Uzucapiune de 10-20 de ani. Posesie exercitată de coproprietar. Efecte
Comentarii |
|
C.civ., art. 1846, art. 1897;
Decretul-lege nr. 115/1938, art. 28
Pentru ca posesia exercitată de un coproprietar asupra bunului in-diviz să se intervertească în drept în posesie exclusivă, trebuie să fie continuă, utilă, publică, exclusivă şi să se manifeste prin acte din care să rezulte fără echivoc negarea dreptului celorlalţi coproprietari.
C.A. Timişoara, secţia civilă, decizia nr. 1032/R din 27 mai 1998 (Şt. Crişu, Elena Denisa Crişu, op. cit., p. 1057-1058)
Judecătoria a respins acţiunea reclamantului P.G. împotriva pârâtului P.P., pentru constatarea uzucapiunii, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1846 C.civ., întrucât reclamantul a intrat în posesie în anul 1959 dată la care folosea cu intermitenţă parte din imobil, ca moştenitor al proprietarului tabular.
Soluţia primei instanţe a fost menţinută de instanţa de apel.
Sesizată cu recursul reclamantului, Curtea de apel, a reţinut că nu sunt temeiuri de casare, respingând recursul părţii.
în motivare, s-a reţinut că, în raport cu data intrării în posesie, anul 1959, uzucapiunea era supusă cerinţelor prevăzute de art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 privind cărţile funciare şi anume: posesia imobilului timp de 20 de ani, în condiţiile legii (art. 1897 C.civ.), de la moartea proprietarului tabular. Imobilul, proprietatea indiviză a antecesorilor părţilor a devenit proprietatea pe cote părţi a reclamantului şi pârâtului,
prin moştenire, fară înscrierea în cartea funciară, conform art. 26 din Legea nr. 115/1938.
Posesia exercitată de reclamant nu s-a caracterizat prin continuitate, publicitate şi nici nu a fost exclusivă, de natură a determina dobândirea proprietăţii asupra cotei moştenite de pârât.
← Uzucapiunea de Ia 10 la 20 de ani. Just titlu. înţeles | Uzucapiunea de la 10 la 20 de ani. Just titlu. înscris sub... → |
---|