Despăgubiri acordate în baza Codului de procedură penală. Dezincriminarea faptei după perioada arestului preventiv.
| Comentarii |
|
Dezincriminarea faptei după perioada arestului preventiv nu dă dreptul persoanei arestate la despăgubiri în temeiul art. 504 alin. 4 din Codul de procedură penală. Pentru a beneficia de despăgubiri în temeiul art. 504 din Codul de procedură civilă, persoana arestată şi ulterior achitată pentru motivul că fapta a fost dezincriminată a re posibilitatea de a uza de calea prevăzută de art. 13 (1) din Codul de procedură penală, privind continuarea procesului penal.
Curtea de Apel Craiova a constatat că sunt fondate recursurile formulate de recurentul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ, şi pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PRIN D.G.F.P. GORJ împotriva hotărârii de obligare a Statului la despăgubiri în temeiul dispoziţiilor art. 504 din Codul de procedură penală .
Recurenţii au pus in discuţie legalitatea sentinţei recurate sub aspectul temeiului juridic aplicabil situaţiei reclamantului.
In drept, textul legal care reglementează cazurile care dau dreptul persoanei condamnate sau private de libertate în mod nelegal la despăgubire, sunt cele din art. 504 din Codul de procedură penală:
„Art. 504 - Cazuri care dau dreptul la repararea pagubei
(1) Persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare.
(2) Are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
(3) Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţă a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j).
(4) Are drept la repararea pagubei suferite şi persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripţia, amnistia sau dezincriminarea faptei.
In cazul în care cererea de despăgubire se fundamentează pe ideea unei arestări nelegale, atunci instanţele de judecată trebuie să determine dacă reclamantul a fost privat de libertate în mod nelegal, verificând dacă a fost stabilit acest aspect în vreuna din modalităţile prevăzute la art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, respectiv prin ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţă a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j).
Instanţa învestită cu o cerere în despăgubire pentru cazul prevăzut la art. 504 alin. 2 din Codul de procedură penală are deci obligaţia de a verifica îndeplinirea primei condiţii, aceea a existenţei actului de procedură în care s-a stabilit faptul că privarea de libertate a fost nelegală.
Dacă însă în cuprinsul actului de procedură nu a fost menţionat expres acest lucru, practica judiciară a statuat că instanţa învestită cu soluţionarea cererii în despăgubire analizează dacă măsura dispusă a avut sau nu caracter nelegal.
Pentru situaţiile în care a intervenit prescripţia, amnistia sau dezincriminarea faptei, legiuitorul a reglementat expres situaţia în care persoana privată de libertate are dreptul la despăgubire, la art. 504 alin. 4 din Codul de procedură penală. Textul prevede că dreptul la despăgubire se naşte în situaţia în care privarea de liberate a avut loc sau s-a continuat după data intervenirii prescripţiei, amnistiei sau dezincriminării. Prin urmare, legiuitorul a înţeles să instituie dreptul la despăgubire numai pentru situaţia în care instituţiile statului decid luarea măsurii sau continuarea acestei măsuri de restrângere a libertăţii după intervenirea uneia din cauzele enumerate la alin. 4. Dacă însă restrângerea libertăţii a intervenit anterior, atunci persona faţă de care a fost luată măsura nu are dreptul la despăgubire întrucât această măsură nu poate fi apreciată ca fiind nelegală.
In speţa de faţă, reclamantul susţine că a obţinut o hotărâre de achitare pentru toate infracţiunile pentru care fusese dispusă arestarea prin mandatul de arestare preventivă nr. 11/25.08.2003, care, în opinia sa este temeiul pentru a se constata că arestarea dispusă în cazul său a fost nelegală. De asemenea reclamantul susţine în însuşi cuprinsul cererii de chemare în judecată faptul că această hotărâre de achitare, respectiv sentinţa penală nr. 160/27.07.2007 a Tribunalului Sibiu, rămasă definitivă, ar confirma faptul că nu se face vinovat de infracţiunile pentru care a fost arestat timp de aproximativ 17 luni.
Raţionamentul reclamantului, preluat de către instanţa de fond este greşit, deoarece prin sentinţa respectivă nu s-a constatat lipsa vinovăţiei pentru toate infracţiunile pentru care a fost judecat.
Pentru a determina dacă privarea reclamantului de libertate a fost nelegală, respectiv a stabili textul legal aplicabil, trebuie analizat temeiul juridic al achitării, în ceea ce priveşte toate infracţiunile pentru care a fost luată măsura arestării preventive a reclamantului.
Din cuprinsul mandatului de arestare preventivă provizorie nr. 11/25.08.2003 şi al încheierii din 26.08.2003 a Tribunalului Gorj rezultă că arestarea preventivă a fost dispusă pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la acordarea de credite cu încălcarea legii sau a normelor de creditare, abuz în serviciu în formă calificată, înşelăciune, fals intelectual, uz de fals, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzute şi pedepsite de art. 26 C.P raportat la art. 10 lit. b din Legea nr. 78/2000, modificată şi republicată prin Legea nr. 161/2003, art. 215 alin. 1-5 Cod penal cu 41/2 Cod penal, art. 289- Cod penal cu 41/2 Cod penal; art. 248248 1 Cod penal; art. 323 alin. 2 Cod penal, toate cu referire la art. 17 lit. b, c, d din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a din Cod penal.
Din cuprinsul sentinţei nr. 160/27.07.2007 pronunţate de Tribunalul Sibiu rezultă temeiurile juridice avute în vedere de către instanţa de judecată au fost distincte. Dacă pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, infracţiunea de abuz în serviciu, complicitate la infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, temeiul achitării a fost cel prevăzut de art. 10 lit. d din Codul penal, instanţa considerând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor, în cazul primei infracţiuni, aceea prevăzute de art. 26 Cod penal raportat la art. 10 lit. b din Legea nr. 78/2000, temeiul juridic al achitării a fost art. 10 lit. b din Codul penal.
Se precizează în cuprinsul sentinţei faptul că „încadrarea juridică dată faptelor tuturor inculpaţilor a gravitat în jurul a două infracţiuni. Prima, prevăzută în art. 10 lit. b din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie consta, la momentul sesizării instanţei, în acordarea de credite cu încălcarea legii sau a normelor de creditare, neurmărirea conform legii sau normelor de creditare a destinaţiilor contractate ale creditelor ori neurmărirea creditelor restante”.
Constatând că prin Legea nr. 69/26 martie 2007 privind modificarea lit. b şi c ale art. 10 din Legea nr. 78/2000, faptele de la art. 10 lit. b şi c au fost dezincriminate, rămânând în conţinutul celor două reglementări doar referirile la subvenţii şi la creditele garantate din fonduri publice, instanţa a dispus achitarea inculpatului C.D. pentru infracţiunea prevăzută la art. 26 Cod penal raportat la art. 10 lit. b din Legea nr. 78/2000.
Ca urmare a achitării pentru această faptă, instanţa a constatat că infracţiunea scop nu mai există, astfel că nici infracţiunea mijloc, asocierea în vederea comiterii de infracţiuni nu poate exista, motiv pentru care toţi inculpaţii din dosar au fost achitaţi pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. 2 din Codul penal .
Prin urmare, cum pentru infracţiunea principală pentru care a fost dispusă arestarea, temeiul achitării îl constituie dezincriminarea faptei, rezultă că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 504 alin. 4 din Codul de procedură penală.
Trebuie analizat astfel dacă arestarea reclamantului a intervenit după momentul dezincriminării. Cum reclamantul a fost arestat în perioada 25 august 2003-10 ianuarie 2005, iar dezincriminarea faptei a intervenit în anul 2007, Curtea constată reclamantul nu are dreptul la despăgubire, cererea acestuia fiind neîntemeiată.
Legiuitorul nu a lăsat nereglementată această situaţie, asigurând dreptul inculpatului de a cere continuarea procesului penal. Astfel, potrivit art. 13 (1) din Codul de procedură penală, „în caz de amnistie, prescripţie sau retragere a plângerii prealabile, precum şi în cazul existenţei unei cauze de nepedepsire, învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal”. Interpelat fiind dacă a uzat de procedura prevăzută la art. 13 alin. 1 din Codul de procedură penală, intimatul reclamant a precizat că nu a înţeles să utilizeze această procedură şi nici nu a formulat vreo cale de atac împotriva sentinţei Tribunalului Sibiu.
In aceste condiţii, Curtea apreciază că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru antrenarea răspunderii statului în temeiul dispoziţiilor art. 504 din Codul de procedură penală, criticile recurenţilor fiind fondate sub aceste aspecte. Prin urmare, Curtea, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, a admis recursurile, a modificat sentinţa şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.
(Decizia nr. 780/04.02.2013 - SecţiaIcivilă, rezumat judecător Manuela Preda-Popescu)
| ← Răspundere delictuală a ziariştilor pentru articolele publicate. | Rectificare/modificare carte funciară. Proprietate privată.... → |
|---|
