Prescripţia dreptului material la acţiune. Jurisprudență Prescripţii
Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 56/R din data de 23.01.2013
Distincția făcută de către reclamantă în memoriul de recurs, între normele de drept material și cele de drept procesual, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu de către instanța de fond, nu are nicio relevanță în cauză.
Noul cod civil a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, anterior împlinirii termenului de prescripție și în această situație sunt aplicabile pe deplin dispozițiile art. 6 alin. 4 din NCC, care statuează că "prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și NEÎMPLINITE la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit";.
Prin sentința civilă nr. 2534 din 06.09.2012 Tribunalul Mureș a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins, ca prescrisă, acțiunea civilă formulată de reclamanta C. A. E. în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Mureș.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta este angajată a Tribunalului Mureș, în funcția de grefier. La data de 5.11.2008 reclamanta a născut-o pe minora B. M.-A.
Reclamanta a solicitat prin acțiune obligarea pârâtului la plata ajutorului pentru nașterea minorei, invocând Contractul Colectiv de Muncă la nivel național valabil pe anii 2007-2010.
Instanța de fond a reținut prevederile art. 268 alin. 1 lit. c și e și alin. 2 și art. 171 alin. 1 din Codul Muncii, considerând că termenul de prescripție de 3 ani era împlinit la data introducerii acțiunii, raportat la momentul nașterii minorei.
S-a mai reținut că faptul că pârâta nu a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune nu are relevanță în cauză cu privire la excepția invocată, invocând prevederile noului Cod Civil - art. 2512, alin. 1 și 2, care nu sunt aplicabile în cauză, precum și prevederile art. 6 alin. 4 din noul Cod Civil.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea dosarului spre rejudecare, potrivit art. 304 ind. 1, raportat la art. 312 codul de procedură civilă iar în subsidiar, rejudecarea și admiterea acțiunii.
În motivarea recursului a arătat că în cauza dedusă judecății nu era admisibilă invocarea din oficiu a excepției prescripției dreptului material la acțiune. În opinia majoritară se face o inacceptabilă confuzie între normele de drept material și cele de drept procesual.
Noul Cod Civil reprezintă o codificare a normelor de drept material, inclusiv a celor ce reglementează prescripția extinctivă (art. 2 din Noul Cod Civil). În acest context se situează și prevederile art. 6 alin. 4 din Noul Cod Civil, care se referă la ultraactivitatea legii civile (legii materiale civile), expres calificată de Cod ca fiind o normă de drept material (art. 2 din NCC). Deci, prescripțiile începute și neîndeplinite la data intrării în vigoare a NCC rămân guvernate de vechea normă de drept material.
De altfel, aceste prevederi sunt cu claritate cuprinse în sistemul Codului, în "Capitolul II privind aplicarea legii civile"; (nu a legii procesual civile), deci suntem în prezența unei norme de drept material (calificate astfel în mod neechivoc de art. 2 din NCC).
Ca atare, este evident că art. 6 alin. 4 din NCC nu este incident sub aspect procesual civil, neavând ca obiect reglementarea regulilor de procedură civilă și nici ultraactivitatea acestora.
De asemenea, art. 18 din Decretul nr. 167/1958 (normă specială de procedură civilă), articol ce prevedea regulile de soluționare a unei excepții de către instanța de judecată, nu ultraactivează, ci dimpotrivă, a fost expres abrogat prin art. 230 lit. p din NCC.
În urma acestei abrogări exprese și indubitabile, singura normă de procedură în vigoare, specială și de imediată aplicabilitate (conform art. 725 alin. 1 Codul de Procedură Civilă ), este art. 2512 alin. 2 din NCC, care nu permitea invocarea din oficiu a excepției.
Pe fondul cauzei, a arătat că acțiunea sa este fondată, conform art. 2 alin. 1 și 2, art. 3 alin. 1 lit. a din CCM unic la nivel național pe anii 2007-2010, Convențiilor nr. 98/1949 și 154/1981 ale Organizației Internaționale a Muncii, raportate la cele ale art. 11 și 20 din Constituție.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, conform art. 304 ind.1 Codul de Procedură Civilă, Curtea a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Distincția făcută de către reclamantă în memoriul de recurs, între normele de drept material și cele de drept procesual, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu de către instanța de fond, nu are nicio relevanță în cauză. Relevanță în cauză prezintă faptul că dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data de 5.11.2008, data nașterii minorei, că dreptul la acțiune al reclamantei se prescrie într-un termen de 3 ani de la data nașterii dreptului, adică data nașterii minorei, conform art. 171 alin. 1 din Codul Muncii, că noul Cod Civil a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, anterior împlinirii termenului de prescripție și în această situație sunt aplicabile pe deplin dispozițiile art. 6 alin. 4 din NCC, care statuează că "prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și NEÎMPLINITE la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit";.
Ca atare, instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a prevederilor legale, atunci când a reținut că prevederile din Codul Muncii se completează cu prevederile vechiului Cod Civil, conform art. 278 din Codul Muncii și art. 6 din Noul Cod Civil.
Față de cele reținute mai sus, Curtea a apreciat că excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost corect invocată de instanța de fond și în consecință nu există motiv de casare a sentinței și trimitere spre rejudecare pe fond.
În baza art. 312 alin. 1 Codul de Procedură Civilă, recursul declarat de reclamantă urmează a fi respins ca nefondat.
← Cerere de intervenţie principală. Interes. Jurisprudență Cereri | Acţiune în rectificarea înscrierii în cartea funciară.... → |
---|