Uzucapiune. întreruperea uzucapiunii prin dobândirea în mod ilicit a imobilului de către stat
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1847, art. 1890 Decretul-lege nr. 115/1938, art. 27 Legea nr. 112/1995
Intrarea în posesia statului a bunului printr-un mod ilicit anihilează efectele art. 1890 şi art. 1847 C. civ., paralizând uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietăţii.
C.S.J., Secţia civilă, decizia nr. 3695 din 30 septembrie 2003,
în Eurolex
La 23 mai 2000 reclamanţii B.F. şi K..J. au cerut în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului C. să se constate nulitatea trecerii în proprietatea statului a imobilului situat în C., str. P., nr. 9 şi radierea înscrierii din cartea funciară, întrucât a fost preluat fară titlu valabil de către stat, prin Decretul nr. 228/1948, titularul K.G. fiind decedat.
Ulterior, reclamanţii şi-au precizat obiectul acţiunii în sensul de a se constata că sunt moştenitorii defunctului K.G., decedat la 4 aprilie 1945 şi să se dispună intabularea dreptului lor de proprietate, în cote egale.
Instanţa a reţinut că există autoritate de lucru judecat cu privire la sentinţa civilă nr. 13689 din 6 noiembrie 1997 rămasă definitivă prin respingerea apelului reclamantei B.A.M. - fiica defunctului K.G.
Tribunalul Cluj, prin sentinţa civilă nr. 375 din 11 octombrie 2001, a respins acţiunea ca nefondată şi a admis intervenţiile introduse de cumpărătorii apartamentelor.
S-a reţinut, în esenţă, că reclamantele nu au cerut restituirea pe calea Legii nr. 112/1995 sau a dreptului comun anterior introducerii acţiunii de faţă (23 mai 2000); intervenienţii chiriaşi sunt cumpărători de bună-credinţă, iar actele de vânzare-cumpărare s-au încheiat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, ceea ce atrage respingerea cererii de declarare a nulităţii acestor contracte, trecerea în proprietatea statului conform Decretului nr. 228/1948 s-a făcut prin aplicarea greşită a acestuia, întrucât proprietarul bunului nu era „absenteist”, ci deccdase la 4 aprilie 1945.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 60/2002, a admis apelul reclamantelor şi a constatat nulitatea trecerii în proprietatea statului a
imobilului în litigiu, respingând celelalte trei capcte de cerere din acţiunea principală.
împotriva deciziei au declarat recurs ambele părţi, aflate în coparticipare procesuală şi Consiliul Local C.-N.
Recursurile sunt nefondate, urmând a fi examinate simultan motivele comune ale unora din părţi.
S-a reţinut argumentat că reclamantele nu au cerut restituirea pe calea Legii nr. 112/1995 şi nici a dreptului comun până la data de 23 mai 2000, când a fost înregistrată acţiunea de faţă, iar contractele de vânzare-cumpărare încheiate între 21 octombrie 1996 şi 5 august 1997, de chiriaşii intervenienţi au fost conforme cu dispoziţiile Legii nr. 112/1995, cumpărătorii fiind de bună-credinţă.
Preluarea imobilului s-a făcut de către stat, cum a reţinut corect instanţa de apel, prin aplicarea greşită a actului normativ care privea o altă situaţie juridică şi de fapt. Or, nu se putea pierde proprietatea de către K.G., după decesul său, prin aplicarea unui act normativ care privea situaţii determinate şi titulari consideraţi „absenteişti”.
Intrarea în posesia statului prin acest mod ilicit anihilează efectele art. 1890 şi art. 1847 C. civ., invocată de intervenienţi şi de Consiliul Local, paralizând uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietăţii.
In sfârşit, numai s-a afirmat, dar nu s-a dovedit existenţa succesiunii vacante, care ar constitui, conform art. 680 C. civ., un mod de dobândire
a proprietăţii de către stat („In lipsă de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului”).
La data încheierii actelor de vânzare-cumpărare imobilul nu s-a exceptat de la vânzare-cumpărare de Legea nr. 112/1995, căci nu fusese înregistrată nicio cerere de restituire şi nici de despăgubiri de către reclamante. Aşadar, toate aceste contracte sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 112/1995, statul legitimându-se, în temeiul acestei legi, ca proprietar, fară nicio îndoială, ceea ce era de natură să acrediteze în conştiinţele cumpărătorilor convingerea clară şi neechivocă asupra acestei situaţii juridice.
Prin urmare, calitatea de proprietar a statului era de netăgăduit, iar buna-credinţă a cumpărătorilor era perfectă, lipsită de orice culpă sau îndoială imputabilă lor, ceea ce atrage validitatea acestor contracte în raport cu titlul originar invocat de reclamantele-recurente.
Notă: Art. 304 pct. 10 C. proc. civ. a fost abrogat prin Legea nr. 219/2005.
| ← Uzucapiune. Condiţiile uzucapiunii. Posesie începută în anii... | Uzucapiune. Decretul-lege nr. 115/1938. Neîntreruperea cursului... → |
|---|
