Uzucapiune de 30 de ani. Intervertirea posesiei comune în posesie exclusivă
| Comentarii |
|
C.civ., art. 729, art. 1847, art. 1858 pct. 2, art. 1890
In cazul unei proprietăţi indivize, coproprietarii sunt presupuşi că stăpânesc bunul împreună, motiv pentru care posesia lor, având un caracter echivoc, nu poate fundamenta dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de către coindivizar; viciul echivocităţii posesiei poate fi însă înlăturat prin acte din care să rezulte intenţia fermă a unuia dintre coindivizari de a se comporta ca proprietar exclusiv.
C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 5703 din 14 decembrie 2001 (B.J.C.D. 2001, op. cit., p. 83-85)
Instanţa a respins ca nefondată acţiunea prin care reclamanta M.L. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii C.I., C.N., G.L., C.J., S.D., să se constate că autoarea sa C.M. a dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani imobilul succesoral rămas după decesul numitei M.C., intervenit în anul 1958. în susţinerea cererii, reclamanta a arătat că a locuit în imobil împreună cu autoarea sa C.M. şi cu soţul acesteia şi au efectuat reparaţii la imobil, exercitând o posesie continuă şi netulburată timp de peste 33 de ani.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, în cauză, nu s-a făcut dovada intervertirii posesiei, întrucât reparaţiile şi îmbunătăţirile aduse imobilului nu reprezintă, prin ele însele, acte de negare a coproprietarilor pârâţi, în sensul art. 1858 pct. 2 C.civ., ci conferă coindivizarului care le-a efectuat un drept de creanţă împotriva celorlalţi.
Instanţa de apel a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a admis acţiunea, constatând că C.M., autoarea reclamantei, a dobândit în proprietate prin uzucapiune imobilul în litigiu, ca urmare a intervertirii posesiei comune în posesie exclusivă în nume de proprietar. în acest sens, s-a reţinut că perceperea fructelor civile, închirierea în nume propriu a imobilului şi efectuarea de lucrări de construcţii şi reparaţii sunt acte care dovedesc posesia exclusivă faţă de pârâţii intimaţi, care, la rândul lor, nu au dovedit că reclamanta ar fi făcut vreun act din care să rezulte că a renunţat la dreptul astfel câştigat.
Recursul declarat de pârâtele C.I. şi C.N. este nefondat pentru următoarele considerente:
în primul rând, pârâtele au arătat că au dobândit o cotă parte ideală de 3/5 din imobilul în litigiu, care a fost înscris la administraţia financiară pe numele tuturor părţilor din proces, că reparaţiile imobilului s-au efectuat cu banii primiţi de coindivizari cu titlu de indemnizaţie de asigurare, iar reparaţiile au fost făcute fară consimţământul acestora, ceea ce demonstrează că pârâtele nu şi-au delăsat proprietatea, ci uoar au îngăduit folosirea imobilului.
Acest motiv de recurs este neîntemeiat.
Instituţia uzucapiunii presupune o posesie neviciată, adică utilă, ceea ce înseamnă că trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar. în cazul unei proprietăţi indivize, coproprietarii sunt presupuşi că stăpânesc bunul împreună, motiv pentru care posesia lor, având un caracter echivoc, nu este aptă a fundamenta dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune. Viciul echivocităţii posesiei poate fi însă înlăturat prin acte din care să rezulte intenţia fermă a unuia dintre coindivizari de a se comporta ca proprietar exclusiv.
în speţă, reclamanta a făcut dovada posesiei exclusive în persoana sa şi a autoarei sale, în termenul de uzucapiune prevăzut de lege.
în acest sens, în mod corect instanţa de apel a reţinut că s-a produs o intervertire a posesiei comune (animus condominî) în posesie exclusivă (animus domini) prin acte precum închirieri, încasări de venituri, achitări de impozite, efectuarea unor lucrări de construcţii şi reparaţii esenţiale la imobil, care a fost refăcut în procent de 70%.
De aceea este fără relevanţă în speţă, faptul că drepturile indivize ale recurentelor-pârâte sunt stabilite prin certificate de moştenitor, deoarece acestea nu constituie titluri de proprietate, ci doar atestă calitatea de moştenitor şi întinderea drepturilor succesorale.
în al doilea rând, recurentele-pârâte au susţinut că, în speţă, s-au aplicat greşit dispoziţiile art. 1847 şi 1890 C.civ., deoarece nu s-a făcut dovada unei posesii utile, continue, neîntrerupte, netulburate, publice şi exclusive în termenul de prescripţie de 30 de ani.
Şi acest motiv de recurs este neîntemeiat.
Când imul dintre comoştenitori stăpâneşte exclusiv, sub nume de proprietar, un bun succesoral, în condiţiile unei posesii utile, el poate dobândi prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra acelui bun. Aceasta rezultă din prevederile art. 729 C.civ. din al cărui conţinut se desprinde, printre altele, ideea că împărţeala nu poate fi cerută atunci când unul dintre moştenitori opune prescripţia.
| ← Uzucapiune de 30 de ani. întreruperea posesiei utile prin... | Uzucapiune de 30 de ani. Termen de prescripţie achizitivă → |
|---|
