SUCCESIUNE. LEGAT SINGULAR. PRESTATIUNI PERIODICE. EXIGIBILITATE. NEEXECUTARE LA TIMP. DAUNE-INTERESE. CERERE. ADMISIBILITATE
| Comentarii |
|
1. Articolul 899 C. civ. prevede că orice legat pur şi simplu dă legatarului, din ziua morţii testatorului, un drept asupra lucrului legat, drept transmisibil erezilor şi reprezentaţilor săi.
Alineatul 2 de sub acelaşi articol prevede: «cu toate acestea, legatarul singular nu va putea intra în posesia lucrului legat, nici a pretinde fructele sau interesele, decât din ziua în care a făcut cererea în judecată, sau din ziua în care predarea i s-a încuviinţat de bună voie».
Aecastă din urmă dispoziţiune cuprinde o aplicaţiune şi o consecinţă a regulii prevăzută de art. 485 C. civ., erezii testatorului, sau persoanele
obligate a preda legatul singular, având din momentul în care li s-a cerut prin judecată predarea legatului, aceeaşi situaţiune pe care o are, conform art. 485 C. civ., posesorul căruia, revendicându-i-se de către proprietar bunul ce-i aparţine, încetează, din momentul revendicării, de a mai fi onsiderat ca un posesor de bună credinţă şi este ţinut a înapoia proprietarului, din acel moment, productele împreună cu lucrul care aparţine acestuia.
2. Fructele sau interesele produse de lucrul ce formează obiectul legatului singular şi pe care legatarul particular are dreptul să le pretindă din ziua
în care a cerut prin judecată predaraea legatului, constituiesc un element component al dreptului de proprietate al legatarului şi reclamarea lor de către acesta se face, nu în baza şi pentru repararea unui prejudiciu încercat de el, prin neexecutarea unei obligaţiuni contractuale, sau în genere a unui drept decurgând dintr-un raport de obligaţiuni, ci în baza dreptului său de proprietate asupra bunului legat.
3. întrucât legiuitorul nu a supus dreptul legatarului particular de a cere fructele sau interesele bunului ce i s-a legat, decât condiţiunii de a fi cerut prin judecată predarea legatului şi întrucât pe de altă parte, aceste fructe sau interese nu sunt datorate de erezi sau de legatarii universali în baza unui raport de obligaţiune, ci ca un element al dreptului de proprietate pe care îl are legatarul asupra bunului legat, urmează de aci că, dacă legatarul particular a făcut cerere în judecată pentru predarea legatului, prevăzută de art. 899 C. civ. şi eredele sau legatarul universal nu a executat predarea legatului, ci a continuat a deţine bunul legat şi după ce i s-a cerut prin judecată a-1 preda, - deţinere care nu mai poate constitui o posesiune de bună-credinţă, - în atare caz eredele sau legatarul universal va trebui să înapoieze legatarului particular fructele sau interesele produse, sau care puteau fi produse prin o diligentă foosire, de bunul legat, pentru tot timpul acestei deţineri, fără a putea opune legatarului neîndeplinirea formalităţilor de punere în întârziere, sau neprezentarea legatarului la domiciliul său pentru a cere predarea, deoarece art. 1088, 1089 şi 1104 C. civ., din care rezultă necesitatea îndeplinirii acestor formalităţi, îşi au aplicaţiunea numai în materie de drepturi decurgând din raporturi de obligaţiuni, iar nu şi în materia predării legatelor singulare, în care eredele sau legatarul universal obligat să predea
legatul trebuie, pentru a nu se expune la plata intereselor sau fructelor lucrului legat, să se abţină de la deţinerea acestui lucru, după ce a fost avertizat prin cererea în judecată, prevăzută de art. 899 C. civ., fie remiţând fără întârziere legatarului lucrul legat, fie, atunci când lucrul legat constă în o sumă de bani, consemnând-o neîntârziat la dispoziţia acestuia.
4. Atunci când, ca în speţă, obiectul legatului singular constă într-o sumă de bani, care potrivit dispoziţiunilor testamentului, va trebui plătită periodic legatarului, pe un anume număr de ani, în acest caz, nici natura obiectului legatului şi nici modalitatea de plăţii periodice, nu justifică concluziunea că principiile expuse mai sus nu ar mai fi aplicabile; dimpotrivă, întrucât art. 900 punctul II C. civ., - care se referă la legatele singulare având un obiect şi o modalitate de plată, deşi nu identice, dar de aceeaşi natură, - dispune că, în cazul prevăzut de acest text, se aplică aceeaşi regulă prescrisă de art. 899 C. civ., cu adaosul că în acest caz interesele şi fructele lucrului legat devin ale legatarului particular din chiar momentul morţii testatorului şi aceasta, chiar atunci când legatarul nu a făcut cerere în justiţie; această dispoziţiune prescrisă de art. 900 C. civ. punctul II confirmă concluziunea că regula prevăzută de art. 899 C. civ. se aplică şi în cazul în care, ca în speţă, obiectul legatului singular constă din suma de bani, ce trebuie plătită periodic pe un număr oarecare de ani; în acest caz, odată ce s-a făcut cererea în judecată pentru predarea legatului, cerere care este valabilă şi eficace pentru toate anuităţile, eredele testatorului sau legatarului universal sunt datori a plăti anuităţile la termenele ce rezultă din dispoziţiunile testamentului, orice întârziere expunându-i la restituirea intereselor acestor anuităţi.
Deciziunea Nr. 325 din 31 Martie 1944.
Preşedinţia d-lui C. Negoescu, preşedinte.
COMENTARIU
(1) Deciziunea ce adnotăm face deosebirea între dispoziţiunile art. 899 C. civ. şi cele ale art. 1088 din acelaşi cod. Articolul 899 C. civ. de sub capitolul «Legatele particulare», după ce în alin. 1 arată că orice legat pur şi simplu dă legatarului, din ziua morţii testatorului, un drept asupra lucrului legat, transmisibil erezilor şi reprezentanţilor săi, adaugă, în alin. 2, că totuşi, legatarul singular nu va putea intra în posesia lucrului legat, nici nu va putea pretinde fructele şi interesele, decât din ziua în care a făcut cererea în judecată sau din ziua
în care predarea legatului i s-a încuviinţat de bunăvoie. Articolul următor prevede excepţiile de la această regulă. Pe de altă parte, art. 1088 alin. 2 C. civ. de sub capitolul «Efectele obligaţiunilor», prescrie că daunele-interese pentru neexecutarea unei obligaţiuni ce are de obiect o sumă de bani nu se datoresc decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. La prima vedere, asemănarea dintre aceste două texte de lege poate fi susţinută, aşa cum a făcut pârâtul din acţiunea de faţă.
într-adevăr, şi în cazul unui legat particular, şi în cazul unei obligaţiuni băneşti, daunele interese se datoresc, în principiu, din ziua chemării în judecată. Examinând chestiunea mai cu deamănuntul, se ajunge la o deosebire esenţială între aceste două texte de lege, deosebire care se va evidenţia mai mult, expunând litigiul din speţa adnotată. Legatarul universal al unei succesiuni a fost obligat, prin testament, să plătească un legat singular, care consta dintr-o sumă de bani plătită, în mod periodic, timp de 20 ani. După ce legatarul particular a fost pus în posesie în urma unei acţiuni în judecată şi legatarul universal şi-a executat obligaţiunea de plată un număr de ani, la un moment dat a încetat să-şi mai respecte acea obligaţiune, rămânând în această situaţiune o anumită perioadă de timp; ulterior, în urma unei executări mobiliare, legatarul universal a consemnat, pe seama legatarului singular, suma datorată. După aceea, legatarul singular a cerut în justiţie ca legatarul universal să fie obligat să-i plătească şi dobânda legală la suma achitată cu întârziere, întemeindu-şi acţiunea pe dispoziţiunile art. 899 C. civ., potrivit cărora fructele se cuvin legatarului singular din ziua în care s-a făcut predarea legatului. Pârâtul legatar universal s-a apărat invocând dispoziţiunile art. 1088 şi 1104 C. civ. şi, susţinând că fiind vorba de sume ce deveneau exigibile în mod succesiv, nu poate fi condamnat decât dacă creditorul i le-ar fi cerut la domiciliul său, ceea ce nu s-a întâmplat, cu alte cuvinte, dacă ar fi fost pus în întârziere; că art. 899 C. civ. nu face altceva decât aplicţiunea art. 1088 C. civ. în materie de legate, cuprinzând dispoziţiuni care privesc legatele de sume de bani, a căror daune-interese nu sunt debite decât din ziua chemării în judecată.
Susţinerile pârâtului nu sunt conforme cu principiile juridice în materie. Articolul 899 C. civ. stabileşte, prin alin. 1, regula că dreptul de proprietate se transmite asupra legatarului particular din momentul morţii testatorului. Folosinţa acestui drept însă, nu o dobândeşte -în principiu - legatarul singular, decât din ziua în care a fost trimis în posesie, fie prin predarea legatului de bunăvoie de către persoana în drept a face această predare, fie în urma unei acţiuni în judecată, în cazul când acea persoană a refuzat să predea legatul. Prin predarea legatului, se Integrează în persoana legatarului singular, cele trei prerogative ale proprietăţii jus utendi, fruencli etabutendi, şi orice ştirbire a acestor drepturi absolute duce, natural, la acordarea pentru proprietarul lezat, de daune-interese. Articolul 1088 C. civ. se referă la cu totul altă situaţiune. El se aplică în materie de obligaţiuni care au de obiect o sumă de bani, daunele-interese (dobânda pentru neexecutarea la timp a obligaţiunii, cuvenindu-se - în principiu — numai din ziua cererii în judecată:
Se derogă astfel, fără un motiv temeinic, de la regula de drept comun că daunele se cuvin din ziua punerii în întârziere, chiar printr-o simplă somaţiune, fiind necesar, în cazul obligaţiunilor băneşti, o cerere de chemare în judecată.
Prin urmare, dispoziţiunile cuprinse în art. 1088 C. civ. nu pot fi în nici un caz asemănate cu cele ale art. 899 C. civ. fiecare din ele sprijinindu-se pe un alt fundament juridic. Pârâtul din speţa noastră nu poate susţine că a ţinut în mod periodic la dispoziţia legatarului creditor, sumele care formează obiectul legatului, dar ele nu i-au fost cerute, pentru că el
fiind obligat la executarea periodică a unui legat care a fost predat legatarului singular, acesta are dreptul la folosinţa integrală a legatului său în puterea dreptului de proprietate şi orice ştirbire i se aduce în executarea acestui drept obligă pe cel care a creat prejudiciul a-1 repara, pe temeiul art. 899 C. civ.
înalta Curte, prin decizia adnotată, mai arată că dispoziţiunea art. 899 alin. 2 C. civ. nu este decât o aplicaţiune a regulii prevăzută în art. 485 C. civ., potrivit căreia posesorul unui bun încetează de a mai fi de bună credinţă din momentul când proprietarul revendică bunul. Tot astfel şi persoana obligată a preda legatul particular, încetează a mai fi considerată de bună credinţă şi deci de a culege fructele bunului din momentul când a făcut predarea legatului.
Situaţia este aceeaşi şi în cazul când legatul singular se execută prin predarea periodică a unei sume de bani, căci consideraţiunile juridice care justifică dreptul de proprietate absolut al legatarului singular pus în posesie sunt aceleaşi.
în plus, există şi un argument de text cuprins în art. 900 pct. IIC. civ., care se ocupă de legatul unei rente viagere sau a unei pensiuni, obligaţiuni care se prestează în mod periodic. • Textul prevede, ca o excepţie la textul precedent art. 899 C. civ., că acestea se cuvin legatarului din momentul morţii testatorului, chiar dacă legatul nu a fost predat, ţinându-se seamă, desigur, de voinţa presupusă a testatorului ca legatarul să beneficieze cât mai repede de o liberalitate menită să satisfacă nevoi urgente.
Din acest text rezultă că, în cazul unor alte obligaţiuni periodice, dispoziţiunile art. 899 C. civ. trebuie respectate, adică, din moment ce legatul a fost predat, de bună voie sau prin chemare la judecată, persoana obligată de testator a plăti un legat ce constă din sume periodice, este obligată să le plătească la timpul cuvenit, în baza dreptului de proprietate ce legatarul singular dobândeşte asupra legatului testat, orice întârziere dând dreptul la daune-interese, conform art. 899 C. civ.
| ← ARDEAL. IMOBIL. ACT TRANSLATIV DE PROPRIETATE. CARTE FUNCIARĂ.... | INCAPABILI. ACTE ÎNCHEIATE DE EI. CAZURILE CÂND El NU POT... → |
|---|
