Succesiuni, moşteniri. Grăniţuire.
| Comentarii |
|
Aşa cum prevede art.261 C.pr.civ. „hotărârea va cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”, iar pe de altă parte aspectele invocate privesc modalitatea în care a fost efectuată expertiza tehnică, respectiv netemeinicia deciziei instanţei de apel şi care nu se pot încadra în cazurile de nelegalitate a hotărârii prevăzute expres şi limitative de art.304pct.1-9 C.pr.civ.
Prin sentinţa civilă nr. 760/21.01.2008 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 6986/215/2007 s-a admis acţiunea, s-a dispus grăniţuirea proprietăţilor părţilor şi s-a stabilit linia de hotar pe aliniamentul punctelor 1031-1024 şi punctelor 1012-1021-1020-1031, conform raportului de expertiză tehnică topografică şi schiţei-anexă la acest raport întocmit de expert-inginer D. D., şi au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 470 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
La data de 29.04.2008, s-a formulat apel de către pârâţii C. D. şi C. S. M. împotriva sentinţei civile nr. 760/21.01.2008 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 6986/215/2007 ca netemeinică şi nelegală.
Prin Decizia civilă nr. 740/26.nov. 2009 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 6986/215/2007 s-a admis apelul formulat de apelanţii -pârâţi C. D. şi C. S.M., împotriva sentinţei civile nr. 760 din 21/01/2008 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr 6986/215/2007 în contradictoriu cu intimaţii- reclamanţi G. M., P. C.V.-decedată şi având ca moştenitor pe Ţ. G. A., V. M., s-a desfiinţat sentinţa civilă apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă .
La data de 26.01.2010 s-a înregistrat spre rejudecare dosarul pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. 2466/215/2010 şi s-a dispus citarea părţilor.
Pârâţii au depus cerere reconvenţională în raport de actele de vânzare-cumpărare a drepturilor litigioase depuse în faza apelului prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor V. M., fostă S. şi a moştenitorilor defunctei reclamante - P.
C.V., fostă S., respectiv a numiţilor : Ţ. G. A.şi P. P. P.-D., deoarece aceştia şi-au înstrăinat drepturile litigioase care fac obiectul cauzei.
Au mai arătat că solicită în contradictoriu cu reclamantul G.M. si cu R. S. Ş. ieşirea din indiviziune asupra terenului în suprafaţă de 56 m.p. ce îl reprezintă curtea comună situat în Craiova str. Ecaterina Teodoroiu nr. 18, în cota de 2/3 pentru pârâţi şi 1/3 pentru reclamantul -pârât.
La termenul din 02.04.2010 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a numitei R. Ş. S., iar la termenul următor din 07.05.2010 reclamantul a arătat că şi el menţine solicitarea din dosarul de recurs de a se introduce în cauză ca pârâtă această persoană.
Tot la termenul din 07.05.2010 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de reclamant a numitului P. P. P.D.fiind moştenitorul lui P. D. E.decedată aceasta fiind moştenitoarea reclamantei decedate P. C.V.
La termenul din 09.09.2011 s-a depus precizare de acţiune de către reclamant prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractelor de cesiune de creanţă si antecontractelor, constatarea faptului că suprafaţa imobilului cu nr. 18 B moştenit de A. S. de aproximativ 180 mp confirmată si printr-o măsurătoare cadastrală nu corespunde cu suprafaţa trecută arbitrar în certificatul de moştenitor nr. 377/1984 de 220 mp, constatarea faptului că apelul declarat de pârâţi are la bază motive imaginare, obligarea pârâtului C. D. la plata de daune materiale, morale si daune interese în total cel puţin 3000 euro, disjungerea capetelor de cerere din precizare şi suspendarea dosarului până la soluţionarea irevocabilă a dosarului ce se va forma in baza art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ.. A mai solicitat respingerea cererii reconvenţionale ca neîntemeiată.
La termenul următor, reclamantul a arătat în ceea ce priveşte primul capăt de cerere din precizare că solicită constatarea nulităţii absolute a tuturor contractelor de cesiune de creanţă de la dosar.
Prin sentinţa civilă nr. 13964/30.09.2011 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosar nr. 2466/215/2010 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor P. P. P. D., Ţ. G. A. si V. M. invocată de pârâţii C. D. si C.S.M.
A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii P. P. P. D., Ţ. G. A. şi V. M. împotriva pârâţilor C. D.şi C. S.M., ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul G. M., aşa cum a fost precizată de acesta, împotriva pârâţilor C. D. , C. S.M. şi R. S.Ş.
A fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâţii C. D., şi C.S. M
Au fost respinse cererile pentru cheltuieli de judecată formulate de reclamantul G. M. si respectiv de pârâţii C. D. si C. S. M .
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul G. M., pârâţii C. D.,şi C. S. M., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Tribunalul Dolj - Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale prin decizia civilă nr.213/30.04.2013 a admis apelurile şi a schimbat în parte sentinţa civilă atacată în sensul că:
A admis în parte acţiunea precizată, formulată de reclamantul pârât G. M.
A admis cererea reconvenţională precizată formulată de pârâţii reclamanţi C. D. şi C.
S.M.
A dispus ieşirea din indiviziune asupra curţii comune în cote de 1/2, conform variantei nr. 1 din raportul de expertiză întocmit de expert M. A. D.(filele 76-83 dosar apel) şi Anexei 3 la acest raport.
A stabilit linia de hotar pe punctele 8-15-28-29-30 conform Anexei nr. 3 la raportul întocmit de expert M. A. D., fila 82.
A obligat apelanţii pârâţi reclamanţi la plata către apelantul reclamant pârât a sumei de 9 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut următoarele:
Prin hotărârea atacată au fost respinse atât acţiunea formulată de reclamantul G. M. de stabilire a liniei de hotar între proprietatea sa şi cea aparţinând pârâţilor C., cât şi cererea reconvenţională formulată de pârâţii reclamanţi C. D. şi C. S. M., având ca obiect ieşire din indiviziune asupra terenului în suprafaţă de 56 mp ce îl reprezintă curtea comună, în cotă de 1/3 pentru pârâţii reclamanţi şi 1/3 pentru reclamantul pârât, instanţa de fond apreciind că nu s-a dovedit şi nu s-a invocat în proprietatea cui este curtea comună.
Concluzia instanţei de fond este greşită, apelurile fiind întemeiate sub acest aspect, întrucât, din actele de la dosarul cauzei rezultă succesiunea în timp a proprietarilor asupra curţii comune, astfel:
- prin actul de vânzare cumpărare autentificat prin procesul verbal de autentificare nr. 663/13.04.1909 al Tribunalului Dolj - Secţia comercială şi de notariat şi transcris sub nr. 2861/1909, I.A., în calitate de cumpărător a dobândit de la vânzătorii I. F. C., A. M. I., M. A. Ş., dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Craiova, str. Grădinarilor, nr. 20, colţ cu str. Sf. Nicolae, compus din patru corpuri de casă unite între ele şi formând un cadrilater şi terenul pe care se află construite aceste case, având o suprafaţă de 692 mp aproximativ.
- prin convenţiunea de partaj voluntar autentificată prin procesul-verbal nr. 582/1936 al Tribunalului Dolj - Secţia a III-a, s-a reţinut că averea rămasă de pe urma defunctului I. A. se compune din două imobile, şi anume: un imobil situat în Craiova, str. Ecaterina Teodoroiu, nr. 16 (fostă str. Grădinari, nr. 20) şi un imobil situat în Craiova, str. Sf.Nicolae 2 (fost nr. 6), moştenitorii legali ai defunctului I. A. hotărând ieşirea din indiviziune astfel:
- L. (Elena-Maria) A. - imobilul situat în Craiova, str. Sf. Nicolae, nr. 2;
- F. A., etajul şi parterul (fiecare cu câte patru camere, gangul şi două closete despre str. Sf. Nicolae şi str. Ecaterina Teodoroiu) din imobilul situat în Craiova, str. Ecaterina Teodoroiu, nr. 16 (fostă str. Grădinari, nr. 20);
- A. S. - corpul de case din compus din două camere, una sală şi pivniţă despre str. Sf. Nicolae şi corpul de case compus din şase camere, despre biserica Sf, Nicolae din imobilul situat în Craiova, str. Ecaterina Teodoroiu, nr. 16 (fostă str. Grădinari, nr. 20) ;
- I. A. - corpul de case compus din cinci camere şi un antreu, două pivniţe şi două closete din imobilul situat în Craiova, str. Ecaterina Teodoroiu, nr. 16 (fostă str. Grădinari, nr. 20);
- A. G. - corpul de case compus din trei camere şi una sală despre str. Ecaterina Teodoroiu şi două pivniţe.
La punctul III din convenţiunea de partaj voluntar autentificată prin procesul-verbal nr. 582/1936 al Tribunalului Dolj - Secţia a III-a s-a precizat expres că terenul curte comună urmează "să fie deavalma" fiind în interesul proprietarilor F. A., A. S. şi A. G., I. A. neavând drept la această porţiune de curte.
De pe urma defunctei F. A., au rămas ca moştenitori P.C.V., în calitate de nepoată de soră, cu o cotă de 1/4, V. M., în calitate de nepoată de soră, cu o cotă de H şi G. M., în calitate de nepot de soră, cu o cotă de 2/4.
De pe urma defunctei A. S., au rămas ca moştenitori P. C.V., (decedată în cursul procesului şi având ca moştenitori pe Ţ. G. A., P.P. P. D.) şi R. S.Ş.
Prin decizia nr. 494/12.05.1960 a Sfatului Popular al oraşului Craiova s-a transmis spre administrare IRCFL Craiova, imobilul situat în Craiova, str. Ecaterina Teodoroiu nr. 16, fostă proprietatea lui F.A.
Prin dispoziţia nr. 5257/18.04.2003 a Primarului Municipiului Craiova s-a dispus restituirea în natură, în indiviziune, în cote nedeterminate, a imobilului compus din construcţie şi teren aferent în suprafaţă de 108 mp, compus din parter, etaj şi pivniţă, situat în Craiova, str. Ecaterina Teodoroiu, nr. 18, către reclamanţii G. M., V.M.şi P.C.V.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 29/11.01.2005, reclamanţii P.C. V., G. M., şi V.M. au transmis către S. I., şi S. M. dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Craiova, str. Ecaterina Teodoroiu, nr. 18 A (fost nr. 18) jud. Dolj, compus în întregime din teren în suprafaţă de 108 mp împreună cu o casă construită din cărămidă şi acoperită cu tablă.
Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 583/30.01.2007, S. I., şi S. M., au transmis dreptul de proprietate atât asupra imobilului situat în Craiova, str. Ecaterina Teodoroiu, nr. 18 A (fost nr. 18) jud. Dolj, cât şi asupra imobilului situat în Craiova, str. Ecaterina Teodoroiu, nr. 18 B către pârâţii reclamanţi din prezentul dosar, C.D. şi C. S. M.
Prin contractul de donaţie autentificat sub nr. 7104/1980 de Notariatul de Stat Judeţean Dolj, defuncta G. A., a donat fiului său, reclamantul pârât din prezenta cauză, G. M., casa proprietatea sa de cărămidă, acoperită cu tablă, cu două camere, hol, bucătărie, cămară şi pivniţă, situată în Craiova, str. Ecaterina Teodoroiu, nr. 18, pe un teren loc de casă în suprafaţă indiviză de 130,90 mp, terenul trecând în proprietatea statului, în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Prin Ordinul Prefectului nr. 59/1993 reclamantului pârât G. M. i-a fost atribuit în proprietate terenul în suprafaţă de 130.90 mp.
De pe urma defunctei G. A. a rămas ca unic moştenitor, în calitate de fiu, reclamantul
G. M.
În niciunul din actele de proprietate de la dosarul cauzei nu se face vorbire despre curtea comună, ceea ce prezumă că ea a continuat a fi folosită conform convenţiei de partaj voluntar autentificată prin procesul-verbal nr. 582/1936 al Tribunalului Dolj - Secţia a III-a, în interesul proprietarilor celor 3 imobile, aspect susţinut, de altfel şi de reclamantul pârât G. M., acesta precizând că, curtea comună nu a făcut niciodată obiectul preluării de către stat fiind utilizată continuu în scopul folosirii celor 3 imobile.
Conform raportului de expertiză întocmit de expert M. A.D., curtea comună are o suprafaţă de 61,40 mp, dreptul fiecărei părţi din suprafaţa curţii comune fiind de 30,70 mp.
Urmare a acestor considerente, tribunalul a apreciat fondate cele două apeluri, impunându-se admiterea lor în baza art. 296, 297 C.pr.civ. şi schimbată hotărârea instanţei de fond, în sensul admiterii în parte atât a acţiunii precizate, cât şi a cererii reconvenţionale precizate, cu consecinţa ieşirii din indiviziune asupra curţii comune în cote de 1/2, conform variantei nr. 1 din raportul de expertiză întocmit de expert M. A. D. (filele 76-83 dosar apel) şi Anexei 3 la acest raport.
Tribunalul a stabilit linia de hotar pe punctele 8-15-28-29-30 conform Anexei nr. 3 la raportul întocmit de expert M. A.D., fila 82.
În ce priveşte motivul de apel vizând respingerea de către prima instanţă a capătului de cerere având ca obiect anularea contractelor de vânzare-cumpărare succesive în ce priveşte suprafaţa de 220 mp, tribunalul l-a respins ca nefondat, întrucât, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, motivele invocate de reclamantul pârât - respectiv faptul că dreptul de proprietate al pârâţilor reclamanţi C. este asupra unei suprafeţe de 184 mp şi nu de 220 mp -nu constituie cauze de nulitate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul G.M. , criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a arătat că instanţa de apel a reţinut corect istoricul evoluţiei drepturilor de proprietate asupra terenurilor în dispută, însă în parte, fără să analizeze însă şi proprietatea din str. E. Teodoroiu nr. 18 B, astfel că decizia pronunţată de instanţa de apel este nelegală din următoarele considerente:
În primul motiv de recurs, a arătat că modalitatea de determinare a curţii comune şi de delimitare a celor două proprietăţi este una eronată şi în mod greşit instanţa de apel a omologat expertiza întocmită în apel, după ce a respins obiecţiunile formulate de către recurent, în contextul în care atât măsurătorile, cât şi modalitatea concretă de împăciuire iniţiată şi materializată de expert încalcă dreptul de proprietate al reclamantului.
A solicitat ca şi obiectiv la expertiza dispusă în apel să se identifice proprietăţile părţilor prin raportare la actul de partaj din 1936 şi schiţa anexă, pornindu-se măsurătorile de la punctele de reper fixe, neschimbate de-a lungul timpului respectiv de la limita stradală a imobilelor.
Doar în acest mod se poate determina fiecare dintre proprietăţi, urmărind dimensiunile înscrise în schiţa din 1936, aşa cum de altfel instanţa a încuviinţat ca şi obiectiv al expertizei la cererea acestuia, respectiv:
- pornindu-se de la identificarea iniţială a proprietăţilor de la nr. 18 (130,9 m.p. -
reclamantul) şi 18A (108 m.p. - cea din intersecţie), proprietăţi ale căror dimensiuni şi puncte de reper sunt clare şi nemodificate din 1936,
- după delimitarea iniţială a celor 2 proprietăţi, , expertul ar fi trebuit să
identifice şi să poziţioneze curtea comună,
- abia după această operaţiune ar fi trebuit să poziţioneze în schiţă şi proprietatea
din str. E Teodoroiu nr. 18 B - proprietate in privinţa căreia, aşa cum s-a arătat, s-a strecurat o eroare în certificatul de moştenitor perpetuata ulterior in privinţa suprafeţei, pornind de la limita dinspre curtea comună şi proprietatea de la 18A.
Instanţa a încuviinţat obiective la expertiză pe de o parte, la cererea recurentului, această modalitate de identificare a proprietăţilor, iar pe de altă parte, la solicitarea pârâţilor C., o variantă prin raportare la documentaţia cadastrală întocmită pentru terenul proprietatea exclusivă a acestora.
Expertul însă a realizat o a treia variantă de expertizare, respectiv a combinat în mod ciudat cele 2 variante, nerăspunzând practic obiectivelor fixate de părţi şi instanţă.
Modalitatea pe care a ales-o să determine curtea comună porneşte greşit nu de la actele de proprietate, ci de la starea de fapt pe care a identificat-o în teren şi de la delimitarea faptică actuală. Această modalitate proprie, contrară oricăror principii de drept ce guvernează materia drepturilor reale şi acţiunea în grăniţuire, a făcut ca expertul să împăciuiască părţile fără a ţine cont de drepturile reale asupra suprafeţelor de teren expertizate.
Mai mult, independent de acest aspect esenţial de natură a încălca în mod direct dreptul de proprietate prin efectuarea unor măsurători nereale, expertul a refuzat explicit să propună o variantă de lotizare care să atribuie părţilor zidul casei fiecăruia. Aşa cum rezultă din varianta unică practic propusă de expert în cote de 1/2 pentru fiecare, punctul de intersecţie al celor două proprietăţi în zona caselor nu se face la intersecţia dintre cele două construcţii, cum ar fi fost firesc pentru ca fiecare parte să îşi stăpânească zidul casei, ci se face pe zidul casei recurentului, la circa un metru depărtare de intersecţia construcţiilor.
Motivarea oferită de către expert a fost una hilară, respectiv că nu poate frânge linia. Această modalitate de grăniţuire este de natură să genereze în viitor noi situaţii litigioase, zidul reclamantului rămânând în curtea pârâţilor C., fără nicio argumentaţie.
Sub acest aspect, hotărârea pronunţată cu aplicarea greşită a legii (art. 304, pct. 9 C.pr.civ.), respectiv cu încălcarea dreptului de proprietate al recurentului pe de o parte, prin neidentificarea corectă a proprietăţii acestuia şi a curţii comune, iar pe de altă parte prin modalitatea de grăniţuire aleasă în zona intersecţiei celor două clădiri. De asemenea, sunt incidente în acest sens şi dispoziţiile art. 304, pct. 8 C.pr.civ., interpretarea dată actelor de proprietate fiind eronată (convenţia de partaj cu schiţa aferentă, titlul meu de proprietate şi actele intimaţilor).
Pe de altă parte, prin modalitatea artificială de delimitare a curţii comune instanţa a acordat părţii adverse mai mult decât i se cuvine, cu consecinţa diminuării dreptului său de proprietate, (art. 304, pct. 6 C.pr.civ.).
Prin cel de al doilea motiv de recurs, a arătat că în ceea ce priveşte problematica nulităţii contractelor de vânzare - cumpărare succesive aferente imobilului situat în str. E. Teodoroiu, nr. 18B, instanţa a apreciat în mod eronat că ar nu ar fi existat motive de nulitate a acestora, în realitate recurentul a dovedit prin probele administrate că dreptul de proprietate transmis prin respectivele înscrisuri nu a corespuns cu dreptul real existent în patrimoniul vânzătorilor, întrucât suprafaţa de 220 m.p. a fost artificial înscrisă, din actul de partaj şi schiţa aferentă nerezultând un asemenea drept, ci 180 de m.p. aferenţi proprietăţii de la 18B. Sub acest aspect instanţa nu a intrat în cercetarea fondului, iar hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304, pct. 7 C.pr.civ.)
În cel de al treilea motiv de recurs, a arătat că apelul formulat de către pârâţii C., a fost
în mod greşit admis, în realitate instanţa dând relevanţă în considerente şi dispozitiv doar motivelor de apel invocate de către recurent.
Intimaţii pârâţi C., au solicitat o cota mai mare din curtea comună, respectiv 2/3, cerere în fapt respinsă de către instanţă, motiv pentru care se impune modificarea deciziei
recurate şi respingerea apelului părţilor adverse.
Prin cel de al patrulea motiv de recurs şi ultimul a arătat că, greşit a soluţionat instanţa şi cererea sa privitoare la obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecata pricinii în toate ciclurile procesuale.
Faptul că s-a ajuns la această rejudecare şi la admiterea apelului său, a fost cauzat de refuzul pârâţilor C., de a depune la dosar documentele doveditoare a dreptului de proprietate şi istoricul acestuia, astfel că instanţele alături de recurentul reclamant, au fost nevoite să descopere trunchiat, gradual, realitatea acestora, fiind îndreptăţit la recuperarea tuturor cheltuielilor ocazionate de acest dosar, soluţia pronunţată de instanţa de apel fiind nelegală ,dată cu încălcarea legii (art 304 pct. 9 C.pr.civ.).
Cu privire la motivele de recurs invocate de către recurentul reclamant nu s-a depus întâmpinare.
Recursul este nefondat.
Examinând decizia prin prisma criticilor invocate şi a apărărilor formulate şi potrivit art. 304 C. pr. civ. , Curtea constată că nu subzistă motive de casare sau modificare din cele expres şi limitativ prevăzute de aceste dispoziţii legale.
Astfel, nu sunt întemeiate criticile recurentului din primul motiv de recurs cu privire la aplicarea greşită a legii, neputându-se încadra aceste în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., în condiţiile în care instanţa de apel a apreciat judicios că potrivit actelor de proprietate exhibate de părţi nu se face vorbire despre curtea comună, fapt care a format convingerea instanţei întemeiată pe prezumţia, că a continuat să fie folosită aşa cum au convenit părţile prin convenţia de partaj voluntar nr.582/1936 (Tribunalul Dolj-secţia a III-a civilă) în interesul proprietarilor celor trei imobile.
Nemulţumirea recurentului constă în aceea că expertul nu a identificat şi poziţionat curtea comună, după delimitarea iniţială a celor două proprietăţi şi că acesta a refuzat explicit să propună o variantă de lotizare prin care să fie atribuite părţilor litigante zidul casei fiecăruia, astfel că s-a ajuns în situaţia ca zidul casei recurentului reclamant să rămână în curtea familiei C., fără nicio argumentaţie şi prin aceasta a fost afectat dreptul său de proprietate.
Nu pot fi primite nici aceste critici, în condiţiile în care potrivit raportului de expertiză(fila 78 dosar apel) curtea comună este reprezentată de S.2A în suprafaţă de 60,51 m.p., fiind identificată în raport de proprietăţile părţilor(anexa 2), astfel că suprafaţa care va reveni recurentului reclamant potrivit variantei nr.1 va fi de 161,60 m.p., fiind compusă din
C.18 compusă din 89,18 m.p., plus S.1 compusă din 36,89 m.p., la care se adaugă o suprafaţă de 35,53 m.p. din S.2B., iar potrivit celei de a doua variante propuse de expert suprafaţa de teren care revenea aceluiaşi recurent era de 146,25 m.p.
În raport de obiectivele expertizei încuviinţate de către instanţă prin încheierea din
29.06.2012, prin care s-a dispus expertului să facă două propuneri de lotizare şi să măsoare curtea interioară comună, nu se poate reţine că expertul tehnic a refuzat să facă o altă propunere de lotizare, iar prin încheierea din 26.10.2012 instanţa a motivat respingerea cererii pentru efectuarea unei noi expertize, aşa cum prevede art.261 C.pr.civ.
Potrivit acestuia „hotărârea va cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”, iar pe de altă parte aspectele invocate privesc modalitatea în care a fost efectuată expertiza tehnică, respective netemeinicia deciziei instanţei de apel şi care nu se pot încadra în cazurile de nelegalitate a hotărârii prevăzute expres şi limitative de art.304 pct.1-9 C.pr.civ.
În aceste condiţii, apar ca neîntemeiate şi criticile recurentului care privesc art. 304 pct. 7 C.pr.civ., respectiv că instanţa nu a intrat în cercetarea fondului, iar hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, întrucât instanţa a avut în vedere atunci când a dispus ieşirea din indiviziune criteriile prevăzute de dispoziţiile art.673/9 C.pr.civ.
Pe cale de consecinţă, nu pot fi primite nici susţinerile recurentului că instanţa a acordat părţii adverse mai mult decât i se cuvine, cu consecinţa diminuării dreptului său de proprietate, neputându-se încadra aceste critici în motivul de recurs prevăzut de art.304, pct. 6
C.pr.civ., pentru că instanţa s-a pronunţat în limitele învestirii, respectiv a stabilit asupra curţii comune cote egale de ^ şi nu „ a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut”.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs, se reţine că nici acesta nu se poate încadra în motivul prevăzut de art.304 pct.7 C.pr.civ., în condiţiile în care instanţa a apreciat corect că împrejurarea în care pârâţii reclamanţi C., au un drept de proprietate pentru 184 mp. şi nu 220 nu poate constitui un motiv de nulitate, astfel că a confirmat soluţionarea dată pricinii sub acest aspect de către prima instanţă.
Nici criticile din ultimul motiv de recurs nu se pot încadra în cazurile de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.1-9 C.pr.civ., în condiţiile în care instanţa a procedat legal la compensarea cheltuielilor de judecată potrivit art.276 C.pr.civ., pretenţiile fiecărei părţi fiind încuviinţate numai în parte.
În acest sens, se poate observa că părţile din această cauză au avut calităţi duble de reclamant şi pârât şi, cum ambele acţiuni au fost admise în parte, instanţa a trebuit să facă aplicaţiunea dispoziţiilor amintite, în sensul că trebuia să dispună compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părţi.
Neputându-se reţine nici existenţa unora din cazurile prevăzute de art.306 alin.2
C.pr.civ., în temeiul art.312 C.pr.civ., recursul a fost respins ca nefondat, fiind menţinută soluţia instanţei de apel ca legală şi temeinică.
Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.(Decizia nr. 9026/17 Octombrie 2013 -secţia I civilă, rezumat judecător Lungu Marian)
| ← Inexistenţa obligaţiei de garanţie a vânzătorului pentru... | Obligaţia de a face. Coproprietatea forţată → |
|---|
