Uzucapiune. Aplicarea dispoziţiilor speciale ale art. 27-29 din Decretul-lege nr. 115/1938.
| Comentarii |
|
Neaplicarea normelor comune inserate în Codul civil. Identificarea proprietarilor tabulari
Decretul-lege nr. 115/1938, art. 27-29
Instanţele au datoria să analizeze îndeplinirea condiţiilor prescripţiei achizitive din perspectiva dispoziţiilor speciale ale art. 27-29 din Decretul-lege nr. 117/1938 şi nu prin prisma normelor comune inserate în Codul civil, deşi imobilele se află incluse în sistemul de evidenţă şi publicitate imobiliară al cărţilor funciare.
Este necesară identificarea proprietarilor tabulari, respectiv a moştenitorilor acestora, în condiţiile în care aceştia îşi păstrează cetăţenia română şi o parte se aflau în viaţă la momentul declanşării procedurilor.
C.A. Timişoara, decizia nr. 109 din 7 februarie 2006
Prin decizia civilă nr. 155 din 6 septembrie 2006, Tribunalul Caraş-Severin a respins ca tardiv apelul declarat de pârâtul K.I.U. împotriva sentinţei civile nr. 6442 bis din 12 decembrie 1994 pronunţată de Judecătoria Reşiţa.
Tribunalul a reţinut că, iniţial, judecătoria a admis acţiunea formulată de reclamanţii V.G. şi V.N. faţă de pârâţii M.J. şi M.S., constatând că primii au dobândit prin uzucapiune (posesie de lungă durată) dreptul de proprietate asupra terenurilor evidenţiate în C.F. 836 Reşiţa Română nr. top. 1101/b-G., în suprafaţă de 5755 mp şi cel din C.F. 1280 Reşiţa Română, nr. top. 1100-M., în suprafaţă de 11.509 mp şi a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor în C.F., cu titlu de uzucapiune.
In considerente, judecătoria a apreciat că imobilele din litigiu se află în proprietatea tabulară a pârâţilor M.J. şi M.S., în cote de câte 1/2 parte pentru fiecare, însă accştia au domiciliu necunoscut, motiv pentru care pentru aceştia s-a realizat procedura de publicitate printr-un ziar local.
S-a mai reţinut de către prima instanţă că terenurile în cauză se află în posesia reclamanţilor V.G. şi V.N., care au exercitat o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietari de mai bine de 30 de ani, interval în care nu au fost tulburaţi de nicio persoană. De aceea, printre vecini, ei sunt recunoscuţi ca şi proprietari.
Această sentinţă a fost atacată cu apel de către pârâtul K.I.E., arătând că la data pronunţării sentinţei ce constată uzucapiunea, ambii pârâţi-proprietari tabulari erau decedaţi, iar el are calitatea de succesor al proprietarilor tabulari, însă a luat la cunoştinţă de existenţa sentinţei Judecătoriei Reşiţa doar în cursul anului 2006.
Tribunalul a respins aceste argumente, reţinând că apelul pârâtului este tardiv.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâtul K.I.E., indicându-se incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susţinând că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 284 C. proc. civ. întrucât acest text menţionează că termenul de apel de 15 zile curge de la comunicare şi nu de la data afişării.
In această ipoteză, potrivit recurentului, deveneau incidente dispoziţiile art. 285 C. proc. civ., care prevăd că termenul de apel se întrerupe prin moartea părţii care are interes să facă apel, iar în cauză s-a dovedit atât decesul proprietarilor tabulari, încă înainte de pronunţarea sentinţei de fond, cât şi calitatea de moştenitor a pârâtului, astfel că termenul de apel faţă de pârât a fost întrerupt până la momentul în care acesta a luat la cunoştinţă efectiv despre sentinţa judecătoriei.
Curtea, analizând recursul pârâtului constată în primul rând că proprietarii tabulari ai imobilului din litigiu au decedat în 1983 - K.J., respcctiv 1998 - K.S., în condiţiile în care sentinţa judecătoriei s-a pronunţat pe fond la data de 12 decembrie 1994, când cel puţin unul dintre proprietarii tabulari se afla în viaţă, însă acesta nu a fost niciodată citat în procesul de uzucapiune, după cum nu s-a procedat nici la desemnarea unui curator pentru proprietarul tabular decedat în 1983.
In al doilea rând, în aceste circumstanţe, curtea constată că pârâtul a fost declarat ca unic moştenitor al celor doi proprietari tabulari în anul 2000, în calitate de nepot de fiu, acesta având domiciliul în Germania, atât la momentul pronunţării sentinţei Judecătoriei Reşiţa, la 12 decembrie 1994, cât şi la momentul declarării apelului, la data de 16 mai 2006.
In aceste condiţii, curtea constată că pârâtul era îndreptăţit la repunerea sa în termenul de apel, în contextul dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ.
raportat la art. 285 C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 284 C. proc. civ. şi la fel de îndreptăţit era să beneficieze de o judecare pe fond a cererii de uzucapiune, în calitatea sa de moştenitor al proprietarilor tabulari, judecată de care a fost privat ca urmare a neimplicării sale procesuale, datorate deficienţelor cererii de chemare în judecată a reclamanţilor, dar şi lipsei de rol activ a instanţei de fond, care nu a întreprins niciun demers pentru identificarea proprietarilor tabulari, respectiv a moştenitorilor acestora, în condiţiile în care aceştia îşi păstraseră cetăţenia română şi o parte se aflau în viaţă la momentul declanşării procedurilor judiciare.
Mai mult decât atât, curtea constată că atât tribunalul, cât şi Judecătoria Reşiţa au operat cu o ficţiune juridică, constând în citarea proprietarilor tabulari şi mai apoi, comunicarea hotărârii judecătoreşti la uşa instanţei şi nu la ultimul domiciliu al acestora, cum tot o ficţiune juridică a reprezentat-o şi procedura de citare a aceloraşi proprietari tabulari prin recurgerea la un ziar local, cu tiraj limitat şi o arie redusă de acoperire, nefiind astfel satisfacute exigenţele minimale privitoare la publicitatea şedinţei de judecată.
In sfârşit, curtea constată şi faptul că au fost folosite temeiuri juridice nepotrivite în analizarea condiţiilor uzucapiunii, despre al cărui termen de prescripţie achizitivă se susţine că a început să curgă cu 30 de ani înainte de momentul pronunţării sentinţei, adică la începutul anilor 1960.
Or, în acest context, instanţele au datoria să analizeze îndeplinirea condiţiilor prescripţiei achizitive din perspectiva dispoziţiilor speciale ale art. 27-29 din Decretul-lege nr. 115/1938, aspect însă nesocotit în prezenta speţă, unde instanţa de fond a analizat condiţiilc prescripţiei achizitive prin prisma normelor comune inserate în Codul civil, deşi imobilele din litigiu se află incluse în sistemul de evidenţă şi publicitate imobiliară al cărţilor funciare.
| ← Uzucapiune. Imobile înscrise în Cartea Funciară.... | Accesiune imobiliară. Construcţie edificată parţial pe... → |
|---|
