Servitute de trecere. Constituire prin titlu
Comentarii |
|
Spre deosebire de servitutea legală de trecere, reglementată de art. 616-619 C.civ. care, de regulă, reprezintă o restrângere a exercitării dreptului de proprietate privată, servitutea de trecere stabilită prin fapta omului este un dezmembrământ al unui asemenea drept. În acest din urmă caz, dacă nu există un drum vizibil, servitutea are caracter necontinuu şi neaparent, şi ca atare poate fi constituită, potrivit art. 624 C.civ., numai prin titlu. Absenţa titlului face inadmisibilă acţiunea confesorie de servitute.
Secţia civilă, Decizia nr. 756 din 9 septembrie 2008
Prin decizia civilă nr. 756/09.09.2008 a Curții de Apel Ploiești s-a respins recursul declarat de pârâții B.L. și I.F. împotriva deciziei civile nr. 571/12.10.2007 a Tribunalului Prahova, în contradictoriu cu reclamanții C.S., M.V. și cu pârâtele B.A.M. și I.X.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat că inițial părțile din proces s-au judecat pentru respectarea servituții de trecere pe drumul ce duce la pct. „La Mal” din comuna Valea Doftanei, sat Trăisteni, județul Prahova și nu constituirea vreunei servituți, iar obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă constatarea inexistenței unui drum de servitute al pârâților B.L. și I.F. pe terenul reclamanților C.S., M.V.
Cu privire la servitutea în cauză, aceasta este o servitute de trecere care se stabilește numai prin titlu, adică printr-un act de voință care poate fi contractual, oneros sau cu titlu gratuit.
Cum în cazul de față nu există un astfel de act, iar obiectul dosarului Judecătoriei Câmpina 1-a constituit respectarea unei servituți de trecere și nu constituirea sa, Curtea văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a respins recursul ca nefundat.
(Judecător Rodica Duboșaru)
← Servitute de trecere. Ipoteza în care „înfundarea” este... | Exercitarea dreptului de opţiune succesorală. Acte ce... → |
---|