Stabilirea cotelor moştenitorilor. Modul de calcul a cotităţii disponibile speciale a soţului supravieţuitor, instituit legatar universal, în concurs cu un fiu al defunctului din căsătoria anterioară, care solicită reducţiunea liberalităţilor
Comentarii |
|
In cazul în care soţul supravieţuitor instituit legatar universal vine în concurs cu un singur copil dintr-o căsătorie anterioară a defunctului se va proceda astfel: mai întâi se vor aplica prevederile art. 1090 cod civil şi se va stabili rezerva soţului supravieţuitor (1/2 din 1/4, adică 1/8 din moştenire), apoi rezerva copilului (1/2 din 3/4 adică 3/8 din masa succesorală); rezerva cumulată a ambilor va fi de 1/8 plus 3/8, adică Vi din moştenire. Scăzând din masa succesorală (ca întreg) rezervele cumulate se obţine cotitatea disponibilă ordinară(CDO) care va fi de 1/2 din moştenire.
După aceea se va calcula cotitatea disponibilă specială (CDS) a soţului supravieţuitor în modalitatea propusă de profesorul Romeo Popescu în lucrarea Tratat de drept succesoral. Moştenirea testamentară vol. II, respectiv: având în vedere că fiului îi revine 3/8 egal rezerva sa, cotitatea disponibilă specială a soţului supravieţuitor va fi de 1/4 din moştenire (limita superioară).
Problema care se pune este cui va reveni diferenţa dintre cotitatea disponibilă ordinară de 1/2 şi cotitatea disponibilă specială de 1/4, respectiv restul de 1/4 din moştenire.
Potrivit art. 1090 alin. (2) din Codul civil, dacă defunctul nu a dispus prin liberalităţi de diferenţa dintre cotitatea disponibilă stabilită potrivit art. 1089 şi cotitatea disponibilă specială, atunci această diferenţă revine descendenţilor. în cauză, deşi intenţia defunctului a fost să-l gratifice numai pe soţul supravieţuitor, întrucât există limita prevăzută de art. 1090 alin. (1) din Codul civil, dincolo de care această liberalitate nu-şi poate produce efectele, diferenţa rămasă de 1/4 îi va profita copilului.
Prin urmare, instituirea soţului ca legatar universal peste limitele stabilite prin lege nu cunoaşte o sancţiune specifică, însă în această speţă va produce alt efect decât cel voit de dispunător, respectiv va mări cota copilului, cum se întâmplă în cazul în care defunctul nu a dispus prin liberalităţi de diferenţa dintre cotitatea disponibilă ordinară şi cea specială. în cazul nostru această diferenţă de Vi între cele două cotităţi (cea ordinară -CDO - şi cea specială - CDS) ar fi putut să fie atribuită altui legatar instituit de către testator sau unui donatar care ar fi beneficiat de o donaţie de la acesta, în concluzie:
- soţul supravieţuitor va primi în total 3/8 din moştenire adică 1/8 rezerva sa succesorală plus 1/4 adică maximul din cotitatea disponibilă specială;
- copilului din căsătoria anterioară a defunctului
îi va reveni în total 5/8 din moştenire, adică 3/8 rezerva succesorală şi întreaga diferenţă rămasă din cotitatea disponibilă ordinară, de 1/4.
← Defunctul a fost stareţ al unei mănăstiri. Reguli aplicabile... | Utilizarea copiei unui titlu de proprietate, certificată pentru... → |
---|
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre Stabilirea cotelor moştenitorilor. Modul de calcul a cotităţii disponibile speciale a soţului supravieţuitor, instituit legatar universal, în concurs cu un fiu al defunctului din căsătoria anterioară, care solicită reducţiunea liberalităţilor
