Uzucapiune. Condiţiile uzucapiunii. Posesie începută în anii 1922-1924. Proba intervertirii detenţiei în posesie utilă
| Comentarii |
|
C. civ. austriac, art. 1451 Legea nr. 241/1947, art. 6 alin. (2) Decretul-lege nr. 115/1938
Potrivit art. 6 din Legea nr. 241/1947, prescripţiile începute înaintea punerii în aplicare a legii sunt cârmuite, în ceea ce priveşte natura, durata şi efectele lor, de dispoziţiile legii sub care au început.
în condiţiile existenţei unui sistem de publicitate imobiliară care neagă constant existenţa dreptului de proprietate al autorilor reclamantei asupra terenului, caracterul public al posesiei asupra acestora nu poate fi dovedită prin proba testimonială.
Trib. Covasna, decizia nr. 11/R din 11 ianuarie 2006, în C.P.J. 2006
Prin sentinţa civilă nr. 267 din 6 septembrie 2005, a Judecătoriei
Intorsura Buzăului, a fost admisă acţiunea civilă precizată ulterior, formulată de reclamanţii Ş.G. şi Ş.I., în contradictoriu cu pârâţii Comuna B., F.I., F.F. şi A.Z. şi s-a dispus rectificarea suprafeţei imobilului înscris în C.F. Buzăul Ardelean conform expertizei efectuate în cauză s-a constatat că reclamanţii au dobândit prin uzucapiune cu joncţiunea posesiilor dreptul de proprietate asupra unei părţi din suprafaţa de teren, s-a dispus dezmembrarea suprafeţei de teren uzu-capate şi s-a constatat că pe suprafaţa de teren uzucapată este edificată o casă de lemn şi anexe gospodăreşti, dispunându-se intabularea în CF a dreptului de proprietate în favoarea reclamanţilor cu titlu de uzucapiune şi a construcţiilor aferente.
Instanţa de fond a reţinut că din expertiza efectuată în cauză rezultă că suprafaţa de teren este în realitate de 33.420 mp, iar nu de 25.238 mp, cât figurează în C.F. 4035 Buzăul Ardelean.
In fapt, suprafaţa de teren pe care o folosesc reclamanţii, aşa cum rezultă din traducerea legalizată a C.F. 40, în care a fost înscrisă iniţial suprafaţa de teren în litigiu şi apoi trecută în C.F. 4035 Buzăul Ardelean, începând din anul 1910a fost atribuită cu titlu de posesie faptică în favoarea autorilor reclamanţilor. Pe terenul atribuit în folosinţă, mama reclamantei a edificat o casă de locuit cu anexe gospodăreşti, care ulterior au fost renovate de reclamanţi.
Potrivit actului din 1923 al Comisiei de Ocol pentru expropriere şi împroprietărire Sf. Gheorghe, depus la dosar în copie autentificată, în cadrul reformei agrare ce a avut loc în anul 1923, terenul din C.F. nr. 40 Buzăul Ardelean a fost declarat expropriat în favoarea antecesorilor reclamanţilor pentru preţul de răscumpărare de 480 lei.
După împroprietărire, aceştia nu au continuat demersurile în vederea înscrierii în C.F. a dreptului de proprietate dobândit, dar au folosit terenul în litigiu ca proprietari ai acestuia, manifestându-se în mod expres în acest sens: terenul a fost dat zestre urmaşilor, care la rândul lor l-au folosit ca proprietari, l-au vândut între ei, au înzestrat copiii, la rândul lor.
Faptul că la foaia de sarcini din C.F. 40 Buzăul Ardelean s-a instituit ipoteca pe clădiri şi dreptul de uzufruct, reprezentând impozite restante în favoarea Statului Român nu viciază posesia antecesorilor reclamantei, nerezultând că acestea proveneau din taxa de uzufruct viager, cum apreciază pârâta Comuna B. ci, dimpotrivă, faptul că acesta avea de plătit impozite la stat denotă că asupra terenului antecesorul s-a comportat ca un adevărat proprietar.
Menţiunea „uzufruct” a fost tradusă greşit, în traducere corectă menţiunea din limba maghiară este „posesie faptică”.
Faptul că antecesorii reclamantei au folosit terenul ca adevăraţi proprietari reiese şi din evidenţa fişei de posesiune cadastrală aflată la Primăria Intorsura Buzăului, ce dovedeşte că încă din anii 1922-1924 antecesorii reclamantei Ş.G. foloseau terenul cu titlu de proprietate şi plăteau pentru el impozitele şi taxele aferente la stat şi nu altui proprietar.
De aceea, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 241/1947, punerea în aplicare a legii pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, prescripţiile începute înaintea punerii în aplicare a legii, sunt cârmuite în ceea ce priveşte natura, durata şi efectele lor de dispoziţiile legii sub care au început.
Codul civil austriac, în art. 1451 şi urm., a prevăzut posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în condiţiile exercitării timp de 30 de ani a unei posesii juste, de bună-credinţă şi adevărate, continuă în întreaga vreme fixată de lege.
In speţă, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, suprafaţa de teren, astfel cum a fost dezmembrată prin raportul de expertiză efectuat în cauză, formând parcela 1 a fost folosită în condiţiile cerute de Codul civil austriac, fiind îndeplinit termenul de 30 de ani ai posesiei de lungă durată, prima instanţă constatând că reclamanta A.Z. a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune cu joncţiunea posesiilor asupra suprafeţei înscrisă în C.F. 4035 Buzăul Ardelean.
Recursul Comunei B. a fost admis, prin decizia civilă nr. 12/R din 11 ianuarie 2006, a Tribunalului Covasna şi a fost respinsă acţiunea civilă precizată ulterior a reclamantei A.Z., în contradictoriu cu pârâţii Comuna B., F.I., F.F., L.I. şi Ş.G.
Pentru a decide astfel, s-a reţinut că reclamanţii nu au dobândit terenul prin uzucapiune. Aceasta deoarece din probele administrate rezultă că în anul 1910 imobilul în litigiu era înscris în C.F. Buzăul Ardelean, iar la foaia de proprietate erau înscrişi ca titulari de drepturi Comuna T., cu drept de proprietate asupra terenului şi F.J. antecesorul reclamanţilor, cu drept de proprietate asupra construcţiilor şi „drept de folosinţă cu titlu de posesie faptică” (în traducerea efectivă a tradu-
cătorului) asupra terenului. înscrierea din 1910 este realizată în limba maghiară, iar actul în baza căruia s-a făcut nu este depus la dosar, astfel că natura dreptului de folosinţă înscris în favoarea titularului F.J. este greu de determinat, iar înscrierile ulterioare s-au realizat în limba română, termenul de folosinţă fiind tradus ca „uzufruct” şi înscris ca
atare în foaia de proprietate. Din menţiunea de la foaia de avere rezultă că „proprietarii construcţiilor şi cei care folosesc terenul sunt obligaţi să plătească proprietarului terenului anual chirie”. Din aceasta rezultă că, indiferent de natura juridică a folosinţei, ea nu constituia, în momentul înscrierii din anul 1910, o posesie utilă, întrucât la originea puterii pe care titularul său o exercită asupra bunului se găsea un titlu care implica recunoaşterea dreptului altuia, în speţă a comunei T., titlu în baza căruia se datora şi o contraprestaţie de 16 forinţi.
Prin urmare, F.J. exercita asupra terenului o detenţie precară.
Problema în speţă este aceea dacă a fost intervertită în posesie utilă, aptă să conducă la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, prin acte de rezistenţă care să nege dreptul titularului, suficient de caracterizată pentru a implica pretenţia la dreptul de proprietate şi a presupune excluderea oricărei îndoieli din partea adevăratului proprietar asupra intenţiei detentorului.
Neplata contraprestaţiei de 16 forinţi, recunoscută la interogatoriu de către reprezentantul pârâtei comuna B. nu poate avea semnificaţia unui astfel de act de rezistenţă, cu atât mai mult cu cât după anul 1918 stabilirea „chiriei” într-o monedă care nu este cea naţională pune problema legalităţii obligaţiei de plată.
A fost dovedită de către reclamanţi - şi nici nu se contestă de către pârâţi - stăpânirea în fapt a terenului de la momentul invocat (1910) şi până în prezent, astfel încât elementul corpus al posesiei nu este pus la îndoială.
In ceea ce priveşte elementul cmimus, acesta trebuie analizat în raport cu elementele de fapt şi actele juridice intervenite în legătură cu terenul în litigiu.
în justificarea dreptului lor, reclamanţii au invocat „Hotărârea Comisiei de Ocol pentru expropriere şi împroprietărire Sf. Gheorghe” din 1923. Prin această hotărâre s-a declarat expropriat „în favorul empfitenziţilor” suprafaţa de teren în litigiu, „pentru preţul de răscumpărare de 480 lei”.
Instanţa de recurs a apreciat că acest înscris nu constituia dovada de intervertire a detenţiei precare în posesie utilă, deoarece în cazul în care înscrisul ar prezenta garanţiile formale de validitate şi ar fi completat cu dovada achitării preţului de răscumpărare de către autorul reclamantei, F.J., hotărârea ar putea face dovada trecerii terenului în litigiu în anul 1923 în proprietatea Statului Român prin expropriere şi nu în proprietatea numitului F.J., iar în cazul în care F.J. ar fi devenit proprietarul terenului în litigiu prin acest act nu s-ar putea
invoca uzucapiunea, dreptul de proprietate fiind dobândit prin moştenire de reclamanţii, căci nimeni nu poate uzucapa propriul drept de proprietate.
Din cuprinsul cărţii funciare rezultă că dreptul de proprietate asupra terenului înscris în favoarea Comunei T., a cărei succesoare este Comuna B., a fost conservat şi recunoscut ca atare. în sprijinul acestei realităţi vin notările de respingere a cererilor de intabulare a dreptului de proprietate din anul 1936 şi din anul 1971.
Prin urmare, aprecierea instanţei de fond, în sensul că deşi după împroprietărire nu s-au urmat demersurile în vederea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate, autorii reclamantei au folosit terenul în litigiu ca proprietari ai acestuia, manifestându-se în mod expres în acest sens, este eronată.
De asemenea, motivează instanţa de recurs, greşit a apreciat instanţa de fond că înscrierea ipotecii asupra clădirilor neintabulate şi dreptul de uzufruct în C.F. 40 Buzăul Ardelean pentru impozitele restante şi taxele de succesiune, nu viciază posesia autorilor reclamantei, căci această înscriere nu dovedeşte că autorii reclamantei datorau impozite, care puteau fi stabilite pentru clădirile intabulate sau alte bunuri (de altfel sunt menţionate şi impozitele de succesiune). Tocmai faptul că ipoteca nu s-a instituit asupra terenului, ci doar asupra clădirilor şi dreptului de uzufruct, dovedeşte împrejurarea că Statul Român recunoştea dreptul de proprietate al Comunei T. asupra terenului.
In condiţiile existenţei unui sistem de publicitate imobiliară care neagă constant existenţa dreptului de proprietate al autorilor reclamantei asupra terenului, caracterul public al posesiei asupra acestora nu poate fi dovedită prin declaraţii de martori.
Deoarece nu există nicio dovadă a faptului că autorul reclamantei
F.J. a intervertit detenţia precară în posesie utilă în timpul vieţii sale, prima menţiune din C.F. 40 Buzăul Ardelean referindu-se la transmiterea prin succesiune a dreptului de proprietate asupra clădirilor neintabulate şi a dreptului de uzufruct ce a aparţinut defunctului F.J., decedat în 1933.
Pentru ca prescripţia achizitivă să cadă sub incidenţa Codului civil austriac era necesar ca începutul ei să se situeze anterior anului 1947, an în care prin Legea nr. 241/1947 s-a pus în aplicare pentru Transilvania Decretul-lege nr. 115/1938, act normativ ce stabileşte condiţii diferite pentru uzucapiune.
| ← Uzucapiune. Condiţiile posesiei. Continuitate | Uzucapiune. întreruperea uzucapiunii prin dobândirea în mod... → |
|---|
