Cerere de intervenţie principală. Interes. Jurisprudență Cereri
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 27/R din data de 17.01.2013
Față de împrejurarea că recurenta nu are vocație la moștenirea defunctului, intervenția sa într-un proces, care are ca obiect stabilirea masei succesorale și a calității de moștenitor după acest defunct, este lipsită de interes, atâta timp cât nu invocă fie un drept de proprietate asupra unui bun ce face parte din masa succesorală, fie un drept de moștenire. În același context, aceasta nu poate invoca nici neacceptarea în termen a succesiunii de către moștenitorii defunctului, deoarece o eventuală înlăturare a acestora de la moștenire nu îi poate profita, întrucât nu poate avea ca efect recunoașterea calității de succesor a intervenientei și dobândirea moșteniri de către aceasta.
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 199 din 27.06.2012 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr. 685/308/2007 s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta C. S. împotriva sentinței civile nr. 1686 din 12.12.2011 a Judecătoriei Sighișoara și s-a dispus obligarea apelantei la plata către intimata B. E. a sumei de 1659,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că în mod legal prima instanță a respins cererea de intervenție în interes propriu a apelantei, având în vedere că aceasta nu poate justifica un interes într-un proces în care se stabilește calitatea de moștenitori și masa succesorală după defunctul M. G., în contextul în care este un terț față de moștenire. S-a arătat că, în această calitate, intervenienta nu poate invoca neacceptarea în termen a succesiunii de către părțile din proces. Invocând doar un drept de creanță asupra moștenirii, aceasta trebuie să aștepte stabilirea calității de moștenitor, după care, în contradictoriu cu moștenitorii, să încerce realizarea pretinsei creanțe.
Împotriva acestei hotărâri intervenienta C. S. a formulat recurs, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecare Tribunalului Mureș, în vederea cercetării motivelor de apel formulate la lit. b din declarația de apel.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanța de apel nu a examinat criticile formulate împotriva hotărârii primei instanțe referitoare la modalitatea de soluționare a acțiunilor principale și a cererilor reconvenționale, în considerentele deciziei neregăsindu-se o analiză a acestor critici.
Recurenta a arătat că are un interes legitim pentru a-și formula apărările în legătură directă cu persoane care pretind a avea drepturi asupra imobilului din a cărui valoare 95% reprezintă investiții efectuate de aceasta. Pentru admiterea cererii de intervenție nu este necesară condiția procesuală a afirmării unui drept, ci doar justificarea unui interes legitim, în cauză acesta fiind justificat de apărarea posesiei, inclusiv prin a demonstra că toți succesibilii au rămas străini de succesiune, în contextul în care recurenta este posesorul tuturor bunurilor ce compun masa succesorală.
În acest sens, recurenta a subliniat faptul că nu s-a făcut dovada acceptării succesiunii după defunctul M. G. în termenul de 6 luni prevăzut de art. 700 din Codul civil, instanța reținând în mod greșit faptul că moștenitorii au intrat în posesia masei succesorale, împrejurare ce constituie o acceptare tacită a moștenirii.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 din Codul de procedură civilă.
Intimata G. E. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului promovat de intervenientă și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. În acest sens, intimata a subliniat faptul că interesul se apreciază prin raportare la pretenția pe care intervenienta o formulează, or aceasta nu a solicitat decât respingerea acțiunii, iar intenția neechivocă de a accepta succesiunea a fost apreciată în mod corect de instanță în urma analizei materialului probator.
Examinând hotărârea atacată din perspectiva motivelor invocate, instanța de control judiciar constată că recursul promovat este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că decizia ce face obiectul prezentei analize cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, instanța de apel răspunzând argumentelor invocate de apelantă în calea de atac promovată. În acest sens, instanța observă că argumentele arătate în legătură cu modalitatea de soluționarea a acțiunilor și cererilor reconvenționale (lit. b din memoriul de apel) au avut în vedere neacceptarea succesiunii de către moștenitorii defunctului M. G., chestiune cu privire la care Tribunalul a arătat în hotărâre că apelanta este un terț față de moștenire, astfel că nu poate invoca neacceptarea în termen a succesiunii de către părți. Din această perspectivă, Curtea a constatat că sunt neîntemeiate susținerile recurentei referitoare la faptul că din cuprinsul hotărârii lipsește orice referire cu privire la motivele de apel indicate la litera b. în memoriul său.
Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, referitor la modalitatea de soluționare a cererii de intervenție, Curtea a constatat că în prezenta cauză, C. S. a formulat o cerere de intervenție principală prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a tuturor reclamanților din cauză și excepția lipsei interesului procesual al acestora, cu motivarea că deține posesia masei succesorale, pe care aceștia încearcă să i-o tulbure și că a efectuat investiții ce reprezintă peste 95% din valoarea imobilului, în timpul concubinajului cu defunctul M. G.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține că la data de 02.12.1999, intervenienta C. S., în baza testamentului autentificat sub nr.1605 din 17 noiembrie 1997 la BNP M. L., a obținut certificatul de moștenitor nr. 353/1999, în calitate de succesor testamentar al defunctului M. G..
Prin sentința civilă nr. 461 din 25 aprilie 2007, pronunțată în dosarul nr. 804/2004 de Judecătoria Sighișoara, hotărâre rămasă irevocabilă, s-a admis acțiunea reclamantei B. E. în contradictoriu cu pârâta C. S. și s-a constatat nulitatea absolută a testamentului autentificat sub nr. 1665/17 noiembrie 1997 la BNP M. L., privind pe testatorul M. G. și pe legatara C. S., dispunându-se anularea certificatului de moștenitor nr. 353 din 02.12.1999 emis la BNP Asociați P.-M.-U. în dosarul succesoral nr. 304/1999, precum și a Încheierii Biroului CF Sighișoara, cu nr.3441/9 decembrie 1999, de întabulare a aceluiași certificat de moștenitor în CF 5411 Sighișoara, cu consecința restabilirii situației anterioare în aceeași carte funciară.
În acest context, Curtea a constatat că față de împrejurarea că recurenta nu are vocație la moștenirea defunctului M. G., intervenția sa într-un proces, care are ca obiect stabilirea masei succesorale și a calității de moștenitor după acest defunct, este lipsită de interes, atâta timp cât nu invocă fie un drept de proprietate asupra unui bun ce face parte din masa succesorală, fie un drept de moștenire. În același context, aceasta nu poate invoca nici neacceptarea în termen a succesiunii de către moștenitorii defunctului, deoarece o eventuală înlăturare a acestora de la moștenire nu îi poate profita, întrucât nu poate avea ca efect recunoașterea calității de succesor a intervenientei și dobândirea moșteniri de către aceasta.
În urma analizării probelor administrate în cauză, instanța a reținut că preluarea în posesie a masei succesorale rămase după defunctul M. G., de către reclamanta B. E. și numitul M. I. sen., are semnificația unui act de dispoziție ce valorează fără vreun dubiu ca acceptare tacită a succesiunii, iar nu ca act de conservare sau administrare, acestea constituind acte și fapte de acceptare a succesiunii în sensul arătat, cu atât mai mult cu cât reclamanta și M. I. sen. le-au efectuat și au stăruit în poziția lor, deși pârâta a apelat la autorități și i-a alungat din imobil, prevalându-se de un testament, care s-a dovedit ulterior a nu fi valabil, pentru că nu îl semnase defunctul M. G.
Recurenta a susținut că instanța de fond a apreciat eronat probele existente la dosar, reținând în mod greșit că s-a făcut dovada acceptării succesiunii în termen de către părți.
Curtea a subliniat că această critică nu este încadrabilă în dispozițiile art. 304 din Codul de procedură civilă, nefiind susținute argumente care să vizeze nelegalitatea concluziei instanței de apel. Făcând trimitere la mijloace de probă și la modul în care acestea au fost evaluate de instanță, recurenta tinde la o devoluare a fondului pe acest aspect, ceea ce este incompatibil cu structura recursului, în cadrul căruia nu se verifică temeinicia și elementele de fapt ale cauzei, ci legalitatea soluției adoptate, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt determinată de instanța de apel.
Cât privește argumentul legat de apărarea posesiei și de valorificarea dreptului de creanță constând în investițiile efectuate la imobilul ce face parte din masa succesorală, acesta nu este de natură a justifica un interes în înlăturarea de la moștenire a succesorilor defunctului, ci privește interesul pe care îl justifică recurenta în a-și valorifica dreptul de creanță invocat asupra moștenirii în contradictoriu cu moștenitorii defunctului, stabiliți prin hotărârea pronunțată în prezentul litigiu. Prin interes se înțelege folosul practic, imediat, pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, or, formularea unei cereri de intervenție principală, prin care se solicită respingerea cererii de chemare în judecată, fără a se urmări prin aceasta recunoașterea sau stabilirea unui drept propriu al celui care intervine, neputând câștiga pentru sine bunul litigios, nu îndeplinește această condiție.
Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat că în cauză nu este incident niciun motiv de nelegalitate prev. de art. 304 din Codul de procedură civilă, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul promovat de intervenienta C. S. împotriva deciziei civile nr. 199 din 27.06.2012, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 685/308/2007.
Fiind în culpă procesuală, recurenta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum total de 735 lei, reprezentând 600 lei onorariu avocațial, conform chitanței nr. 3/2013 (fila 55) și 135 lei cheltuieli de transport, conform bonului fiscal nr. 89 din 17.01.2013 (fila 53) și bonului fiscal nr. 35 din 08.11.2012 (fila 54).
| ← Lipsa concluziilor pe fond din încheierea de şedinţă. Consecinţe. | Prescripţia dreptului material la acţiune. Jurisprudență... → |
|---|
