, coordonare, îndrumare și control a activităților în vederea îndeplinirii misiunilor speciale, în conformitate cu H.G. nr. 1822 din 28.10.2004 publicată în M.Of. nr. 1032 din 08.11.2004 privind stabilirea locurilor de muncă și activitățile cu condiții deosebite, speciale și alte condiții specifice pentru polițiști.
Cu aceeași adresă au fost comunicate instanței fișa postului ocupat de ofițerul psiholog cu funcție de conducere și fișa postului ocupat de un ofițer psiholog cu funcție de execuție, ce reprezintă anexa nr. 3 la Regulamentul de Organizare și Funcționare al Serviciului de Psihologie nr. 684541/29.10.2015 (filele 26-38).
În speță, esențial pentru soluționarea cauzei este faptul că există reglementări speciale, clare, care stabilesc modul de încadrare al polițiștilor.
Dreptul polițiștilor la încadrarea activității pe care o desfășoară în condiții deosebite, speciale sau alte condiții de muncă este statuat de art. 28 alin. 1 lit. k din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.
H.G. nr. 1822 din 28.10.2004 privind stabilirea locurilor de muncă și activitățile cu condiții deosebite, speciale și alte condiții specifice pentru polițiști, prevede la art. 1 lit. b că "b) locurile de muncă și activitățile cu condiții speciale sunt cele care implică existența unor factori de risc ridicat, generați de specificul activității de poliție, cu repercusiuni grave și ireversibile asupra sănătății și/sau capacității de acțiune a polițiștilor;";
Locurile de muncă sunt stabilite potrivit criteriilor de la art. 5 alin. 1 din H.G. nr. 1822 din 28.10.2004, cele care dau dreptul la încadrarea în condiții speciale fiind precizate la pct. II din anexa la Hotărârea Guvernului.
Tot în H.G. nr. 1822/2004 se prevede la art. 6 că "Stabilirea metodologiei de încadrare a locurilor de muncă și activităților desfășurate de polițiști în condiții deosebite, speciale și alte condiții, procedura de nominalizare a personalului care își desfășoară activitatea permanent sau în anumite perioade în aceste condiții, nominalizarea locurilor de muncă, unităților, activităților și/sau a funcțiilor, precum și evidența perioadelor de activitate în aceste condiții se fac prin norme interne de aplicare a prezentei hotărâri, aprobate prin ordin al ministrului administrației și internelor, cu avizul structurii proprii de specialitate cu atribuții de inspecție a muncii";, în acest sens fiind emis Ordinul M.A.I. nr. 489/20.10.2005, cu modificările și completările ulterioare.
În ceea ce privește activitatea desfășurată de reclamantă, este de menționat faptul că pct. II al Anexei la H.G. nr. 1822/2004 stabilește în mod expres și limitativ locurile de muncă și activitățile cu condiții speciale, condiție neîndeplinită de reclamantă, care nu poate beneficia astfel de dreptul pretins.
În mod eronat apreciază reclamanta în cererea de chemare în judecată că atribuțiile sale se încadrează în capitolul II pct. 7, 8 și 9 din Anexa la H.G. nr. 1822/2004 care prevăd: "7. Activitatea de organizare, coordonare executare, conducere, îndrumare și control a activităților, măsurilor și acțiunilor în vederea îndeplinirii misiunilor specifice, reprezentarea și apărarea intereselor Ministerului și Internelor în fața autorităților publice; 8. Activitatea desfășurată în cadrul formațiunilor (compartimentelor) operațiuni pregătire de luptă, organizare, mobilizare, resurse umane, armament geniu-chimic, dispecerat, personal de serviciu pe unitate în ture, comunicații, prelucrarea automată a datelor și valorificarea informațiilor prin proceduri informatice, cifru și transmisiuni cifrate; 9. Activități care asigură paza, supravegherea și escortarea, reeducarea și asistența medicală a condamnaților, reținuților, arestaților preventiv și după caz, sancționaților contravențional.";
Interpretarea reclamantei este în sensul extinderii textelor de lege și asupra activității sale. Aceasta nu poate avea decât semnificația modificării textului legal, ceea ce nu este posibil. Dacă instanța ar stabili în locul autorității legislative, ar pronunța o hotărâre prin care ar depăși atribuțiile puterii judecătorești.
Activitățile desfășurate de reclamantă, conform atribuțiilor și responsabilităților prevăzute în fișa postului și în fișa de observație a sarcinilor postului, nu se regăsesc printre cele menționate în Anexa la H.G. nr. 1822/2004, care este singura bază legală ce reglementează și stabilește locurile de muncă și activitățile cu condiții deosebite, speciale și alte condiții pentru polițiști.
În ceea ce privește fișa postului cadru, instanța menționează că aceasta nu are caracter obligatoriu, neexistând în acest sens nicio dispoziție legală, ci are un caracter orientativ, aspect întărit de dispozițiile Ordinului M.A.I. nr. 665/2008, în cuprinsul căruia se regăsește ca model fișa postului, ordin care conține prevederi referitoare la analiza postului, întocmirea și gestionarea fișei postului.
Fișa postului cuprinde elemente de identificare a fiecărui post, cerințele necesare pentru ocuparea acestuia, descrierea condițiilor specifice de muncă, a sarcinilor, îndatoririlor și responsabilităților postului, precum și a standardelor de performanță asociate.
Fișa postului este un document flexibil în stabilirea, derularea și încetarea activității, care se completează în urma desfășurării activității de analiză a postului, pe baza metodologiei de completare, conform anexei nr. 1 la Ordinul M.A.I. nr. 665/2008. Responsabilitatea întocmirii și modificării/completării fișei postului revine șefului nemijlocit al titularului postului pentru care se întocmește fișa respectivă.
Curtea menționează că activitățile pe care le desfășoară polițiștii sunt diferite, în raport de existența unor factori de risc generați de specificul activității de poliție, H.G. nr. 1822/2004 definind fiecare categorie de activități în parte.
Așa cum prevede expres art. 1 lit. b din H.G. nr. 1822 din 28.10.2004, locurile de muncă și activitățile cu condiții speciale sunt cele care implică existența unor factori de risc ridicat, generați de specificul activității de poliție, cu repercusiuni grave și ireversibile asupra sănătății și/sau capacității de acțiune a polițiștilor.
Încadrarea într-o categorie sau alta de muncă se face diferit pentru polițiștii în activitate, tocmai datorită acestor factori de risc, legiuitorul acordând dispoziții de favoare pentru unele activități cu risc ridicat asupra sănătății și capacității de acțiune a polițiștilor care-și desfășoară activitatea în anumite locuri de muncă. Neînscrierea unei categorii de activitate la condițiile speciale se apreciază prin prisma acestor factori.
În cadrul M.A.I. sunt reglementări precise privind modul de încadrare al polițiștilor, care se aplică în egală măsură tuturor persoanelor aflate în situația prevăzută de normele legale. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, în concordanță cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul constituțional al egalității în drepturi presupune identitatea de soluții numai pentru situații identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor soluții diferite pentru persoanele aflate în situații distincte.
Or, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, nu se poate reține existența unei situații de discriminare a reclamantei în raport cu alți polițiști, întrucât reclamanta nu se află într-o situație identică cu cei care desfășoară activități care implică existența unor factori de risc ridicat, generați de specificul activității de poliție, cu repercusiuni grave și ireversibile asupra sănătății și/sau capacității de acțiune a polițiștilor. Principiul legalității nu se opune existenței unor reglementări diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite.
Curtea apreciază că aspectele invocate de reclamantă nu constituie cauze de nulitate a dispoziției contestate și nu pot fi primite de instanță întrucât se fundamentează pe o interpretare eronată atât a prevederilor legale, cât și a tuturor probelor administrate.
Pe calea contenciosului administrativ pot fi anulate actele administrative atacate doar dacă se dovedește cu certitudine încălcarea dispozițiilor legale în vigoare ce au servit ca temei al emiterii acestora, ceea ce în cauză nu s-a realizat.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că Dispoziția Șefului Inspectoratului nr. 811/01.12.2014 este legală, astfel că în temeiul art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, acțiunea formulată de reclamantă va fi respinsă ca nefondată.
| ← Drept fiscal . refuz drept de deducere tva aferent ... | Incompatibilitatea dispoziţiilor art. 364 cod procedură... → |
|---|








