Uzucapiune de 30 de ani. Condiţiile posesiei cerute pentru a uzucapa

C.civ., art. 1844, art. 1847, art. 1890;

Legea nr. 18/1991

Posesia exercitată de o persoană asupra unui teren, în timpul în care acesta se afla în patrimoniul cooperativei agricole de producţie, ca urmare a înscrierii titularului său în cooperativă, nu a fost „utilă” în sensul art. 1847 C.civ., deoarece persoana care a avut titlul de proprietate asupra lui înainte de cooperativizare a fost lipsită de posibilitatea exercitării prerogativelor proprietarului, neputându-se aprecia că el a delăsat imobilul, cât timp acesta s-a aflat în cooperativă.

Precaritatea posesiei reclamantului rezultă din impunerea unor obligaţii legale fostului proprietar, din care cauză acesta nu a avut posibilitatea să folosească propriul teren.

C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2833/1999 (C.P.J.M.C., 1999, op. cit., p. 174-176)

Terenul în suprafaţă de 4200 mp, în care este inclusă şi suprafaţa de 327 mp, în litigiu, achiziţionat de autorul reclamantului prin actele de vânzare-cumpărare încheiate în anii 1904 şi 1912, a fost înscris în anul 1962 în C.A.P. Chiajna.

în condiţiile în care terenul a fost înscris în C.A.P. în anul 1962, fapt necontestat de reclamanţi, şi chiar susţinut prin răspunsul la întâmpinare, din acest moment şi până la data eliberării titlului de proprietate, în baza L. nr. 18/1991, cursul prescripţiei achizitive a fost întrerupt prin scoaterea terenurilor cooperativizate din circuitul civil şi transformarea dreptului de proprietate particulară în proprietate cooperatistă.

Potrivit art. 7 din statutul cooperativei agricole de producţie, terenurile cooperativizate au fost declarate inalienabile, neputând fi dobândite prin uzucapiune, în conformitate cu art. 1844 C.civ.

Pe de altă parte, terenul fiind cooperativizat, în mod corect instanţa de apel a reţinut că pârâtul intimat a fost lipsit de prerogativele dreptului de proprietate, neputându-se aprecia că acesta ar fi dat dovadă de lipsă de diligenţă şi că ar fi lăsat vreme de peste 30 de ani imobilul în folosinţa altor persoane.

în raport de aceste considerente, pe perioada în care terenul a fost cooperativizat, posesia reclamanţilor nu a fost „utilă” în sensul art. 1847 C.civ., iar precaritatea posesiei rezultă din interpretarea obligaţiilor legale în vigoare în acea perioadă, proba contrară neputându-se face prin administrarea probei testimoniale sau cu interogatoriu părţii adverse, probe corect respinse în cauză, nefiind concludente.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Uzucapiune de 30 de ani. Condiţiile posesiei cerute pentru a uzucapa