Servitutea de trecere. Condiţii de instituire.
| Comentarii |
|
Servitutea de trecere pe locul vecin care potrivit art. 616 - 619 Cod Civil, consta în dreptul proprietarului locului înfundat de a cere vecinului sau dreptul de trecere spre calea publica pentru folosirea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi pentru pagubele ce i le-ar produce. Este suficient sa se dovedească caracterul de loc înfundat al fondului dominant, prin loc înfundat înţelegându-se, un loc ce este înconjurat de alte proprietăţi diferite fără ca proprietarul să aibă ieşire la calea publica.
în practica judiciara s-a decis ca acest text trebuie să îşi găsească aplicare şi în cazurile în care ieşirea ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasa. Daca locul respectiv are însa iesire la calea publica pe un drum care, în anumite împrejurari este impracticabil, dar poate deveni practicabil, cu unele amenajari şi oarecare cheltuieli, nu se mai consideră loc înfundat.
Daca s-a ajuns la situatia de loc înfundat datorita faptei proprietarului, cum ar fi edificare a unor constructii, în asa fel încât s-a blocat iesirea la drumul public sau vânzarea unei parti din teren cu care ocazie vânzatorul si-a înfundat restul terenului, el numai este îndreptatit sa ceara un drept de trecere pe terenul vecinului.
în situatia unui teren ce apartine mai multor copartasi cu iesire la calea publica, împartirea terenului, prin formarea de parcele, fara iesire la calea publica, pentru unii din fostii proprietari, nu le da acestora dreptul sa pretinda iesirea la drumul public pe fondul unui alt proprietar strain de coproprietate.
Dreptul de trecere trebuie sa se exercite pe acolo pe unde se poate realiza cel mai scurt drum la calea publica (art. 617 Cod Civil), însa la alegerea locului de trecere sa se aiba în vedere, sa se produca cea mai putina paguba aceluia pe al carui teren urmeaza sa aiba loc trecerea la calea publica (art. 619 Cod Civil).
Prin acţiunea civilă înregistrată la Judecătoria Novaci la data de 17 martie 2011, sub nr. dosar 574/267/2011, reclamanta A.C.E., domiciliată în comuna Baia de Fier, Judeţul Gorj, a chemat în judecată şi personal la interogatoriu pe pârâtul M.G. din comuna Baia de Fier, Judeţul Gorj, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie obligat să-i permită trecerea pe terenul acestuia, cu mijloace de transport pentru a ridica recolta de pe terenul său şi de asemenea să fie obligat şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în fapt, posedă terenul din punctul „ “În Barc”, pe hotarul comunei Baia de Fier, care se învecinează cu terenul pârâtului M.G. Pentru a ajunge la terenul său, trebuie să treacă pe terenul pârâtului, neavând altă cale de acces. Că pârâtul nu-i permite să treacă şi în prezent are recolta de fân depozitată pe acest teren şi nu are altă cale de acces pentru a-l aduce acasă la animale.
De peste 40 de ani de când îl stăpâneşte, cât şi părinţii săi au folosit această cale de acces lăsată de strămoşii lor şi nu au fost neînţelegeri până în anul 2009, când pârâtul a cumpărat terenul de la fostul proprietar şi nu a mai respectat înţelegerea.
Prin decizia recurată, instanţa de apel a respins apelul declarat de recurenta-reclamantă Aguridă Elena împotriva sentinţei instanţei de fond cu motivarea „Caracterul de loc înfundat al terenului reclamantei nu îi creează un drept de trecere pe locul vecinului indiferent de împrejurările cauzei, ci trebuie respectate disp. art. 617 şi 618 cod civil potrivit cu care „trecerea trebuie regulat făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis ca să iasă la drum “trebuie a se lase trecerea prin locul ce ar pricinui o mai putină pagubă acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă" şi că din dispoziţiile art. 618 Cod civil, rezultă că nu numai pe terenul aservit urmează a se face drumul ce ar prelungi cât mai puţină pagubă, dar însăşi aservirea unui fond trebuie să tină seama de gravitatea pagubelor ori inconvenientelor ce s-ar pricinui, comparativ cu posibilitatea aservirii unui alt fond învecinat" şi că în cazul de faţă, tribunalul constată că proprietatea reclamantei nu are ieşire la calea publică, însă, conform susţinerilor părţilor, vecinul terenului proprietatea reclamantei (si al pârâtului) doreşte să vândă terenul, iar reclamanta are posibilitatea de a înlătura caracterul de loc înfundat al proprietăţii sale prin cumpărarea, cel puţin în parte, a terenului proprietatea vecinului, pentru a ajunse la drumul sătesc".
Curtea constată că, potrivit schiţei la raportul de expertiză întocmit de expert C.D.(fil. 61, dosar fond) aşa cum s-a stabilit locul de trecere pe terenul intimatului-pârât M.G. -haşurat pe schiţă în culoare verde - calea de acces spre terenul recurentului-reclamant A.E.este nepermis de lungă, practic secţionează în mod inexplicabil proprietatea intimatului, îngrădindu-i acestuia în mod nejustificat atributele dreptului de proprietate, recurentul neputând prezenta o explicaţie logică a refuzului său de a accepta calea de acces la limita proprietăţilor intimatului de faţă şi terţului G.V., de asemenea vecin cu fondul recurentului şi pe a cărui proprietate, la capătul acesteia, s-a trasat de către expert o porţiune a căii de acces, deşi acesta nu este parte în proces, ci a fost audiat în calitate de martor al recurentei-reclamante (fil. 49, dosar fond) şi a declarat că el este cel care a permis accesul ambelor părţi litigante pe terenul său pentru a-şi ridica recoltele.
Se apreciază că instanţele anterioare au pronunţat o soluţie corectă, instanţa de fond prin respingerea acţiunii, iar cea de apel prin respingerea apelului şi menţinerea sentinţei prin care s-a respins acţiunea.
Este adevărat că instanţa de apel a argumentat soluţia, în parte, pe împrejurarea că reclamanta ar putea să cumpere teren pentru acces la calea publică, dar Curtea, apreciază că la baza soluţiei au stat, în esenţă, aceleaşi argumente avute în vedere şi de instanţa de fond şi anume că drumul cel mai scurt este în linie dreaptă pe terenul proprietatea vecinului G.V. care nu este parte în proces.
Deşi instanţa de recurs a analizat posibilitatea creării unei servituţi la limita proprietăţilor dintre intimatul M.G. şi G.V., pe terenul intimatului, cu o compensare de teren din partea recurentei, situaţie cu care părţile au părut a se înţelege, cu toate acestea, instanţa acordând termen pentru efectuarea unei tranzacţii în vederea pronunţării unei hotărâri de expedient, cele două părţi nu au ajuns la o înţelegere.
În considerarea celor expuse, în raport de dispoziţiile art. 312 alin 1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat, iar decizia recurată va fi menţinută ca fiind legală şi temeinică.
(Decizia civilă nr. 11691/2012 - Secţia I civilă, rezumat judecător Florica Diaconescu)
| ← Proprietate privată. Proprietate publică. | Plângere împotriva încheierii de carte funciară promovată... → |
|---|
