Uzucapiune. cheltuieli de judecată. Jurisprudență Uzucapiune (Prescripţia achizitivă)
Comentarii |
|
Tribunalul DÂMBOVIŢA Decizie nr. 1332 din data de 15.12.2016
Deși cererea reclamantei, la fond, a fost admisă în parte, tribunalul constată că toate cheltuielile făcute de reclamantă puteau fi acordate cu titlu de cheltuieli de judecată, fără a fi reduse (expertizele și onorariul de avocat). Tribunalul constată că, indiferent dacă acțiunea a fost admisă în tot sau în parte, aceste cheltuieli au fost necesare, au avut un cuantum rezonabil și puteau fi acordate integral. În plus, cum în calea de atac, acțiunea reclamantei a fost admisă integral, cu atât mai mult, cheltuielile trebuiau acordate integral.
Cod ECLI ECLI:RO:TBDBO:2016:009.001332
DOSAR NR. X/232/2014
R O M Â N I A
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1332
Ședința publică din data de 15.12.2016
Instanța constituită din:
Președinte: CC
Judecător: CC
Grefier: CC
Pe rol fiind judecarea apelurilor civile promovate de apelanta-reclamantă CC, cu sediul în CC, și de apelanta-pârâtă CC, reprezentată legal prin primar, cu sediul în CC, împotriva sentinței civile nr. 746/04.05.2016 pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr. X/232/2014, cauza având ca obiect uzucapiune.
Apelul declarat de apelanta-pârâtă CC este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, iar apelul declarat de apelanta-reclamantă CC este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 455/2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apărătorul apelantei-reclamante, avocat CC, și apărătorul apelantei-pârâte CC, avocat CC, conform împuternicirii avocațiale seria DB nr. 203306/2016 (fila 7).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care prezintă pe scurt obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata, după care:
Apărătorul apelantei-reclamante, avocat CC, depune la dosar împuternicirea avocațială seria DB nr. 208546/2016.
Instanța pune în discuție competența de soluționare a cauzei.
Apărătorii părților arată că Tribunalul Dâmbovița este competent să soluționeze cauza.
Tribunalul verificând din oficiu competența generală, materială și teritorială constată că este competent să soluționeze prezentul litigiu, conform art. 131, raportat la art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă.
Instanța pune în discuție estimarea duratei cercetării procesului.
Apărătorii părților estimează durata la 2 luni.
Instanța pune în discuție probatoriul.
Apărătorul apelantei-reclamante, avocat CC, solicită instanței să dispună efectuarea unui supliment la raportul de expertiză sau emiterea unei adrese la expert pentru a preciza dacă pe suprafața de teren de 1.472 mp. există morminte. Susține că a depus la dosar planșe foto în care se observă morminte, dar apreciază că se impune să existe și o opinie a expertului care să ateste dacă mormintele există acolo de mai mult timp sau sunt recente.
Apărătorul apelantei-pârâte CC, avocat CC, este de acord cu solicitarea apărătorului părții adverse, întrucât acesta a fost motivul pentru care prima instanță a respins în parte acțiunea, respectiv că mormintele sunt mai noi.
Tribunalul apreciază că nu se impune completarea raportului de expertiză, întrucât la instanța de fond s-au administrat suficiente probe, această probă nefiind utilă soluționării cauzei, raportat la prevederile art. 255 din Codul de procedură civilă, drept pentru care respinge această cerere a apărătorului apelantei-reclamante. Pe cale de consecință, în raport de dispozițiile art. 238 din Codul de procedură civilă, estimează durata cercetării procesului la 1 zi.
Tribunalul constată că nu mai sunt cereri de formulat și nici alte incidente de soluționat; în temeiul art. 392 din Codul de procedură civilă, declară deschise dezbaterile asupra apelului și acordă cuvântul apărătorilor părților asupra apelului formulat de apelanta-reclamantă.
Apărătorul apelantei-reclamante, avocat CC, solicită instanței să admită apelul, să modifice în parte sentința apelată în sensul admiterii acțiunii și pentru suprafața de teren de 1.472 mp., întrucât și cu privire la aceasta s-a făcut dovada uzucapiunii de lungă durată.
Susține că imaginile surprinse în planșele foto pe care le-a depus la dosarul cauzei provin din partea nouă a cimitirului pe care află morminte dinaintea anului 1990.
În concluzie, solicită admiterea cererii de apel și modificarea în parte a sentinței apelate, fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul apelantei-pârâte, avocat CC, solicită admiterea apelului formulat de apelanta-reclamantă, conform susținerilor din cuprinsul întâmpinării, întrucât și această suprafață de teren aparține bisericii.
Tribunalul acordă cuvântul apărătorilor părților asupra apelului formulat de apelanta-pârâtă.
Apărătorul apelantei-pârâte, avocat CC, pune concluzii de admitere a cererii de apel.
Apărătorul apelantei-reclamante, avocat CC, solicită respingerea cererii de apel formulată de apelanta-pârâtă.
Tribunalul consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și declară închise dezbaterile în apel, reținând cauza în deliberare și pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelurilor civile de față:
Prin încheierea de ședință din data de 25 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr.X/232/2014 instanța a dispus disjungerea cauzei în ce privește capetele de cerere nr.2, 3, 4, 5 și 6, privind reclamantele CC, CC, CC, CC și CC, formarea a cinci dosare noi care s-au repartizat aleatoriu, dosarul nr.X/232/2014 având ca reclamantă CC fiind repartizat completului C1, la data de 26.09.2016.
La data de 24.07.2014 CC, prin reprezentant legal-CC, a formulat o precizare a acțiunii, în contradictoriu cu pârâta CC, solicitând instanței să se constate dreptul de proprietate, prin uzucapiune, asupra terenului intravilan - cimitir, în suprafață de 10.683 mp situat în CC, identificat și delimitat, conform raportului de expertiză care urmează să fie administrat în cauză.
În cererea precizatoare depusă la data de 24.07.2014 s-a solicitat constatarea dreptului de proprietate, prin uzucapiune, asupra terenului intravilan-cimitir, in suprafața de 10.683 mp., cu vecinatatile:N-CC, CC, CC, CC, CC, E-DS, S-DS, V-școala, precum si constatarea dreptului de proprietate, prin accesiune asupra construcțiilor:C1- Parohie, suprafața construibila, 200 mp., C2- Clopotnița, 10 mp., C3-Magazie, 29 mp, imobile situate in CC.
Prin sentința civilă nr. 746/04.05.2016 Judecătoria Găești a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta CC, în contradictoriu cu pârâta CC, prin primar, a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiunea de lungă durată, cu privire la suprafața de 9699 mp. teren intravilan aferent cimitirului situat în CC, suprafață identificată în raportul de expertiză, întocmit de expert CC, a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate, prin accesiune imobiliara asupra construcțiilor, respectiv Corp Biserică, suprafața construibilă, 222 mp.(biserica=208,50 mp. si centrala termica=13,50 mp., Corp Clopotnița, 12,70 mp., Corp Capela-Magazie, 36,0 mp.(Capela=17,64 mp., birou= 11,16 mp. si spațiu depozitare=7,2 mp.), imobile situate in CC, identificate in rapoartele de expertiza întocmite de expertii CC, CC și a obligat pârâta, prin primar, la plata către reclamantă, prin preot paroh, a sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta are în posesie terenul aferent cimitirului parohial, primul act oficial din care rezulta ca cimitirul este al Bisericii, fiind Registrul de Înmormântări din anul 1879, că CC a luat ființa in anul 1892, când s-a construit biserica, aflata în curtea cimitirului, că potrivit registrului de inventar din anul 1969, cimitirul figurează în inventarul CC, iar în dreptul rubricii, mod de dobândire a terenului, apare donație de la enoriasi-1892-fara acte și că în procesul verbal întocmit la data de 14.06.1941 de către CC se face vorbire de Inventarul de avere mobila, proprietatea comunei, in care sunt menționate suprafața clădită a bisericii din CC si terenul aferent din jurul bisericii.
S-a mai reținut din declarațiile martorilor CC, CC, CC că aceștia au cunoștința de existenta cimitirului vechi, a extinderii acestuia, CC făcând mențiuni si cu privire la faptul ca in anul 1892 s-a construit si o biserica, cu contribuția CC si a enoriașilor.
Practic, disputa, dintre parohie și primărie cu privire la situația juridică a terenului a început în anul 2008, fiind determinată de introducerea taxei de concesionare a locurilor de veci percepută de către biserică, prin preotul paroh, fapt ce rezultă din corespondența purtată de cele două instituții.
Instanța de fost a reținut că dreptul de proprietate asupra terenului nu este înscris în cartea funciară, așa cum rezultă din certificatul nr.63652/20.08.2014 emis de OCPI Dâmbovița, că potrivit art.181 din Decretul nr.233/1949 privind aprobarea Statutului pentru organizarea și funcționarea B.O.R., fiecărei parohii rurale i s-a recunoscut dreptul de proprietate cu privire la un cimitir pentru îngroparea morților, sub supravegherea și administrarea preotului paroh și a consiliului parohial, că actualul Statul al B.O.R. recunoscut prin H.G. nr.53/2008 păstrează aceeași reglementare în art.186, potrivit căruia "Fiecare parohie și mănăstire are dreptul să dețină sau să înființeze cel puțin un cimitir pentru îngroparea credincioșilor decedați, care este proprietatea parohiei sau a mânăstirii. Cimitirele parohiale și mânăstirești, ca bunuri sacre destinate exclusiv și direct cultului, sunt insesizabile și imprescriptibile și nu pot fi înstrăinate, schimbate, grevate sau sechestrate"; dar că potrivit art. III pct 10 din Anexa la Legea nr.213/2008, cuprinzând lista bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ teritoriale, cimitirele orășenești și comunale aparțin domeniului public al orașelor și comunelor, însă este vorba de acele cimitire înființate de către autoritățile locale, deoarece altfel dispoziția legală ar avea efectul unei exproprieri cu privire la cimitirele parohiale deja aflate în patrimoniul parohiilor și administrate de acestea.
De altfel, includerea cimitirelor sătești în Inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al CC, publicat în Monitorul Oficial nr.276 bis din 24.04.2002 a fost rezultatul unei erori, corectată prin abrogarea ulterioară a pozițiilor din Anexă referitoare la cimitire, prin H.G. nr.1975/2004 pentru modificarea și completarea H.G. nr.1.350/2001 privind atestarea domeniului public al județului Dâmbovița, precum și al municipiului Târgoviște, al orașelor și comunelor din județul Dâmbovița.
Din înscrisurile depuse la dosar și depozițiile martorilor prima instanță a reținut că suprafața de teren aferentă cimitirului, pe care se află amplasate mormintele, identificată și prin raportul de expertiza, întocmit in cauza de expert CC., este de 9699 mp., se află în posesia parohiei de mai bine de 100 de ani, astfel că, la data publicării în Monitorul Oficial din anul 2002 a listei bunurilor aparținând domeniului public al CC ce include și cimitirele parohiale, termenul de prescripție achizitiva necesar uzucapiunii de 30 de ani era deja împlinit și nu se pune problema întreruperii cursului prescripției.
De asemenea, s-a reținut că suprafața de teren pentru care se invocă uzucapiunea de lungă durată nu a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, nefiind inclusă în titlul de proprietate nr.97997/2003 emis reclamantei pentru alte suprafețe de teren, că terenul in litigiu a fost stăpânit de reclamantă continuu, public, sub nume de proprietar și nu a fost tulburată de nimeni în exercitarea posesiei, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză și că potrivit art.1847 Cod civil, aplicabil în raport de data de început a termenului de prescripție achizitivă, conform art.201 din Legea nr.71/2012, pentru a fi utilă în sensul dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, posesia exercitată trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
Din probele administrate în cauză, instanța de fond a apreciat că în speță sunt îndeplinite cele două condiții impuse de lege extrase din textele legale sus- menționate, pentru a fi aplicabilă instituția juridică a uzucapiunii de 30 de ani, respectiv: existența unei posesii utile, neviciate, adică a unei posesii continue, netulburate, publice și neechivoce și exercitarea acestei posesii timp de 30 de ani. Caracterul public al posesiei reiese din însăși natura obiectului litigiului care împiedică exercitarea unei posesii pe ascuns iar caracterul neechivoc al posesiei este susținut de prezumția relativă de neprecaritate instituită de art. 1854 Cod civil. Cu privire la condiția exercitării neîntrerupte a posesiei timp de 30 de ani, fiind dovedit momentul începerii posesiei, în urmă cu peste 100 de ani, reclamanta beneficiază de prezumția relativă de continuitate stabilită de art. 1850 Cod civil, potrivit căreia posesorul actual care probează că a posedat într-un moment dat mai înainte, este presupus că a posedat tot timpul intermediar.
Pârâta nu au făcut proba contrară, nefiind concludent că și autoritățile locale au contribuit la întreținerea cimitirului, așa cum a reieșit din depozițiile martorilor, câtă vreme revine acestor autorități obligația legală de a sprijini unitățile de cult, așa cum rezultă din art. 185 al Statutului B.O.R. aprobat prin HG nr.53/2008.
În concluzie, prima instanță a reținut că reclamanta a exercitat o posesie utilă, neîntreruptă publică și sub nume de proprietar asupra imobilului, obiect al litigiului, pe un termen mai lung de 30 de ani, însă nu a reținut întreaga suprafață de teren care se compune din curte biserică cimitir vechi si nou, ci doar suprafața cimitirului vechi, care a fost posedată peste 30 de ani, pe suprafața respectiva fiind si construcțiile menționate in precizarea acțiunii, identificate, de asemenea in raportul de expertiză efectuat in cauză, respectiv Corp Biserică, suprafața construibilă, 222 mp.(biserica=208,50 mp. si centrala termica=13,50 mp., Corp Clopotnița, 12,70 mp., Corp Capela-Magazie, 36,0 mp.(Capela=17,64 mp., birou= 11,16 mp. si spațiu depozitare=7,2 mp.), imobile situate in CC, pentru care sunt incidente disp.art.494 Cod civ.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât pârâta CC prin primar cât și reclamanta CC.
În cuprinsul cererii de apel formulată de pârâta CC prin primar aceasta a solicitat modificarea în parte a sentinței civile atacate, susținând că în mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că cererea a fost admisă doar în parte, astfel că au fost încălcate dispozițiile art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă.
Prin cererea de apel formulată de reclamanta CC, aceasta a criticat sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că soluția și motivarea primei instanțe sunt combătute de mai multe înscrisuri, respectiv de autorizația pentru executare de lucrări nr. 46/23.03.1972 emisă de Consiliul Popular Județean Dâmbovița- Comitetul Executiv, care a fost emisă pentru împrejmuirea cimitirului și a bisericii parohiale, procesul-verbal din data de 27 mai 1975, care atestă efectuarea lucrării de împrejmuire a cimitirului și a bisericii, perimetrul împrejmuirii fiind de 407 ml, suprafață ce corespunde cu cea rezultată din raportul de expertiză CC, adresa nr. 7508/07.09.2016 emisă de CC, prin care se precizează că suprafața de 1472 mp face corp comun cu suprafața de 9699 mp și se menționează că cimitirul în suprafață de 11171 mp este îngrădit pe toate laturile, iar planul cadastral din 1987 la care face referire expertul, nu există în cadrul Primăriei.
A mai arătat apelanta că pe suprafața de 1472 mp se aflau morminte anterior anului 1990, așa cum reiese și din planșele foto depuse în susținerea apelului, astfel că, apreciază că în mod eronat instanța de fond a admis acțiunea numai în parte, pentru suprafața de 9699 mp deși erau îndeplinite condițiile pentru a uzucapa inclusiv pentru diferența de 1472 mp.
Apelanta-reclamantă CC a formulat și întâmpinare față de apelul declarat de pârâtă, solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat, apreciind că la momentul acordării cheltuielilor de judecată instanța de fond a avut în vedere atitudinea pârâtei pe parcursul întregului ciclu procesual, durata de soluționare a fondului, complexitatea cauzei și vastul probatoriu administrat.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține că prin sentința civilă nr. 746/04.05.2016 pronunțată de către Judecătoria Găești a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta CC, în contradictoriu cu pârâta CC, prin primar, s-a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiunea de lungă durată, cu privire la suprafața de 9699 mp. teren intravilan aferent cimitirului situat în CC, suprafață identificată în raportul de expertiză, întocmit de expert CC, a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate, prin accesiune imobiliara asupra construcțiilor, respectiv Corp Biserică, suprafața construibilă, 222 mp.(biserica=208,50 mp. si centrala termica=13,50 mp., Corp Clopotnița, 12,70 mp., Corp Capela-Magazie, 36,0 mp.(Capela=17,64 mp., birou= 11,16 mp. si spațiu depozitare=7,2 mp.), imobile situate in CC, identificate in rapoartele de expertiza întocmite de expertii CC, CC și a fost obligată pârâta, prin primar, la plata către reclamantă, prin preot paroh, a sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Mai reține tribunalul că împotriva acestei sentințe s-a declarant apel de către ambele părți. Apelul reclamantei vizează exclusiv întinderea suprafeței de teren pentru care s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune iar apelul declarant de pârâtă vizează cuantumul cheltuielilor de judecată la care instanța de fond a obligat pârâta.
Cu privire la situația de fapt ce a generat litigiul de față, tribunalul reține, ca și instanța de fond că apelanta reclamantă are în posesie terenul aferent cimitirului parohial, primul act oficial din care rezulta ca cimitirul este al Bisericii, fiind Registrul de Înmormântări din anul 1879. CC a luat ființa in anul 1892, când s-a construit biserica, aflata în curtea cimitirului iar potrivit registrului de inventar din anul 1969, cimitirul figurează în inventarul CC, iar în dreptul rubricii, mod de dobândire a terenului, apare donație de la enoriasi-1892-fara acte. În procesul verbal întocmit la data de 14.06.1941 de către CC se face vorbire de Inventarul de avere mobila, proprietatea comunei, in care sunt menționate suprafața clădită a bisericii din CC si terenul aferent din jurul bisericii. Din declarațiile martorilor CC, CC, CC audiați la instanța de fond rezultă că aceștia au cunoștința de existenta cimitirului vechi, a extinderii acestuia, CC făcând mențiuni si cu privire la faptul ca in anul 1892 s-a construit si o biserica, cu contribuția CC si a enoriașilor. Disputa dintre parohie și primărie cu privire la situația juridică a terenului a început în anul 2008, fiind determinată de introducerea taxei de concesionare a locurilor de veci percepută de către biserică, prin preotul paroh, fapt ce rezultă din corespondența purtată de cele două instituții.
Cu privire la normele de drept aplicabile, acestea sunt analizate în detaliu de către instanța de fond, motiv pentru care, instanța de apel nu le va mai relua în analiza sa. Tribunalul se va mărgini la a constata că, prin probele administrate la instanța de fond, reclamanta apelantă a făcut dovada că a uzucapat întreaga suprafață de teren cuprinsă între limitele îngrădirii identificate de expert pe teren. Din declarația martorului CC (fila 220 dosar fond) rezultă că extinderea cimitirului a avut loc în anul 1968, când au fost adăugați 2000 m.p. teren din terenul ce aparținea, la acel moment, cooperativei agricole de producție. De asemenea, conform declarației martorului CC ( fila 224 -225) împrejmuirea terenului s-a făcut pe timpul comuniștilor. Instanța de fond, la pronunțarea soluției, a ținut cont de faptul că în prezent, pârâta CC a realizat o modernizare a unei porțiuni de cimitir pe care martorii au identificat-o ca fiind cimitirul nou. Expertul CC, cu ocazia efectuării expertizei, a identificat suprafața împrejmuită ca având 11171 m.p. și a precizat expres că, la data de 15.09.2015 sunt morminte și pe suprafața de 1472 m.p. pentru care instanța de fond nu a admis acțiunea. A mai precizat expertul că cimitirul și curtea bisericii formează un singur amplasament, concluzionând că întreaga suprafață de 11171 face obiectul uzucapiunii. De altfel, tribunalul, analizând schița terenului de 11171 m.p. trage aceeași concluzie întrucât, dacă ar fi vorba doar de suprafața de 9699 m.p., terenul ar avea pe una dintre laturi o formă extrem de neregulată, sub forma unei linii în zig-zag.
În plus, tribunalul constată că, adunând laturile exterioare ale terenului în suprafață de 11171 m.p., conform dimensiunilor arătate de expert pe schiță, rezultă un diametru exterior de aproximativ 407 m.l., situație ce corespunde celor reținute în procesul verbal din data de 27 mai 1975 ce conține recepția lucrării de împrejmuire a cimitirului, proces verbal unde se precizează că perimetrul împrejmuirii executate a fost de 407 m.l..
În concluzie, față de toate aceste considerente și ținând cont și de poziția CC din apel, tribunalul urmează a admite apelul reclamantei și a constata că aceasta a uzucapat întreaga suprafață de teren aferentă bisericii, astfel cum suprafața a fost identificată de către expertul CC prin lucrarea efectuată.
Cu privire la apelul declarat de către apelanta pârâtă CC, tribunalul reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Deși cererea reclamantei, la fond, a fost admisă în parte, tribunalul constată că toate cheltuielile făcute de reclamantă puteau fi acordate cu titlu de cheltuieli de judecată, fără a fi reduse. Astfel, reclamanta nu a plătit taxă de timbru, fiind scutită prin lege de plata unei astfel de taxe, motiv pentru care nici pârâta nu a fost obligată la vreo sumă cu acest titlu. Singurele cheltuieli la care a fost obligată pârâta au fost cele privind expertizele și onorariul de avocat. Tribunalul constată că, indiferent dacă acțiunea a fost admisă în tot sau în parte, aceste cheltuieli au fost necesare, au avut un cuantum rezonabil și puteau fi acordate integral. În plus, cum în calea de atac, acțiunea reclamantei a fost admisă integral, cu atât mai mult, cheltuielile trebuiau acordate integral. Drept urmare, apelul declarat de către CC, apel ce vizează exclusiv cheltuielile de judecată, urmează a fi respins.
Tribunalul urmează a lua act că, în calea de atac a apelului, apelanta reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta-pârâtă CC, reprezentată legal prin primar, cu sediul în CC, împotriva sentinței civile nr. 746/04.05.2016 pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr. X/232/2014 în contradictoriu cu apelanta-reclamantă CC, cu sediul în CC.
Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă CC, cu sediul în CC, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 746/04.05.2016 pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr. X/232/2014 în contradictoriu cu apelanta-pârâtă CC, reprezentată legal prin primar, cu sediul în CC.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că admite în totalitate cererea de chemare în judecată.
Constată dreptul de proprietate al reclamantei pentru suprafața de 11.171 mp. teren, în loc de 9.699 mp., suprafață identificată în raportul de expertiză CC și în schița anexă.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței.
Ia act că apelanta-reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15.12.2016
← Fondul funciar. art.23 din legea 18/1991 . proprietarul exclusiv... | Răspundere civilă delictuală. termenul de prescripţie. art.... → |
---|