Malpraxis. Procedura contestării cazului de malpraxis.
| Comentarii |
|
Decizia adoptată de Comisia de Monitorizare si Competenta Profesională de respingere a sesizării pentru constatarea cazului de malpraxis ca nefondată si de clasare a cazului, in temeiul art. 28, se poate contesta la instanţa judecătorească competentă.
Prin sentinţa civilă nr.3847/13.03.2012 pronunţată de Judecătoria Craiova a fost respinsă acţiunea precizată formulată de reclamanta G. I. în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Monitorizare şi Competenţă Profesională pentru Cazurile de Malpraxis - D S P Dolj , şi pârâtul S C. A. ca neîntemeiată.
S-a luat act că pârâţii nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamanta G I. a
sesizat Comisia de Monitorizare şi Competenţă Profesională pentru Cazurile de Malpraxis-
D.S. P. aducându-i la cunoştinţă nemulţumirile sale în legătură cu intervenţia chirurgicală la care a fost supusă, efectuată de doctorul S C în cadrul clinicii H.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta G. I. arătând că in mod gresit instanţa de fond a apreciat că decizia Comisiei fiind una de clasare, este un act ce nu poate fi contestat în instanţa de judecată iar pe de altă parte, a apreciat că soluţia adoptată, raportat la documentele medicale depuse şi fotografiile care au fost efectuate la scurt timp după intervenţie, când nu definitivase rezultatul, este una corectă.
Referitor la prima teză, criticile apelantei pornesc de la un principiu elementar de drept, anume acela că un act administrativ nu poate avea caracter definitiv, obligatoriu şi necenzurat în instanţa de judecată.
Dacă s-ar accepta argumentaţia instanţei de fond , şi anume caracterul necontestabil al actului, se ajunge chiar la o denegare de dreptate şi la încălcarea unui principiu elementar garantat atât de Constituţia României, cât şi de art.6 din Convenţia E.D.O, accesul la o instanţă. Pretinzând caracterul definitiv şi de necombătut al actului, instanţa îşi neagă practic competenţa.
Pe de altă parte, apelanta arată că, potrivit dispoziţiilor art.673 alin.1 din Legea nr.95/2006, controlul asupra deciziei Comisiei este exercitat de către instanţa de judecată. Nu se face nicio deosebire în dispoziţiile acestui articol între modalitatea de atacare a unei decizii pe fond şi a unei decizii de clasare, după cum nu se face menţiunea că decizia de clasare este incontestabilă.
Explicaţia instanţei că există o diferenţiere între decizia luată în urma unei expertize şi decizia dată potrivit art.28 din OMS nr.1343/2006 de respingere ca nefondată şi clasare a sesizării, constituie aşadar o adăugare la lege şi o încălcare a principiului "ubi lex non distinguit, nex nos distinguere debemus".
Apelanta arată că instanţa a făcut o scurtă analiză a procedurii medicale pe care o consideră ca fiind parcursă corect, dar şi a rezultatului efectiv al intervenţiei de chirurgie
plastică reparatorie, menţionând că starea actuală a pacientei, probată cu planşele fotografice, nu este una definitivă.
Instanţa nu face altceva decât sa preia din apărările pârâtului care a efectuat intervenţia chirurgicală, deşi sunt suficiente elemente care trebuiau să o conducă la o cu totul altă concluzie.
Examinand sentinta civila atacata, prin prisma motivelor de apel si a dispozitiilor art. 296 C.pr.civ., tribunalul a constatat ca sunt intemeiate o parte dintre criticile formulate de apelanta parata.
A constatat ca prin actiunea dedusa judecatii, asa cum a fost precizata la 07.02.2012, reclamanta G I a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Monitorizare şi Competenţă Profesională pentru Cazurile de Malpraxis şi S C A anularea deciziei nr. 6 /14.12.2011 şi să se constate existenţa cazului de malpraxis pentru intervenţia specialitatea chirurgie plastică reparatorie efectuată de către asupra reclamantei la 16.04.2011.
A mai constatat ca decizia contestata a fost pronuntata de parata Comisia de Monitorizare şi Competenţă Profesională pentru Cazurile de Malpraxis din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, in temeiul art. 28 din OMS nr.1343/2006, ca urmare a sesizarii formulate de reclamanta la 19.10.2011.
Potrivit art. 28 din OMS nr.1343/2006, sesizarile adresate comisiei, care nu respecta dispozitiile legale si ale prezentului regulament, sunt respinse ca fiind nefondate si se claseaza cazul, comunicandu-i-se persoanei care a facut sesizarea decizia adoptata, in termen de 5 zile calendaristice de la data adoptarii acesteia.
Din interpretarea coroborata dispozitiilor legale rezulta ca in ceea ce priveste conditiile pe care trebuie sa le îndeplinească sesizarea si in lipsa carora se impune a se dispune, prin decizie, respingerea ca nefondata a sesizarii si clasarea cazului in intelesul art. 28, acestea sunt cele legate de forma sesizarii respectiv mentiunile pe care trebuie sa le cuprinda aceasta, cele referitoare la persoana care poate sesiza comisia si documentele ce trebuie anexate sesizarii, iar nu conditii de fond referitoare la temeinicia cazului de malpraxis reclamat, intrucat asupra acestui aspect ( existenta cazului de malpraxis si implicit temeinicia sesizarii) comisia nu se poate pronunta decât dupa analizarea raportului asupra cazului, raport care trebuie întocmit întotdeauna de un expert sau grup de experti, in conditiile art. 29 si urm. din OMS 1343/2006.
In speţă, din actele dosarului rezulta fără dubiu ca sesizarea depusa de reclamanta G I la 19.10.2011 la Comisia de Monitorizare şi Competenţă Profesională pentru Cazurile de Malpraxis îndeplineşte conditiile de forma cerute expres de art. 26 din OMS 1343/2006, iar in plus la sesizare au fost anexate actele detinute de reclamanta, acte din care sa rezulte calitatea persoanei care a sesizat comisia, iar ulterior la cererea comsie, reclamanta a depus precizari cu privire la aspectul ca actele medicale referitoare la interventie se gasesc la clinica unde s-a facut interventia medicala, solicitand comisiei sa solicite aceste acte medicale potrivit art. 10 lit. C din OMFS 1343/2006. Sub acest aspect, tribunalul a constatat ca este întemeiata critica formulata de apelanta in ceea ce priveste gresita retinerea de catre instanta de fond in sensul ca deciziei de clasare nr. 6/14.12.2011 este legala, motivat de imprejurarea ca reclamanta nu a facut dovada prin actele anexate sesizarii ca interventia medicala suferita nu respecta procedura medicala.
Tribunalul a constatat astfel ca este gresita interpretarea data de instanta de fond in ceea ce priveste documentele medicale la care se refera art. 27 mentionat mai sus, in sensul ca, aceste documente medicale trebuiau sa provina de la alti medici de specialitate, sa fie ulteiroare interventiei invocate de reclamante si să confirme susţinerile reclamantei in sensul ca interventia medicala la care a fost supusa nu a fost corespunzatoare sau cel puţin să ridice un dubiu asupra modului în care s-a desfăşurat operaţia, întrucat din interpretarea coroborata a dispoz. art. 25-27 , art. 19 si 29-34 din OMS 1343/2006 rezulta ca doar in baza raportului primit de la expertul sau expertii desemnati, comisia stabileste daca in cauza a fost sau nu o situatie de malpraxis, avand in vedere criteriile prevazute de art. 34 din OMS 1343/2006, iar nu in baza unor acte medicale emise de alti medici. Tribunalul constata astfel ca documentele medicale la care se refera art. 27 pct. 1 sunt acele acte medicale ce au stat la baza interventiei medicale sesizate de persoana la comisia de malpraxis, documente ce trebuie depuse de persoana ce formuleaza sesizarea daca le deţine, sau pot fi solicitate de comisie de la unitatea medicala unde a avut loc interventia medicala, potrivit art. 10 lit. c din OMS 1343/2006, intrucat numai asemenea documente sunt in stransa legatura cu conditiile de forma prevazute de art. 26 - numele si prenumele autorului actului de malpraxis sesizat, data efectuarii actului de malpraxis sesizat, descrierea faptei si a imprejurarilor acesteia.
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat ca decizia nr. 6 /14.12.2011 prin care s-a dispus respingerea sesizarii reclamantei ca nefondata si de clasare a cazului, in temeiul art. 28, a fost adoptata cu încalcarea dispozitiilor art. 25-34 din OMS 1343/2006, sub acest aspect fiind întemeiata cererea reclamantei privind anularea decizie nr. 6/2011, astfel încât, a dispus schimbarea solutiei instantei de fond de respingere a acestui capăt de cerere si anularea deciziei nr. 6 /14.12.2011 adoptata de Comisia de Monitorizare şi Competenţă Profesională pentru Cazurile de Malpraxis .
Tribunalul a constatat ca este greşita si teza subsidiara pe care instanţa de fond si-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de anulare a deciziei nr. 6/14.12.2011 adoptata de Comisia de Monitorizare şi Competenţă Profesională pentru Cazurile de Malpraxis din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, in sensul ca reclamanta nu avea posibilitatea sa o conteste la instanţa de judecata. Cu privire la aceasta apreciere a instanţei de fond, tribunalul a constatat in primul rând ca o asemenea împrejurare reţinuta de instanţa - aspectul ca nu se prevede o cale de atac împotriva deciziei de clasare prevazuta de art. 28 din OMS 1343/2006 - constituie o exceptie de inadmisibilitate a actiunii de anulare dedusa judecatii, exceptie care facea de prisos analizarea fondului cauzei (motivelor de nulitate invocate), si pe care instanta era obligata sa o puna in discutie si sa o solutioneze inainte de administrarea probelor ce tin de fondul cauzei si înainte de cercetarea fondului cauzei, respectiv a temeiniciei motivelor de nulitate invocate de reclamanta, in conformitate cu dispoz. art. 137 C.pr.civ., ori instanta de fond nu a pus in discutie o asemenea exceptie si in plus a analizat-o dupa cercetarea fondului cauzei, ca un alt argument in sprijinul solutiei de respingere a actiunii reclamantei.
Tribunalul a constatat ca este gresita o asemenea modalitate de solutionare a cauzei, iar, in plus, este greşită retinerea instantei de fond în sensul ca decizia nr. 6/2011 nu poate fi contestată la instanţa de judecata.
Sub acest aspect, tribunalul a constatat ca din interpretarea coroborata a dispoz. art. 10 din OMS 1343/2006, care prevede atributiile comisiei, art. 18 care se refera la decizia de clasare pentru împlinirea termenului de prescriptie si pentru situatia in care sesizarea nu a fost facuta de persoanele indreptatite, art. 28 care se refera la decizia data sesizarilor care nu respecta dispozitile legale si art. 34 care se refera la decizia prin care se stabileste daca exista sau nu cazul de malplaxis, pe de o parte, si dispoz. art. 35-36 si art. 10 lit. I din OMS 1343/2006, care prevad ca decizia adoptata de comisie se comunica tuturor persoanelor implicate, inclusiv asiguratorului, in termen de 5 zile calendaristice, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, iar în cazul in care asiguratorul sau oricare dintre partile implicate nu este de acord cu decizia comisiei, o poate contesta la instanta de judecata competenta, in termen de 15 zile de la data comunicarii deciziei, rezulta fara echivoc ca, in toate situatiile mentionate mai sus si prevazute de art. 18, 28 si 34, comisia se pronunta printr-o decizie, decizie care se comunica persoanelor interesate, inclusiv asiguratorului, si ca oricare dintre partile implicate nu este de acord cu decizia comisiei, o poate contesta la instanta de judecata competenta, in termen de 15 zile de la data comunicării. Din acest punct de vedere tribunalul a constatat ca nu poate fi acceptata ca si corecta interpretarea instantei de fond ca numai decizia prin care se stabileste daca exista sau nu cazul de malplaxis poate fi atacata la instanta de judecata, iar nu si celelalte decizii, întrucat art. 36 nu face distinctia intre decizia data in temeiul art. 34 si celelate decizii date in temeiul art. 18 sau 28, modalitatea de grupare a articolelor de lege neputand fi un argument suficient care sa duca la concluzia ca pot face obiectul contestarii in fata instantelor judecatoresti doar deciziile adoptate in temeiul art. 34, asa cum retine instanta de fond.
Dimpotriva, interpretarea care se impune este aceea a posibilitatii contestarii tuturor deciziilor comisiei fie ca acestea au privit doar analizarea conditiilor privind persoana care a formulat sesizarea( art. 18), conditiile de forma ale sesizarii( art.28), intervenirea prescriptiei (art.18), fie conditiile de fond (art. 34 - in urma analizarii raportului de expertiza), in baza principiului de drept privind accesul la justitie si a principiului "ubi lex non distinguit, nex nos distinguere debemus" (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa distinga), legiuitorul prevazand expres cazurile in care anumite acte nu sunt supuse controlului judecatoresc (ca exceptie de la regula accesului la justitie si in aplicarea principiului de drept ca exceptiile trebuie prevazute expres si sunt de stricta interpretare), ori in speta in OMS 1343/2006 nu se regaseste vreo dispozitie expresa privind acte ale comisiei ce nu pot face obiectul controlului judecatoresc.
In ceea ce priveste capatul de cerere privind existenta cazului de malpraxis, tribunalul a constatat ca este prematur formulata o asemenea cerere pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 34 din OMS 1343/2006, comisia de monitorizare si competenta profesionala pentru cazurile de malpraxis este competenta sa stabileasca, prin decizie, daca in cauza a fost sau nu o situatie de malpraxis, in baza raportului primit de la expertul sau expertii desemnati potrivit art. 29, stabilirea existentei cazului de malpraxis urmand a se face potrivit criteriilor prevazute de art. 34 - existenta unei fapte produse in exercitarea unei activitati de preventie, diagnostic si tratament; fapta sa fie cauzatoare de prejudiciu patrimonial sau moral; vinovatia faptuitorului; raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu, iar potrivit art. 36 din OMS 1343/2006, persoana nemultumita de decizia comisiei asupra existentei cazului de malpraxis o poate contesta la instanta de judecata competenta, in termen de 15 zile de la data comunicarii.
Cum in speta, tribunalul a constatat ca decizia de clasare nr. 6/14.12.2011 adoptata de Comisia de monitorizare şi Competenţă Profesională pentru cazurile de Malpraxix Dolj in temeiul art. 28 din OMS 1343/2006 este nelegala, intrucat sesizarea formulata de reclamanta Gorun Ioana la 19.10.2011 îndeplineşte conditiile de formă si cu privire la persoana indreptatita sa sesizeze comisia prevazute de art. 25-26 din OMS 1343/2006, apreciaza ca in interpretarea art. 29-34 din OMS 1343/2006, numai dupa ce comisia se va pronunta asupra existentei cazului de malpraxis invocat de reclamanta prin sesizarea formulata la 19.10.2011, prin decizie data asupra cazului( decizie prin care stabileste daca in cauza a fost sau nu o situatie de malpraxis, in intelesul art. 34 din OMS 1343/2006), in baza raportului intocmit de expertul sau grupul de experti la care face referire art. 29, si potrivit criteriilor prev. de art. 34, reclamanta poate contesta o asemenea decizie la instanta de judecata, daca va fi nemultumita de decizia primita, instanta neputand analiza direct daca exista sau nu caz de malpraxis.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă G. I si a schimbat sentinţa civilă atacată, în sensul că a anulat decizia nr. 6/14.12.2011 emisă de Comisia de monitorizare şi Competenţă Profesională pentru cazurile de Malpraxix Dolj si a admis excepţia prematurităţii capătului de cerere privind constatarea existentei cazului de malpraxis, respingand acest capăt de cerere ca prematur.
Împotriva aceste decizii în termen legal au declarat recurs atât reclamanta G. I, cât şi pârâta . S. P. - Comisia de Monitorizare şi Competenţă Profesională pentru Cazurile de Malpraxis, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului său recurenta-pârâtă a arătat că prin decizia recurată s-a dispus anularea deciziei nr. 6/14.12.2012 emisă de Comisia de Monitorizare şi Competenţă Profesională pentru Cazurile de Malpraxis Dolj, apreciind că aceasta este nelegală, ea fiind una de casare a cazului şi nu de stabilire a existenţei unui caz de malpraxis.
Comisia are următoarele atribuţii principale: c) dacă dosarul nu conţine toate documentele necesare în vederea elucidării cazului expertizat, solicită instituţiilor abilitate, precum şi persoanei care a sesizat comisia prezentarea de documente şi de informaţii suplimentare referitoare la cazul respective.
Având în vedere componenţa comisiei (7 medici, 2 asistenţi medicali, 2 farmacişti şi 2 jurişti) şi faptul că sarcina acesteia este de a stabili complexitatea cazului pentru a hotărî desemnarea unuia sau mai multor experţi medicali, iar onorariul acestora se stabileşte tot în funcţie de complexitatea cazului, considerăm că rolul Comisiei nu era numai acela de intermediar între reclamantă şi expertul medical, ci în primul rând acela de a analiza dacă din documentele prezentate la dosar de părţile implicate reiese în vreun fel existenţa unei fapte cauzatoare de prejudiciu, produsă în exercitarea activităţii medicale, fapt ce ar fi justificat desemnarea unui expert. Ba mai mult, având în vedere prevederile art.2 din OMS 1356/2006 „Onorariile pentru serviciile prestate de către experţii medicali menţionate în anexă se stabilesc în raport cu complexitatea cazului expertizat şi sunt suportate de partea interesată,,, considerăm că era o datorie în plus a Comisiei de a analiza corect cazul pentru a nu pricinui reclamantei un prejudiciu material prin desemnarea unui expert în mod nejustificat, aceasta suportând plata onorariului.
Ori, având în vedere faptul că reclamanta deşi afirmă că a consultat mai mulţi specialişti ulterior intervenţiei chirurgicale, specialişti potrivit cărora aceasta susţine că „în mod cu totul nejustificat şi inexplicabil din punct de vedere medical..., medicul care a efectuat intervenţia chirurgicală a considerat necesar să-mi mute şi ombilicul,,, nu-şi susţine aceste afirmaţii cu niciun document medical eliberat de aceşti specialişti.
Astfel, analizând documentele de la dosar, Comisia a constatat că reclamanta s-a prezentat de bunăvoie la cabinetul d-lui Dr. S C., cabinet care funcţionează potrivit contractului de închiriere nr.24/01.06.2009, prelungit prin actul adiţional din 01.06.2010 şi contractului de prestări servicii medicale nr.278/01.06.2009, contracte încheiate cu clinica privată în care a avut loc intervenţia chirurgicală, intervenţie la care a fost supusă reclamanta.
Singurul document depus de reclamanta in susţinerea plângerii 1 -a reprezentat câteva fotografii, aceasta nu a depus eventual, documente medicale eliberate de medici de specialitate, in urma intervenţiei chirurgicale, şi care să ateste cele susţinute în plângere.
A precizat faptul ca dispoziţiile legale incidente nici nu prevăd posibilitatea contestării in fata instanţei a hotărârii de clasare, ci numai a deciziei luate de Comisie in urme efectuării unei expertize prevăzute de art. 29, prin care comisia stabileşte daca exista sau nu caz de malpraxis, deci a deciziei date pe fondul cauzei, iar nu si a deciziei prin care se analizează chestiuni prealabile de forma.
Din actele medicale depuse la dosar comisia formata din personal de specialitate medicala a concluzionat ca nu rezulta necesitatea efectuării unei expertize, rezultând foarte clar faptul ca intervenţia chirurgicala a decurs in condiţii normale răspunzând cerinţelor formulate de pacienta care a fost informata corect in prealabil asupra riscurilor pe care le implica orice intervenţie de acest gen si, in deplina cunoştinţa de cauza si-a exprimat acordul asupra efectuării ei,
Analiza sesizărilor cazurilor de malpraxis implica doua etape, una premergătoare in care se analizează documentele depuse de cel care face sesizarea si care se poate finaliza fie cu clasare, fie cu trecerea a celei de a doua etapa in care se efectuează o expertiza, urmata de adoptarea unei decizi de malpraxis conform art.33 si numai aceasta poate fi contestata de cel nemulţumit în instanţă în termen de 15 zile de la data comunicării, astfel cum prevede art. 36.
Recurenta-reclamantă G I., prin recursul promovat a arătat următoarele:
1. Raţionamentul instanţei este corect in ceea ce priveşte necesitatea anulării deciziei emise de către Comisia de Monitorizare si Competenta Profesionala pentru Cazurile de Malpraxis Dolj, având in vedere in primul rând faptul ca, actul administrativ nu poate avea un caracter definitiv, obligatoriu si de necenzurat in instanţa de judecata aşa cum apreciase anterior Judecătoria Craiova. Astfel, daca s-ar accepta argumentaţia instanţei de fond, si anume caracterul necontestabil al actului, se ajunge chiar la o denegare de dreptate si la inculcarea unui principiu elementar garantat atât de Constituţia României, cat si de art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului - accesul la o instanţa,
Ori, pretinzând caracterul definitiv si de necombătut al actului, Judecătoria Craiova isi nega practic competenta.
Pe de alta parte, sesizarea mea îndeplinea toate condiţiile de forma prevăzute de art.25-27 din OMS 1343/2006 (normele metodologice), o eventuala lipsa a unor acte trebuind imputata unităţii spitaliceşti private sau publice după caz, întrucât dosarul medical al pacientului se păstrează de unitatea care a efectuat intervenţia sau tratamentul, potrivit art. 10, lit. c din OMS nr.1343/2006
Insa greşeala de interpretarea a legii este realizata de instanţa atunci când argumentează excepţia ridicata din oficiu, si anume, cea a prematuritătii constatării cazului de malpraxis.
Astfel, se pretinde ca urmarea fireasca a admiterii primului capăt de cerere, respectiv anularea deciziei de malpraxis era administrarea unui probatoriu complex, respectiv expertiza medico-legala, alături de celelalte înscrisuri medicale specifice pentru ca instanţa sa se poată pronunţa asupra existentei sau nu a cazului de malpraxis.
Invocând excepţia nu face altceva decât sa lase nesoluţionata chestiunea litigioasa dintre parti, întrucât nu dispune obligarea Comisiei de Monitorizare la reluarea procedurii prevăzute de art. 18-20 din OMS 1343/2006, ci doar ii anulează decizia pretinzând ca este prematur sa se pronunţe pe celalalt capăt de cerere.
Ori, daca s-ar accepta aceasta soluţie, firesc ar fi sa fie însoţita si de instituirea obligaţiei la reanalizarea sesizării, necesitate despre care instanţa "vorbeşte " in considerente -"numai după ce comisia se va pronunţa asupra existentei cazului de malpraxis prin sesizarea formulata la 19.10.2011 ..reclamantul poate contesta"- dar nu o menţionează in dispozitiv.
2. Justificarea instanţei rezida in ideea ca, in cauza, Comisia nu s-a pronunţa pe fond, respingând plângerea in mod greşit, pe unele condiţii de forma care, in realitate, fuseseră îndeplinite de reclamanta.
Este adevărat ca prin pretinderea neîndeplinirii unor condiţii de forma a fost respinsa plângerea, insa trebuie sa observam exprimarea legiuitorului din art. 28 al OMS 1343/2006 pe care instanţa ii invoca in justificarea soluţiei sale, text in care se menţionează ca "sesizările adresate comisiei, care nu respecta dispoziţiile legale si ale prezentului regulament, sunt respinse ca nefondate si se clasează cazul".
Din moment ce legiuitorul foloseşte expresia "respins ca nefondat" este evident ca are loc o analiza a fondului sesizării, analiza care se supune ulterior cenzurii instanţei de judecata, potrivit disp. art. 673 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 si ale art. 36 din OMS 1343/2006.
Recursul formulat de către recurenta-pârâtă Direcţia de Sănătate Publică - Comisia de Monitorizare şi Competenţă Profesională pentru Cazurile de Malpraxis este nefondat.
Criticile exprimate prin acest recurs vizează în esenţă admisibilitatea contestaţiei îndreptate împotriva deciziei nr. 6 /14.12.2011, respectiv în ce măsură decizia contestată este afectată de un motiv de nulitate.
Instanţa de apel, prin soluţia pronunţată a stabilit în mod corect că decizia contestată poate fi atacată în instanţă, considerând că dispoziţiile legale aplicabile, prin referire expresă la art. 36 nu fac distincţie între decizia dată în temeiul art. 34 si celelalte decizii date in temeiul art. 18 sau 28, modalitatea de grupare a articolelor de lege neputând fi un argument suficient care să ducă la concluzia că pot face obiectul contestării în faţa instantelor judecătoresti doar deciziile adoptate in temeiul art. 34, aşa cum retine prima instanţă.
Pe de altă parte , orice altă interpretare ar intra în contradicţie cu prevederile art. 6 din CEDO, care impun asigurarea dreptului de acces la o instanţă echitabilă şi imparţială.
Instanţa de apel a reţinut în mod corect şi că sesizarea depusa de reclamanta G. I. la Comisia de Monitorizare şi Competenţă Profesională pentru Cazurile de Malpraxis din cadrul
D. S. P. Dolj îndeplineşte condiţiile de formă cerute expres de art. 26 din OMS 1343/2006, iar în plus la sesizare au fost anexate actele deţinute de reclamanta, acte din care sa rezulte
calitatea persoanei care a sesizat comisia, iar ulterior la cererea comisiei, reclamanta a depus precizări cu privire la aspectul ca actele medicale referitoare la interventie se gasesc la clinica unde s-a facut interventia medicala.
Fiind îndeplinite toate condiţiile pentru a se considera legal sesizată, Comisia de Monitorizare şi Competenţă Profesională pentru Cazurile de Malpraxis trebuia a cerceta cazul de malpraxis , pe calea unei expertize de specialitate, astfel cum reiese din interpretarea coroborata a dispoz. art. 25-27 , art. 19 si 29-34 din OMS 1343/2006.
Ori, decizia nr. 6 /14.12.2011, fiind emisă cu flagranta încălcare a dispoziţiilor legale mai sus amintite a fost în mod corect anulată de către instanţa de apel.
Recursul formulat de către recurenta-reclamantă G. I este fondat.
Instanţa de apel face o eronată interpretare a dispoziţiilor legale aplicabile atunci când consideră ca fiind prematur capătul de cerere privind constatarea existentei cazului de malpraxis.
Este adevărat că potrivit art. 34 din OMS 1343/2006, comisia de monitorizare si competenta profesionala pentru cazurile de malpraxis este competentă să stabilească, prin decizie, daca în cauză a fost sau nu o situatie de malpraxis, in baza raportului primit de la expertul sau expertii desemnati potrivit art. 29, iar potrivit art. 36 din OMS 1343/2006, persoana nemultumita de decizia comisiei asupra existentei cazului de malpraxis o poate contesta la instanţa de judecata competenta, în termen de 15 zile de la data comunicarii.
Greşeala de raţionament apare la momentul la care instanţa de apel se consideră ca necompetentă a analiza în mod direct daca există sau nu caz de malpraxis.
Astfel, într-o primă teză, dacă s-ar admite că numai comisia instituită de lege poate analiza în mod direct cazul de malpraxis, iar instanţei îi revine numai atribuţia de a cenzura respectivul act administrativ, atunci ar deveni inaplicabile disp. art. 673 din legea nr. 95/2006, care au următorul conţinut:
„ (1) In cazul în care asiguratorul sau oricare dintre părţile implicate nu este de acord cu decizia Comisiei, o poate contesta la instanţa de judecată competentă, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei.(2) Procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiţie potrivit dreptului comun.”
Prin urmare, procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiţie, potrivit dreptului comun, de unde rezultă că o astfel de procedură este facultativă şi neparcurgerea sa nu poate fi opusă persoanei vătămate, decât dacă s-ar fi finalizat prin pronunţarea unei soluţii, menţinută cu putere de lucru judecat de către o instanţă de judecată, ceea ce nu este cazul în speţă.
A doua teză - care este în opoziţie cu argumentarea instanţei de apel - se bazează pe posibilitatea instanţei de judecată de a cenzura soluţia Comisiei de Monitorizare şi Competenţă Profesională pentru Cazurile de Malpraxis.
Astfel, în cazul în care s-ar constata de către comisie că nu este incident un caz de malpraxis, instanţa este în drept, să concluzioneze că probele administrate în cauză - atât în faţa comisiei, dar şi în faţa instanţei de judecată - pot conduce la o altă soluţie, de constatare a cazului de malpraxis.
În aplicarea principiului qui potest plus, potest minus, instanţa de apel ar fi putut constata deci că , dacă este în drept a verifica şi cenzura concluziile unei comisii, cu atât mai mult poate să se substituie acelei comisii în completarea probatoriului pe care îl poate folosi la pronunţarea unei soluţii corecte.
Într-o a treia teză, se poate reproşa instanţei de apel neobservarea disp. art. 33 din OMS 1343/2006, potrivit cărora „Comisia adoptă o decizie asupra cazului, în maximum 3 luni de la data sesizării.”
Ori, este evident că acest termen a fost depăşit, iar instanţa de apel nu a identificat niciun text legal care să permită reluarea procedurii.
Sensul acelor dispoziţii ale art. 33 din OMS 1343/2006 stă tocmai în urgenţa procedurii care se desfăşoară în faţa Comisiei de Monitorizare şi Competenţă Profesională
pentru Cazurile de Malpraxis, urgenţă care ar trebui să caracterizeze şi procedura de judecată care se desfăşoară în faţa instanţei de judecată, de această dată.
Această urgenţă este justificată la rândul său de specificul activităţii de constatare al existenţei sau inexistenţei cazului de malpraxis, care, pentru a fi mai facil de constatat trebuie să se desfăşoare la un interval de timp cât mai apropiat de cel la care s-a petrecut incidentul reclamat.
Al patrulea argument care contrazice modul în care instanţa de apel a soluţionat capătul de cerere privind constatarea existenţei cazului de malpraxis ţine de modalitatea în care Comisia de Monitorizare şi Competenţă Profesională pentru Cazurile de Malpraxis s-a desesizat de reclamaţia cu care era învestită, respectiv această comisie a decis nu numai clasarea cazului, dar şi respingerea sesizării ca nefondată - pentru lipsa documentelor medicale care să susţină afirmaţiile din sesizare - , ceea ce poate fi asimilată unei soluţii pe fondul plângerii cu care era sesizată.
Pe de altă parte, din ansamblul prevederilor Codului de procedura civila rezulta că, în procesul civil, apelul este mijlocul procesual prin care partea, nemulţumită de hotărârea primei instante, solicita instantei superioare ierarhic reformarea hotărârii, apelul fiind, sub acest aspect, o cale de atac ordinara, suspensiva, de reformare si devolutivă.
Cel mai semnificativ si caracteristic efect al apelului este deci “efectul devolutiv” , ce consta într-o reînnoire sau reeditare a judecăţii pricinii în fond, astfel că problemele de fapt şi de drept dezbătute în faţa primei instanţe sunt repuse în discuţia instantei de apel.
In sensul celor ce preced, art. 295 C. proc. civila dispune ca “instanţa de apel va verifica, in limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt si aplicarea legii de către prima instanţă. Motivele de ordine publica pot fi invocate si din oficiu. Instanţa va putea încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţa, precum si administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 292, daca considera ca sunt necesare pentru soluţionarea cauzei.”
Rezulta, din textul citat, multitudinea de mijloace puse de legiuitor la dispoziţia instanţei de apel, în sensul ca aceasta poate soluţiona litigiul în baza probelor administrate de prima instanta, ori poate sa refacă o parte din aceste mijloace de proba sau să completeze probatoriul cauzei, prin administrarea de noi probe.
In final, instanţa de apel va pronunţa propria sa hotărâre prin care, potrivit art. 296 C.proc.civ. poate păstra ori schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, observând desigur respectarea principiului “non reformatio in peius”.
Oricum, instanţa de apel este obligata sa examineze toate motivele invocate de apelant prin cererea sa şi să răspundă criticilor aduse hotărârii atacate cu apel.
Pentru toate considerentele arătate, soluţia adoptată de tribunal, pe capătul de cerere privind constatarea existenţei cazului de malpraxis nu îşi găseşte un fundament legal nici în prevederile art. 294 - 298 C. proc.civ. - prin care este reglementată judecata in apel - , nici în cele ale OMS 1343/2006 - prin care este reglementata procedura constatării cazului de malpraxis - , hotărârea pronunţată fiind în aceste condiţii nelegală.
(Decizia civilă nr.5591/24 mai 2013 - Secţia I civilă, rezumat judecător Mihaela Mitrancă)
| ← Obligaţia de a face. Coproprietatea forţată | Răspundere delictuală a ziariştilor pentru articolele publicate. → |
|---|
www.scribd.com/doc/287021774/Sesizare-Comisia-de-Malpraxis-Din-Cadrul-DSPV-Si-Probe
www.scribd.com/doc/308849675/Sesizare-2-Comisia-de-Malpraxis-Din-Cadrul-DSPV-Si-Probe-Raport-de-expertiza-medico-legala-psihiatrica-falsificat-de-Lucasievici-Silviu-si-membrii