Taxa de viciu pentru jocurile de noroc. neîncălcarea principiului certitudinii impunerii şi dreptului contribuabilului de a determina influenţa sarcinii fiscale asupra activităţii contribuabilului.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia contencios-administrativ Decizie nr. 2643 din data de 19.09.2016
Taxa de viciu pentru jocurile de noroc. Neîncălcarea principiului certitudinii impunerii și dreptului contribuabilului de a determina influența sarcinii fiscale asupra activității contribuabilului.
O.U.G. nr. 92/2014 a produs efecte juridice odată cu intrarea ei în vigoare (13.02.2015), iar faptul că legea de aprobare a acestei ordonanțe de urgență a intrat în vigoare abia la data de 12.06.2015 nu lipsește de efecte juridice O.U.G. nr. 92/2014, aceasta producându-și efectele în perioada 13.02.2015 - 12.06.2015.
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1346 din 27 aprilie 2016 pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 420/63/2016, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta X, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.
Împotriva sentinței nr. 1346 din 27 aprilie 2016 pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 420/63/2016 a formulat recurs reclamanta X.
În motivarea recursului, recurenta reclamantă a susținut că prin cererea formulată inițial a solicitat să se dispună anularea în parte a deciziei privind taxa de viciu pentru jocuri de noroc nr. 1214 din 24.06.2015, respectiv a răspunsului primit în procedura prealabilă prin care a fost respinsă contestația formulată de societate împotriva actului administrativ.
A arătat că a motivat faptul că taxa a fost reglementată prin OUG 92/2014, însă modalitatea de achitare, precum și intrarea efectivă în vigoare a OUG 92/2014 a fost stabilită prin Legea nr. 124/2015, intrată în vigoare la 12 iunie 2015. A solicitat anularea în parte a deciziei întrucât societatea a fost impusă cu suma de 219.030 lei, ulterior rectificată de către intimată printr-o nouă decizie la suma de 200.256 lei pentru o perioadă de raportare (februarie - iunie) în care OUG 92/2014 nu se afla în vigoare, față de momentul la care Legea nr. 124/2015, prin care ordonanța a fost aprobată de către Parlament, a intrat în vigoare.
Pentru a respinge cererea astfel motivată, prima instanță a considerat că nu prezintă importanță momentul la care Legea nr. 124/2015 a intrat în vigoare, ci momentul la care OUG 92/2014 a fost publicată în Monitorul Oficial - 30.12.2014, astfel încât noua taxă bugetară de la acest moment a dobândit caracter cert. În atare situație, nu a fost primită motivația sa cum că prin impunerea pe perioada de raportare februarie-iunie ar fi încălcat principiul neretroactivității legii.
Recurenta a arătat că în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ., consideră a fi criticabilă sentința astfel motivată, față de următoarele argumente:
Critica sa vizând retroactivitatea legii a pornit de la încălcarea principiului certitudinii impunerii - art. 3 lit. b Cod fiscal - normele juridice trebuie să fie clare, "să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite".
De asemenea, deși într-adevăr OUG 92/2014 a fost publicată în Monitorul Oficial la 31.12.2014 și a introdus taxa de viciu, a fost stabilit că aceasta se datorează o singură dată pe an odată cu achitarea taxei de licență reglementată de OUG 77/2009.
Ulterior, Legea nr. 124/2015 a modificat modalitatea de achitare a taxei de viciu, respectiv odată cu taxa de autorizare, în tranșe trimestriale, odată cu plata autorizației - conform art. II alin. 4 Legea nr. 124/2015, de aici rezultând și conținutul deciziei atacate, precum și petitul vizând anularea în parte a deciziei numai pe perioada de raportare februarie - iunie 2015.
Prin urmare, forma textului de lege în raport de care recurenta a fost impusă a fost cea reglementată de către Legea nr. 124/2015, nu OUG 92/2014 - intrată în vigoare la 12.06.2015.
Recurenta a considerat că instanța de fond a interpretat în mod greșit prevederile art. 3 Cod fiscal, raportate la art. 62 din Legea nr. 24/2000, precum și prevederile art. II alin. 4 din Legea nr. 124/2015. Conform art. 62 din Legea nr. 24/2000, dispozițiile legale de modificare ale unui act normativ, de la data intrării lor în vigoare se încorporează în actul de bază.
Decizia contestată în parte a fost emisă în raport de forma OUG 92/2014, modificată prin Legea nr. 124/2015 și a cuprins și perioada de raportare februarie - iunie 2015, interval de timp în care taxa de viciu nu a fost percepută în modalitatea și cuantumul stabilit prin Legea nr. 124/2015.
Cu alte cuvinte, dacă se reține teza instanței de fond ca fiind corectă, anume că nu prezintă importanță prevederile Legii nr. 124/2015 sub aspectul neretroactivității legii și al respectării principiului certitudinii impunerii, singura situație ce se identifică cu un astfel de raționament ar fi fost aceea în care decizia contestată ar fi fost emisă anterior modificării OUG 92/2014, cu respectarea modalității de percepere a acestei taxe astfel cum ea fusese reglementată inițial. În caz contrar, se află în ipoteza în care societatea este obligată să achite o tranșă a taxei, într-o anume modalitate, cu o anumită scadență pe o perioadă de timp în care nu a existat niciun act normativ care să reglementeze un astfel de raport juridic de drept fiscal.
În drept, recursul este întemeiat prevederile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ.
Recurenta reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimatul pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.
Intimatul pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Contrar susținerilor recurentei reclamante, sentința a fost pronunțată de instanța de fond cu aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile speței.
Recurenta reclamantă a susținut prin cererea de recurs încălcarea principiului certitudinii impunerii în argumentarea criticii vizând retroactivitatea legii, critică care este considerată neîntemeiată de către instanța de recurs.
Prin certitudinea impunerii, așa cum este definită în art. 3 alin. 1 lit. b din codul fiscal se înțelege "elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale";.
Curtea constată că instanța de fond a interpretat și aplicat corect actele normative, în conformitate cu voința legiuitorului, normele aplicabile speței fiind clare și nefiind susceptibile de mai multe interpretări în raport de situația dată.
Astfel, prin art. I pct. 47 lit. C din O.U.G. nr. 92/2014 (prin care a fost modificat și completat pct. 4 din Anexa la O.U.G. nr. 77/2009), publicată în Monitorul Oficial nr. 957 din data de 30.12.2014, legiuitorul a introdus o nouă taxă - taxa de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot machine în cuantum de 400 euro/post autorizat/an și care se achită de organizator odată cu taxa de licență, taxă ce se achita integral, o singură dată pe an "(i) pentru primul an, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care documentația a fost aprobată; (ii) pentru anii următori, cu 10 zile înainte de expirarea anului precedent";, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 2 din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.
Ulterior, O.U.G. nr. 77/2009 a fost modificată și completată prin Legea nr. 124/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 92/2014, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 407 din 9 iunie 2015, care la pct. 3 lit. C) lit. i) din Anexa la O.U.G. nr. 77/2009 a modificat modalitatea de plată a taxei de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot maschine în sensul că aceasta trebuie achitată de către organizator "odată cu taxa de autorizare";, în modalitatea stabilită prin art. I pct. 16 din O.U.G. nr. 92/2014 prin care a fost modificat art. 14 alin. 2 lit. b) pct. v) "pentru jocurile de noroc tip slot-machine, taxa se datorează pentru fiecare mijloc de joc și se plătește în 4 rate trimestriale egale, astfel: A. pentru primul trimestru - până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care documentația a fost aprobată; B. pentru celelalte trimestre - până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din trimestru (respectiv 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie și 25 decembrie) pentru trimestrul următor.";
Potrivit art. II alin. 4 din Legea nr. 124/2015 "De la data intrării în vigoare a prezentei legi, operatorii jocului tip slot-machine, astfel cum este definit la art. 10 alin. (1) lit. e) pct. (i) și (iii) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a achita taxa de viciu în tranșe trimestriale, odată cu plata autorizației.";
În raport de prevederile legale arătate, în mod corect instanța de fond a reținut că nu este întemeiată susținerea reclamantei potrivit căreia taxa pe viciu a fost introdusă prin Legea nr. 124/2015 (și ar fi datorată doar începând cu intrarea în vigoare a acestei legi), de vreme ce intenția legiuitorului a fost în sensul perceperii taxei de viciu începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 92/2014, prin Legea de aprobare nr. 124/2015 fiind schimbată doar modalitatea de plată și scadența acestei obligații fiscale.
Potrivit art. II din O.U.G. nr. 92/2014 "(1) Licențele de organizare a jocurilor de noroc pe tipuri de activități acordate operatorilor economici până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență își mențin valabilitatea până la data expirării, cu condiția plății în cuantumul prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009, astfel cum a fost modificată prin intermediul prezentei ordonanțe de urgență, a taxelor anuale aferente licențelor de organizare a jocurilor de noroc, scadente în intervalul cuprins între intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și expirarea licențelor. (2) Cuantumul și modalitatea de calcul al taxelor pentru autorizațiile de exploatare a jocurilor de noroc acordate operatorilor economici până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se mențin până la expirarea termenului de valabilitate a acestora și sunt cele prevăzute de legislația în vigoare la data emiterii respectivelor autorizații. Pentru obținerea unei noi autorizații vor fi respectate cuantumurile și modalitatea de calcul prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.";
Așa cum corect a reținut și instanța de fond, din dispozițiile legale rezultă faptul că legiuitorul a înțeles ca această nouă reglementare să fie de imediată aplicare de la momentul intrării în vigoare a actului normativ. Obligația de plată a taxei pe viciu era cert stabilită, doar modalitatea de achitare a acesteia a fost modificată ulterior prin Legea de aprobare nr. 124/2015.
Este neîntemeiată critica recurentei potrivit căreia taxa de viciu s-ar datora doar de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 124/2015, respectiv de la data de 12.06.2015, atâta timp cât noua taxă pe viciu este datorată de către toți operatorii de jocuri de noroc de tip slot machine începând cu instituirea acesteia prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 92/2014, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Prin instituirea aceste taxe se naște un nou raport de drept fiscal, reprezentând o taxă suplimentară față de cea de licență și cea de autorizare ce incumbă tuturor operatorilor de jocuri de noroc de tip slot machine începând cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 92/2014 prin care a fost introdusă.
Cât privește momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 92/2014, la art. XI alin. 1 s-a prevăzut că "Articolele I-V din prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare în termen de 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I";, astfel încât data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 92/2014 este data de 13.02.2015, având în vedere publicarea ordonanței de urgență în Monitorul Oficial la data de 30.12.2014 și termenul stabilit în cuprinsul acestea pentru intrarea în vigoare, în concordanță cu dispozițiile art. 12 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru adoptarea actelor normative.
În conformitate cu dispozițiile art. 115 din Constituția României, O.U.G. nr. 92/2014 a produs efecte juridice odată cu intrarea ei în vigoare (13.02.2015), iar faptul că legea de aprobare a acestei ordonanțe de urgență a intrat în vigoare abia la data de 12.06.2015 nu lipsește de efecte juridice O.U.G. nr. 92/2014, aceasta producându-și efectele în perioada 13.02.2015 - 12.06.2015.
Ca urmare, aspectele invocate de recurenta reclamantă nu pot fi primite de instanța de recurs întrucât se fundamentează pe o interpretare eronată a prevederilor legale incidente.
Intimatul pârât Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a stabilit corect taxa pe viciu în sarcina recurentei reclamante X începând cu data de 13.02.2015, data intrării în vigoare a acestei taxe instituite prin O.U.G. nr. 92/2014, fiind stabilită prima scadență la data de 25.06.2015, în mod legal fiind rectificată decizia nr. 1214/24.06.2015, emisă de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, prin decizia nr. 1794 din 09.07.2015.
În mod evident, nu s-a încălcat principiul certitudinii impunerii și dreptul contribuabilului de a determina influența sarcinii fiscale asupra activității sale.
Curtea menționează că pe calea contenciosului administrativ pot fi anulate actele administrative atacate doar dacă se dovedește cu certitudine încălcarea dispozițiilor legale în vigoare ce au servit ca temei al emiterii acestora, ceea ce în cauză nu s-a realizat.
Analizând argumentele instanței de fond, Curtea reține că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări și interpretări a dispozițiilor legale, sentința recurată fiind legală, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă.
Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt neîntemeiate, astfel că, în temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul declarat va fi respins ca nefondat.
| ← Contestaţie la executare în materie contravenţională | Eliberare autorizatie de construire. Jurisprudență → |
|---|
