Sechestru asigurător. Condiţii. Procedură

C.com., art. 908 C.proc.civ., art. 594

Potrivit art. 908 C.com., în materie comercială sechestrul asigurător se înfiinţează, de regulă, cu darea unei cauţiuni, iar instanţa se pronunţă în camera de consiliu, fără chemarea părţilor.

C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 7478 din 11 decembrie 2001

Curtea de Apel Galaţi, prin încheierea din camera de consiliu din 21 decembrie 2000, a admis cererea petentei SC V.I. SRL Focşani împotriva pârâtei SC A. SA Constanţa, urmând să dispună instituirea unui sechestru asigurător pentru diferenţa de până la 50% acţiuni, însemnând încă 100.000 de acţiuni proprietatea pârâtei, reţinând reaua-credinţă a acesteia de a nu încheia actul de vânzare-cumpărare conform convenţiei părţilor.

Invocând faptul că petenta trebuia să solicite un sechestru judiciar, iar nu un sechestru asigurător, şi că trebuia să plătească o cauţiune, că cererea sa de instituire a sechestrului asigurător este tardiv formulată conform art. 904 C.com. şi greşit îndreptată, pârâta a declarat apel, iar prin decizia nr. 104 din 22 februarie 2001, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins apelul ca nefondat.

Instanţa de apel a considerat că instituirea sechestrului asigurător este justificată de reaua-credinţă a pârâtei care, deşi a încheiat o convenţie în formă autentică, printr-o altă acţiune a solicitat anularea acesteia, demonstrând că nu are intenţia de a o respecta, astfel că este întemeiată temerea reclamantei privind existenţa pericolului de înstrăinare a acţiunilor de către pârâtă.

Instanţa de apel a reţinut că, în cauză, se aplică dispoziţiile art. 594 alin. (1) C.proc.civ. şi că, potrivit art. 332 din acelaşi cod, cererile necon-tencioase se depun la instanţa care are pricina în curs de soluţionare sau pe care a dezlegat-o şi, că reclamanta având o creanţă constatată printr-un act autentic, este nejustificată obligarea la plata unei cauţiuni.

Invocând greşita aplicare a legii şi eronata interpretare a probelor administrate, pârâta a declarat recurs.

Recursul este fondat.

Instanţele de judecată au pronunţat hotărâri cu nerespectarea prevederilor art. 908 C.com., care trebuiau aplicate în prezenta speţă.

Potrivit dispoziţiilor acestui text de lege, sechestrul asigurător trebuie înfiinţat doar cu darea unei cauţiuni în camera de consiliu, iară prealabila chemare a părţilor, şi nu poate fi ridicat decât dacă debitorul va consemna suma, capital, interese şi cheltuieli pentru care s-a înfiinţat acel sechestru.

In consecinţă, recursul a fost admis, decizia şi încheierea din camera de consiliu din 21 decembrie 2000 au fost casate, iar cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător a fost respinsă.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sechestru asigurător. Condiţii. Procedură