Contestație la executare. declararea anticipată a scadenţei
| Comentarii |
|
Tribunalul DÂMBOVIŢA Decizie nr. 1351 din data de 19.12.2016
Din cuprinsul notificării din 25.03.2011 coroborate cu înscrisul denumit "";informații importante"; rezultă cu certitudine că la acel moment declararea anticipată a scadenței a avut loc. Din aceste înscrisuri rezultă că intimatului contestator i se solicita plata întregii sume datorate și nu doar a unor rate scadente. Prin urmare, cel mai târziu la data de 25.03.2011 dreptul intimatului de a cere executarea silită s-a născut. Potrivit art. 6 din Decretul nr. 167/1958 "dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani […]";. Ori, la momentul introducerii cererii de executare silită, 02.02.2016, trecuseră mai mult de trei ani
Cod ECLI ECLI:RO:TBDBO:2016:009.001351
DOSAR NR. X/284/2016
R O M Â N I A
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1351
Ședința publică din data de 19.12.2016
Președinte : CC
Judecător : CC
Grefier : CC
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta - intimat CC, cu sediul în CC, împotriva încheierii nr. 25 pronunțată la data de 01.06,.2016 de către Judecătoria Răcari în dosarul nr. X/284/2016, în contradictoriu cu intimatul - contestator CC, domiciliat în CC, vând ca obiect " contestație la executare";.
Apelul a fost legal timbrat.
Prezența și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 12.12.2016, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea în prezenta cauză.
TRIBUNALUL :
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari la data de 26.02.2016 sub nr. X/284/2016 contestatorul CC a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata CC reprezentată prin CC împotriva executării silite ce face obiectul dosarului execuțional nr. 322/2016 al Biroului Executorului Judecătoresc CC și a solicitat constatarea ca prescris a dreptului de a cere executarea silită în baza contractului de credit nr. RF32745961830 din 05.09.2008 și, pe cale de consecință, desființarea titlului executoriu, anularea executării silite și a tuturor actelor de executare, constatarea că executarea silită s-a pornit în baza unui titlu executoriu care nu întrunește condițiile legale, constatarea că nu se poate reține opozabilitatea cesiunii de creanță față de debitorul cedat, să se constate nelegalitatea încuviințării executării silite din data de 02.02.2016 având în vedere Decizia nr. 895/2015 a Curții Constituționale.
În motivare, a arătat în esență că, la data de 05.09.2008, între contestator și CC s-a încheiat un contract de credit nr. RF 32745961830 (credit pentru nevoi personale) pentru suma de 7.995,89 lei, termenul fiind scadent la data de 05.09.2014. Conform extrasului de cont a achitat suma totală de 697,22 lei, rămânând restantă suma de 7.298,67 lei, ultima plată a acestui credit având loc pe data de 10.11.2009, conform extrasului de cont emis de societatea bancară, aceasta fiind data când s-a născut dreptul creditorului de a cere executarea silită.
Nefiind achitată creanța restantă, creditul s-a declarat scadent anticipat iar creanța a fost cesionată către CC care a dobândit calitatea de creditor, potrivit unui Contract de cesiune despre care nu a știut până la momentul la care a luat la cunoștință de executarea silită pornită împotriva sa, respectiv 10.02.2016, când a fost chemat la bancă sa îi aducă la cunoștință poprirea pe cont.
A precizat că, la data de 02.02.2016, CC a solicitat executarea silită a contractului de credit, respectiv la peste 7 ani de la încheierea contractului de credit, deși potrivit art. 6 din Decretul 167/10.04.1958, privitor la prescripția extinctivă "dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani";. Aceasta prevedere a fost preluată și de noul Cod de procedură civilă, în art. 706 alin. 1.
A solicitat instanței să constate că dreptul creditoarei de a cere executarea silită este prescris în conformitate cu prevederile art. 707 alin. 2 C.proc.civ., având în vedere că în această perioadă, creditoarea nu a întreprins niciun demers care să ducă la întreruperea cursului prescripției.
Învederează că, odată cu împlinirea termenului de prescripție, titlul executoriu și-a pierdut puterea executorie iar creditoarea și-a pierdut dreptul de a cere executarea silită a contestatoarei în baza contractului de credit nr. RF 32745961830 din data de 05.09.2008.
Având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 632 alin 1 CPC, executarea silită se poate face numai în temeiul unui titlu executoriu și că în dosarul execuțional nr. 322/2016 executarea silită a început în baza unui titlu care nu avea putere executorie, a solicitat să se constate că titlul executoriu a fost desființat și că potrivit art. 643 C.proc.civ. "dacă s-a desființat titlul executoriu, toate actele de executare în baza acestuia sunt desființate de drept";.
A arătat că, potrivit art. 704 C.proc.civ. "nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage nulitatea actului nelegal, precum și a actelor de executare subsecvente iar cu privire la contractul privind cesiunea de creanța că urmează ca instanța să aibă în vedere că nu a știut de existenta acestuia, nefiind notificat așa cum în mod legal ar fi trebuit. Sub aspectul naturii sale juridice, cesiunea de creanță se încheie valabil prin simplul acord de voință al părților. Consimțământul debitorului cedat nu se cere deoarece nu este parte în contractul de cesiune dar pentru opozabilitate trebuie notificat.
A mai arătat că, întrucât este considerat a fi un terț față de contractul de cesiune, debitorul cedat poate să ignore acest contract până în momentul îndeplinirii formalităților prev. de art. 1393 Cod civil, chiar dacă se poate afirma că debitorul ar fi aflat indirect despre acest contract.
A precizat că, potrivit disp. art. 372 C.proc.civ., executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui înscris care potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Contractul de cesiune de creanțe din luna martie 2011, dată comunicată contestatorului de către funcționarul băncii la 10.02.2016, aceasta fiind modalitatea prin care a luat la cunoștința de contractul de cesiune, nu constituie titlu executoriu, deoarece nu conferă acest caracter. Caracterul de titlu executoriu al contractului de credit, se apreciază exclusiv în persoana instituției bancare și a debitorului împrumutat, nu se aplică și cesionarului în cazul cesiunii de creanță a contractului de credit. Atunci când creditorul care solicită executarea silită a unui contract de credit este creditorul cesionar în urma încheierii unei cesiuni de creanță cu instituția de credit, executarea silită este lipsită de un titlu executoriu. Potrivit art. 120 din OUG 99/2006, contractul de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală încheiate de instituțiile de credit, constituie titluri executorii.
A mai precizat că, valoarea de titlu executoriu a unui înscris, altul decât o hotărâre judecătorească, trebuie expres statuată de legiuitor. Ca instrument juridic care conferă calitatea de creditor al obligației pecuniare, contractul de cesiune de creanță nu are natura juridică a unui contract de garanție reală sau personală, în sensul celor arătate. Cesiunea de creanță implică transmiterea creanței împreună cu accesoriile și garanțiile sale, potrivit art. 1396 din vechiul Cod Civil, aplicabil în speță. Potrivit art. 1396 din vechiul Cod civil, vinderea sau cesionarea unei creanțe cuprinde accesoriile creanței, precum cauțiunea, privilegiul și ipoteca. Noțiunea de creanță, de garanții, de accesorii privește materialitatea, substanța dreptului dedus judecății iar nu atributul executorialității sale, aspect de drept procesual, transferul creanței neimplicând și transmiterea valorii sale de titlu executoriu întrucât caracterul de titlu executoriu al creanței nu este un accesoriu al dreptului cedat, ci un atribut pe carte legiuitorul l-a prevăzut expres sau nu pentru acest contract.
În cazul contractelor de garanție reală și personală aferente contractului de credit a fost reglementat în mod expres caracterul de titlu executoriu. În cazul cesiunii de creanță nu a fost prevăzut în mod expres acest caracter.
În continuare a arătat că, potrivit Deciziei nr. 895/2015 Curtea Constituțională a statuat că "executorul judecătoresc nu face parte din autoritatea judecătorească, iar activitatea sa, potrivit art. 4 din Legea nr. 188/2000, se află sub coordonarea și controlul Ministerului Justiției și acesta nu dispune de imperium, atribut care caracterizează numai judecătorul - pentru a da o hotărâre în baza căreia se dispune declanșarea executării silite, respectiv încheierea de încuviințare a executării silite, și nu beneficiază de atributele de imparțialitate și de independență specifice numai instanțelor judecătorești.
Solicită a se constata ca încuviințarea s-a dat în condiții de nelegalitate, având în vedere faptul că, la data de 02.02.2016 s-a dispus de către executorul judecătoresc încuviințarea executării silite împotriva sa, declanșându-se executarea silită împotriva sa iar pe data de 04.02.2016, s-a publicat în Monitorul Oficial, Decizia Curții Constituționale a României.
În drept, au fost invocate disp. art. 632, 643, 704, 706, 707, 712 C.proc.civ.
A fost achitată taxa de timbru în suma de 529 lei.
În dovedirea cererii s-au depus la dosar înscrisuri, în copie: înființare poprire, încheiere din data de 02.02.2016 dată de executorul judecătoresc CC, extras de cont de la 18.05.2009- 31.12.2009, respective de la 04.01.2010- 31.12.2010, contract de credit nr. RF 32745961830 din data de 05.09.2008.
La data de 21.03.2016 intimata a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea contestației ca nelegală și netemeinică și a invocat excepția netimbrării, excepția tardivității formulării contestației, excepția lipsei motivării în fapt și în drept, excepția nulității cererii pentru neîndeplinirea prevederilor art. 194 și 196 C.proc.civ.
În motivare a arătat că, în conf. cu disp. art. 148 alin. 6 C.proc.civ., cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează. Aceste dispoziții legale sunt completate de prev. art. 197 C.proc.civ., care instituie regula conform căreia, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii.
S-a arătat că, netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, aceste dispoziții completându-se cu cele ale articolului 1 din OUG nr. 80/2013.
Conform dispozițiilor art. 715 alin. 1 C.proc.civ. "contestația privitoare la executarea silită propriu - zisă, se poate face în termen de 15 zile de la data când: a. Contestatorul a luat la cunoștință de actul de executare pe care îl contestă, b. cel interesat a primit comunicarea ori după caz înștiințarea privind înființarea popririi, c. debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația, ori de la data când a luat cunoștință, de primul act de executare în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executare se face fără somație";.
A arătat că, în cauză, executorul judecătoresc CC și-a adus la îndeplinire obligațiile prevăzute de lege privind atribuțiile sale și a comunicat debitorului, în dosarul sau execuțional nr. 322/2016, următoarele acte de procedură: somația imobiliară, copia certificată a încheierii de încuviințare, a titlului executoriu, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare.
Mai arată că executorul judecătoresc a depus toate diligențele necesare pentru ca debitorul să ia la cunoștință corect și complet de toate formele de executare pornite împotriva sa. În conformitate cu disp. art. 194 lit. d C.proc.civ., cererea de chemare în judecată va cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea. CCererea de chemare în judecată nu evidențiază o descriere detaliată a unei situații de fapt, ci creează o poveste tragică a reclamantului. În ceea ce privește motivarea în drept, cererea de chemare în judecată trebuia motivată conform disp. privitoare la răspunderea civilă delictuală întemeiată pe disp. art. 1349 Cod civil, 1357-1391 cod civil și nu conform disp. legale invocate de contestator.
Cererea de chemare în judecată este obligatoriu sa respecte prevederile legale, aceasta urmând o anumită structură în cazul în care unul sau mai multe elemente obligatorii ale cererii de chemare în judecată precum numele și prenumele/denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt sau semnătura părții lipsesc, cererea se va anula.
Mai arată că, reclamantul invocă prescripția prevalându-se de declararea scadenței anticipate a creditorului, ori părțile contractuale au agreat în contract următoarele: În art. 8 "cazuri de culpă"; din cadrul anexei la contractul de credit bancar nr. RF 32745961830 din data de 05.09.2008. Condiții generale de creditare, este stipulat că: "8.1 Nerespectarea de către împrumutat a oricăreia dintre obligațiile sale asumate prin prezentul contract sau contractele accesorii constituie caz de culpă. 8.2 Neexercitarea de către bancă a oricărui drept prevăzut în prezentul contract nu constituie o renunțare la acesta iar banca va putea uza de acel drept oricând până la stingerea tuturor obligațiilor împrumutatului față de aceasta. 8.3 Banca va notifica împrumutatul în scris, în termen de 10 zile de la constatarea unui caz de culpă și în cazul în care deficiențele nu sunt înlăturare în perioada de timp indicată de bancă, banca are dreptul să considere creditul exigibil și să treacă la recuperarea întregii sume datorate";.
Contestatorul a fost pus în întârziere în conformitate cu prev. art. 2537 alin. 4 Cod civil "prescripția se întrerupe prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripția este pus în întârziere"; iar de la data întreruperii se șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit cauza de întrerupere și începe o nouă prescripție conform art. 2541 alin.1 și 2 Cod civil.
Precizează că, de la data cesiunii de creanță s-au depus nenumărate demersuri pentru soluționarea amiabilă a dosarului, transmițându-se nenumărate notificări către contestator iar contestatorul a continuat tergiversarea procedurilor.
Art. 705 alin 1, teza 1 din NCPC prevede că "dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel";, rezultând că termenul general de prescripție de 3 ani se aplică dreptului de executare silită a oricărui titlu executoriu referitor la drepturi de creanță, drepturi reale mobiliare și obligațiilor nepatrimoniale.
A precizat că, respectiva creanță deținută împotriva debitorului reclamant provine din nerespectarea obligațiilor contractuale asumate prin încheierea contractului de credit, cu rambursarea în 72 rate lunare până la 05.09.2014, conform condițiilor contractuale agreate de părți. În cazul creanței deținute împotriva contestatorului trebuie sa fie avute în vedere prestațiile succesive, rate scadente și neplătite la termen, conform art. 2503 alin 2 din Codul civil (art. 12 din Decretul nr. 167/1958) conform cărora în atare situație dreptul la acțiune cu privire la aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.
Fiind vorba despre prestații succesive, în speță se pot aplica disp. art. 2503 alin. 2 din Codul civil și art. 12 din Decretul nr. 167/1958.
Prin urmare, termenul de prescripție a dreptului va curge de la data stabilită în contract pentru ultima rată, și anume 05.09.2014, chiar și în ceea ce privește ratele anterioare neplătite cum s-a pronunțat Tribunalul Suprem - secția civilă prin Decizia 1927 din 1975, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 2216/2008, Judecătoria Oradea prin sentința civilă nr. 530/2015 din 20.01.2015, Judecătoria Răcari prin sentința civilă nr. 742/16.06.2015 precum și Judecătoria Iași prin sentința civilă nr. 8753/30.06.2015.
S-a arătat că, executarea silită, cât și toatele actele de executare ce au fost întocmite de către executorul judecătoresc, au respectat toate regulile de fond și de formă impuse de dispozițiile Codului de procedură civilă și au fost dispuse în conformitate cu prevederile legii.
Aplicarea de către instanță a unei măsuri de natura anulării executării silite înseși, a tuturor formelor de executare sau a unui act de executare este condiționată de dovedirea de către reclamant a încălcării dispozițiilor legale aplicabile în materia executării silite.
Simplu fapt al invocării unor motive lipsite de suport real nu sunt de natură a proba existența unor vicii de procedură care să îi fi prejudiciat pe contestatori.
Executarea silită înseși, cât și toate actele de executare ce au fost întocmite de către executorul judecătoresc au respectat toate regulile de fond și de formă impuse de dispozițiile Codului de procedură civilă, anularea acestora fiind lipsită de temei legal.
A învederat că, contestatorul nu indică și nu dovedește încălcarea legii în ceea ce privește procedura de executare silită pornită împotriva lui, o contestație prin care se invocă simple motive, fără a indica vreun temei legal, este de natură atât a șicana creditorul, cât și a încărca instanța de judecată cu false cauze de judecată.
Consacrarea prin art. 120 din OUG nr. 99/ 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.227/2007 cu modificările și completările ulterioare, a caracterului executoriu al contractelor de credit este impusă pentru a permite executarea silită a unei obligații (creanțe) iar nu a unui înscris, aceasta fiind doar materializarea izvorului obligației respective. Art. 120 din OUG nr. 99/ 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, nu a conferit contractelor de credit trăsătura de titlu executoriu în considerarea persoanelor semnatare ale unor asemenea contracte, ci a naturii respectivelor convenții.
Pornind de la concepția potrivit căreia cesiunea nu transferă numai emolumentul creanței iar cesionarul este partea survenită în contractul inițial, apreciază că cesionarul poate exercita toate acțiunile ce au aparținut cedentului, cesionarul devine creditor în locul cedentului, preluându-i toate drepturile iar creanța rămâne neschimbată.
În susținerea tezei afirmative, principalul argument ar fi art. 1396 din Codul civil din 1864 care stabilește că vinderea sau cesionarea unei creanțe cuprinde accesoriile creanței, precum cauțiunea, privilegiul și ipoteca (art. 1568 din Codul civil în vigoare).
În continuare, a arătat că, în data de 17.03.2011 a fost încheiat un contract de cesiune de creanțe între CC, în calitate de cedent, și CC, în calitate de cesionar, prin care a fost cesionat un portofoliu de creanțe rezultând din contracte de credit bancar.
În data de 27.10.2011, CC a transferat creanțele deținute către CC, printre care se afla și cea deținută de către debitorul CC, înainte de demararea procedurii de executare silită, CC, încercând în nenumărate rânduri recuperarea creanței pe cale amiabilă, prin intermediul notificărilor și contactărilor telefonice ale debitorului.
Potrivit deciziei nr. 2438/2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție "băncile pot efectua orice alte activități ori operațiuni necesare pentru realizarea obiectului de activitate autorizat, fără a fi necesară includerea lor în autorizația acordată, deci inclusiv operațiuni de recuperare a creanțelor care se pot concretiza și în contracte de cesiune de creanță prin care se urmărește încasarea sau recuperarea unor creanțe neperformante";.
Cesiunea de creanță este o modalitate de transmitere a obligațiilor în formă convențională, prin care un creditor (cedent) transmite creanța sa unei alte persoane (cesionar), debitorul creanței fiind obligat fată de cesionar, odată cu îndeplinirea formalităților de opozabilitate a acestei operațiuni, fără a i se cere consimțământul. Legislația în vigoare prevede că cesiunea de creanțe este un act juridic civil, cu titlu oneros sau gratuit, prin care o persoană, numită cedent transmite creanța sa unei alte persoane, numită cesionar, aceasta dobândind astfel dreptul de a încasa creanța de la debitor, numit și debitorul cedat.
S-a menționat și Decizia nr. 2852/10.10.2006 a Înaltei Curți de casație și Justiție și s-a arătat că cesiunea de creanțe a fost înscrisă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare în conformitate cu disp. Titlului VI "Regimul juridic al garanțiilor reale mobiliare";- din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice.
Conform notificării cesiunii de creanțe comunicate debitorului la adresa menționată în contractul de credit, a fost adus la cunoștința debitorului cedat faptul că, CC., actualul creditor, are toată puterea și autoritatea de a emite notificări către acesta care vor fi obligatorii și nu va solicita nicio aprobare, confirmare de instruire sau de orice altă natură din partea cedentului sau al oricărei alte persoane.
Precizează că, prin probele atașate dovedește faptul că societatea intimată si-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 1578 alin. 1 și 2 Cod civil, acestora fiindu-le opozabilă cesiunea de creanță, societatea notificând acest lucru, fiind transmise mai multe scrisori către debitor prin care informau asupra noului creditor și asupra sumelor datorate încercând soluționarea dosarului pe cale amiabilă.
A solicitat a se avea în vedere că este vorba despre un contract redactat conform legislației în vigoare, care nu conține clauze abuzive și termeni meniți să inducă în eroare.
S-a arătat că CC în calitate de împrumutat al băncii nu a restituit sumele datorate în temeiul contractului de credit încheiat, dar solicită concursul forței coercitive a statului pentru a obține modificarea nejustificată a obligațiilor asumate, urmărind prin această cerere ruperea echilibrului contractual și încălcarea principiului pacta sunt servanda, fără a avea însă o motivație legitimă, ci exclusiv pentru a face imposibilă creditorului recuperarea capitalului împrumutat cât și a spezelor aferente.
Au fost anexate în copie înscrisuri: contract de vânzare cumpărare de creanțe neperformante, anexa 2, contract de cesionare creanțe din 27.10.2011, detalii privind efectuarea plății, dovada de comunicare, grafic de rambursare, procura autentificata sub nr. 4889/18.09.2015, furnizare informații de bază.
La data de 07.03.2016 a fost înaintată xerocopia dosarului de executare nr. 322/2016 al Biroului Executorului Judecătoresc CC.
În ședință publică din 06.04.2016 s-a depus dovada achitării de către contestator a contravalorii copiilor din dosarul de executare.
În aceeași ședință contestatorul a depus răspuns la întâmpinare și a solicitat respingerea excepției netimbrării întrucât a achitat taxa de timbru, respingerea excepției tardivității întrucât a luat cunoștință de începerea executării la data de 10.02.2016 când a fost sunat de la bancă pentru a fi înștiințat asupra înființării popririi, respingerea excepției lipsei motivării în fapt și în drept întrucât intimata a copiat dintr-o întâmpinare din altă cauză, respingerea excepției nulității cererii întrucât sunt îndeplinite toate condițiile legale, iar pe fond apărările privesc un alt debitor și nu pot fi primite.
A arătat că afirmațiile privind notificarea debitorului cedat nu sunt reale, notificarea fiind inexistentă.
La data de 06.04.2016 intimata a comunicat cerere precizatoare la solicitarea instanței.
Prin încheierea din 04.05.2016 instanța a respins excepția netimbrării cererii, excepția lipsei motivării în fapt și în drept și excepția nulității cererii și a unit cu fondul excepția tardivității formulării contestației.
Prin încheierea nr. 25 din 01.06.2016, prima instanță a respins excepția tardivității formulării contestației invocată de intimată și excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită invocată de contestator, a admis contestația la executare, a dispus anularea executării silite și a tuturor actelor de executare efectuate un cadrul dosarului de executare nr. 322/2016 al BEJ CC și a obligat intimata la plata către contestator a sumei de 1.681 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în privința excepției prescripției dreptului de a obține executarea silita, instanța va aprecia după analiza susținerilor contestatorului cu privire la fondul cauzei, fiind esențial de stabilit daca intimata avea sau nu în posesie un titlu executoriu, aspect în funcție de care se poate stabili data începerii curgerii termenului de prescripție.
Potrivit art. 715 alin. 1 C.proc.civ., contestația la executare se poate face în termen de 15 zile de la data când: "1. contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă;
2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit;
3. debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.";
În speță, contestatorului i-au fost comunicate în data de 12.02.2016 de către Biroul Executorului Judecătoresc CC următoarele acte de executare întocmite în dosarul nr. 322/2016: somație mobiliară, încheiere încuviințare, încheiere stabilire cheltuieli, înștiințare declanșare executare, înștiințare înființare poprire, adresă debitor declarare bunuri și venituri, adresa de înființare a popririi, copie titlu executoriu, conform dovezii de înmânare aflată în dosarul de executare.
Contestația a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 26.02.2016, în termenul imperativ de 15 zile, calculat conform art. 181 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ. pe zile libere. Termenul este respectat chiar și dacă s-ar lua în considerare susținerea contestatorului cum că a luat cunoștință de existenta aceste proceduri execuționale prin înștiințare telefonică de la bancă în data de 10.02.2016.
Față de aceste motive, a fost respinsă excepția tardivității, apreciindu-se că a fost respectat termenul legal de formulare.
Sintetizând motivele invocate în cuprinsul contestației, instanța a analizat în mod prioritar existența în patrimoniul intimatei a unui titlu executoriu împotriva contestatorului, condiție apreciată ca esențială în declanșarea procedurii potrivit art. 632 alin. 1 C.proc.civ., reținându-se că lipsa titlului duce automat la anularea întregii proceduri declanșate împotriva debitorului, interpretând "a fortiori"; disp. art. 643 C.proc.civ.
Prin cererea înregistrată la data de 02.02.2016 la Biroul Executorului Judecătoresc CC sub nr. de dosar 322/2016, intimata CC prin reprezentant legal CC a solicitat punerea în executare silita a titlului executoriu contract de credit nr. RF32745961830 din 05.09.2008 emis de CC, pentru suma de 12.863,29 lei reprezentând debit restant, dobânda aferentă și comision bancar restant.
Contractul de credit nr. RF32745961830 din 05.09.2008 a fost încheiat între CC și debitorul CC și potrivit art. 120 din OUG nr. 99/2006 este titlu executoriu.
Potrivit înscrisului - anexa 2 - contract de vânzare cumpărare de creanțe neperformante încheiat la data de 17.03.2011 între CC - vânzătorul, CC - cumpărătorul și CC - administratorul de creanțe (f. 46 și urm.), vânzătorul cesionează, vinde și transferă în favoarea cumpărătorului creanțele neperformante împreună cu drepturile aferente acestora.
Potrivit înscrisului intitulat contract de cesionare de creanțe din 27.10.2011 (f. 50 și urm.) încheiat între vânzătorul CC - cedentul și CC - cesionarul, obiectul contractului stabilit la art. 1 este acela că cedentul cesionează, vinde și transferă către cesionar creanțele cesionate.
Potrivit art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil coroborat cu art. 6 alin. 2 Cod civil, " contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa";.
Primul contract de cesiune de creanțe a fost încheiat la data de 17.03.2011, fiind aplicabile disp. art. 1396 din vechiul Cod civil potrivit căruia "vinderea sau cesiunea unei creanțe cuprinde aCCesoriile creanței, precum cauțiunea, privilegiul și ipoteca";.
Interpretarea acestui text nu poate fi făcută prin extindere, în sensul că transferul creanței implică și transmiterea valorii sale de titlu executoriu întrucât caracterul de titlu executoriu al creanței nu este un accesoriu al dreptului cedat, ci un atribut pe care legiuitorul l-a prevăzut expres sau nu pentru acest contract.
Pe de altă parte, pentru contractul de cesiune de creanță, ce are un caracter de sine stătător, nu există o prevedere legală care să îi confere calitatea de titlu executoriu, astfel cum impune art. 632 alin. 2 C.proc.civ.
În acest context, a reținut instanța că cesionarul inițial CC nu a dobândit prin cesiune și un titlu executoriu, astfel că, la rândul său, nu a putut transmite către următorul cesionar CC decât creanța și accesoriile acesteia potrivit principiului "nemo dat quod non habet";.
De asemenea, acest din urmă cesionar care a și solicitat executarea silită împotriva debitorului, nu a făcut dovada obținerii ulterior a unui titlu executoriu împotriva acestuia.
A concluzionat instanța că, executarea silită în dosarul execuțional nr. 322/2016 al Biroului Executorului Judecătoresc CC s-a realizat în lipsa unui titlu executoriu, motiv pentru care nu se mai impune analiza celorlalte motive invocate de contestator referitoare la inopozabilitatea cesiunii de creanță și nelegalitatea încuviințării executării silite, fata de disp. art. 643 și art. 704 C.proc.civ.
În privința excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită, a reținut că indiferent de legea aplicabilă, esențială este dovada deținerii unui titlu executoriu ce dă naștere dreptului de a obține executarea silită și cum în cauză intimata nu se află în posesia unui titlu executoriu nu s-a născut niciun drept al acesteia de a cere executarea silită și cu atât mai puțin ar fi început sa curgă vreun termen de prescripție.
Împotriva soluției instanței de fond a formulat apel intimata solicitând ca admițând apelul să fie modificată încheierea atacată în tot, în sensul respingerii contestației la executare.
În motivare a arătat că cesiunea de creanță nu afectează caracterul de titlu executoriu al creanței, din cuprinsul dispozițiilor art. 120 din OUG nr. 99/2006 coroborat cu art. 1396 din Codul civil rezultând că poate fi dispusă încuviințarea executării silite a unui contract de credit la cererea creditorului cesionar al creanței, legea nedistingând între deținătorii titlului executoriu care solicită executarea acestuia.
A mai invocat Decizia nr. XIII din 20.03.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, și Decizia nr. 2852 din 10.10.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție arătând că asupra problemei de drept dezbătute există o jurisprudență continuă și constantă și menționând că succesorul cu titlu particular preia toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanța, modificarea părților originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu cu părți survenite neafectând substanța titlului executoriu.
A arătat că dispozițiile art. 1744 din Codul civil de la 1864 prevăd expres că "cesionarii acestor diverse creanțe privilegiate exercită întru totul aceleași drepturi, care le aveau și acei care le-au cedat aceste creanțe";, că art. 120 din OUG nr. 99/2006 a conferit contractelor de credit caracterul de titluri executorii în considerarea naturii respectivelor convenții și nu a persoanelor semnatare și că caracterul executoriu este asociat cu creanța iar nu cu înscrisul ca atare, creanța însăși devenind una executorie, atributul executorialității neconstituind un aspect de drept procesual ci devenind o calitate a creanței care se transmite prin cesiune.
A mai reținut că admiterea contestației în considerarea instituirii intuitu personae a caracterului executoriu al contractului de către prima instanță poate lăsa fără conținut instituția cesiunii de creanță și fără valoare însăși creanța, că și legea procesuală are aceeași abordare ca și cea substanțială, de vreme ce permite transmiterea cu titlu particular a calității de creditor în procedura executării silite conform art. 644 alin. 2 C.proc.civ. și a apreciat că, în acest moment, practica este orientată majoritar către această soluție, exemplificând prin reproducerea unor extrase din hotărâri judecătorești.
În temeiul art. 233 și 411 alin. 2 C.proc.civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 28.09.2016 intimatul contestator a formulat întâmpinare (f. 36-37), prin care a solicitat respingerea apelului.
În motivare a arătat că legiuitorul nu a prevăzut caracterul executoriu al contractului de cesiune, deci nu poate fi primită susținerea apelantului privind transferul odată cu creanța și a caracterului de titlu executoriu, că contractele de credit își păstrează caracterul de titluri executorii atâta vreme cât banca este parte în contract, întrucât caracterul executoriu a fost stabilit în considerarea obiectului principal de activitate al băncilor, că raportul dintre cesionar și debitor are o altă natură juridică și că contractul de credit nu stabilește în favoarea cesionarului o creanță certă lichidă și exigibilă.
În drept, a invocat dispozițiile art. 150 C.proc.civ.
La data de 14.10.2016 apelantul a formulat răspuns la întâmpinare (f. 41-44), prin care a reluat susținerile din cuprinsul cererii de apel adăugând că obiectul său de activitate este "activități auxiliare intermedierilor financiare, exclusiv activități de asigurări și fonduri de pensii";, ce include și monitorizarea și recuperarea creanțelor față de clienții băncilor, prin urmare este îndreptățit să desfășoare activități ce implică cesionarea creanțelor, că cesionarul nu intervine în nici un fel în raportul juridic inițial, că prin contractul de cesiune nu se cesionează contractul ci creanța exigibilă rezultată din contract, așadar nu se încalcă monopolul legal al băncilor/IFN-urilor.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate,a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește motivul de apel privind greșita apreciere cu privire la lipsa titlului executoriu în cadrul dosarului de executare, tribunalul reține că este întemeiat.
Prin cererea de apel se pune în discuție problema dacă cesionarul unei creanțe constatate printr-un contract de credit, căruia legea îi recunoaște caracterul de titlu executoriu, preia prin cesiune doar creanța în substanța sa sau și atributul executorialității contractului de credit.
Potrivit dispozițiilor art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 "contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii";.
În ceea ce privește legea aplicabilă celor două contracte de cesiune, tribunalul reține că în mod corect a apreciat prima instanță că potrivit art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil coroborat cu art. 6 alin. 2 Cod civil, primului contract de cesiune de creanțe încheiat la data de 17.03.2011, îi sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod civil, iar celui de al doilea contract de cesiune încheiat la data de 27.10.2011 îi sunt aplicabile dispozițiile noului Cod civil.
În ceea ce privește efectele cesiunii de creanță, tribunalul reține că prevederile art. 1396 din vechiul Cod civil dispun că "vinderea sau cesiunea unei creanțe cuprinde accesoriile creanței, precum cauțiunea, privilegiul și ipoteca"; iar dispozițiile art. 1568 alin. 1 din noul Cod civil le dezvoltă stabilind că cesiunea de creanță transferă cesionarului: a) toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată; b) drepturile de garanție și toate celelalte accesorii ale creanței cedate.
Așadar, ambele texte legale prevăd transmiterea prin cesiune a creanței și accesoriilor acesteia, trebuind a stabili dacă transmisiunea vizează și executorialitatea.
Deși legea stabilește caracterul executoriu pentru actul juridic ce conține obligația, contractul de credit, rațiunea stabilirii caracterului de titlu executoriu al contractelor de credit este de a se putea executa silit obligațiile cuprinse în acestea, iar nu înscrisul, ce reprezintă doar suportul izvorului obligației respective.
Prin urmare, caracterul executoriu este asociat cu creanța, iar nu cu înscrisul ca atare și, atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanța însăși a devenit una executorie, executorialitatea devenind o calitate a creanței, care se transmite prin cesiune și nu un aspect de drept procesual.
Totodată, așa cum a menționat și apelantul, dispozițiile art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 nu a conferit contractelor de credit trăsătura de titlu executoriu în considerarea semnatarilor acestor contracte, ci a naturii contractelor.
Așadar, rațiunea avută în vedere de legiuitor se menține și în situația transmiterii prin cesiune a creanțelor constatate de acestea, modificarea părților inițiale ale actului juridic care constituie titlu executoriu neafectând substanța titlului executoriu, cesionarul fiind un veritabil suCCesor cu titlu particular, care preia, astfel, toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanța.
Tribunalul mai reține, că în legătură cu problema de drept în cauză există o practică de largă majoritate în sensul păstrării caracterului executoriu de către creanța cedată.
Totodată, în același sens a apreciat și Înalta Curte de Casație și Justiție - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în considerentele Deciziei nr. 3/2014, deși a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul specializat Cluj privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, coroborat cu art. 1396 din Codul civil de la 1864, în situația în care cererea de încuviințare a executării silite a unui contract de credit este formulată de creditorul cesionar al creanței, motivat de faptul că problema de drept nu are caracterul de noutate cerut de dispozițiile art. 519 C.proc.civ.
Reținând ca întemeiat motivul de apel invocat, tribunalul conform art. 477 alin. 1 C.proc.civ. tribunalul trebuie să procedeze la "rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată";.
Ori, soluția asupra excepției prescripției depindea, așa cum a reținut și prima instanță de modul de soluționare a contestație sub aspectul motivului privind lipsa titlului executoriu, în cadrul rejudecării, trebuind analizat și modul de soluționare a acestei excepții prin încheierea atacată.
Analizând încheierea atacată sub aspectul modului de soluționare a excepției prescripției, tribunalul reține că în mod greșit a fost respinsă această excepție.
Astfel, cel mai târziu la momentul primei cesiuni de creanță fusese declarată scadența anticipată a creditului de către CC Oricum, din cuprinsul notificării din 25.03.2011 (f. 59 dosar primă instanță) coroborate cu înscrisul denumit "";informații importante"; (f. 60 dosar primă instanță) rezultă cu certitudine că la acel moment declararea anticipată a scadenței a avut loc. Din aceste înscrisuri rezultă că intimatului contestator i se solicita plata întregii sume datorate și nu doar a unor rate scadente, iar acest fapt era justificat de neplata la scadență a ratelor aferente contractului de credit.
Conform dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil conform art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
Prin urmare, cel mai târziu la data de 25.03.2011 dreptul intimatului de a cere executarea silită s-a născut.
Potrivit art. 6 din Decretul nr. 167/1958 "dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani […]";. Ori, la momentul introducerii cererii de executare silită de către apelantul intimat, 02.02.2016, trecuseră mai mult de trei ani.
Totodată, acesta nu a făcut dovada existenței unor cauze de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție conform art. 13, 14 și 16 din Decretul nr. 167/1958. În acest sens, notificările scrise sau telefonice invocate de apelantul intimat nu constituie astfel de cauze potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate.
În aceste condiții, tribunalul reține că, drept consecință a rejudecării, ar urma să pronunțe o soluție de schimbare a încheierii atacate în sensul admiterii excepției prescripției și constatării ca prescris dreptul de a cere executarea silită.
Ori, o astfel de soluție ar avea ca efect înrăutățirea situației creditorului apelant, care, deși prin raportare la considerentele deciziei de față are un titlu executoriu, acesta nu ar mai putea fi executat silit.
Pentru aceste motive, în raport de dispozițiile art. 481 C.proc.civ., coroborat cu art. 480 C.proc.civ., va respinge apelul formulat și va păstra încheierea civilă apelată.
Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 453 și următ. C.proc.civ., întrucât apelantul contestator a căzut în pretenții, tribunalul îl va obliga la plata cheltuielilor de judecată către intimat în sumă de 1.000 lei, conform chitanței nr. 38 din 14.11.2016 (f. 49).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul declarat de apelanta - intimat CC, cu sediul în CC, împotriva încheierii nr. 25 pronunțată la data de 01.06,.2016 de către Judecătoria Răcari în dosarul nr. X/284/2016, în contradictoriu cu intimatul - contestator CC, domiciliat în CC.
Păstrează încheierea civilă apelată.
Obligă apelanta la plata către intimat a sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19.12.2016.
| ← Avocați. clauza privind onorariul de succes.. Jurisprudență... | Asistență și asigurări sociale. locuri de munca incadrate in... → |
|---|
