Sechestru asigurător. Competenţa materială. Condiţiile instituirii măsurilor asigurătorii
| Comentarii |
|
C.civ., art. 1632 C.proc.civ, art. 596, art. 598 alin. (1)
Instituţia sechestrului judiciar are ca scop conservarea unui bun determinat, care formează obiectul litigiului dintre părţi, iar cererea pentru încuviinţarea unui sechestru judiciar trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să existe un proces cu privire la proprietatea sau posesiunea bunului care formează obiectul judecăţii; instanţa de judecată să considere această măsură necesară pentru conservarea dreptului, respectiv, depunerea unei cauţiuni.
Sechestrul judiciar reprezintă o măsură cu caracter facultativ, instanţa de judecată neputând fi obligată să încuviinţeze cererea, decât în situaţia în care reclamantul învederează împrejurări care să justifice luarea acestei măsuri, fie evitarea deteriorării bunului în litigiu sau privarea celuilalt coproprietar de fructele sau veniturile la care este îndreptăţit.
Necesitatea trebuie să rezulte din pericolul de degradare, de dispariţie, de înstrăinare a bunului, fiind de datoria reclamantului să facă dovada unei astfel de situaţii.
C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 1891 din 27 martie 2003
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, reclamanta G.C. SRL a chemat în judecată pe pârâtul P.D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună instituirea unui sechestru judiciar asupra autoturismului marca Dacia 1310 T de culoare alb, an fabricaţie 1998, înmatriculat pe numele numitei P.G., cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 3098 din 20 martie 2000, pronunţată în dosarul nr. 3225/2000, de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, a fost respinsă acţiunea reclamantei ca neîntemeiată, întrucât reclamanta nu a făcut dovada necesităţii înfiinţării sechestrului judiciar.
Prin decizia nr. 1807/A, pronunţată în dosarul 2891/2000, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, a admis apelul împotriva sentinţei civile nr. 3098/2000 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza, spre soluţionare, secţiei comerciale a Tribunalului Bucureşti, admiţând excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, invocată de apelanta-pârâtă.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, în baza art. 596 alin. (1) C.proc.civ., a obligat reclamanta la plata unei cauţiuni, în cuantum de
5.000.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 8753 din 20 decembrie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC G.C. SRL, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că acţiunea reclamantei este neîntemeiată, întrucât, conform art. 1632 C.civ. şi art. 596 C.proc.civ., reclamantul trebuia să dovedească necesitatea înfiinţării sechestrului, simpla existenţă a unui proces asupra proprietăţii sau posesiei unui bun mobil nu justifică prin ea, însăşi, luarea acestei măsuri, ci trebuie să dovedească necesitatea înfiinţării.
împotriva acestei sentinţe, a declarat apel în termen, motivat şi legal timbrat, SC G.C. SRL, criticile vizând nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei atacate.
Astfel, apelanta, în esenţă, susţine că cererea îndeplineşte condiţiile legale pentru admiterea sechestrului, cu atât mai mult, cu cât este vorba
de un autoturism pentru care nu mai este nevoie de vreo dovadă că există pericolul deteriorării, acesta putând fi supus oricând distrugerii printr-un eveniment rutier.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin decizia nr. 574 din 2 aprilie 2001, a admis apelul reclamantei şi, în consecinţă, a schimbat sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea şi a încuviinţat sechestrul judiciar asupra autoturismului marca Dacia T, an fabricaţie 1998 şi a numit sechestru judiciar pe P.G. şi s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că, în cauză, reclamanta a demonstrat necesitatea instituirii acestei măsuri, întrucât, prin, însăşi, natura obiectului material al litigiului - respectiv un autoturism - justifică luarea măsurii asigurătorii solicitate, fiind evident că utilizarea acestuia de către pârât conduce la deteriorarea maşinii şi există pericolul ca bunul să dispară sau să se distrugă înainte de soluţionarea litigiului, aşa încât sunt îndeplinite condiţiile art. 596 C.proc.civ., raportate la art. 1632 C.civ.
Nemulţumit de această soluţie, pârâtul P.D. a declarat recurs, criticând soluţia pronunţată pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui litigiu şi nici dovada necesităţii înfiinţării sechestrului judiciar, fiind în sarcina reclamantei.
Pârâtul a mai susţinut în recursul său că cererea de sechestru judiciar nu îndeplineşte cerinţele legale, prevăzute de art. 596 C.proc.civ. şi art. 1632 C.civ. şi că greşit a fost numită ca sechestru judiciar P.G., care este asociat şi conduce două firme de taximetre, în raport cu obiectul de activitate al firmelor, reprezintă un real pericol pentru prezentul litigiu.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 598 alin. (1) C.proc.civ.: „Ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii sau a unui alt drept real accesoriu, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinţei sau administrării unui bun, proprietate comună, instanţa competentă pentru judecarea cererii principale va putea să încuviinţeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea bunului respectiv”.
Din chiar enunţul textului citat rezultă că instituţia sechestrului judiciar are ca scop conservarea unui bun determinat, care formează obiectul litigiului dintre părţi, iar cererea pentru încuviinţarea unui sechestru judiciar trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să existe un proces cu privire la proprietatea sau posesiunea bunului care formează obiectul judecăţii;
- instanţa de judecată să considere această măsură necesară pentru conservarea dreptului, respectiv, depunerea unei cauţiuni.
Sechestrul judiciar reprezintă o măsură cu caracter facultativ, instanţa de judecată neputând fi obligată să încuviinţeze cererea, decât în situaţia în care reclamantul învederează împrejurări care să justifice luarea acestei măsuri, fie evitarea deteriorării bunului în litigiu sau privarea celuilalt coproprietar de fructele sau veniturile la care este îndreptăţit.
Depunerea de către reclamantă a certificatului constatator, potrivit căruia se atestă existenţa unui litigiu referitor la autoturism, nu justifică necesitatea luării măsurii sechestrului judiciar şi, în acelaşi timp, nu este suficientă.
Astfel, necesitatea trebuie să rezulte din pericolul de degradare, de dispariţie, de înstrăinare a bunului, fiind de datoria reclamantei să facă dovada unei astfel de situaţii.
Or, din examinarea actelor dosarului, Curtea apreciază că instanţa de apel, nelegal şi netemeinic a încuviinţat cererea de sechestru judiciar, deoarece reclamanta nu a făcut dovezi în acest sens, nefiind îndeplinite condiţiile de lege enunţat.
Pe de altă parte, măsura fiind facultativă, instanţa poate să dispună în sensul admiterii cererii de sechestru judiciar numai în condiţiile în care face dovada necesităţii acestei măsuri, şi anume, acţiunile prin care debitorul deteriorează bunul sau îl privează pe coproprietar de atributele dreptului său de proprietate, ceea ce nu este cazul în speţă.
Aşa fiind, Curtea a admis recursul şi a modificat decizia atacată, în sensul respingerii apelului reclamantei împotriva sentinţei tribunalului, ca nefondat.
| ← Instituirea sechestrului asigurător. Neachitarea cauţiunii... | Bunurile mobile susceptibile de a fi urmărite silit.... → |
|---|
