Vânzare-cumpărare. Acţiune în anulare pentru consimţământ viciat prin violenţă
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1173, art. 1191 alin. (2)
Proprietarul a împuternicit pe un terţ sâ-i vândă imobilul, procura specială fiind dată în formă autentică în faţa notarului public. Potrivit art. 1173 C. civ., actul autentic are deplină credinţă în privinţa oricărei persoane despre dispoziţiile şi convenţiile ce constată. Constatările făcute personal de către notarul public în
faţa căruia s-a întocmit actul şi care l-a autentificat fac dovada până la înscrierea în fals cu privire la aceste constatări. Or, în încheierea de autentificare, notarul public a arătat că mandanta, după citirea actului, a consimţit la autentificarea înscrisului şi a semnat toate exemplarele, ceea ce reprezintă o garanţie certă a condiţiilor de legalitate în care a fost întocmită procura respectivă. De altfel, ar fi fost imposibil ca mandatarul să exercite violenţe fizice sau psihice asupra proprietarei în faţa notarului public, căci acesta nu ar mai fi putut să autentice înscrisul prezentat.
C.A. Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 514 R din 2 decembrie 2008, nepublicată
Prin cererea înregistrată la data de 30 iunie 2003 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti sub nr. 6635/2003, reclamanta S.F. a chemat în judecată pe pârâţii I.M., P.E.O., E.I. şi E.A., solicitând să constate nulitatea relativă a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1316 din 22 mai 2003 şi 782 din 27 martie 2003.
Prin sentinţa civilă nr. 836 din 18 februarie 2004, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes a acţiunii, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în ccea ce priveşte capătul de cerere referitor la anularea contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1316 din 22 mai 2003 de B.N.P. E.M.S. şi a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.F., în contradictoriu cu pârâţii I.M., P.E.O. şi E.I. şi E.A.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă de fond a reţinut că prin procura specială autentificată sub nr. 668 din 13 martie 2003 la
B.N.P. E., reclamanta a împuternicit cu puteri depline pe pârâtul I.M., ca în numele ei şi pentru ea să vândă cui va crede de cuviinţă şi pe preţul cel mai avantajos, apartamentul nr. 31 situat în Bucureşti, sector 5. La aceeaşi dată reclamanta a dat declaraţia nr. 1501 cu semnătură legalizată la acelaşi birou notarial, prin care a arătat că a primit de la pârâtul I.M. suma de 40.000.000 ROL, reprezentând întregul preţ al vânzării apartamentului pentru carc a dat procura de vânzare pârâtului I.M. La data de 27 martie 2003, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 782 la B.N.P. E.M.S. între reclamantă, prin reprezentant I.M., în calitate de vânzătoare, şi pârâta P.E.O., în calitate de cumpărătoare, având ca obiect apartamentul nr. 31, situat în Bucureşti, sector 5. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1316 din 22 mai 2003 de B.N.P. E.M.S., pârâta P.E.O. a vândut acelaşi imobil pârâţilor E.I. şi E.A.
Prima instanţă a mai reţinut că, la data de 5 mai 2003, reclamanta a dat o declaraţie autentificată sub nr. 1080 de B.N.P. E., prin carc a rcvocat în mod expres procura autentificată sub nr. 668 din 13 martie 2003 de acelaşi notar, declarând că a fost sechestrată anterior şi că procura nr. 668 din 13 martie 2003 şi declaraţia nr. 1501 le-a semnat, fiind obligată la acest lucru de către Ma.l. şi de către pârâtul l.M. Prin prezenta acţiune, reclamanta a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 782 din 27 martie 2003, încheiat între aceasta, prin reprezentant I.M., în calitate de vânzătoare, şi pârâta P.E.O., întrucât consimţământul său nu a fost dat în mod valabil, fiind viciat prin violenţă. Astfel, reclamanta a invocat faptul că pentru a-1 împuternici pe pârâtul l.M., acesta, împreună cu o altă persoană, a sechestrat-o, a ameninţat-o şi a agresat-o verbal, exercitând asupra acesteia violenţe fizice şi psihice pentru a-i smulge consimţământul.
Instanţa a constatat că procura specială prin care reclamanta l-a împuternicit pe pârât să-i vândă apartamentul nr. 31 a fost dată în formă autentică în faţa notarului public. Potrivit art. 1173 C. civ., actul autentic are deplina credinţă în privirea oricărci persoane despre dispoziţiile şi convenţiile ce constată. Constatările făcute personal de către notarul public în faţa căruia s-a întocmit actul şi care l-a autentificat fac dovada până la înscrierea în fals cu privire la aceste constatări. Or, în încheierea de autentificare nr. 668 din 13 martie 2003, notarul public a arătat că reclamanta după citirea actului a consimţit la autentificarea prezentului înscris şi a semnat toate exemplarele, ceea ce reprezintă o garanţie certă a condiţiilor de legalitate în carc a fost întocmită procura respectivă. Dc altfel, ar fi fost imposibil ca pârâtul să cxercitc violenţe fiziec sau psihice asupra reclamantei în faţa notarului public, căci acesta nu ar mai fi putut să autentice înscrisul prezentat.
Prima instanţă a reţinut în continuare că reclamanta nu a făcut dovada prin probele administrate în cauză că violenţele s-ar fi exercitat împotriva ei anterior datei de 13 martie 2003, când a fost dată procura. Astfel, martora M.D., propusă chiar de reclamantă, a declarat că nu ştie dacă Ma.l. a sechestrat-o pe reclamantă şi că nu ştie dacă pârâtul a ameninţat-o pe reclamantă în scopul de a o sili pe aceasta să-i dea procura pentru vânzarea apartamentului sau pentru a o sili să semneze declaraţia privind primirea preţului de la aceasta. Astfel, martorii C.M. şi I.E. nu au confirmat în vreun fel pretinsele violenţe săvârşite de pârât împotriva reclamantei. Faptul că reclamanta a rcvocat procura prin declaraţic autentificată nu are efect întrucât la acel moment nu mai era proprietara apartamentului în litigiu, el fiind
vândut prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 782 din 27 martie 203, pârâtei P.E.O.
Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 782 din 27 martie 2003 de B.N.P. E.M.S. a fost legal închciat, întrucât procura autentificată cu nr. 668 din 13 martie 2003 de B.N.P E., dată în mod valabil în condiţiile în care nu s-a făcut dovada că mandanta a avut consimţământul viciat la momentul întocmirii acesteia, procura nefiind revocată la data contractului de vânzare-cumpărare.
Pe fondul capătului de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1316 din 22 mai 2003, instanţa a constatat că acesta nu este întemeiat şi a fost respins întrucât din cauza faptului că nu a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare iniţial autentificat sub nr. 782 din 27 martie 2003 nu s-a putut aplica principiul anulării actului subsecvent ca efect al anulării actului principal, indiferent de buna sau reaua-credinţă a subdobânditorului, şi nici nu s-a dovedit existenţa niciunei cauzc de nulitate a contractului autentificat cu nr. 1316 din 22 mai 2003 de B.N.P. E.M.S., care să fi atras anularea acestuia, independent de cea a contractului iniţial.
împotriva acestei sentinţe la data de 20 februarie 2004 a declarat apel reclamanta S.F., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a Vil-a civilă şi litigii de muncă, la data de 3 mai 2004 sub nr. 1403/2004. In motivarea cererii sale, apelanta a arătat că situaţia de fapt învederată în cuprinsul cererii de chemare în judecată a fost pe deplin probată cu dovezile administrate în cauză, respectiv interogatoriul intimaţilor pârâţi, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, înscrisuri, instanţa de fond apreciind în mod eronat probele în ansamblul lor şi pronunţând o soluţie în contradicţie cu situaţia rezultată din aceste probe. I.M. este persoana care a intermediat încheierea actelor între cele două părţi, respectiv S.F. şi I.M., intenţia apelantei fiind de a obţine un împrumut, întrucât în acea perioadă aceasta a avut un deces în familie, iar împrumutul îi era necesar la acoperirea cheltuielilor de înmormântare. Nu a intenţionat să-şi înstrăineze apartamentul, având reprezentarea unui contract de împrumut pentru suma de 6.000.000 ROL.
Deşi mai mult de jumătate din împrumut urma a-i fi returnat lui I.M., acesta a refuzat această sumă, solicitând dublul acesteia, ceea ce a pus-o pe apelanta reclamantă în imposibilitate de a-i achita. Atât Ma.I., cât şi l.M. au exercitat presiuni pentru a o determina să instituie procura de vânzare-cumpărare, chiar scchestrând-o pentru o perioadă de timp, împrejurare ce a împiedicat-o să revoce imediat procura. Pentru a ieşi din această încurcătură, I.M. a înstrăinat imediat apartamentul pârâtei
P.E.O., care la rândul său nu a locuit nicio zi în apartament, vânzându-1 pârâţilor intimaţi E.I. şi A. Din probele administrate în cauză rezultă că nu a primit nicio sumă de bani cu titlu de preţ, chiar dacă ar fi considerată valabilă procura dată intimatului pârât I.M. în vederea înstrăinării apartamentului.
Prin decizia civilă nr. 1030/A din 22 septembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a Vll-a civilă şi litigii de muncă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă S.F.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.F.
Prin decizia civilă nr. 1443 din 27 octombrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a admis recursul formulat de recurenta S.F. împotriva deciziei civile nr. 1030/A din 22 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a Vll-a civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul Bucureşti.
Instanţa de recurs a dispus ca instanţa de apel să aibă în vedere următoarele aspecte, conform art. 315 C. proc. civ.: a) punerea în discuţie a părţilor a completării probatorii lor inclusiv proba cu înscrisuri privind stadiul cercetărilor penale; b) examinarea motivelor de nulitate relativă sau absolută, vizate de temeiurile de drept ale acţiunii, precum şi nulitatea tuturor înscrisurilor menţionate în acţiune, în mod expres sau implicit, şi anume procura; c) stabilirea întregii situaţii începând, a tuturor operaţiilor juridiec efectuate cronologic, începând cu un eventual împrumut şi până la introducerea acţiunii reclamantei, stabilirea adevăratelor raporturi dintre părţi şi a tuturor efectelor juridiec ce s-au derulat în timp; d) să fie analizate şi să se aprecieze distinct cele două catcgorii de menţiuni ale unui act autcntic a art. 1173 C. civ., respectiv constatările personale ale notarului (ce fac dovada până la înscrierea în fals), în raport de celelalte menţiuni (care fac dovada până la proba contrară); e) să se stabilească care a fost voinţa reală a părţilor, să se califice exact natura juridică a convenţiei avându-se în vedere gradul de pregătire, vârsta, situaţia socială în care se afla fiecare, aspecte ce urmează a fi examinate din probe; f) să se stabilească ce raporturi au existat între Ma.I., I.M., P. şi soţii E., pc de o parte, cât şi între aceştia şi reclamantă, pe de altă parte, atât anterior încheierii procurii, cât şi după încheierea celor două actc de vânzare-cumpărare, buna sau reaua-credinţă a tuturor părţilor ori eventualitatea unei convenţii frauduloase.
Cauza a fost reînregistrată la data de 24 noiembrie 2005 pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, la data de 24 noiembrie 2005 sub nr. 5646/2005 - 38718/3/2005.
In cadrul rcjudecării apelului, au fost audiate martorele B.M.I. şi G.E. şi, la solicitarea instanţei, la data de 30 iulie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a înaintat o copic a ordonanţei din 23 septembrie 2004, prin carc a fost soluţionat dosarul nr. 1913/P/2004, iar la 21 noiembrie 2007 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a comunicat adresa nr. 2895/VII1-1/2007.
Prin decizia civilă nr. 1707 A din data de 20 decembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă S.F. împotriva sentinţei civile nr. 836 din 18 februarie 2004, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul civil nr. 6635/2003.
In motivarea deciziei s-a reţinut că situaţia de fapt a fost corect stabilită de prima instanţă. Tribunalul a mai reţinut că la data de 5 mai
2003, reclamanta a dat o declaraţie autentificată sub nr. 1080 de
B.N.P. E. prin care a revocat în mod expres procura autentificată sub nr. 668 din 13 martie 2003 de acelaşi notar, declarând că a fost sechestrată anterior şi că procura nr. 668 din 13 martie 2003 şi declaraţia nr. 1501 le-a semnat fiind obligată la acest lucru de către Ma.l. şi de pârâtul l.M. Dat fiind că violenţa ca viciu de consimţământ constituie un fapt distinct de actul constatat prin înscris, nu se aplică regula instituită de art. 1191 alin. (2) C. civ. conform cărcia nu se poate dovedi cu martori peste conţinutul unui înscris. Dacă inexistenţa unor actc de presiune la momentul autentificării actului constituie o constatare personală a notarului public, ce facc astfel dovada până la înscrierea în fals, în privinţa unor asemenea actc cxercitatc anterior se aplică regula generală a folosirii fară restricţic a oricărui mijloc de probă.
Potrivit susţinerilor reclamantei exprimate pe larg în cuprinsul plângerii adresate organelor de poliţie, la data de 2 noiembrie 2002 a luat de la numitul Ma.l. suma de 7.000.000 ROL pentru înmormântarea lui F.V., cumnatul său. Aceşti bani i-a luat cu dobândă împreună cu S.F. şi I.L., obligându-se să restituie banii S.F., nepoata defunctului. După trei luni, Ma.l. i-a cerut să restituie banii, apoi a ţinut-o o săptămână sechestrată, a bătut-o, a insultat-o şi a obligat-o să meargă la notariat pentru a-i vinde casa situată în sector 5. Conform certificatului de deces al numitului F.V., acesta a decedat într-adevăr la data de 1 noiembrie 2002 în comuna Frumuşani. La dosar a fost depus şi un înscris sub semnătură privată intitulat „chitanţă” datat 20 noiembrie 2002, prin care S.F. a arătat că a împrumutat suma de 7.000.000 ROL de la S.F., obligându-se ca în termen de trei luni să îi restituie, în caz contrar aceasta declarându-se de acord împreună cu sora sa, S.A., să
îşi piardă casa „fară nicio comentare”. Realitatea împrumutului a fost de altfel confirmată expres de martora G.A., audiată conform art. 1191 alin. (3) C. civ., carc se afla într-o cameră alăturată şi a auzit discuţia. Cealaltă martoră audiată în apel, B.M.I., vecină de palier a reclamantei, a declarat că l-a văzut, la scurt timp după decesul cumnatului, pe I.M. dându-i acesteia o palmă pe scara blocului şi apoi forţând-o să urce într-o maşină.
Prin ordonanţa din 23 septembrie 2004 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 1913/P/2004 s-a reţinut că numita S.F. a declarat că în discuţiile purtate cu Ma.I. şi soţia acestuia a fost de acord cu vânzarea apartamentului, iar în momentul în care s-a prezentat la biroul notarial ştia că trebuie să-l împuterni-
ceaşcă pe I.M. în acest sens. In ceea ce priveşte declaraţia atestând primirea sumei de 40.000.000 ROL, petiţionara a arătat că nu corespunde adevărului, a semnat-o fiind în eroare deoarece nu ştie carte, în realitate primind doar 6.000.000 ROL. Prin rezoluţia nr. 10190/P/2004 dată în dosarul nr. 5646/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pcn. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii
I.M., Ma.I. şi I.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pcn. şi art. 215 alin. (1), (3) C. pcn., parte
vătămată fiind S.F. In condiţiile în care reclamanta a primit o sumă de bani, cu titlu de preţ, nu se poate reţine că la data încheierii celor două înscrisuri a avut falsa reprezentare asupra realităţii, crezând că încheie un contract de împrumut, iar nu o procură pentru vânzarea apartamentului, astfel că temeiul juridic al acţiunii legat de invocarea erorii ca viciu de consimţământ urmează a fi înlăturat. Violenţa este acel viciu de consimţământ care constă în ameninţarea unei persoane cu un rău de natură să îi producă o temere ce o determină să încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat.
Faţă de situaţia de fapt reţinută, rezultă că este posibil ca reclamanta să fi dat procura în discuţie lui I.M. temându-se de exercitarea unor actc de violenţă asupra sa, în contextul în carc acesta a lovit-o, a forţat-o să intre în maşina sa, după cum este posibil ca aceasta să fi închciat actul având reprezentarea că trebuie să îşi execute obligaţia pe care şi-a asumat-o anterior, presiunile părţii cocontractante având un caractcr justificat, dcoarece mijloacele nelegale folosite pentru a determina o persoană să îşi îndeplinească o îndatorire legală nu pot avea drept consecinţă decât sancţiunile penale aferente, iar nu şi desfiinţarea actului încheiat. In sprijinul acestei din urmă ipoteze stau
faptul că reclamanta însăşi a încheiat un contract de împrumut cu o altă persoană pe care împrumutatul l-a garantat cu propria casă, ceea ce demonstrează că practicarea unei asemenea clauze i se părea firească, precum şi împrejurarea că la momentul încheierii primului contract de vânzare-cumpărare apartamentul era nemobilat, astfel cum rezultă din răspunsul reclamantei la interogatoriul luat de pârâta P.E.O., după vânzare reclamanta a părăsit apartamentul, iar rudele acesteia au făcut curăţenie, zugrăvindu-1, cum rezultă din răspunsurile la interogatoriu. Or, presiunile exercitate o puteau determina să semneze actul în faţa notarului, dar nu şi să acţioneze ulterior pentru a pune imobilul la dispoziţia cumpărătorilor.
Chiar dacă este într-adevăr posibil ca reclamanta să fi dat procura datorită temerii insuflate, se constată că există totuşi o îndoială rezonabilă asupra acestui aspect, iar dubiul trebuie să profite pârâtului, ca un corolar al regulii fundamentale instituite de art. 1169 C. civ., potrivit căreia sarcina probei incumbă reclamantului. Din probele administrate în cauză nu au reieşit alte raporturi între Ma.I., I.M., P. şi soţii E., pe de o parte, cât şi între aceştia şi reclamantă, pe de altă parte, în afara contractului de împrumut, a procurii şi a celor două contracte de vânzare-cumpărare, nereieşind, de asemenea, reaua-credinţă a vreunuia dintre aceştia sau o eventuală convenţie frauduloasă, imobilul fiind nemobilat, iar rudele reclamantei făcând curăţenie la data respectivă.
Faţă de aceste considerente, reţinând că hotărârea atacată este temeinică şi legală, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Tribunalul a respins apelul ca nefondat.
împotriva deciziei menţionate anterior a declarat recurs reclamanta S.F. în motivarea recursului s-a arătat că decizia este nelegală şi netemeinică întrucât nu a avut în vedere probele administrate în faza de fond, cât şi în faza judecării apelului din carc a rezultat temeinicia cererii sale de chemare în judecată (interogatoriul intimaţilor, declaraţiile martorilor, înscrisurile depuse la dosar), că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că recurenta a avut reprezentarea corectă a actului juridic încheiat, întrucât a primit o sumă de bani, fară a ţine cont că această sumă de bani a fost primită cu titlu de împrumut şi nu de preţ, că în speţă sunt aplicabilc dispoziţiile art. 1191 alin. (2) C. civ., întrucât actul de vânzare-cumpărare s-a încheiat prin violenţă şi constrângere fizică, exercitate asupra recurentei la momentul încheierii acestuia. în drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Analizând actcle şi lucrările dosarului prin raportare la motivele de recurs, Curtea a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.
Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în situaţiile prevăzute la pct. 1-9, numai pentru motive de nelegalitate.
Criticilc recurentei referitoare la greşita interpretare a probelor de către instanţele de fond privesc netemeinicia hotărârii, iar nu nele-galitatea acesteia, prin decizia atacată analizându-se în mod coroborat probele administrate în faţa instanţelor de fond, iar în urma acestei analize a rezultat situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel, inclusiv cu privire la titlul cu care a fost primită suma de bani, şi anume de preţ al vânzării-cumpărării, iar nu împrumut, cum susţine recurenta, dar şi cu privire la nedovedirea încheierii actului de vânzare-cumpărare ca urmare a constrângerilor (violenţelor) fizice la care recurenta pretinde că a fost supusă.
Or, aşa cum s-a arătat prin dispoziţiile menţionate anterior, în recurs nu pot fi invocate motive de netemeinicie a hotărârii atacate, ci doar de nelegalitate, pct. 8 al art. 304 alin. (1) C. proc. civ., invocat de cătrc recurentă subsumându-se acestci cerinţe. Dc altfel, acest text de lege se referă la interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, iar nu a probelor administrate.
In ceea ce priveşte invocarca art. 1191 alin. (2) C. civ., nu se poate aprecia că instanţa de apel ar fi interpretat greşit aceste dispoziţii carc se referă la imposibilitatea dovedirii „prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecţionării actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depăşeşte 250 lei”, în sensul producerii unei vătămări recurentei legat de dovedirea existenţei constrângerii (violenţei) fiziec invocate. Dimpotrivă, instanţa de apel a constatat că nu se aplică această dispoziţie de excepţie în sensul imposibilităţii dovedirii cu martori a situaţiei de fapt pretinse de către recurentă, acesteia permiţându-i-se să folosească orice mijloc de probă pentru a-şi dovedi pretenţiile.
In consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
| ← Cauză imorală la încheierea actului de vânzare-cum-părare.... | Contract de vânzare-cumpărare. Transmiterea dreptului de... → |
|---|
