Uzucapiune. Posesie precară. Întreruperea prescripției

C.civ., art. 1853, art. 1864, art. 1890

Dobândirea proprietăţii sau a unui alt drept real se poate face prin posedare neîntreruptă a lucrului pe timpul fixat de lege, în condiţiile posesiei utile.

Precaritatea posesiei presupune deţinerea lucrului pentru altul conform art. 1853 C.civ.

întrucât recurenta-părâtă a exercitat o posesie asupra unui bun ce a aparţinut fostului C.A.P., terenul era scos din circuitul civil, iar prescripţia achizitivă a fost întreruptă, conform art. 1864 C.civ.

C.A. Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, decizia nr. 1306/1999 (C.P.J.M.C., 1999, op. cit., p. 171-178)

Judecătoria a admis acţiunea principală formulată de reclamantul pârât L.N. împotriva pârâtei-reclamante C.N., a stabilit linia de hotar dintre proprietatea reclamantului-pârât şi suprafaţa ocupată de pârâta-recla-mantă, conform variantei B a raportului de expertiză; a obligat pârâta-re-clamantă să-i lase reclamantului-pârât în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa pe care i-o ocupa şi a respins cererea reconvenţională ca nefondată.

împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta-reclamantă C.N. susţinând că greşit instanţa de fond a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 1890 C.civ. întrucât, deşi actul sub semnătură privată nu este translativ de proprietate asupra terenului, se face dovada că între părţi s-a stabilit obiectul, preţul vânzării şi predarea posesiei, făcută la 8 mai 1959.

De la data menţionată - 8 mai 1959 - apelanta a posedat continuu, neîntrerupt, netulburat, public şi sub nume de proprietar suprafaţa de 600 mp, din care intimatul-reclamant-pârât revendică o suprafaţă de 300 mp.

Instanţa de apel a respins apelul ca nefondat, motivat de faptul că actul invocat - chitanţa din anul 1959, nu poate fi considerat ca translativ de proprietate şi nici nu a intervenit uzucapiunea, prescripţia fiind întreruptă conform art. 1864 C.civ. prin transferarea dreptului de proprietate asupra terenului către C.A.P. în anul 1962.

Judecând recursul declarat de C.N., Curtea constată următoarele:

Obiectul acţiunii principale l-a constituit grăniţuirea proprietăţii părţilor prin stabilirea liniei de hotar cu obligarea pârâtei de a-i lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 300 mp reclamantului, drepturi ce au fost probate prin titlul de proprietate depus de reclamantul L.N. şi confirmate de expertiza tehnică efectuată în cauză.

Prin soluţiile pronunţate nu s-a acordat reclamantului mai mult decât s-a cerut, din contră, s-a stabilit că suprafaţa de 300 mp este inclusă în titlul de proprietate al reclamantului.

Nici celelalte motive de recurs nu sunt fondate.

Ambele instanţe au analizat atât chitanţa datată 8 mai 1959 cât şi actul datat 15 iunie 1972.

Dar, faţă de obiectul cererii reconvenţionale, prin care C.N. a solicitat să se constate dreptul său de proprietate, pe calea uzucapiunii, hotărârile sunt pe deplin legale prin aplicarea art. 1864 C.civ., prescripţia fiind întreruptă, fără echivoc, prin scoaterea terenului din circuitul civil, ca urmare a înscrierii în C.A.P., după această dată C.N. exercitând o posesie precară asupra terenului, cu îngăduinţa C.A.P.-ului [art. 1853 alin. (2) C.civ.].

în atare condiţiuni, nu se mai impunea analizarea modului de plată a preţului, achitat în rate, în perioada 1959-1961, cât timp instanţa era învestită prin cerere reconvenţională să se pronunţe asupra legalităţii uzucapiunii invocate, ceea ce a şi făcut, motivând atât în drept, cât şi în fapt soluţiile pronunţate.

Corect au reţinut ambele instanţe şi au omologat varianta B a expertizei cât timp reclamantul L.N. a probat că deţine asupra terenului în litigiu titlu autentic de proprietate, transcris în registrul de transcripţiuni, ce i-a fost reconstituit în baza Legii nr. 18/1991, titlu pe care C.N. nu l-a contestat legal.

Pentru considerentele arătate, Curtea constată neîndeplinite cerinţele de casare prevăzute de art. 304 C.proc.civ., motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Uzucapiune. Posesie precară. Întreruperea prescripției