Situaţia conflicutului de interese al creditorului reprezentat de soţul asociatului debitorului. condiţiile de validitate a deciziei comitetului creditorilor. nelegalitatea deciziei comitetului creditorilor atrage nelegalitatea hotărârii adunării creditor
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia II-a civila Decizie nr. 169 din data de 13.09.2016
Legiuitorul a prevăzut pentru valabilitatea deliberărilor comitetului creditorilor că este necesar să fie prezenți la ședință toți membrii comitetului creditorilor, art. 17 alin.4 din Legea nr. 85/2006 folosind sintagma " majoritatea simplă din totalul numărului de membri ai acestuia";.
Excepția de la această regulă o constituie situația în care un membru al comitetului creditorilor se află, datorită interesului propriu, în conflict de interese cu interesul concursual al creditorilor participanți la procedură, astfel că creditorul respectiv trebuie să se abțină de la vot. În această situație majoritatea simplă necesară va viza nu totalul numărului de membri ai comitetului creditorilor, ci numai numărul de membri care nu se află în conflict de interese.
Nelegalitatea deciziei comitetului creditorilor, care este luată cu încălcarea dispozițiilor art. 17 alin. 2, 3, 4 și 5 din Legea nr. 85/2006 privind întrunirea comitetului creditorilor, condițiile de cvorum, majoritate și vot, conduce la nelegalitatea hotărârii adunării creditorilor, care validează, cu nerespectarea legii, o hotărâre a comitetului creditorilor nelegală.
Dispozițiile art. 17 alin. 5 vizând conflictul de interese în cadrul comitetului creditorilor nu pot fi extinse prin analogie în cazul adunării creditorilor.
Legea nr. 85/2006 prevede doar două situații în care creditorii sunt obligați să se abțină de la vot, respectiv art. 17 alin. 5 vizând comitetul creditorilor și art. 100 alin. 5 privind votul asupra planului de reorganizare, texte care sunt de strictă interpretare
Orice îngrădire a dreptului de vot al creditorului în cadrul adunării creditorilor trebuie prevăzută expres.
Prin sentința nr. 155 din data de 14.03.206, Tribunalul Olt - Secția a II-a Civilă, de contencios Administrativ și Fiscal a respins excepția inadmisibilității contestației.
A admis contestația formulată de contestatorul BGSGSA în nume propriu si pt. sucursala Slatina din Grupul Grupului Craiova în contradictoriu cu debitorul SC MSRL prin administrator judiciar EISPRLFB și intimații AJFPOLT - DGFPC, CAOS.A., SCKPLSRL, LRSRL, SCBTRSRL, BSIFNS.A., ILRIS.A., BRS.A., BGMSRL prin administrator judiciar AMLRCIPURL BM, BT, YTSRL, PSGSRL, CVS.A. ESRL prin BCI, CNCIR, FNGCIMM IFN S.A, OUAIPO, BSA, PS, PPO, ABO, AFM, AFRAFER și a dispus desființarea ca nelegală a hotărârii adunării creditorilor din data de 17.07.2015 și a constatat incompatibilitatea creditorilor OUAI PO, BG, BT și SCBGMSRL, respectiv dreptul de a vota.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a respins excepția invocată de debitoarea SCMSRL a inadmisibilității contestației formulate pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoz. art. 17 pct. 6 din Legea 85/2006"; împotriva acțiunilor, masurilor și deciziilor luate de comitetul creditorilor orice creditor poate formula contestația la adunarea creditorilor în termen de 5 zile de la luarea acestora";.
Din actele dosarului rezultă că ședința comitetului creditorilor s-a desfășurat la data de 02.07 2015, dată la care a fost încheiat procesul verbal, și, în temeiul art. 17 alin. 6 din lege, în termen legal, a fost formulată contestație la adunarea creditorilor.
Contestația a fost formulată în termen, fiind parcurși toți pași prevăzuți de lege cu privire la formularea contestației, astfel că instanța a constatat că formularea contestației este legală și că nu este inadmisibilă din moment ce calea de atac este prevăzută în mod expres de lege.
Mai mult decât atât, în Adunarea creditorilor din 17.07.2015 a fost adoptată o hotărâre, hotărâre ce a fost contestată în temeiul art. 14 alin. 7 din Legea 85/2006.
Pe fondul cauzei tribunalul a constatat contestația formulată ca fiind întemeiată și a dispus desființarea ca nelegală a hotărârii adunării creditorilor din data de 17.07.2015 și constarea incompatibilității creditorilor OUAIPO, BG, BT, SCBGMSRL, respectiv dreptul de a vota.
S-a reținut că la cererea administratorului judiciar EISPRL FB s-a desfășurat la data de 02.06.2015 ședința comitetului creditorilor ai debitoarei SCMSRL cu următoarea ordine de zi - desemnarea unui evaluator în vederea evaluării bunurilor mobile si imobile din patrimoniul societății MSRL în baza ofertelor de evaluare a societăților de evaluare NV SRL, CBRVA, FVCRL, ECSRL SI PDN.
Potrivit dispoz. art. 17 pct. 5 din Legea 85/2006 " dacă un membru al comitetului creditorilor se află, datorită interesului propriu, în conflict de interese cu interesul concursual al creditorilor participanți la procedură acesta se va abține de la vot";.
În acest context, potrivit dispoz. art. 14 pct. 7 din lege, dacă se constată existența unui conflict de interese hotărârea adunării creditorilor poate fi desființată de judecătorul sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective și au făcut să se consemneze acesta în procesul verbal al adunării, precum și la cererea creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței care au lipsit motivat de la ședința adunării creditorilor.
Din conținutul procesului verbal al ședinței din data de 02.07.2015 s-a reținut că OPO reprezentată de președintele BG se afla în conflict de interese cu interesul concursual al creditorilor participanți la procedură, în sensul că președintele acestei organizații este soțul administratorului special al debitoarei SCMSRL, BT.
Urmare a contestației formulate de creditorul BRD, adunarea creditorilor a fost convocată de administratorul judiciar la data de 17.07.2015 având pe ordinea de zi prezentarea contestației formulate de creditoarea BRD împotriva procesului verbal al ședinței comitetului creditorilor din data de 02.07.2015 cu privire la votul creditoarei OUAIPO sub aspectul analizării incompatibilității raportat la prevederile art. 17 alin. 5 din Legea nr.85/2006 și la al doilea punct anularea, confirmarea sau modificare procesului verbal al ședinței comitetului creditorilor din data de 02.07.2015.
Instanța a constatat că în ședința din 17.07.2015 adunarea creditorilor, cu ignorarea dispoz. art. 17 alin. 5 din Legea 85/2006, a încălcat principiul incompatibilității prin aceea că cei vizați nu s-au abținut de la vot, deși era dovedit interesul propriu fiind în conflict de interese cu interesul celorlalți creditori participanți.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs creditorii BT și BG, SCBGM prin administrator special BT, OUAIPO criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentele creditoare SCBGM prin administrator special BT și BT, după expunerea istoricului cauzei, au arătat în motivele de recurs că judecătorul sindic nu a motivat respingerea excepției inadmisibilității contestației formulate limitându-se la invocarea dispozițiilor art. 17 pct.5 din Legea nr. 85/2006.
În opinia recurentelor creditoare contestația formulată de BGSG este inadmisibilă, în condițiile în care la data de 02.07.2015 nu s-a adoptat o decizie a comitetului creditorilor, ci s-a constatat, pe baza voturilor exprimate de doi creditori, membri ai comitetului creditorilor, imposibilitatea adoptării unei decizii.
Pe fondul cauzei s-a arătat că domnul BG nu este asociat în cadrul SC M, astfel încât nu este în conflict de interese cu societatea debitoare, că OUAIPO desemnată membru în comitetul creditorilor reprezentată prin BG este persoană diferită de persoana fizică BG și că este neîntemeiată susținerea privind incompatibilitatea domnului BG în calitate de reprezentant al OUAIPO, cu atât mai mult cu cât nu a fost adoptată o decizie în comitetul creditorilor.
Recurentele au susținut că argumentele care conduc la legalitatea ședinței comitetului creditorilor constituie argumente și cu privire la inexistența incompatibilității creditorilor în cadrul adunării creditorilor, precum și că soluția judecătorului sindic nu este susținută de un temei legal pentru conflictul de interese/incompatibilitate.
În motivele de recurs recurenta creditoare BT a relatat pe scurt speța și considerentele din hotărârea atacată, criticând-o sub aspectul lipsei motivelor care au condus la soluția incompatibilității cu privire la creditorul BT.
A precizat că Legea nr. 85/2006 nu interzice soțului asociatului debitorului să aibă calitatea de reprezentant al unuia dintre creditori.
A subliniat recurenta creditoare că, sub aspectul incompatibilității sale, nici creditoarea BRD în contestația formulată și nici judecătorul în hotărâre nu au expus motivele.
Recurentul creditor BG a reluat în motivele de recurs istoricul cauzei și a invocat faptul că instanța s-a pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut constatând incompatibilitatea creditorilor OUAIPO, BT, BG și SCBGM.
Totodată a invocat contradicția între considerente și dispozitiv precizând că, în cuprinsul hotărârii, judecătorul sindic a constatat legalitatea adunării hotărârii creditorilor din 17.07.2015, iar în dispozitiv a desființat hotărârea ca nelegală.
Recurentul creditor BG a invocat și lipsa motivării sentinței în sensul că din motivare nu rezultă temeiul conflictului de interese și nici probele pe care se bazează soluția. A susținut, de asemenea, că în cadrul comitetului creditorilor din 02.07.2015 nu s-a votat nici o măsură, acțiune sau decizie, astfel încât contestația creditoarei BRD este inadmisibilă.
Recurenta creditoare OUAIPO, în apelul calificat ulterior recurs, a reiterat motivele susținute de ceilalți recurenți privind nemotivarea hotărârii, lipsa temeiului privind incompatibilitatea în contextul în care nu există o interdicție în Legea nr. 85/2014 și inadmisibilitatea contestației creditoarei BRD.
Recurenta a argumentat legalitatea hotărârii comitetului creditorilor și a hotărârii adunării generale a creditorilor și prin prisma dispozițiilor Legii societăților comerciale potrivit cărora încălcarea obligației de abținere de la vot nu atrage nevaliditatea hotărârii, ci doar răspunderea pentru daune.
În opinia recurentei creditoare OUAI ar fi existat incompatibilitatea OUAIPO pentru votul din comitetul creditorilor din data de 02.07.2015 doar dacă OUAI ar fi fost acționar la una din firmele de evaluare care și-au depus ofertele.
A precizat că BRD intenționează prin acțiunile sale să schimbe componența comitetului creditorilor, componență care a fost confirmată de judecătorul sindic.
Recurenta a invocat și faptul că instanța și-a depășit limitele cu care a fost investită, constatarea incompatibilității solicitate referindu-se la adunarea creditorilor din 17.07.2015, nu și la adunările creditorilor ulterioare sau viitoare.
La data de 23.05.2016 intimata creditoare BRD a formulat întâmpinare la recursul formulat de SCBGMSRL.
Cu privire la excepția inadmisibilității contestației a arătat că a contestat hotărârea adunării creditorilor din 17.07.2015 când s-a luat o hotărâre cu privire la votul din ședința comitetului creditorilor din 02.07.2015.
Sub aspectul conflictului de interese în care se află OUAIPO reprezentată de BG, intimata creditoare BRD a arătat că acesta există.
În opinia intimatei creditoare BRD dispozițiile art. 17 alin.5 din Legea nr. 85/2006 se aplică prin analogie și în cazul adunării creditorilor.
La aceeași dată intimata creditoare BRD a formulat întâmpinare la recursul formulat de BG, arătând că instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut constatând existența incompatibilității în cazul mai multor creditori care au votat în adunarea creditorilor, că fraza din considerentele hotărârii privind legalitatea hotărârii reprezintă o simplă eroare materială și că soluția este motivată pe baza probelor de la dosarul cauzei, nefiind în contradicție cu nici o altă soluție pronunțată în cadrul procedurii de insolvență a debitoarei.
Intimata contestatoare a formulat întâmpinare și la recursul formulat de recurenta OUAIPO dezvoltând în cuprinsul întâmpinării motivele pentru care contestația formulată împotriva hotărârii adunării generale în care s-a decis cu privire la hotărârea comitetului creditorilor este admisibilă. A arătat că dispozițiile art. 17 alin.5 din Legea nr. 85/2006 se extind prin analogie și în cazul adunării creditorilor. A menționat că a formulat contestația în scopul deblocării procedurii, în condițiile în care comitetul creditorilor a fost în imposibilitatea numirii unui expert evaluator acreditat ANEVAR, urmare a atitudinii creditorului OUAI prin reprezentant BG și a lipsei constante a creditorului membru YTSRL.
Prin întâmpinarea formulată la recursul declarat de recurenta BT, intimata creditoare BRD a invocat aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 17 alin.5 din Legea nr. 85/2006 și adunării creditorilor. A precizat că a formulat contestația în scopul deblocării procedurii, deoarece ca membru al comitetului creditorilor a fost în imposibilitatea numirii unui expert evaluator acreditat ANEVAR, urmare a atitudinii creditorului OUAI prin reprezentant BG și a lipsei constante a creditorului membru YTSRL.
Cu privire la motivele de recurs vizând soluția instanței de fond asupra excepției inadmisibilității contestației formulate de creditoarea BRD, Curtea a constatat că acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Art. 17 alin.6 din Legea nr. 85/2006, în forma incidentă în procedura privind pe debitoare, prevede că acțiunile, măsurile și deciziile luate de comitetul creditorilor pot fi contestate de orice creditor la adunarea creditorilor, în termen de 5 zile de la luarea acestora, iar art. 14 alin.7 din Legea nr. 85/2006 prevede că hotărârile adunării generale a creditorilor pot fi contestate la judecătorul sindic.
În speță, creditorul BRD - GSGSA a formulat, în termenul arătat, contestație împotriva procesului verbal încheiat urmare a desfășurării ședinței comitetului creditorilor din data de 02.07.2015 prin care s-a constatat imposibilitatea adoptării unei decizii referitoare la desemnarea unui evaluator al bunurilor din patrimoniul debitoare SCMSRL pe baza voturilor exprimate de creditorii OUA SRL și BRDGS SA, care au solicitat fiecare desemnarea unui alt evaluator. Ulterior hotărârea adunării creditorilor a fost contestată la judecătorul sindic.
Ca urmare, BRD - GSG a respectat dispozițiile Legii nr. 85/2006, contestând inițial la adunarea creditorilor decizia comitetului creditorilor din data de 02.07.2015 și, apoi, la judecătorul sindic hotărârea adunării generale a creditorilor din 17.07.2015, această din urmă contestație fiind admisibilă.
În contextul în care a avut loc o ședință a comitetului creditorilor în cadrul căreia s-a discutat numirea unui evaluator al bunurilor debitoarei și nu s-a numit evaluatorul, constatându-se imposibilitatea numirii, orice creditor are, potrivit dispozițiilor art. 17 alin.6 din Legea nr. 85/2006, deschisă calea contestației la decizia adoptată în comitetul creditorilor.
Susținerile, potrivit cărora nu există o decizie a comitetului creditorilor care să fie contestată, nu pot fi reținute întrucât, există o decizie ce privește faptul că nu a fost numit un evaluator, decizie care produce consecințe cu privire la întreaga procedură de insolvență a debitorului, blocată tocmai prin imposibilitatea evaluării și valorificării bunurilor pentru atingerea scopului procedurii, acela al acoperirii pasivului.
Referitor la celelalte motive de recurs invocate de recurenții BT, BG, SCBGM prin administrator special BT, OUAIPO ca argumente privind inexistența incompatibilității lor, legalitatea adunării generale a creditorilor din data de 17.07.2015 și, implicit, a deciziei comitetului creditorilor din 02.07.2015, precum și la apărările intimatei BRDGSGSA invocate în întâmpinări, care au fost analizate grupat, Curtea a reținut:
Potrivit art. 14 alin.7 din Legea nr. 85/2006 hotărârile adunării creditorilor sunt supuse controlului judecătoresc la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii și au solicitat ca votul negativ să se consemneze în procesul - verbal al adunării, precum și la cererea creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței care au lipsit motivat de la ședință.
Ca urmare, judecătorul sindic poate desființa o hotărâre a adunării creditorilor pentru nelegalitate, temeiurile de desființare fiind doar cele referitoare la încălcarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 și/sau încălcarea procedurii obligatorii prevăzute de art. 13, 14 și 15 din lege, deci motive de nelegalitate, și nu de netemeinicie.
Așa cum s-a arătat, creditorul BRD - GSG SA a contestat la adunarea generală a creditorilor, în termenul prevăzut de lege, procesul verbal încheiat ca urmare a desfășurării ședinței comitetului creditorilor din data de 02.07.2015, prin care s-a constatat imposibilitatea adoptării unei decizii referitoare la desemnarea unui evaluator al bunurilor din patrimoniul debitoarei SCMSRL pe baza voturilor exprimate de creditorii OUAISRL și BRDGSGSA, care au solicitat fiecare desemnarea unui alt evaluator.
Adunarea generală a creditorilor, analizând contestația creditorului BRD -GSGSA din punctul de vedere al conflictului de interese al creditorului OUAI reprezentat de BG, a confirmat procesul-verbal al comitetului creditorilor din data de 02.07.2015, prin hotărârea din 17.07.2015.
Creditorul BRD - GSGSA, care a votat în adunarea creditorilor împotriva confirmării procesului-verbal al comitetului creditorilor din data de 02.07.2015, a contestat la judecătorul sindic hotărârea din 17.07.2015.
În speță, se impune verificarea dacă hotărârea luată în adunarea creditorilor, în care s-a analizat contestația formulată de creditorul BRD împotriva procesului verbal al ședinței comitetului creditorilor din data de 02.07.2015 cu privire la votul creditorului OUAI și prin care s-a confirmat procesul-verbal al comitetului creditorilor, este legală prin prisma prevederilor Legii nr. 85/2006.
Legea nr. 85/2006 reglementează în art. 17 comitetul creditorilor, stabilind că acesta se întrunește, de regulă, lunar, sau ori de câte ori este necesar, la cererea administratorului judiciar/lichidatorului sau a cel puțin doi dintre membrii comitetului creditorilor.
Ședințele comitetului creditorilor se desfășoară, după caz, în prezența administratorului judiciar sau a lichidatorului. În urma acestora se încheie un proces-verbal în care se consemnează conținutul dezbaterilor și ce hotărâre s-a luat.
Pentru valabilitatea hotărârilor este necesar votul unei majorități simple din totalul membrilor comitetului creditorilor.
Legiuitorul a prevăzut pentru valabilitatea deliberărilor comitetului creditorilor că este necesar să fie prezenți la ședință toți membrii comitetului creditorilor, art. 17 alin.4 din Legea nr. 85/2006 folosind sintagma " majoritatea simplă din totalul numărului de membri ai acestuia";.
Pentru validitatea deliberărilor legiuitorul a stabilit că este necesară o majoritate de jumătate plus unu din totalul membrilor comitetului, iar nu din totalul membrilor prezenți.
Excepția de la această regulă o constituie situația în care un membru al comitetului creditorilor se află, datorită interesului propriu, în conflict de interese cu interesul concursual al creditorilor participanți la procedură, astfel că creditorul respectiv trebuie să se abțină de la vot. În această situație majoritatea simplă necesară va viza nu totalul numărului de membri ai comitetului creditorilor, ci numai numărul de membri care nu se află în conflict de interese.
În consecință, din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale rezultă clar că în situația în care un creditor, membru al comitetului creditorilor se află, datorită interesului propriu, în conflict de interese, cu interesul concursual al celorlalți creditori din cadrul procedurii de insolvență a debitorului, acel creditor are obligația abținerii de la vot.
Or, interesul creditorului OUAI reprezentat de BG este unul diferit de cel al celorlalți creditori având în vedere calitatea reprezentantului BG de soț al asociatului debitoarei.
Raportat la existența conflictului de interese al creditorului OUAI, decizia comitetului creditorilor din data de 02.07.2015 trebuia luată cu majoritate simplă din numărul membrilor comitetului creditorilor în care nu se socotește și creditorul aflat în conflict de interese, respectiv OUAI reprezentat de BG.
În acest context decizia comitetului creditorilor din data de 02.07.2015 apare ca nelegală.
Nelegalitatea deciziei comitetului creditorilor din 02.07.2015, care este luată cu încălcarea dispozițiilor art. 17 alin. 2, 3, 4 și 5 din Legea nr. 85/2006 privind întrunirea comitetului creditorilor, condițiile de cvorum, majoritate și vot, conduce cu evidență la nelegalitatea hotărârii adunării creditorilor din data de 17.07.2015, care validează, cu nerespectarea legii, o hotărâre a comitetului creditorilor nelegală.
Ca urmare, și hotărârea adunării creditorilor din data de 17.07.2015 este nelegală, astfel încât soluția judecătorului sindic de anulare a acestei hotărâri este corectă pentru considerentele expuse, care le vor substitui pe cele ale instanței de fond.
Cât privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 17 alin.5 vizând conflictul de interese în cadrul comitetului creditorilor, Curtea a apreciat că acestea nu pot fi extinse prin analogie în cazul adunării creditorilor
Art.14 din Legea nr. 85/2006 reglementează în detaliu convocarea și deliberarea în cadrul adunării creditorilor, fără să prevadă vreo situație în care un creditor ar trebui să se abțină de la vot. Același art. 14 alin.7 reglementează acțiunea în anularea hotărârii adunării creditorilor, pentru motive de nelegalitate și nu cuprinde vreo referire la motive legate de un posibil conflict de interese.
Legea nr. 85/2006 prevede doar două situații în care creditorii sunt obligați să se abțină de la vot, respectiv art. 17 alin.5 vizând comitetul creditorilor și art. 100 alin. 5 privind votul asupra planului de reorganizare, texte care sunt de strictă interpretare, întrucât cuprind limitări ale dreptului de vot recunoscut tuturor creditorilor îndreptățiți să participe la procedură în sensul art. 3 pct.8 din Legea nr. 85/2006.
Orice îngrădire a dreptului de vot al creditorului în cadrul adunării creditorilor trebuie prevăzută expres.
Prin urmare, în lipsa unei obligații de a se abține de la vot, creditorul aflat în conflict de interese ca membru al comitetului creditorilor poate vota în cadrul adunării creditorilor, votul său fiind unul valabil exprimat.
Pentru motivele expuse, Curtea a admis recursurile, a modificat în parte sentința și a înlăturat mențiunea de constatare a incompatibilității creditorilor OUAIPO, BG, BT și SCBGMSRL, respectiv a dreptului de a vota în cadrul adunării creditorilor și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
| ← Drept civil. pretenţii. calitate procesuală activă. | Nerespectarea principiului contradictorialităţii, consecinţe → |
|---|








