Uzucapiune de 30 de ani. Teren preluat în patrimoniul cooperativei agricole de producţie, dat în folosinţă reclamantului. Inadmisibilitate

C.civ., art. 1844, art. 1847

Posesia exercitată asupra terenului primit în folosinţă din patrimoniul unui fost G.A.C. nu este o posesie utilă, pentru că în condiţiile art. 1844 C.civ., nu se poate prescrie cu privire la bunurile proprietate de stat - în formă cooperatistă.

C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 3192/2000 (C.A.B.C.P.J.M.C. 2000, op. cit., p. 216-218)

Prin acţiunea formulată, reclamanta B.E. a pretins să i se recunoască dobândirea dreptului de proprietate asupra unui teren începând cu anul 1962 şi că a exercitat o posesie utilă care i-a permis uzucaparea.

A rezultat din probele dosarului că terenul în litigiu - care a avut iniţial o suprafaţă mai mare, de aproximativ 5000 mp - a aparţinut bunicului numitului B.S. în anul 1962, acest teren a fost trecut, în urma colectivizării, la fostul G.A.C. Unirea. Din suprafaţa totală de teren, datorită lucrărilor de sistematizare care au avut loc, au rămas doar 400 mp cu privire la care reclamanta a susţinut că a dobândit dreptul de proprietate prin prescripţie achizitivă. Rezultă însă, din probele dosarului, că posesia exercitată de reclamantă nu a fost utilă în sensul art. 1847 C.civ., pentru a duce, în acest fel, la dobândirea proprietăţii.

Astfel, terenul fiind trecut în patrimoniul G.A.C. Unirea din anul 1962, el a devenit din acel moment proprietate cooperatistă, ca formă a proprietăţii de stat.

Bunurile imobile proprietate de stat, dat fiind regimul lor juridic special, nu pot fi însă uzucapate, neputând fi obiect al proprietăţii private.

Pe de altă parte, reclamanta a încercat să opună posesia ei pârâtului

B.S., care din neglijenţă şi-a delăsat bunul vreme îndelungată, făcând posibilă dobândirea proprietăţii lui de către o terţă persoană.

în cauză, pârâtului B.S. nu i se poate reproşa vreo lipsă de diligenţă, câtă vreme terenul nu a fost abandonat, ci a fost preluat de stat în urma colectivizării.

Faptul că pârâtul nu a stat în pasivitate şi nu a înţeles ca prin atitudinea sa să creeze posibilitatea uzucapiunii, rezultă din aceea că, atunci când a fost posibil, a făcut demersuri pentru reconstituirea dreptului său de proprietate, în baza Legii nr. 18/1991.

Reclamanta a pretins deci a fi uzucapat un teren primit în folosinţă din patrimoniul unui fost G.A.C., teren care fusese preluat prin colectivizare, de la autorii pârâtului B.S.

Posesia exercitată în aceste condiţii nu este o posesie utilă, pentru că nu se putea prescrie cu privire la bunurile proprietate de stat - în formă cooperatistă — şi, pe de altă parte, pentru că posesia nu poate fi opusă adevăratului proprietar - întrucât proprietarul nu s-a desistat de bunăvoie de bun, ci acesta a fost preluat de către stat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Uzucapiune de 30 de ani. Teren preluat în patrimoniul cooperativei agricole de producţie, dat în folosinţă reclamantului. Inadmisibilitate